Talent făcut cioburi

Gabriela a scris un text minunat despre talent, sau mai degrabă, despre căutarea lui. Mi-a plăcut ideea din primul moment pentru că încerca să “agaÅ£e” un sentiment destul de greu de ilustrat. Căutarea ÅŸi poziÅ£ionarea anecdotelor au fost paÅŸii esenÅ£iali în cizelarea articolului, care s-a aÅŸezat odată ce Gabi a găsit începutul ÅŸi sfârÅŸitul poveÅŸtii. Nici o ruÅŸine că a ajuns la al patrulea draft ÅŸi asta pentru că fiecare a fost mai bun decât cel dinainte. Ä‚sta e ÅŸi motivul pentru care textul se citeÅŸte dintr-o suflare.

======================================
TALENT FÄ‚CUT CIOBURI
CÇŽutarea unui talent este, poate, primul semn cÇŽ nu ai nici unul

De Gabriela Piţurlea
======================================

ÃŽntr-o zi de toamnÇŽ m-am urcat pe ,,miniscena” din vitrina coaforului de lângÇŽ piaţǎ. M-am întors cu spatele la geamurile prÇŽfuite ÅŸi pÇŽtate ÅŸi, dupÇŽ ce am studiat spectatoarele entuziaste, mama mi-a întins un pieptene, ca microfon. L-am refuzat. Mi-am tras ciorÇŽpeii albi, mi-am aranjat rochiÅ£a roÅŸie de lânÇŽ, am fixat o agrafÇŽ din bretonul scurt ÅŸi am început sÇŽ fredonez.

“FatÇŽ dagÇŽ, nu fii tistÇŽ, fiin’cÇŽ e pÇŽcat.”

Mǎ mutam de pe un picior pe celǎlalt, mişcându-mi stângaci mâinile, concentratǎ exclusiv asupra cântecului abia învǎţat. Pelticǎ şi puţin rǎguşitǎ, dar cu seriozitate maximǎ. În faţa mea aşteptau nişte doamne drǎguţe, cu lucruri caraghioase în pǎr şi trebuia sǎ le distrez. Aveam patru ani.

Când sunt întrebatÇŽ ce pot sÇŽ fac, îmi amintesc involuntar de acest moment. Pe atunci ÅŸtiam cÇŽ sunt unde trebuie sÇŽ fiu, cÇŽ sunt stÇŽpânÇŽ pe mine, tocmai pentru cÇŽ nu aveam ce stÇŽpâni. Veneam în faÅ£a unor strÇŽini ÅŸi îmi fÇŽceam numÇŽrul: nu obligatÇŽ de mama, nu dornicÇŽ de afirmare, ci pentru cÇŽ eu învÇŽÅ£am poezii ÅŸi cântecele, iar “publicul” vroia sÇŽ le asculte. ÃŽn copilÇŽrie ai voie sÇŽ crezi orice, iar când crezi, existÇŽ. MoÅŸ Nicolae, Barza, IepuraÅŸul. Talentul. Cu atâtea oglinzi umane gata sÇŽ-mi aprecieze prestaÅ£ia, conta prea puÅ£in calitatea avânturilor mele artistice. Reflexia cea mai convenabilÇŽ mi-o oferea mama, pentru cÇŽ era perfect sincerÇŽ în admiraÅ£ia ei subiectivÇŽ.

Prin clasa a cincea am observat o schimbare. Ceva nu era în ordine. Îmi muriserǎ lǎudǎtorii, se spǎrseserǎ oglinzile. Nu mi se mai spunea cǎ am talent, ci cǎ sunt inteligentǎ, iar asta cu o profuziune de zâmbete, încurajǎri, şi note mari. Era ca şi cum adulţii ar fi încercat sǎ compenseze lipsa de apǎ, cu mâncare. Inteligenţa are legǎturǎ cu ceea ce înveţi. Talent ai, sau nu. Inteligenţa se ciopleşte. Talentul se şlefuieşte. Din lemn nu ies diamante, iar eu crescusem într-o familie care mǎ convingea cǎ strǎlucesc.

A trebuit sǎ mai cresc puţin ca sǎ conştientizez cǎ singura asemǎnare dintre mine şi Mǎdǎlina Manole este o aluniţǎ pe faţǎ. Şi atunci mi-am promis cǎ singurele partide de karaoke pe care le voi accepta vor fi acasǎ, cu persoane ca mine.

