Ce am învăţat la curs (iarnă-primăvară ’09)

Ieri seară am terminat a cincea sesiune a cursului de jurnalism narativ de la CJI, poate cea mai reușită de până acum. Veți citi multe dintre textele produse la acest curs atât prin ziarele și revistele românești (vă anunț eu când) cât și pe net. (Eseurile personale din această serie au început să fie publicate de săptămâna trecută pe Liternet).

La ultimul curs i-am rugat să scrie ce au învățat în ultimele trei luni. Aveți mai jos o selecție din ce mi-au trimis:

PS: Nu am deocamdată planuri pentru o altă sesiune. Sigur nu se va întâmpla nimic mai devreme de toamnă. Când se va contura un curs viitor, veți afla aici.

=====

CE AM ÎNVÄ‚Å¢AT

* De acum voi scrie numai așa, în forma show, don’t tell, care mi se pare cea mai reprezentativă rezumare a jurnalismului narativ.

* Cel mai important lucru pe care mi l-a dat cursul e cheful de scris. Am venit la curs în căutarea lui și l-am găsit.

* Mi s-a fixat bine în minte prioritatea informației. Practic, ăsta este primul lucru de care ar trebui să se ocupe jurnalistul.

* Să nu mă gândesc că oamenii se plictisesc de mine când merg mereu pe capul lor. Să nu mă gândesc că mă cred idioată că vreau să știu cum se scrie pe litere un cuvânt de care nu am mai auzit, să nu mă gândesc că mă cred incompetentă pentru că e nevoie să vin iar și iar la ei și că nu sunt în stare să fac materialul ca alți jurnaliști, în 30 de minute.

* Am învățat câte ceva și despre cum să stau de vorbă cu oamenii și că întrebările cele mai bune nu sunt alea care sună inteligent și te fac să pari mare cunoscător. Ci alea care-l fac pe om să înțeleagă că tu chiar nu știi despre ce e vorba și ai nevoie de ajutorul lui să le explici și altora.

* Îmi place că mi-am dat seama la acest curs, că atunci când scrii, nu cronologia exactă este cea mai importantă, ci modul în care îmbini episoade astfel încât acestea să dobândească cronologie în mintea cititorului.

* Cel mai important lucru pe care l-am învățat este să fiu mai exigent cu textele mele, să nu consider un text “terminat” de cum am pus primul draft pe hârtie.

* Înainte de a începe procesul de reporting, e indicat să-ți golești creierul de prejudecăți, pe cât te lasă inima. Dacă vrei să te apropii de un om, de o situație din spatele unui om, lasă baltă impulsul de a judeca ce face el sau cum face el. Aduni informațiile, verifici informațiile, dar nu-ți dai cu părerea. Sunt mulți alții care vor face asta. Foarte important asta.

* E bine să scrii simplu. Mesajul meu poate ajunge la mai multe urechi. O defilare de neologisme se izbește de un zid și moare acolo. Credeam asta și înainte de curs, dar mi s-a confirmat prin textele pe care le-am citit.

* Am învățat să folosesc soluție de geamuri pentru texte: claritate înainte de toate.

* Ideea ordonează tot si ea vine doar întorcându-mă pe teren, întrebând, ascultând. Ideea nu înseamnă metafizică. Are carne, oase, simte, gândește și acționează.

* Nimic nu e pierdut. Orice cuvânt se poate lua înapoi în scris. Următorul draft va fi mai bun, fir-ar să fie. Următorul articol va fi mai bun. Continui cu gândul ăsta chiar dacă îmi vine să-mi trag palme azi pentru ce am scris.

* Nu o să fiu niciodată mulțumită de ce scriu. Trebuie să mă împac cu asta. Pe de altă parte, frica e motorul meu.

* N-o să decreteze nimeni, niciodată, timpul pentru schimbare în presă. Dacă eu îmi doresc asta, depinde de mine să se întâmple, fie și cu pași mici.

