Ce am învăţat la curs (iarnă-primăvară ’09)

Ieri seară am terminat a cincea sesiune a cursului de jurnalism narativ de la CJI, poate cea mai reuşită de până acum. Veţi citi multe dintre textele produse la acest curs atât prin ziarele şi revistele româneşti (vă anunţ eu când) cât şi pe net. (Eseurile personale din această serie au început să fie publicate de săptămâna trecută pe Liternet).

La ultimul curs i-am rugat să scrie ce au învăţat în ultimele trei luni. Aveţi mai jos o selecţie din ce mi-au trimis:

PS: Nu am deocamdată planuri pentru o altă sesiune. Sigur nu se va întâmpla nimic mai devreme de toamnă. Când se va contura un curs viitor, veţi afla aici.

=====

CE AM ÎNVĂŢAT

* De acum voi scrie numai aşa, în forma show, don’t tell, care mi se pare cea mai reprezentativă rezumare a jurnalismului narativ.

* Cel mai important lucru pe care mi l-a dat cursul e cheful de scris. Am venit la curs în căutarea lui și l-am găsit.

* Mi s-a fixat bine în minte prioritatea informaţiei. Practic, ăsta este primul lucru de care ar trebui să se ocupe jurnalistul.

* Să nu mă gândesc că oamenii se plictisesc de mine când merg mereu pe capul lor. Să nu mă gândesc că mă cred idioată că vreau să ştiu cum se scrie pe litere un cuvânt de care nu am mai auzit, să nu mă gândesc că mă cred incompetentă pentru că e nevoie să vin iar şi iar la ei şi că nu sunt în stare să fac materialul ca alţi jurnalişti, în 30 de minute.

* Am învăţat câte ceva şi despre cum să stau de vorbă cu oamenii și că întrebările cele mai bune nu sunt alea care sună inteligent și te fac să pari mare cunoscător. Ci alea care-l fac pe om să înțeleagă că tu chiar nu știi despre ce e vorba și ai nevoie de ajutorul lui să le explici și altora.

* Îmi place că mi-am dat seama la acest curs, că atunci când scrii, nu cronologia exactă este cea mai importantă, ci modul în care îmbini episoade astfel încât acestea să dobândească cronologie în mintea cititorului.

* Cel mai important lucru pe care l-am învăţat este să fiu mai exigent cu textele mele, să nu consider un text „terminat” de cum am pus primul draft pe hârtie.

* Înainte de a începe procesul de reporting, e indicat să-ţi goleşti creierul de prejudecăţi, pe cât te lasă inima. Dacă vrei să te apropii de un om, de o situaţie din spatele unui om, lasă baltă impulsul de a judeca ce face el sau cum face el. Aduni informaţiile, verifici informaţiile, dar nu-ţi dai cu părerea. Sunt mulţi alţii care vor face asta. Foarte important asta.

* E bine să scrii simplu. Mesajul meu poate ajunge la mai multe urechi. O defilare de neologisme se izbeşte de un zid şi moare acolo. Credeam asta şi înainte de curs, dar mi s-a confirmat prin textele pe care le-am citit.

* Am învăţat să folosesc soluţie de geamuri pentru texte: claritate înainte de toate.

* Ideea ordonează tot si ea vine doar întorcându-mă pe teren, întrebând, ascultând. Ideea nu înseamnă metafizică. Are carne, oase, simte, gândeşte şi acţionează.

* Nimic nu e pierdut. Orice cuvânt se poate lua înapoi în scris. Următorul draft va fi mai bun, fir-ar să fie. Următorul articol va fi mai bun. Continui cu gândul ăsta chiar dacă îmi vine să-mi trag palme azi pentru ce am scris.

* Nu o să fiu niciodată mulţumită de ce scriu. Trebuie să mă împac cu asta. Pe de altă parte, frica e motorul meu.

* N-o să decreteze nimeni, niciodată, timpul pentru schimbare în presă. Dacă eu îmi doresc asta, depinde de mine să se întâmple, fie şi cu paşi mici.

* Am descoperit…

…. texte care ţin loc de filme şi alte distracţii.
… texte care îţi pot schimba viata şi percepţia asupra lumii din jur.
… un jurnalism mai sincer decât o confesiune, mai captivant decat un film cu Hugh Jackman.
… că jurnalismul mai are o şansă.
… că nu-i uşor, dar merită efortul.