La orele de muzicÇŽ mÇŽ stânjenea atât de tare cÇŽ profesoara mÇŽ punea sÇŽ cânt pentru notÇŽ, încât nu o puteam privi în ochi. Asta o deranja evident, pentru cÇŽ la un moment dat m-a întrebat ce tot am. AdevÇŽrul era cÇŽ aÅŸ fi obligat-o sÇŽ mÇŽnânce foile cu partituri. Nu-i puteam spune asta. Am strâns pumnii sub bancÇŽ, am zâmbit prosteÅŸte, am lÇŽsat capul în pÇŽmânt ÅŸi am mormÇŽit cÇŽ nu mai fac. ÃŽi invidiam pe “cântÇŽreÅ£ii” clasei pentru cÇŽ nu aveau probleme de genul ÇŽsta.

ÃŽntotdeauna am avut colege de bancÇŽ talentate. PrimarÇŽ – Teodora. Picta frumos ÅŸi avea un mod al naibii de talentat de a scrie caligrafic. Gimnaziu – Andreea. Cânta superb, dar de cele mai multe ori se abÅ£inea sÇŽ o arate, ceea ce mi se pÇŽrea o prostie mare cât casa. Liceu – Diana. Desena portrete de oameni cu un cap uman ÅŸi cu nas adevÇŽrat, nu din acela triunghiular, ÅŸi gurÇŽ cu buze, ÅŸi mâini cu degete, ÅŸi picioare cu gambe, ceea ce continuÇŽ sÇŽ mi se parÇŽ extraordinar chiar ÅŸi acum, la 19 ani, când în sfârÅŸit pot desena o creangÇŽ. OdatÇŽ ÅŸi-a uitat o schiţǎ în blocul meu de desen. Am ajuns acasÇŽ, am aruncat ghiozdanul cât colo, am luat o coalÇŽ ÅŸi am copiat trupul acela perfect, sigurÇŽ cÇŽ aÅŸa voi învÇŽÅ£a sÇŽ-l fac ÅŸi singurÇŽ. DupÇŽ ce l-am tot copiat pe vreo 6-7 coli mi-am dat seama cÇŽ nu am sorÅ£i de izbândÇŽ ÅŸi m-am mulÅ£umit sÇŽ-l îmbrac.

Deşi nu am luat niciodatǎ în tragic aceastǎ inferioritate, a existat mereu o listǎ de talente potenţiale, din care am tǎiat, în timp, aproape tot. La mine talentul a fost ca Iepuraşul de Paşti. Intr-o zi am înţeles cǎ nu existǎ, dar nu am încetat sǎ sper cǎ va apǎrea. Erica Jong zice cǎ toţi avem câte un talent, dar cǎ rar este curajul de a-l urma în locul întunecat unde te duce. Probabil cǎ al meu e cât un ciob, s-o fi ascuns în vreo peşterǎ sau vreo gurǎ de canal şi tace, mândru cǎ mǎ pune în mare încurcǎturǎ.

De câţiva ani îmi promit cÇŽ voi merge la cursuri de dans, dar de fiecare datÇŽ când o prietenÇŽ îmi spune cÇŽ se înscrie, îmi pierd curajul. ÃŽntr-o searÇŽ m-am uitat la Dansez pentru tine, iar noaptea am visat nu lumini ÅŸi dans lejer, ci pe Mihai Petre care încerca, fÇŽrÇŽ succes, sÇŽ mÇŽ înveÅ£e paÅŸii de bazÇŽ. La sfârÅŸit îi zicea mamei: “DoamnÇŽ, regret, fiica dumneavoastrÇŽ danseazÇŽ ca o cizmÇŽ. Nu pot face nimic pentru ea.”

Mai aÅŸtept.

De ce? Pentru cÇŽ aplauzele nu se uitÇŽ. Aveam patru ani ÅŸi, dupÇŽ douÇŽ ÅŸlagÇŽre pop ÅŸi un “Ce te legeni, codule?”, priveam mândrÇŽ fanele coafate. Mi-am apucat rochiÅ£a ÅŸi am fÇŽcut o reverenţǎ, ca la patinaj, apoi am sÇŽrit lejer pe podea, evitând sÇŽ ating cu picioarele de artistÇŽ ÅŸuviÅ£ele din jur. Am prins degetele mamei, am zis “SÇŽru’mâna!” ÅŸi am ieÅŸit cu urechile întinse dupÇŽ laudele mieroase ale doamnelor.

