Am crescut odată cu dioptriile mele

Mihaela a scris un text simplu şi frumos despre cum dioptriile i-au afectat copilăria şi despre cum a căzut până la urmă la pace cu ochelarii. Când i-am rugat pe să-şi scrie eseul în şase cuvinte Mihaela l-a prezentat astfel: “O decizie care mi-a schimbat viaţa.”

La final puteţi citi şi un scurt dialog cu Mihaela pe marginea textului.

==================================
AM CRESCUT ODATĂ CU DIOPTRIILE MELE

De Mihaela Dima
==================================

Mama a aflat că nu văd bine de la educatoarea mea de la grădiniţă, care m-a pus să număr mărgelele de pe un şirag. Învăţasem să numărăm şi eram la capitolul „mulţimile numerelor”. Nu am distins mărgelele de pe şirag aşa că educatoarea i-a sfătuit pe ai mei să mă ducă la un control oftalmologic. Aveam trei ani jumătate şi dioptrii în jur de -2 la ochiul stâng şi -3 la dreptul.

Prima pereche de ochelari mi-o amintesc doar din poze. Erau foarte mari, iar mama spune că aveau un fel de arcuri cu care se prindeau de lobul urechii ca să nu-mi cadă. Ştiu însă cum arătam pe la şase ani – eram o fetiţă mică, cu părul negru, cu breton şi cu o pereche de ochelari imenşi care îmi acopereau o mare parte din faţă.


Ochelarii mi-au marcat copilăria. Fie că alergam sau mă jucam cu copii, mama, tata, bunica îmi repetau la nesfârşit „ai grijă la ochelari”, „vezi să nu spargi ochelarii”, deşi era exact ce-mi doream. Să se spargă, să scap cumva de ei.

În fiecare an, mergeam la Bucureşti la control, la Spitalul Universitar. Aveam un oftalmolog la Galaţi, în oraşul meu natal, dar cum dioptriile mele creşteau de la un an la altul, ai mei au hotărât să ceară şi o altă opinie.

Cabinetul doctoriţei mele, Lavinia Ciurea, pentru frumuseţea şi eleganţa căreia simţeam admiraţie, era la etajul şase. Urcam cu nişte lifturi conduse mereu de nişte femei morocănoase, îmbrăcate cu halate urâte.

La una dintre vizitele noastre obişnuite eram îmbrăcată într-o pereche de colanţi mov, lucioşi. Mama spune că erau „iegării mei preferaţi”. Cabinetul era în capătul holului şi ca să ajungem la el trebuia să trecem pe lângă saloanele în care erau bolnavii. Aveam 10 ani şi am aflat că dioptriile mele avansaseră la aproximativ -5 cu -3. Din această cauză doctoriţa ne-a comunicat atunci un lucru care ne-a luat prin surprindere. Nu voi avea voie să fac niciun fel de efort fizic, iar atunci când voi vrea să am un copil nu-l voi putea naşte decât prin cezariană. Când miopia este avansată dioptriile cresc şi pot culmina cu ruperea de retina din cauza efortului. Aşa spune mama că i-a explicat oftalmologul situaţia.

Atunci am înţeles doar un lucru – nu mai aveam voie sa fac patinaj; O lovitură puternică pentru fetiţa ambiţioasă care se pregătea să fie cea mai bună patinatoare de viteză. Începusem antrenamentul la Clubul Sportiv Municipal Dunărea Galaţi pe patine cu patru roţi în urmă cu jumătate de an. Am trecut mai apoi la role şi eram în momentul în care trebuia să încep pregătirea pe gheaţă. Atunci rolele nu erau la modă ca acum. Participasem deja la câteva competiţii de patinaj viteză, între copii.

De frica unor posibile accidentări trebuia să-mi scot ochelarii. Vedeam tot ce se întâmpla în jurul meu, doar că nu putem să ţin linia dreaptă. Am luat locul VI la competiţia de pe 1 iunie 1994, iar mai apoi, cu ocazia „Săptămânii Olimpice” am luat locul II la fete, categoria 9-10 ani. Am fost foarte mândră de rezultatele mele şi îmi doream să fiu din ce în ce mai bună. Mama păstează încă diplomele pe care le-am obţinut atunci şi un articol din cotidianul gălăţean „Viaţa liberă” de miercuri 29 iunie 1994. Prima mea apariţie într-un ziar.