Ce au învăţat cursanţii de la sesiunile anterioare, aici.

Ce-am învăţat la curs (iarnă – primăvară ’09)

Mai jos, câteva lecţii de la jumătatea cursului de jurnalism narativ din această primăvară-iarnă. În curând şi texte.

* Am descoperit puterea carneţelului. În mână cu un carnetel, pot să vorbesc cu oricine. Lumea te bagă în seamă, se simt interesanţi, de câte ori notezi ceva încearcă să arunce un ochi: “Da ce notezi acolo? Tu de ce scrii totul în carneţel? Pot să văd ce ai notat? Ai notat ce am spus acum? Şi funcţionează regula: “Le e mai frică de tine decât ţie de ei!”

* Am învăţat să mă focusez pe ceea ce vreau sa spun cu textul meu şi cred ca mi-am temperat “floricelele” – am învăţat sa scriu mai curat.

* Mi-am adus aminte că scrisul este locul unde îmi găsesc fărâma de libertate.

* Când fac interviuri în jurnalismul narativ, întrebările se pun altfel. Practic, se despart în secvenţe cât mai mici (ideal). În loc să întreb “Când ai aflat de diagnostic?” pot întreba “Unde erai când ai aflat?”, “Cine ţi-a telefonat?”, “Ce ţi-a spus?”, “Ce ai răspuns?”, “Asta gândeai cu adevărat?”, “Ce ai făcut apoi?”, etc.

* Cititorii pot funcţiona ca nişte detectoare de minciuni – simt când acoperi lipsa de informaţie sau de coerenţă cu artificii de stil.

* Am învăţat cât de important e să ai o structură, o idee mare, un plan înainte de a scrie un text.

* Non-fiction e la fel de palpitant ca si fiction, ba chiar mai mult, pentru ca se întâmplă de-adevăratelea. Şi sunt foarte multe lucruri de învăţat dacă citeşti ce li se întâmplă semenilor tăi. Nu ştiu dacă asta e modalitate de a schimba lumea, dar e de-ajuns că doi, trei, cinci oameni ajung să ia în serios non-fiction-ul pe care îl citesc.

Despre asemănări şi frici

În 2004, într-una din întâlnirile cursului de Advanced Writing pe care îl făceam la Missouri, profesorul ne-a adus o duzină de instrumente; unul pentru fiecare. Fluiere, bongos şi chestii care nu făceau mare lucru în afară de gălăgie. La un moment dat, ne-a rugat pe toţi să începem să le folosim – să suflăm, să batem, să tragem, să gâdilăm. Întâi pe rând, apoi deodată. El făcea la fel, contribuind din plin la haosul din jur.

Când am terminat „concertul”, ne-a spus: fiecare din noi are o voce ca autor. Unii sunt imperceptibili şi nu fac zgomot în text. Alţii sunt stridenţi. Alţii zguduie cititorul prin prezenţă. Trebuie să ne găsim vocea şi să învăţăm să o stăpânim şi s-o folosim în favoarea poveştilor pe care vrem să le spunem.

E una din cele mai bune lecţii pe care le-am primit vreodată şi una din cele mai personale experienţe pe care le-am trăit într-un mediu academic.

Read more

Ce am învăţat (de la curs în vara lui 2008)

Ieri am ţinut ultima sedinţă din sesiunea de vară a cursului de jurnalism narativ de la CJI. E momentul în care fiecare cursant împărtăşeşte cu restul ce a învăţat şi care e prioritatea lui/ei de acum încolo. Pentru mine e momentul în care evaluez dacă premisele cu care am pornit cursul au fost acceptate. Le-am spus în prima zi că pentru mine scriitura ţine mai puţin de talent cât de răbdare şi meşteşug.

A scrie, i-am provocat, e:
– un proces;
– a citi;
– a gândi;
– a rescrie;
– a renunţa la ideea că muzele te vor inspira;
– a greşi.