* Am descoperit…

…. texte care țin loc de filme și alte distracții.
… texte care îți pot schimba viata și percepția asupra lumii din jur.
… un jurnalism mai sincer decât o confesiune, mai captivant decat un film cu Hugh Jackman.
… că jurnalismul mai are o șansă.
… că nu-i ușor, dar merită efortul.

Ce au învățat cursanții de la sesiunile anterioare, aici.

Ce-am învăţat la curs (iarnă – primăvară ’09)

Mai jos, câteva lecții de la jumătatea cursului de jurnalism narativ din această primăvară-iarnă. În curând și texte.

* Am descoperit puterea carnețelului. În mână cu un carnetel, pot să vorbesc cu oricine. Lumea te bagă în seamă, se simt interesanți, de câte ori notezi ceva încearcă să arunce un ochi: “Da ce notezi acolo? Tu de ce scrii totul în carnețel? Pot să văd ce ai notat? Ai notat ce am spus acum? Și funcționează regula: “Le e mai frică de tine decât ție de ei!”

* Am învățat să mă focusez pe ceea ce vreau sa spun cu textul meu și cred ca mi-am temperat “floricelele” – am învățat sa scriu mai curat.

* Mi-am adus aminte că scrisul este locul unde îmi găsesc fărâma de libertate.

* Când fac interviuri în jurnalismul narativ, întrebările se pun altfel. Practic, se despart în secvențe cât mai mici (ideal). În loc să întreb “Când ai aflat de diagnostic?” pot întreba “Unde erai când ai aflat?”, “Cine ți-a telefonat?”, “Ce ți-a spus?”, “Ce ai răspuns?”, “Asta gândeai cu adevărat?”, “Ce ai făcut apoi?”, etc.

* Cititorii pot funcționa ca niște detectoare de minciuni ““ simt când acoperi lipsa de informație sau de coerență cu artificii de stil.

* Am învățat cât de important e să ai o structură, o idee mare, un plan înainte de a scrie un text.

* Non-fiction e la fel de palpitant ca si fiction, ba chiar mai mult, pentru ca se întâmplă de-adevăratelea. Și sunt foarte multe lucruri de învățat dacă citești ce li se întâmplă semenilor tăi. Nu știu dacă asta e modalitate de a schimba lumea, dar e de-ajuns că doi, trei, cinci oameni ajung să ia în serios non-fiction-ul pe care îl citesc.

Despre asemănări şi frici

În 2004, într-una din întâlnirile cursului de Advanced Writing pe care îl făceam la Missouri, profesorul ne-a adus o duzină de instrumente; unul pentru fiecare. Fluiere, bongos și chestii care nu făceau mare lucru în afară de gălăgie. La un moment dat, ne-a rugat pe toți să începem să le folosim ““ să suflăm, să batem, să tragem, să gâdilăm. Întâi pe rând, apoi deodată. El făcea la fel, contribuind din plin la haosul din jur.

Când am terminat “concertul”, ne-a spus: fiecare din noi are o voce ca autor. Unii sunt imperceptibili și nu fac zgomot în text. Alții sunt stridenți. Alții zguduie cititorul prin prezență. Trebuie să ne găsim vocea și să învățăm să o stăpânim și s-o folosim în favoarea poveștilor pe care vrem să le spunem.

E una din cele mai bune lecții pe care le-am primit vreodată și una din cele mai personale experiențe pe care le-am trăit într-un mediu academic.

Read more

Ce am învăţat (de la curs în vara lui 2008)

Ieri am ținut ultima sedință din sesiunea de vară a cursului de jurnalism narativ de la CJI. E momentul în care fiecare cursant împărtășește cu restul ce a învățat și care e prioritatea lui/ei de acum încolo. Pentru mine e momentul în care evaluez dacă premisele cu care am pornit cursul au fost acceptate. Le-am spus în prima zi că pentru mine scriitura ține mai puțin de talent cât de răbdare și meșteșug.

A scrie, i-am provocat, e:
– un proces;
– a citi;
– a gândi;
– a rescrie;
– a renunța la ideea că muzele te vor inspira;
– a greși.

