Pe cine iubeÅŸti? (Septembrie ’09)
>>> Publicat în FHM România, septembrie 2009.
PE CINE IUBEȘTI?
Despre cum n-ar trebui să folosești un oracol.
Am scris în numărul trecut un monolog antinostalgie de care am fost foarte mândru. Până când, într-o vizită acasă la Târgu-Mureș, am dat peste trei oracole și m-a năpădit și pe mine. Oracolelor li se mai spune “caiete de amintiri”, o alegere pentru cei patetici ““ cum eram și eu printr-a șasea din moment ce așa le-am denumit pe toate.
Caietele sunt de prin “™92-“™93, o perioadă în care tranzacționam jocuri video pe casete și visam la un IBM cu monitor color. Nu știu dacă ați completat un astfel de caiet sau dacă ați văzut așa ceva vreodată (zvonurile indică că ele mai circulă). Sunt echivalentul analog și disciplinat al hi5 ““ o listă de preferințe și autodescrieri menite să te ajute să pupi ceva. Zic “pupi” pentru că le-am creat în generală, când era considerat o victorie simplul fapt că ții fata de mână.
Scheletul lor era similar, un șir de întrebări, de la cum te cheamă la care sunt formațiile tale preferate la întrebarea cheie: “Pe cine iubești?”. Aveai un rând pentru fiecare răspuns și ăsta cu iubirea era punctul culminant ““ singura șansă să afle Mirela c-o placi. (Oracolele erau completate de obicei de colegii de clasă, așa că circulau continuu). Cel mai curajos răspuns era să scrii “Mirela”. Apoi să-i dai doar inițialele, “SM”. Apoi să-i scrii numele, dar să-l ștergi cu pixul, făcându-l greu de descifrat. Răspunsurile cele mai neproductive erau: “Pe cine vreau” sau “Secret”.
Oracolele pe care le-am inițiat au avut același scop ““ să știe Mirela mea că o iubesc. Ne știam de la grădiniță și într-a doua, în excursie cu clasa la fabrica de sticlă din Sighișoara, învățătoarea ne-a cuplat doi câte doi și am ținut-o de mână. A fost sublim, am transpirat în palmă și m-am atașat iremediabil de ea. Scopul meu în generală devenise să stau în bancă cu ea și s-o fac să mă iubească. Era micuță și fragilă și blonduță și arăta ca un șoricel. Când purta costumașul care-mi aducea aminte de marinari, turbam. Când am citit “Cei trei mușchetari” mi-am imaginat că eu sunt d”™Artagnan și ea Milady, sexy, dar vicleană. Printr-a șasea am scris o nuvelă de aventuri în care o salvam nonșalant dintr-o serie de situații groaznice.
Pe acest fond s-au născut caietele. Mi-am dat seama că degeaba o urmăresc până acasă; ca s-o cuceresc trebuia să afle totul despre mine, inclusiv pasiunea mea pentru ea. Avea să-mi citească preferințele ““ de la actori la reviste ““ și să vadă că eu sunt ăla cu care trebuie să danseze pe November Rain.
Eroarea pe care mi-am descoperit-o răsfoind oracolele a fost că Mirela nu a completat decât unul. Iar în ăla mi-a fost jenă să întreb “pe cine iubești?” Am întrebat: “Iubiți?”. Mirela a răspuns “da” și atât. Într-un singur caiet există întrebarea formulată clar. Eu l-am completat de două ori ““ privilegiul deținătorului ““ și doar o dată am avut curajul să-i scriu inițialele ““ SM ““, dar și atunci le-am șters. Analizând acea pagină am observat că mai erau încă patru-cinci băieți care o doreau pe Mirela: unul i-a scris numele cu majuscule și apoi a tras linii de lipire intre piciorușele literelor, unul a scris “Secret Mare”, altul “Satu Mare”.
Citind mi-am adus aminte că eram cinci colegi care o iubeam declarat pe Mirela. Nu numai că o iubeam, dar vorbeam despre cum o iubim și ne încurajam unii pe alții. Pe prima foaie a unuia dintre oracole sunt trecute patru dintre cele cinci nume, asociate cu porecle din două cuvinte, al doilea fiind mereu “software”. Eu eram “Chrish software”. (Nu-mi explic nici azi al doilea “h”, deși se regăsește și pe casetele cu blues-uri pe care le înregistram pe atunci: Chrishman music).
Cu așa branding personal nu mă miră că Mirela n-a fost interesată. Nu mai vorbim de întrebările pe care le-am pus în scris: “Florile preferate”, “Cel mai bun prieten?” sau “Îți place cum arăți?”. La ultima am răspuns: “Cine? Eu? Poate.” Cu atâta siguranță n-aș fi pus mâna nici pe Adriana, deși despre ea circulau zvonuri că s-ar pupa cu toată lumea.
Despre mine n-am aflat mare lucru din oracolele astea. Se pare că deși le produceam, eram printre cei mai monosilabici completatori (am răspuns “cu haine” la întrebarea “Cu ce te îmbraci?”). Dar am acceptat că Mirela avea nevoie de un băiat mai hotărât, unul care s-o apuce de mână fără să transpire, unul care s-o invite la chioșc la un trigon cu brânză, unul care apoi să-i culeagă absent, cu bobârnace calibrate, firimiturile de pe buza superioară.
Am revăzut-o acum vreo patru ani, după ce timp de aproape 10 nu mai știusem nimic de ea. Era tot blonduță și micuță, lucra la Metro, dar faptul că arăta ca un șoricel nu mai era de bine. Am discutat despre mașini de spălat pentru că erau promoții la magazin, despre colegii de generală și ““ îmi place să cred ““ despre cum îmi plăcea de ea. Probabil i-am spus-o ca să-i servesc un reproș care nu mai folosea nimănui: atunci, demult, când aveam 12 ani, nu puteai și tu să citești printre rânduri?!