Iată ce au avut de spus cei care au trecut prin cursul de vară:

* Am descoperit şi m-am lăsat convinsă că scriitura nu e un moment de inspiraţie, e, într-adevăr, un meşteşug. Ăsta e cel mai important lucru dobândit. Că nu muza face jocurile să meargă, ci strategia de a construi povestea. Acum ştiu că scriitura nu e a „oamenilor aleşi“ cum credeam până acum, ci a oricui are de investit un strop de pasiune.

* Consider că am dobândit rigurozitate. Am înţeles că nu se rezumă totul la fler, talent, noroc, inspiraţie etc. şi că succesul stă de fapt în munca enormă pe care trebuie să o depui în documentare, planificare şi scriere. Am dobândit mai multă atenţie la detalii, am învăţat să ascult mai bine, să recitesc un text cu voce tare până când sună cât mai cursiv, cât mai muzical. Pe scurt cel mai important lucru pe care l-am învăţat este faptul că întotdeauna se poate “şi mai bine” şi că trebuie să îţi impui nişte standarde realiste dar suficient de ridicate încât să te provoace să îţi depăşeşti limitele şi să munceşti cu adevărat la un text.

* Povestea e o construcţie pentru care ridici fiecare cărămidă şi mesteci mortar, cauţi cea mai bună combinaţie doar-doar s-or lipi ca un întreg. E o casă în care încerci să atragi câţi mai mulţi curioşi, îi plimbi, le arăţi confortul, le arăţi zonele de joacă, le arăţi cotloanele, presori pe alocuri mici pocnitori-surprize pentru ei şi apoi îi conduci spre ieşire sperând că au sufletul la gură.

* Am învăţat că a scrie un text bun înseamnă a re-scrie ceea ce ai scris, având în minte cititorul, ceea ce îşi doreşte el şi modul în care percepe textul. A urmat apoi lecţia despre documentare, despre ceea ce înseamnă interviul şi despre importanţa obţinerii cât mai multor informaţii despre persoana pe care o ai în faţă, pentru a putea reda apoi o imagine reală.

* Am învăţat despre cât de greu este să faci oamenii să vorbească despre lucruri cu adevărat importante. Am învăţat că orice etapă de scriere parcursă în fugă se reflectă în text. E nevoie de timp, de răbdare, de concentrare, de perseverenţă pentru a crea un text valoros.

* Mi-a plăcut faza cu feedback de la colegi: m-a distrat şi mi-am îndeplinit dorinţa să citesc şi textele celorlalţi.

* Poate să sune melodramatic sau numai bun de un scenariu de film categorie B dar cel mai valoros lucru pe care l-am primit de la curs este încrederea. De acolo vine determinarea necesară abordării unui asemenea stil de jurnalism. Tot un lucru important este faptul că am conştientizat cât de mult este de muncă şi cât de important este să fie totul cât mai bine planificat. Nu mă aşteptam în nici un caz la story-board-uri, fişe, zeci de ore de înregistrări, poze, filme, etc. Privit din exterior totul părea foarte simplu. Acum pare îngrozitor şi în acelaşi timp minunat de complicat.

*Am aflat cum funcţionez eu atunci când scriu. Care îmi sunt punctele slabe şi unde stau lucrurile mai bine. Până înainte de curs, puteam să intuiesc, dar acum lucrurile sunt clare. A fost bine şi să văd câte dintre probleme sunt numai ale mele şi câte sunt cele cu care ne confruntăm cu toţii.

* Am să insist exact pe aceea parte pe care o ignoram înainte să fiu la curs – documentarea şi organizarea. Am înţeles cât de esenţiale sunt încât am să uit pentru moment de faptul că în trecut aş fi preferat să-mi cizelez cuvintele decât ceea ce se află în spatele lor.

* Am învăţat că poveştile nu doar se spun, ci trebuie să spună ceva.

Găsiţi aici mai multe “lecţii” de la cursurile anterioare.

Lectură de weekend: Ce am învăţat

Ca lectură de weekend vă propun nişte ultime gânduri ale cursanţilor mei narativi din sesiunea de primăvară. Sunt sfaturi pertinente pentru orice jurnalist care speră la ceva mai multă profunzime în munca pe care o face.

Puteţi citi o parte din textele pe care le-au scris aici.

