De ce “A scrie?” (draft 2)

A scrie bine e a rescrie, iar “misiunea” acestui blog mi se pare un text important pe care am vrut să-l cizelez de când l-am postat. Inspirat de comentariile primite ÅŸi de distanÅ£a de timp dintre drafturi, am revenit la text. Am vrut să fac mai multe lucruri cu draftul 2:

– Să ilustrez forÅ£a editării. E posibil să produci un text bun la primul draft. Dar al doilea va fi ÅŸi mai bun. Cu siguranţă va fi mai clar ÅŸi mai concis. CitiÅ£i al doilea draft ÅŸi veÅ£i vedea că am tăiat multe din propoziÅ£iile care apăreau în primul. ÃŽn timp ce făceam asta mi-am amintit de regula lui Elmore Leonard: “ÃŽncerc să omit chestiile peste care cititorul are tendinÅ£a să sară”.

– “A scrie” pentru mine înseamnă a scrie poveÅŸti reale, despre lumea în care trăim ÅŸi oamenii din ea. Dacă ăsta era mesajul cu care am pornit primul draft, cu siguranÅ£a l-am îngropat bine în text.

– Să punctez, sumar, o diferenţă esenÅ£ială. Există două genuri mari de text jurnalistic. Raportul ÅŸi povestea. Raportul e ce face majoritatea presei din România. Scopul unui raport e să transmită informaÅ£ii. Mie îmi plac poveÅŸtile. Scopul lor e să transmită experienţă. DorinÅ£a mea e să promovez poveÅŸtile ÅŸi importanÅ£a lor în viaÅ£a noastră.

CitiÅ£i draftul doi în continuare sau descărcaÅ£i-l în format *.doc de aici – Draft2. E făcut cu “track changes” ca să puteÅ£i vedea mai clar ce s-a schimbat din primul.

Draft 2

Nu pot vorbi despre idei fără a vorbi de scara abstractizării. Unde se situează o idee pe drumul dintre abstract (ideea cea mare pe care vreau să o transmit) şi concret (exemplul tangibil)? Între „toţii locuitorii planetei” şi „Marius, şofer de tir” există multe trepte: „cetăţeni europeni”, „români”, „bărbaţi”, „şoferi de tir” şi altele.

Titlul acestui blog, „A scrie”, e destul de abstract conform teoriei de mai sus. Scrisul e de multe feluri – de la raportul paznicului de noapte la un roman la o enciclopedie în şase volume. Dar ideea, vă promit, e mai concretă decât titlul.

A scrie.

A scrie poveÅŸti.

A scrie poveÅŸti reale.

„A scrie” e iniţiativa unui om care iubeşte poveştile reale. Scriitura de non-ficţiune. Scriitura jurnalistică (şi ăsta e un concept larg, dar voi rezista deocamdată tentaţiei să-mi definesc jurnalismul). Chiar dacă o parte din discuţiile şi subiectele care se vor regăsi aici se pliază şi pe alte feluri de scris – mă refer în special la ficţiune – ele pornesc în mare parte de la dilemele procesului de-a scrie non-ficţiune.

Am început acest blog deodată cu o provocare. Vreau să mă discipliniz să scriu zilnic câte ceva. Un fragment dintr-un articol, o notă de editare, un e-mail mai dificil, un post de blog. Probabil că fac asta deja într-o formă sau alta, dar vreau să o fac mai organizat – 30 de minute dedicate unui act de scriere. Cel puţin în primele şase luni. Apoi voi vedea.

Nu am pornit acest blog doar ca un depozit pentru unele din bucăţile de scris de care vorbeam. Motivele sunt mai numeroase:

– Cred în scrisul pentru a citire mai mult decât în scrisul pentru sertar. Egoismul, după cum spunea ÅŸi George Orwell, e un motiv puternic pentru a te apuca de scris. Åži sunt egoist. Vreau ca ideile mele despre scris să fie citite. Nu pentru că ar fi bune, ci pentru că am învăţat că dialogul despre metodă ÅŸi tehnică îmi e benefic.

– Cred că scrisul e mai mult exerciÅ£iu decât talent. E un meÅŸteÅŸug care se învaţă ÅŸi se exersează obsesiv până devine obiÅŸnuinţă.

– Predau un curs de jurnalism narativ (e un *.doc) la Centru pentru Jurnalism Independent. Cursul e concentrat pe ideea că a scrie e un proces nu o erupÅ£ie necontrolată după vizita muzei. (A scrie mai e ÅŸi a gândi, a fi simplu dar nu simplistic, a rescrie etc. Despre astea pe viitor.) Dacă a scrie e un proces, atunci el poate fi îmbunătăţit. Am vrut să creez un loc unde metodele ÅŸi strategiile de a ne uÅŸura munca să poată fi aprofundate.

– A scrie nu e un act rezervat romancierilor, poeÅ£ilor, studenÅ£ilor la litere ÅŸi cenaclurilor. E un act comis ÅŸi de cei care scriu un raport, un eseu sau un articol. Prin definiÅ£ie, eu sunt jurnalist – spun în scris poveÅŸti despre lumea în care trăiesc ÅŸi oamenii din ea. Iar cel care comite actul de a scrie e – semantic vorbind – scriitor.

– Atât la cursul pe care îl predau cât ÅŸi la bere cu prietenii vorbesc des despre poveÅŸti. Există două genuri mari de text jurnalistic. Raportul ÅŸi povestea. Raportul e ce face majoritatea presei din România. Scopul unui raport e să transmită informaÅ£ii. Mie îmi plac poveÅŸtile. Scopul lor e să transmită experienţă. DorinÅ£a mea e să promovez poveÅŸtile ÅŸi importanÅ£a lor în viaÅ£a noastră.

– Tatăl meu m-a întrebat recent de ce nu vorbesc mai mult. I-am spus că vorbesc foarte mult despre lucrurile care mă entuziasmează. Nimic nu mă entuziasmează mai mult ca scrisul ÅŸi poveÅŸtiile bine spuse.

Ideal, acest blog va fi o conversaţie despre scris, poveşti, idei, strategii, şi tehnici. Va aduce exemple, sugestii şi, poate, rezolvări. Fiind un blog scris de un jurnalist, va vorbi în principal despre poveşti jurnalistice. Dar nu o va face cu ruşine. Poveştile bine documentate şi bine scrise nu sunt mezinul neglijat al ficţiunii.

Comments

Leave a Reply