Iată ce au avut de spus cei care au trecut prin cursul de vară:

* Am descoperit și m-am lăsat convinsă că scriitura nu e un moment de inspirație, e, într-adevăr, un meșteșug. Ä‚sta e cel mai important lucru dobândit. Că nu muza face jocurile să meargă, ci strategia de a construi povestea. Acum știu că scriitura nu e a “oamenilor aleși”œ cum credeam până acum, ci a oricui are de investit un strop de pasiune.

* Consider că am dobândit rigurozitate. Am înțeles că nu se rezumă totul la fler, talent, noroc, inspirație etc. și că succesul stă de fapt în munca enormă pe care trebuie să o depui în documentare, planificare și scriere. Am dobândit mai multă atenție la detalii, am învățat să ascult mai bine, să recitesc un text cu voce tare până când sună cât mai cursiv, cât mai muzical. Pe scurt cel mai important lucru pe care l-am învățat este faptul că întotdeauna se poate “și mai bine” și că trebuie să îți impui niște standarde realiste dar suficient de ridicate încât să te provoace să îți depășești limitele și să muncești cu adevărat la un text.

* Povestea e o construcție pentru care ridici fiecare cărămidă și mesteci mortar, cauți cea mai bună combinație doar-doar s-or lipi ca un întreg. E o casă în care încerci să atragi câți mai mulți curioși, îi plimbi, le arăți confortul, le arăți zonele de joacă, le arăți cotloanele, presori pe alocuri mici pocnitori-surprize pentru ei și apoi îi conduci spre ieșire sperând că au sufletul la gură.

* Am învățat că a scrie un text bun înseamnă a re-scrie ceea ce ai scris, având în minte cititorul, ceea ce își dorește el și modul în care percepe textul. A urmat apoi lecția despre documentare, despre ceea ce înseamnă interviul și despre importanța obținerii cât mai multor informații despre persoana pe care o ai în față, pentru a putea reda apoi o imagine reală.

* Am învățat despre cât de greu este să faci oamenii să vorbească despre lucruri cu adevărat importante. Am învățat că orice etapă de scriere parcursă în fugă se reflectă în text. E nevoie de timp, de răbdare, de concentrare, de perseverență pentru a crea un text valoros.

* Mi-a plăcut faza cu feedback de la colegi: m-a distrat și mi-am îndeplinit dorința să citesc și textele celorlalți.

* Poate să sune melodramatic sau numai bun de un scenariu de film categorie B dar cel mai valoros lucru pe care l-am primit de la curs este încrederea. De acolo vine determinarea necesară abordării unui asemenea stil de jurnalism. Tot un lucru important este faptul că am conștientizat cât de mult este de muncă și cât de important este să fie totul cât mai bine planificat. Nu mă așteptam în nici un caz la story-board-uri, fișe, zeci de ore de înregistrări, poze, filme, etc. Privit din exterior totul părea foarte simplu. Acum pare îngrozitor și în același timp minunat de complicat.

*Am aflat cum funcționez eu atunci când scriu. Care îmi sunt punctele slabe și unde stau lucrurile mai bine. Până înainte de curs, puteam să intuiesc, dar acum lucrurile sunt clare. A fost bine și să văd câte dintre probleme sunt numai ale mele și câte sunt cele cu care ne confruntăm cu toții.

* Am să insist exact pe aceea parte pe care o ignoram înainte să fiu la curs – documentarea și organizarea. Am înțeles cât de esențiale sunt încât am să uit pentru moment de faptul că în trecut aș fi preferat să-mi cizelez cuvintele decât ceea ce se află în spatele lor.

* Am învățat că poveștile nu doar se spun, ci trebuie să spună ceva.

Găsiți aici mai multe “lecții” de la cursurile anterioare.

Lectură de weekend: Ce am învăţat

Ca lectură de weekend vă propun niște ultime gânduri ale cursanților mei narativi din sesiunea de primăvară. Sunt sfaturi pertinente pentru orice jurnalist care speră la ceva mai multă profunzime în munca pe care o face.

Puteți citi o parte din textele pe care le-au scris aici.