* A scrie e a rescrie şi e incredibil cât de diferit arată un text la al treilea draft. O prietenă mi-a arătat ieri un articol din Jurnalul Naţional despre un tânăr actor de 20 de ani şi mi-a zis: “Uite, un portret aşa cum îţi trebuie ţie”. L-am citit şi i-am spus că acela e cel mult un al doilea draft. Pentru că aşa era. M-am surprins şi pe mine zicând asta.

* Înainte de curs nu obişnuiam să scriu cu o schiţă sau cu o structură a textului în faţă. Scriam şi credeam că merge şi aşa, iar ideile îmi veneau pe parcurs. Al doilea text m-a învăţat că nu este suficient să mă aşez în faţa foii de hârtie, că o persoană nu este unidimensională şi că un interviu bun nu se face telefonic. Că trebuie să citeşti mult, oricât de chinuitor sau fără sens ar putea să fie şi că rescriind un text îl faci mai bun. Că fiecare cuvânt îşi are locul lui într-o fază şi nu altul. Că detaliile şi structura sunt importante.

* Includerea elementelor de jurnalism narativ (JN) în anumite articole este benefică până la un punct, întrucât aminteşte lumii că în ştiri e vorba de oameni şi permite răspândirea unor anumite valori în societate. Din acest pdv, jurnalismul de poveste trebuie promovat în România. După ce se atinge un anumit grad de saturare cu poveşti, mie îmi pare că umanul din text ar putea deveni banal, indiferent de subiect. Iar dacă ar deveni banal, ar fi şi mai puţin preţuit. Articolele de JN sunt grozave tocmai din cauza că sunt o picătură de umanitate într-o societate rapidă, informaţională, pragmatică şi până la urmă rece. Acest contrast dă o valoare mai mare acestor materiale. Mă întreb dacă promovarea JN în toate mediile nu ar însemna de fapt şi devalorizarea acestui fel de jurnalism şi odată cu el, a valorilor pe care le susţine, cu toate că desigur ar însemna obiceiuri de informare şi calitate mai bună per total în media românească.

* E super să scrii despre tine, chiar dacă e greu să te distanţezi şi să priveşti din afară.

* În procesul de documentare, am învăţat ca nu trebuie să-mi fie frică să rog persoana cu care vorbesc să se deschidă, să povestească, să mă ducă cu amintirile cât de departe poate pentru că orice detaliu poate conta în ansamblul textului; chiar să o întreb, de exemplu, de ce are tabloul pe care îl are pe perete sau de ce bate cu pumnul în masă după ce termină de vorbit. Toate detaliile acestea mărunte pot însufleţi un text şi pot apropia jurnalismul de om. Nu mai vreau să citesc texte cu fraze standard, întrebari-tip si răspunsuri gândite dinainte. Vreau o poveste care curge, care să mă facă să-l vad în fata ochilor pe omul despre care citesc şi să mi-l pot imagina în acţiune, făcând ceea ce îi place.

* Am aflat despre mine că, dacă voi reuşi vreodată să scriu un text precum If I Die (sau mai bine zis, precum primul draft din If I Die aşa cum trebuie să fi arătat el) mă voi considera mulţumită

* Cred că dacă ai ce spune textul curge şi nu pune prea multe probleme de stil. Şi întotdeauna mi-a plăcut să lucrez cu materie in exces. Prefer să las pe afară decât să nu am ce pune. Deci, timp petrecut cu oamenii.

* Am învăţat ca scrisul necesită răbdare cu carul. Nu am învăţat, totuşi, cum să fac rost de aceasta răbdare şi nu am desluşit de ce as face orice numai să nu ma aşez la birou şi să mă apuc de scris.

* Despre documentare am aflat că se încheie abia după ce ai terminat de scris. Şi poate nici atunci. Ca să spui o poveste nu poţi delimita paşii în documentare-scris-editat. De fapt, documentarea intervine în mai multe etape ale procesului, iar cu cât eşti mai dispus să pui noi întrebări, cu atât povestea devine mai bogată. Asta cu condiţia ca între timp să-ţi dai seama ce vrei să spui şi să urmăreşti firul care duce spre acest rezultat, altfel rişti să te pierzi în detalii. Planificarea ţine foarte mult de uneltele pe care vrei să le foloseşti pentru a spune povestea. Nu poate decât să-ţi fie util să ai la dispoziţie cât mai multe unelte, iar cele mai multe dintre ele se culeg citind şi scriind. Foarte important, am constatat, e să fii atent cu scheletul textului, să îl ai. Obişnuiam să-mi construiesc structura unui text mai mult intuitiv, pentru că îmi plăcea să îl las să curgă, acum mi se pare că e în interesul poveştii să fie organizată. Nu-i vorba de o planificare la rece de genul: acum scriu o conjuncţie, acum un adverb, acum o frază mai lungă… E vorba să fii conştient de ce anume faci în fiecare etapă a textului şi să nu te laşi purtat prea tare de val, pentru că s-ar putea să-l îndepărtezi pe cititor de malul la care voiai să-l aduci.