„Pe Faleza Dunării, inimoşii patinatori de la Dunărea au concurat pentru câştigarea diplomei de laureat al Săptămânii Olimpice. Cu acest prilej s-au remarcat Anca Lefteriu, Claudia Iorga, Stela Cârlescu, Nora Lefteriu, Mihaela Dima…”, aşa scrie pe bucăţica de hârtie îngălbenită, ruptă din ziar.

La 12 ani aveam -8 la ochiul drept, cel care mi-a făcut cele mai mari probleme. Nu mai făceam patinaj şi nici educaţie fizică la şcoală. În timp ce copiii făceau exerciţii afară, eu stăteam rezemată de un gard, păzind ghiozdanele colegilor. Când făceau ora în sala de sport, care avea mereu un miros ciudat, probabil din cauza saltelelor nespălate, stăteam pe o bancă şi îmi făceam temele pentru ziua următoare. Niciodată nu aveam voie să plec acasă. Asta era regula.

Diferenţele care se făceau între mine şi ceilalţi copii m-au făcut să urăsc tot mai mult ochelarii. Atât de mult încât vroiam să fac orice să scap de ei. De multe ori m-am gândit să-i ascund, sau chiar să-i sparg. Mă răzgândeam de fiecare dată când îi scoteam de la ochi pentru că îmi dădeam seama că nu mă pot descurca fără ei.

La 14 ani aveam – 10 la ochiul drept. Doctoriţa mea oftalmolog le-a propus atunci părinţilor mei o soluţie pentru a nu mai purta ochelari. Lentilele de contact. Exact ceea ce aşteptam. Să scap de ei. Şi alor mei le-a plăcut ideea, chiar dacă nici unul dintre ei nu ştia prea bine despre ce era vorba. Am purtat lentilele acelea de contact destul de puţin. Ochii mei nu le-au suportat pentru că, fiind vorba de dioptrii foarte mari, lentilele erau dintr-un material tare.

Într-o seară mă dureau foarte tare ochii şi nu mai vedeam bine. Am încercat şi eu şi ai mei să scoatem lentilele. Nu am reuşit. Am crezut că se infectase. Era duminică şi nu am găsit niciun doctor oftalmolog. Ai mei au sunat la Spital, la urgenţe, dar nu aveau medic de gardă pentru aşa ceva. Am mers apoi la un cabinet particular în speranţa că vom găsi pe cineva. Era închis.

Ne-am întors acasă şi până am adormit m-am frecat la ochi. Am încercat să nu plâng. A doua zi dimineaţă, la prima oră, ai mei m-au dus la Spitalul CFR. Acolo era singura doctoriţă din Galaţi care ştia pe vremea aia care e treaba cu lentilele de contact. Mi-a scos-o foarte uşor. Era găurită. Nu a ştiut să-mi spună de ce.

M-am speriat destul de tare şi printre lacrimi am spus că nu mai vroiam să port lentilele. Tot ce ştiam atunci se rezuma la „vreau să port ochelari”. Şi m-am întors la ei.

Pe la 17 ani ajunsesem la -12 la ochiul drept şi -3 la cel stâng. Diferenţa era foarte mare şi nu îmi mai puteau face ochelari. Aveam o singură soluţie. La ochiul drept trebuia să port, pe sub ochelari, o lentilă de contact. Mi-a fost frică să-mi bag din nou micuţa particulă în ochi. Dar am trecut peste această frică, obligată de situaţie. De data asta însă lentila nu mai era tare, ci gelatinoasă, pentru că dioptria ei era mai mică.

Îmi amintesc perfect vârsta pentru că atunci mi-am făcut şi prima pereche de ochelari care mi-a plăcut. Aveam nişte rame subţiri, aurii, iar lentilele erau mai finuţe.

Încet-încet m-am obişnuit şi cu lentila şi cu ochelarii. De-atunci şi dioptriile s-au oprit din creştere.

==================================
Un dialog cu Mihaela:

* Cum ai ales subiectul şi ce-ai vrut să transmiţi?
Am vrut să povestesc relaţia mea cu ochelarii, cum a început şi cum a evoluat ea în timp ce eu creşteam, pentru că experienţa asta m-a maturizat. Am vrut să arăt trăirile unui copil care se simţea diferit, dar care a învăţat să se accepte aşa cum e.