* A scrie e a rescrie și e incredibil cât de diferit arată un text la al treilea draft. O prietenă mi-a arătat ieri un articol din Jurnalul Național despre un tânăr actor de 20 de ani și mi-a zis: “Uite, un portret așa cum îți trebuie ție”. L-am citit și i-am spus că acela e cel mult un al doilea draft. Pentru că așa era. M-am surprins și pe mine zicând asta.

* Înainte de curs nu obișnuiam să scriu cu o schiță sau cu o structură a textului în față. Scriam și credeam că merge și așa, iar ideile îmi veneau pe parcurs. Al doilea text m-a învățat că nu este suficient să mă așez în fața foii de hârtie, că o persoană nu este unidimensională și că un interviu bun nu se face telefonic. Că trebuie să citești mult, oricât de chinuitor sau fără sens ar putea să fie și că rescriind un text îl faci mai bun. Că fiecare cuvânt își are locul lui într-o fază și nu altul. Că detaliile și structura sunt importante.

* Includerea elementelor de jurnalism narativ (JN) în anumite articole este benefică până la un punct, întrucât amintește lumii că în știri e vorba de oameni și permite răspândirea unor anumite valori în societate. Din acest pdv, jurnalismul de poveste trebuie promovat în România. După ce se atinge un anumit grad de saturare cu povești, mie îmi pare că umanul din text ar putea deveni banal, indiferent de subiect. Iar dacă ar deveni banal, ar fi și mai puțin prețuit. Articolele de JN sunt grozave tocmai din cauza că sunt o picătură de umanitate într-o societate rapidă, informațională, pragmatică și până la urmă rece. Acest contrast dă o valoare mai mare acestor materiale. Mă întreb dacă promovarea JN în toate mediile nu ar însemna de fapt și devalorizarea acestui fel de jurnalism și odată cu el, a valorilor pe care le susține, cu toate că desigur ar însemna obiceiuri de informare și calitate mai bună per total în media românească.

* E super să scrii despre tine, chiar dacă e greu să te distanțezi și să privești din afară.

* În procesul de documentare, am învățat ca nu trebuie să-mi fie frică să rog persoana cu care vorbesc să se deschidă, să povestească, să mă ducă cu amintirile cât de departe poate pentru că orice detaliu poate conta în ansamblul textului; chiar să o întreb, de exemplu, de ce are tabloul pe care îl are pe perete sau de ce bate cu pumnul în masă după ce termină de vorbit. Toate detaliile acestea mărunte pot însufleți un text și pot apropia jurnalismul de om. Nu mai vreau să citesc texte cu fraze standard, întrebari-tip si răspunsuri gândite dinainte. Vreau o poveste care curge, care să mă facă să-l vad în fata ochilor pe omul despre care citesc și să mi-l pot imagina în acțiune, făcând ceea ce îi place.

* Am aflat despre mine că, dacă voi reuși vreodată să scriu un text precum If I Die (sau mai bine zis, precum primul draft din If I Die așa cum trebuie să fi arătat el) mă voi considera mulțumită

* Cred că dacă ai ce spune textul curge și nu pune prea multe probleme de stil. Și întotdeauna mi-a plăcut să lucrez cu materie in exces. Prefer să las pe afară decât să nu am ce pune. Deci, timp petrecut cu oamenii.

* Am învățat ca scrisul necesită răbdare cu carul. Nu am învățat, totuși, cum să fac rost de aceasta răbdare și nu am deslușit de ce as face orice numai să nu ma așez la birou și să mă apuc de scris.

* Despre documentare am aflat că se încheie abia după ce ai terminat de scris. Și poate nici atunci. Ca să spui o poveste nu poți delimita pașii în documentare-scris-editat. De fapt, documentarea intervine în mai multe etape ale procesului, iar cu cât ești mai dispus să pui noi întrebări, cu atât povestea devine mai bogată. Asta cu condiția ca între timp să-ți dai seama ce vrei să spui și să urmărești firul care duce spre acest rezultat, altfel riști să te pierzi în detalii. Planificarea ține foarte mult de uneltele pe care vrei să le folosești pentru a spune povestea. Nu poate decât să-ți fie util să ai la dispoziție cât mai multe unelte, iar cele mai multe dintre ele se culeg citind și scriind. Foarte important, am constatat, e să fii atent cu scheletul textului, să îl ai. Obișnuiam să-mi construiesc structura unui text mai mult intuitiv, pentru că îmi plăcea să îl las să curgă, acum mi se pare că e în interesul poveștii să fie organizată. Nu-i vorba de o planificare la rece de genul: acum scriu o conjuncție, acum un adverb, acum o frază mai lungă… E vorba să fii conștient de ce anume faci în fiecare etapă a textului și să nu te lași purtat prea tare de val, pentru că s-ar putea să-l îndepărtezi pe cititor de malul la care voiai să-l aduci.