Comments
14 Responses to “Pe cine iubeÅŸti? (Septembrie ’09)”
Leave a Reply
Aceeaşi problemă am avut-o şi eu în generală cu Valentina. Vasile Valentina.
Spre sfârÅŸitul clasei a 7-a trebuia să-i arăt cumva că-mi place de ea iar oracolele erau calea cea mai sigură. La întrebarea “Pe cine iubeÅŸti?” am răspuns, crezând că voi fi subtil, “Ultima fată de la catalog”.
După ce am terminat de completat, colegii mi-au înhâţat oracolul iar eu am crezut că voi apuca să ies din clasă la timp până să-l citească. N-am apucat. Au râs vreo trei zile de mine iar în tot acest timp, Vasile Valentina a stat roşie-n obraji.
N-am reuşit să încerc nimic cu ea şi nici nu cred c-o să aflu prea curând dacă ei i-ar fi plăcut.
Am recitit si eu oracolele de atunci,…ne-am prapadit de ras.
Am aflat ca-mi placea michael jacson, ursii polari.
Capitolul iubire(caci era un capitol aparte, care avea chiar o intrebare separata de genul: Sunteti deacord sa intram la capitolul iubire )am scris si eu secret, eram si eu genul transpirat in palma.
Dar i-am notat initialele pe un colt indoit de foaie, la final, unde de obicei se lasa o amintire ilustrata.
Zilele trecute m-a adaugat o colega din scoala generala pe Facebook. A fost prima data cand mi s-a parut util, ne-am facut grup si vrem sa adunam cat mai multi colegi. Poate pozele noastre din plicuri vechi, caseta de la banchet si chiar caietele de amintiri o sa ajunga acolo.
Aveam si noi oracole, moda lor era a inceput in clasa a III-a, dupa care a revenit spectaculos in a VIII-a. Eu stiu ca le coloram intr-un mod absolut barbar, nu aveai cum sa nu observi randurile mele. Cateodata foloseam si scoci, cu stelute. Le completam noaptea si le ascundeam sub noptiera, fiindca imi era rusine de mama… daca le gasea in ghiozdan!
Intr-un oracol am scris ca m-am sarutat prima data cu un vecin, i-am dat numele real.. desi nu o facusem. Proprietara oraculului a ajuns in aceeasi clasa la liceu cu vecinul meu. M-am intrebat de multe ori daca a aflat despre fanteziile mele secrete si a ras :))
Imi este rusine si astazi cand dau de el pe scara blocului :(
:)))) când am făcut curat printre foi și caiere prin clasa a 10 a, în liceu, am găsit și eu niște caiete asemănătoare. Acum habar nu am pe unde sunt.
Deși mi-a amintit o grămadă de trăiri și evenimente postarea asta m-a și făcut să râd, dar prin pânza vremurilor nu poate fi decât un vis amar.
P.S. : mai ții cursurile alea de Jurnalism Narativ la CJI?
caiete*
:) Ale noastre (oracolele) aveau suplimentar, dupa iubire, si capitolul politica :). “Ce-ai facut in ultimii 5 ani?” si “Cu cine votezi?” erau marile framantari care concurau cu “crezi in dragostea la prima vedere?” si “iubesti? daca da, pe cine?”
Ce vremuri… :)
Eu am fost mai speciala. Pentru ca nu am avut oracol in clasele mici, mi-am facut, mai in gluma mai in serios, intr-a 12a. L-am facut mai mult sa ma distrez cu prietenii apropiati, pentru ca mi-era putin rusine sa le dau tuturor colegilor sa-l completeze, desi intrebarile erau destul de diferite fata de cele din oracolele din generala – unele mai complicate, altele total aberante si amuzante. Mai devreme sau mai tarziu s-a aflat ca am oracol, si mare mi-a fost mirarea cand, in loc sa rada de mine, colegii au venit sa ma roage sa le dau sa completeze.
“…menite să te ajute să pupi ceva.” = s u b l i m
Foarte drăguÈ›, eu am rupt într-o după-amiază toate â€amintirile†din generală È™i liceu. Nu doar oracole, ci È™i bileÈ›ele cu discuÈ›ii din ore, bileÈ›ele cu declaraÈ›ii È™i-alte astfel de copilării. Nu mai găsesc farmecl naivității de atunci :)
Hai ca mi-ai facut o pofta sa recitesc oracolele mele de nu mai pot! Trebuie sa ma duc acasa la mama sa le gasesc neaparat! Si tot datorita postului tau mi-am amintit de agenda pe care au completat-o toti colegii mei la final de generala, cu ganduri pentru mine… si aia trebuie sa fie tare interesanta acum!
P.S. cand facem petrecerea aia?:P
Daca mai citesc multe articole melodramatice azi, zau ca nu mai ies din casa :))
This was so cute, though..
Mulţumesc mult pentru comentarii.
Mi-a plăcut mult ce-ai scris aici. Auzi la el: “„cu haine†la întrebarea „Cu ce te îmbraci?—
Eu dintr-a ÅŸasea pâna în a opta, am găsit în fiecare săptămână în buzunarul hainei din cuier, câte un bileÅ£el anonim, pe care scria: “Te iubesc. Dar tu? Scrie-mi!” Până la urmă am aflat cine-l punea, dar nu i-am scris niciodată.
Si acum, vreti sa trecem la intrebarile pe care toti le asteptam? :)
Doamne, toti voiam pe November Rain. Hahaha!
De pe vremea oracolelor, te prindeai care era deja cool si care boring..of.