* Ce îţi place/nu îţi place la cum a ieşit? Sau, pusă altfel problema – ce ti-a reuşit şi ce nu?
Îmi place cum a ieşit. Într-adevăr, pe ici pe colo, mai sunt unele locuri în care aş mai schimba câte ceva, dar cred că textul se duce acolo unde am vrut. Mi se pare uneori că sunt prea multe propoziţii scurte una după alta.

* Tehnic, care a fost cel mai greu lucru de făcut?
Perioada de timp în care se desfăşura povestea era foarte mare şi adunasem prea multe informaţii. Mi-am dat seama că textul devenea prea greu şi se ducea în mai multe direcţii, aşa că a trebuit să selectez doar ceea ce avea strict legătură cu ideea pe care vroiam să o transmit.

* Câte drafturi ai scris până la varianta finală? Care a fost cel mai greu?
Au fost patru drafturi. Cel mai greu mi s-a părut al treilea. La primul draft am scris ce îmi aminteam, ce credeam atunci că trebuie neapărat să spun. La draftul doi am găsit începutul, am răspuns la câteva întrebări peste care trecusem cu vederea şi am tăiat câteva fragmente care nu spuneau foarte mult. Draftul trei a fost cel mai greu pentru că a trebuit să găsesc finalul şi să revin cu o perspectivă critică asupra textului.

* Cât de mult te-ai expus prin el? Cât de mult consideri că ai lăsat să se vadă?
Tot ce am povestit aici este o parte din copilăria mea, pe care nici prietenii apropiaţi nu o ştiau foarte bine. Am lăsat să se vadă sentimente – de frustrare, de frică. Dar dacă scrii cu sinceritate cred că îţi asumi şi faptul că, prin text, vei expune o parte din tine.

Comments

23 Responses to “Am crescut odată cu dioptriile mele”

  1. Jo Ilie on June 18th, 2008 4:52 pm

    O, doamne, cum ma regasesc in acest text! Mi-am spart de mai multe ori ochelarii pentru ca ii uram – in apararea mea pot spune doar ca erau foarte urati – pentru ca apoi sa bajbai prin scoala si pe la examene. Nu mi-a placut nici o pereche pana la cei pe care mi i-am luat eu, din banii mei, si pe care ii port si acum – dupa 20 de ani mie nu mi-au mai crescut dioptriile.

    Excelent text, cred ca orice copil ochelarist se va regasi in el. Felicitari, Mihaela!

  2. ina on June 18th, 2008 5:37 pm

    E adevarat ce spui tu, Jo :). Si mie imi place textul Mihaelei.

    Eu prin clasa a saptea am atins apogeul urii fata de ochelari si am incetat sa-i mai port. Cred ca i-am spus mamei ca acum vad – si ea s-o fi bucurat de miracol si m-a lasat in pace. Nu vedeam nimic, dar invatasem sa mimez ca vad.

    Stateam in banca a patra -deh si nu vedeam la tabla niciodata. Dar nu as fi recunoscut nici in fata Inchizitiei. In schimb inventasem tot felul de siretlicuri, scriam foarte repede dupa dictare, citeam lectia cu o ora inainte, ma duceam la baie ca sa trec pe langa tabla.

    Am renuntat la aventura mea la sfarsitul acelui an scolar. Stateam in statia de autobuz, incercand sa -i vad numarul. O babuta s-a apropiat de mine si m-a intrebat ce autobuz e. Am recunoscut ca nu vad nimic. Asa ca babuta si-a scos ochelarii din geanta si ne-am urcat amandoua in autobuzul bun. In ziua aceea mai pierdusem 3 autobuze.

  3. vlad du on June 18th, 2008 11:18 pm

    i i i ce fain text

  4. Iulia on June 19th, 2008 7:27 am

    Si eu sunt ochelarista…evident, m-am regasit desi eu n-am avut probleme cu sportul. Am avut si ocazia sa-i citesc drafturile Mihaelei, si acum imi dau seama cat de frumos s-a dezvoltat textul.

    @ina: foarte tare si comentariul-textul tau :), un micut eseu personal

  5. mihaela on June 20th, 2008 7:28 pm

    Multumesc. Ma bucur ca v-a placut si ca o parte dintre voi s-au si regasit putin in el :)

  6. Lori Modoran on June 21st, 2008 11:30 am

    Mi-a placut foarte mult textul, felicitari. Totusi, se termina putin cam abrupt.

