Lectura de weekend (29.02.2008)

* Pe lângă faptul că e o obsesie de-a mea ca jurnalist, deciziile, alegerile ÅŸi hotărârile sunt o parte constantă a muncii de documentare ÅŸi scriere a unui text narativ. Ce unghi de abordare aleg? Ce poveste spun? Ce scene folosesc? Care structură funcÅ£ionează? Un articol minunat din New York Times vorbeÅŸte despre cât de greu renunţăm la opÅ£iuni ÅŸi posibilităţi. E greu să alegi (de aceea e singurul articol pe care vi-l recomand azi – e ÅŸi scurt pe deasupra).

* Mai citiţi odată descrierea cursului de jurnalism narativ pe care-l voi preda la CJI. Dacă vă place, mai aveţi patru zile la dispoziţie să vă înscrieţi. Mai multe detalii găsiţi aici.

Making of “AMR 18” (din Esquire #6)

ÃŽn acelaÅŸi Esquire de martie despre care scriu de peste o săptămână – ÅŸi care e pe cale să apară – puteÅ£i citi un portret minunat al lui Radu Muntean, jurnalist ÅŸi “locatar” al penitenciarului de maximă securitate din TimiÅŸoara.

Textul, scris de Camelia Bucioveanu, îl creionează pe Muntean la un moment crucial – pe cale să fie eliberat ÅŸi fără planuri de viitor.

Am rugat-o pe Camelia să scrie câteva cuvinte despre cum au evoluat primele paragrafe din text de la primul draft la varianta pe care o veţi găsi în revistă. Citiţi în continuare ca să vedeţi diferenţele dintre cele două variante şi câteva lecţii învăţate de Cami din procesul de documentare şi scriere.

Read more

Making of “Copiii altui fus orar” (din Esquire #6)

În câteva zile trebuie să apară numărul de martie al Esquire, pe care deja l-am lăudat că e cel mai bun de până acum. Am mai spus că voi reveni cu informaţii despre cum au fost făcute câteva dintre materiale.

Astăzi, Georgiana vă spune cum a evoluat textul ei despre generaÅ£ia de copii rămaÅŸi acasă. Nu doar vă spune, ci vă ÅŸi arată. Alături de eseul ei – într-o succesiune minunată de imagini – puteÅ£i vedea culisele procesului de editare de la Esquire, ÅŸi modul cum se transformă o bucată dintr-un text până ajunge la forma potrivită.

Am spus-o de multe ori ÅŸi o repet aici – un text bun e o succesiune de variante, fiecare mai reuÅŸită ÅŸi mai completă decât precedenta. Scopul final e un text dinamic care să capteze cititorul ÅŸi să curgă ÅŸi să spună o poveste coerentă. CitiÅ£i mai departe să aflaÅ£i cum a ajuns Georgiana de la prima la ultima versiune. Åži citiÅ£i Esquire pentru textul integral (ilustrat cu fotografii de PetruÅ£ Călinescu).

Read more

Lectura de weekend (22.02.2008)

Venise vorba săptămâna asta de filme făcute după articole de revistă. Am zis să fac o scurtă selecÅ£ie – deÅŸi parcurgerea textelor ca atare vă va lua ceva timp

* Into the Wild, filmul regizat de Sean Penn, e bazat pe un articol din 1993 scris de Jon Krakauer pentru Outside. Krakauer ÅŸi-a expandat ulterior articolul ÅŸi a publicat o carte.

* Shattered Glass, filmul care descrie povestea “fabricantului” de articole de la New Republic, Stephen Glass, e bazat pe un articol scris de Buzz Bissinger pentru Vanity Fair în 1998.

* The Hunting Party, un film care descrie periplul a trei jurnalişti americani prin Bosnia, are la bază un articol din Esquire scris în 2000 de Scott Anderson.

Relaţia cu punctele şi alte semne

Când editez îmi place să fac aprecieri conceptuale şi să intervin cât mai puţin în scriitură. Structura unui text, coerenţa naraţiunii, claritatea ideilor exprimate mi se par mai importante decât modificarea unor cuvinte şi expresii. Nu vreau ca un text să sune de parcă ar fi fost scris de mine. Rareori rescriu; prefer să cer autorului încă o revizie. De cele mai multe ori vor rezolva ei înşişi exprimările aiurea. Nici nu mă aventurez prea tare în punctuaţie. Există oricum destule conflicte între mine şi virgulă.