* Şi alţi oameni trec prin ce trec eu.

Ce am învăţat (deocamdată)

Acum două săptămâni, la jumătatea cursului de jurnalism narativ, i-am rugat pe cursanţii mei să scrie câteva dintre lucurile pe care le-au învăţat până în acel moment. Selecţia de mai jos e un sumar punctual al lucrurilor pe care un reporter care vrea să scrie poveşti convingătoare trebuie să le conştientizeze.

În curând veţi citi şi câteva dintre eseurile lor personale.

* Se vede că toată lumea se confruntă cam cu aceleaşi probleme şi că putem învăţa din obstacolele altora.

* O idee se transformă treptat în timp ce scrii un text. Scrii, rescrii şi vezi cum textul se modelează.

* Partea de research e baza articolului. Mă aşteptam ca ea să pălească în faţa lucrului pe text. Acum mi se pare firesc: cu cât e mai amănunţită partea de research, cu atât ai mai mult material de lucru.

* Am învăţat că structura unui articol bun nu vine de la sine, din simplul fapt că ţie ţi se pare că textul curge. Pentru cel care citeşte, ce ai scris poate fi foarte complicat.

* Nu te da de ceasul morţii dacă textul nu iese din prima. O să iasă dintr-a treia. A scrie e a rescrie şi a regândi permanent informaţia.

* Am învăţat că există poveşti în absolut toate lucrurile şi evenimentele de lânga noi. Am învăţat că e uşor să le vedem şi mai greu să le spunem. Că e minunat să nu surprinzi doar un unghi de abordare, aşa cum o faci cu o ştire, ci o întreagă poveste. Iar cel mai tare lucru din toată povestea asta e că rămâi tot jurnalist.

* Nu trebuie să îmi fie frică să scriu.

* Am învăţat că există o salvare. Am învăţat că pot să plec mâine de unde lucrez şi să fiu fericit. Şi că pot învăţa să fac lucruri mult mai frumoase, care mă fac să mă simt viu.

Ce au învăţat cursanţii mei

Am încheiat ieri seară cursul de Jurnalism Narativ pe care l-am predat timp de trei luni la CJI. A fost o experienţă senzaţională şi un privilegiu să cunosc şi (sper) să motivez o mână de oameni să se apuce de spus poveşti. Le-am spus aseară că dacă a fost bine la curs e din cauza pasiunii şi entuziasmului pe care îl am pentru jurnalismul de poveste şi pentru textul cu început, sfârşit, personaje, acţiune şi dialog.

Poate pe viitor voi reuşi să duc un curs folosindu-mă mai bine de experienţa mea ca făcător de astfel de texte, şi poate şi mai în viitor voi reuşi să mă folosesc mai bine de pedagogie ca să transmit ce-mi doream. Dar “feeling”-ul rămâne esenţial.

Eu am sperat că pot convinge cursanţii de trei lucruri:

Citind ultima temă, care e un şir de “ce-am învăţat”, mi-am dat seamă că de azi mişună pe străzi încă 14 oameni care îţi pot spune cât de cât cum e treaba cu jurnalismul narativ, de ce e puternic, de ce merită să-l scriem şi te pot direcţiona către locuri în care îl poţi citi.

Vreau să împărtăşesc o compilaţie din aceste “ce-am învăţat” pentru că oferă o serie de lecţii folositoare. Eu am furat 1-2 idei din fiecare temă şi le-am ordonat în 10 categorii ca să fie mai clar în câte faze din proces a punctat cursul:

Citiţi mai departe pentru a afla lecţiile din fiecare categorie.
Read more