  7. Mihaela Naftanaila on June 25th, 2008 9:12 am

    Si eu sunt ochelarista. Fain text. Bravo!

  8. cata on July 1st, 2008 11:44 pm

    IN alta ordine de idei, de ce nu ai incercat/de ce nu incerci operatia laser?

  9. mihaela on July 8th, 2008 5:18 am

    Pentru ca mi-e teama de orice fel de operatie :)

  10. del on September 3rd, 2008 9:23 am

    in sfarsit am citit si eu ceva despre dioptrii mari si diferenta mare de dioptrii la ochi. si eu am la stangul -20 si la dreptul doar -0.50. mi s-a spus ca nu are rost sa fac operatie si de-aia ma gandeam sa te intreb: tu cum ai rezolvat? cu lentila si ochelari?

  11. smdby on November 16th, 2008 1:18 pm

    Am 20 de ani si mi-am pus ochelari la 18. Atunci aveam putin -0.75 la stangul si -1 la dreptul. Primul an purtam ochelarii doar la scoala. La un an dupa ce mi i-am pus am simtit ca nu mai vad bine nici cu ei si am facut un nou control. Dioptriile au crescut la -1 si -1.5. Acum, la 2 ani dupa, imi trebuie o noua pereche, desi i-am purtat constiincios pt. ca m-am impacat cu ideea ca sunt foarte necesari. Cand o sa se opreasca tendinta asta de crestere? :(

  12. Adynna15 on December 1st, 2008 8:10 pm

    si eu am 15 ani si miopie -1,5 ambii ochi..:(
    tocmai ce mi-am pus ochelari..nu`i suport…
    oare e posibil sa mai scada ,asta dc o sa port ochelarii permanent…?

  13. Mihaela on December 3rd, 2008 2:28 pm

    Da, acum port lentila de contact la ochiul drept si ochelari :)Si sunt ok. Lentila e night and day asa ca nu o scot in fiecare seara si e ca si cand as purta doar ochelari…

  14. Aron on December 4th, 2008 11:18 pm

    Ce varsta ai acum, Mihaela?
    Eu am inceput cu ochelarii in clasa a treia. Imi amintesc ca invatatoarea mi-a luat jos ochelarii la sfarsitul cl. a IV-a, cand ne faceau fotografii din alea in stil comunist cu cravata, si cu manualul, caietul in fata, prefacandu-ne ca citim sau scriem …
    Acum am 27 ani si am aprox. -9 sau -9,5 (de la -6 nu mai dau importanta la +-0,5 :) Chiar trebuie sa merg la oftalmog (la Opticris, cica ei ar fi cei mai buni), fiindca acum vederea mea e mult mai slaba, sau ar fi numai din cauza ochelarilor, s-ar fi deteriorat, ca ii port de 1,5 ani. La Opticris merg de 10 ani, dar dioptriile tot cresc, si ce ma deranjeaza cel mai mult, e ca nici cu ochelarii noi-nouti nu vad perfect, deci sa va dati seama … nu recunosc o pers. de pe partea cealalta a drumului (drum 2-3 benzi) cand ochelarii sunt noi. Acum am incredere in ochi chiar si de la 7m.
    Lucrez in fiecare zi 8 ore pe calculator. Ce parere aveti? Pana la ce varsta pot creste dioptriile? Acum planuiesc sa vb. mai detaliat cu doctorul, ca pana acum un-doi ma consulta, dupa care plateam de la an la an cate 1000, 1300 sau 1600 Ron pe ochelari.

  15. Aron on December 4th, 2008 11:22 pm

    … si inca ceva … cel mai nashpa e pe strada, cand vine o fata din fata si nu o vad bine de la distanta, numai de la 2m, cand e penibil sa ma holbez la ea de la o distanta atat de mica :)
    … sau in clubde ex. … fetelor va puteti uita la mine ca eu sigur n-o sa-mi dau seama :))

  16. zeciu on February 10th, 2009 10:44 pm

    Buna seara!
    si eu port ochelari de cand ma stiu
    doctorul a spus miopie galopanta si dioptriile au crescut si au crescut…la 23 de ani ( pe vremea Lui Ceausescu)am dat nastere unui copil( nastere normala , nu a fost aprobata cezariana cu toata ca avean -3), am ajuns la -5.5 stangul si -5 dreptul, anii treceau, dioptriile cresteau si eu asteptam sa stagneze. Au stagnat la varsta de 35 ani, acum am 46 ani si dioptriile -8 stangul -7.5 dreptul la fel ca la 35 ani. trebuie sa imi fac o pereche de ochelari noi si nu stiu unde sa ma duc…daca sunt lucrate lentile bine este ok nu se vede ca sunt mari…as incerca cu operatie dar imi este frica