* Și alți oameni trec prin ce trec eu.

Ce am învăţat (deocamdată)

Acum două săptămâni, la jumătatea cursului de jurnalism narativ, i-am rugat pe cursanții mei să scrie câteva dintre lucurile pe care le-au învățat până în acel moment. Selecția de mai jos e un sumar punctual al lucrurilor pe care un reporter care vrea să scrie povești convingătoare trebuie să le conștientizeze.

În curând veți citi și câteva dintre eseurile lor personale.

* Se vede că toată lumea se confruntă cam cu aceleași probleme și că putem învăța din obstacolele altora.

* O idee se transformă treptat în timp ce scrii un text. Scrii, rescrii și vezi cum textul se modelează.

* Partea de research e baza articolului. Mă așteptam ca ea să pălească în fața lucrului pe text. Acum mi se pare firesc: cu cât e mai amănunțită partea de research, cu atât ai mai mult material de lucru.

* Am învățat că structura unui articol bun nu vine de la sine, din simplul fapt că ție ți se pare că textul curge. Pentru cel care citește, ce ai scris poate fi foarte complicat.

* Nu te da de ceasul morții dacă textul nu iese din prima. O să iasă dintr-a treia. A scrie e a rescrie și a regândi permanent informația.

* Am învățat că există povești în absolut toate lucrurile și evenimentele de lânga noi. Am învățat că e ușor să le vedem și mai greu să le spunem. Că e minunat să nu surprinzi doar un unghi de abordare, așa cum o faci cu o știre, ci o întreagă poveste. Iar cel mai tare lucru din toată povestea asta e că rămâi tot jurnalist.

* Nu trebuie să îmi fie frică să scriu.

* Am învățat că există o salvare. Am învățat că pot să plec mâine de unde lucrez și să fiu fericit. Și că pot învăța să fac lucruri mult mai frumoase, care mă fac să mă simt viu.

Ce au învăţat cursanţii mei

Am încheiat ieri seară cursul de Jurnalism Narativ pe care l-am predat timp de trei luni la CJI. A fost o experiență senzațională și un privilegiu să cunosc și (sper) să motivez o mână de oameni să se apuce de spus povești. Le-am spus aseară că dacă a fost bine la curs e din cauza pasiunii și entuziasmului pe care îl am pentru jurnalismul de poveste și pentru textul cu început, sfârșit, personaje, acțiune și dialog.

Poate pe viitor voi reuși să duc un curs folosindu-mă mai bine de experiența mea ca făcător de astfel de texte, și poate și mai în viitor voi reuși să mă folosesc mai bine de pedagogie ca să transmit ce-mi doream. Dar “feeling”-ul rămâne esențial.

Eu am sperat că pot convinge cursanții de trei lucruri:

Citind ultima temă, care e un șir de “ce-am învățat”, mi-am dat seamă că de azi mișună pe străzi încă 14 oameni care îți pot spune cât de cât cum e treaba cu jurnalismul narativ, de ce e puternic, de ce merită să-l scriem și te pot direcționa către locuri în care îl poți citi.

Vreau să împărtășesc o compilație din aceste “ce-am învățat” pentru că oferă o serie de lecții folositoare. Eu am furat 1-2 idei din fiecare temă și le-am ordonat în 10 categorii ca să fie mai clar în câte faze din proces a punctat cursul:

Citiți mai departe pentru a afla lecțiile din fiecare categorie.
Read more