===============================

Un dialog cu Gabi:

* Cum a fost procesul de lucru?
Haotic la început. Pe urmǎ, complicat. Când ai obiceiul de a scrie ce-ţi trece prin cap, mai mult pentru tine decât pentru alţii, filtrezi mai greu ideile. În primul draft nu faci decât sǎ arunci tot ce vrei sǎ transmiţi, fǎrǎ prea mare atenţie la structurǎ sau exprimare. Important e sǎ decizi ce vrei sǎ transmiţi şi sǎ-ţi gǎseşti ritmul. Abia pe urmǎ începe distracţia, când trebuie sǎ te uiţi la text cu ochi strǎini şi sǎ vezi ce nu coincide cu scopul lui. Am înţeles pe parcurs cât de important e faptul cǎ, deşi scriu despre mine, nu scriu pentru mine. Şi atunci pasajele prea personale, prea introspective, mor din start.

* Cât de diferitǎ e versiunea publicatǎ faţǎ de primul draft? Ce s-a schimbat la idee, structurǎ, text etc?
Acesta e, spre ruşinea mea, al patrulea draft şi este total diferit de prima variantǎ. Am renunţat la paragrafe întregi pe parcurs, fie pentru cǎ transmiteau prea brut ideea, fie pentru cǎ deveniserǎ redundante. M-a ajutat foarte mult feedback-ul primit, pentru cǎ era ca un pix cu roşu care încercuia, fǎrǎ sǎ taie. Alegerea era a mea, dar faptul cǎ aveam o a doua voce care îmi confirma nişte îndoieli, mǎ fǎcea sǎ renunţ mult mai uşor la nişte bucǎţele de care mǎ ataşasem. Ideea a rǎmas aceeaşi, numai cǎ în draftul doi am îngropat-o în detalii şi a trebuit sǎ scurtez textul, ca sǎ o prind din nou. Important e ca la sfârşit sǎ poţi spune într-o propoziţie sau frazǎ scurtǎ despre ce este eseul/articolul.

* Ce ai învǎţat muncind la acest text?

Sunt imperative scurte ce rezolvÇŽ probleme mari. Am mai învÇŽÅ£at cÇŽ nu prezint caricaturi, ci personaje, ÅŸi atunci trebuie sÇŽ insist pe caracterizÇŽri. Dar caracterizarea nu trebuie fÇŽcutÇŽ în multe cuvinte, ceea ce mÇŽ readuce la „show, don’t tell”. De cele mai multe ori niÅŸte imagini puternice, niÅŸte momente-cheie transmit mai mult decât paragrafe întregi de reflexii ÅŸi descrieri.

Comments

6 Responses to “Talent făcut cioburi”

  1. Elena on February 4th, 2008 11:03 am

    Bravo Gabi! nu conteaza prin cate draft-uri treci, m-am apucat sa iti citesc textul, si nu m-am oprit pana la final. M-ai facut curioasa si am vrut sa stiu daca ai gasit vreun talent; la final doream sa stiu daca o sa mergi la lectii de dans. Eu iti urez sa iti faci curaj. Dar dincolo de asta, conteaza ca m-am identificat partial cu tine, ca m-ai facut sa ma intreb ce audienta aveam eu la 4 ani, cand ma tortura bunica cu “Ciobanas cu 300 de oi” samd… si asta vrei sa experimentezi, ca cititor.
    Concluzia, Keep Walking! (aka drafting) ;)

  2. runbaby on February 4th, 2008 3:21 pm

    nu poti sa ma auzi aplaudand, dar poti sa ma vezi: =D> :)

  3. bogdan on February 5th, 2008 2:43 pm

    ca idee asemanatoare, ca axioma si prescurtare a acestui text personal iti recomand, gabriela, sa urmaresti filmul The Weather Man, daca nu cumva ai facut-o deja.
    sa-l urmaresti pana la final.

  4. Gabi on February 5th, 2008 8:34 pm

    Multumesc, Elena. Asta e si efectul pe care, ca writer, vrei sa-l ai asupra cititorului. Cristi ne-a dat sa citim la curs un text de Lee Gurkind, care spune “writers write too much about themselves without seeking a universal focus or umbrella so that readers are properly and firmly engaged.(…) The overall objective of the personal essayist is to make the reader tune in – not out.”
    Bogdan, merci pentru recomandare. Il voi cauta.

  5. aliexa on February 24th, 2008 1:40 am

    eu zic ca ai talent , stii sa scrii foarte frumos :> bafta

  6. Ce citeÅŸte Gabriela : A Scrie on October 15th, 2008 9:38 am

    […] ceva. Am cunoscut-o acum un an, la primul curs pe care l-am Å£inut la CJI (unde a scris textul ăsta). Nu ÅŸtia ce vrea să facă – ba chiar spusese în scrisoarea de intenÅ£ie că se gândeÅŸte la […]

Leave a Reply