  17. Malina on March 24th, 2009 9:51 pm

    daca vrei sa renunti la ochelari, si ai suficienti bani, 2000-2500 Euro, merita. Dar acum sunt lentile foarte subtiate, din plastic, usoare, care costa in jur de 1400 lei, si doar cunoscatorii pot spune ca intradevar ai o dioptrie mare, daca se uita prin lentila.

  18. Val on June 11th, 2009 10:42 pm

    Exista un site foarte interesant unde se discuta despre probleme de vedere. Denumirea site-ului este Eyescene si exista pe net de prin 1997. Un link de acces ar fi: http://wurm.laughingsquid.net/cgi-bin/posts.cgi
    Administratorul site-ului, pe nume Wurm, un american, plateste toate cheltuielile de gazduire si trafic, iar accesul este gratuit. Daca aveti rabdare sa cititi mesajele de pe forum va recomand mai ales cele din perioada 2002 – 2005 cand era in perioada cea mai fasta. Tematica e foarte diversa.

  19. ana on July 15th, 2009 1:53 pm

    buna ma numesc ANNA am 20 de ani,si ma regasesc destul de mult in povestea ta.nu stiu ce sa zic sunt tare afectata de chestia asta cu ochelarii,,,cu faptul k nu putem face sport si multe alte lucruri…………..as vrea totusi sa stiu pana la ce varsta creste miopia.

  20. manuela on August 7th, 2009 10:04 pm

    buna.
    ce a-ti spune daca a-ti afla ca ochelarii sunt de fapt niste “proteze”?si mai ales ca poti renunrta la ei oricand .
    poti sa renunuti la ochelari , fie ca ai miopie, hipermetropie presbitism sau astigmatism si asta nu prin operatii costisitoare sau lentile de contact.natural , prin simple exercitii, prin care iti antrenezi propriu-zis ochii sa isi revina la normal.
    in cate cazuri ochelarii v-au redat vederea pe deplin?
    am purtat ochelari pt hipermetropie si ochelarii ma incomodau tot timpul.cu timpul ajunsesem de fapt dependenta de ei si vederea mea nu se imbunatatea deloc.am gasit un seminar pe care mai apoi l-am urmat si dupa exact 7 zile am reusit sa vad fara ochelari..mi-am recapatat vederea propriu zis.a fost cea mai minunata zi din viata mea.
    trebuie sa recunosc ca am fost foarte sceptica in privinta acestui seminar.ce imi putea oferi mai bun? dar eram dispusa sa fac orice pt a vedea iar fara ochelari , cu proprii mei ochi, si efortul sincer a meritat.
    cursul nu e scump deloc( cam cat o pereche de ochelari).merita fiecare banut (ochelarii ii ai pt un an doi, trei, exercitile astea le ai pt o viata)
    daca va intereseaza cautati pe google:RenuntaLaOchelari.sigur o sa gasiti.si mai mult va ofera la inceput 3 exercitii gratis.
    aveti grija de ochii vostri.

  21. manuela on August 7th, 2009 10:08 pm

    am uitat sa mentionez ca, aceste exercitii sunt bune pentru orice dioptrie a-ti avea .ceea ce conteaza foarte mult este efortul pe care il depune-ti cand le faceti.nu va asteptati la miracole.sa vedeti chiar de a doua zi.orice “antrenament” dureaza in functie de dioptriile pe care le aveti.

  22. niky on February 20th, 2010 5:32 pm

    am citit majoritatea mesajelor, si vreau sa va spun k si eu sufar de miopie, inca din nastere. dioptriile mele au crescut f mult, am -25 , respectiv -26 si nu port ochelari, din clasa aVII-a port lentile si e f bine. insa vreau sa ma operez in vara aceasta.

  23. Mihai on February 23rd, 2012 3:00 pm

    Salut! Am 14 ani si port ochelari de 1 an si ceva. Dioptriile i-mi sunt de 0,50 la ambii ochi. Daca timp de un an de zile n-o sa-mi creasca dioptriile, inseamna ca o sa stagneze ?

Leave a Reply