Ce tai însă aproape întotdeauna sunt punctele de suspensie ÅŸi semnele de exclamare. Vorbeam aseară cu niÅŸte prieteni – toÅ£i reporteri ÅŸi scriitori – despre semnele de punctuaÅ£ie ÅŸi relaÅ£ia noastră cu ele. Le-am dezvăluit că nu suport punctele de suspensie. Foarte rar se întâmplă să editez un text ÅŸi să le păstrez. Chiar mai rar să le scriu din proprie iniÅ£iativă. Punctele de suspensie nu mai sunt hip din 2000. Omoară propoziÅ£iile. Nu creează nici un fel de suspans sau pauză eficientă – nu fac decât să arate că autorul n-a găsit nimic cu care să termine propoziÅ£ia. A lăsat-o să bălăngăne aiurea sperând că va fi salvată de o înÅŸiruire de puncte. Puncte puncte…

A fost o “dulce” ironie când punctele de suspensie au apărut în campania de lansare Esquire. Å¢ineÅ£i minte? “Revista bărbaÅ£ilor cu…”? Păi e fie “revista bărbaÅ£ilor cu carte” fie “revista bărbaÅ£ilor cu puncte puncte”. Recent am primit un text în care fiecare a două propoziÅ£ie se termina în suspensie. Chiar ÅŸi atunci când nu era nevoie…

Nu-mi plac nici semnele de exclamare. Dacă apar într-un text înseamnă că nu ai fost în stare să transmiţi starea necesară prin cuvinte. Mă feresc de semnele de exclamare chiar şi în citate. Dacă nu i-ai transmis cititorului că se află într-un moment tensionat, în care personajul vorbeşte cu emfază, nu salvezi mare lucru indicând asta. Punct!

Voi ce relaÅ£ie aveÅ£i cu semnele de punctuaÅ£ie? Ce “îndreptare” folosiÅ£i ca să vă ghidaÅ£i? Care semne vă plac ÅŸi care vă irită? Ce aveÅ£i de spus despre cele pe care nu le înÅ£elegeÅ£i? (New York Times a publicat luni un articol minunat despre “;”, unul din cele mai complexe ÅŸi neînÅ£elese semne de pe piaţă.)

PS: Recunosc că sunt îndrăgostit lulea de linia de pauză.
PS2: Atât de lulea încât uneori vânez prin drafturi, căutând excesele Când le găsesc – îngâmfate ÅŸi lăbărÅ£ate – le ucid!
PS3: AÅ£i văzut acel “dulce” în ghilimele? Nu aÅŸa că e “rupător” să pui întorsături de sens în ghilimele?

ÃŽn coabitare cu 46 mp

Acesta este ultimul text din seria eseurilor personale scrise de prima serie care a absolvit cursul de jurnalism narativ pe care îl predau la CJI. Textul Siminei excelează în simplitate şi e plin de imagini amuzante. Mi-a plăcut din prima clipă modul în care Simina a ales să provoace râsul. Umorul nu e căutat ori forţat; el reiese din naturaleţea descrierii scenelor. Puteţi citi restul eseurilor aici.

==================================
ÃŽN COABITARE CU 46 MP

De Simina Mistreanu
==================================

Unii oameni se apucă de scris doar după ce şi-au reglat scaunul la înălţimea potrivită, după ce şi-au aşezat cafeaua sau berea în dreapta tastaturii sau după ce şi-au aspirat covorul. Spaţiul trebuie să fie confortabil şi să îţi dea ghes să scrii.

Eu stau ghemuită pe o saltea gonflabilă, cu laptopul in braţe, străjuită de două aeroterme mici şi vânjoase şi de un calorifer electric. Încerc să ignor găleata cu mortar din stânga şi îmi fac curaj să mă trezesc la 6 ca să ajung în celălalt capăt al Bucureştiului, pentru un duş înainte de cursuri.

Sunt acasă.

Read more

Premiul lui Andrei

Andrei Pungovschi, un prieten bun şi un jurnalist excepţional, a câştigat un premiu la ediţia de anul ăsta a concursului Pictures of the Year (secţiunea sport). Fotografia e făcută anul trecut la un concurs de triatlon în Seattle, pe când Andrei era într-un stagiu la Associated Press. Înainte de AP, Andrei a fost într-un program de master la Missouri School of Journalism.

Acum lucrează pentru Mediafax, dar îi puteţi vedea fotografiile şi în Esquire.

Ce ÅŸtie Andrei să facă e să spună o poveste în imagini – fotografie narativă dacă vreÅ£i. Andrei petrece uneori zile întregi cu un subiect ÅŸi îi observă acestuia viaÅ£a pentru a putea alcătui o poveste. Dacă vreÅ£i să învăţaÅ£i să faceÅ£i aÅŸa ceva, Andrei predă începând din martie două cursuri la Centru pentru Jurnalism Independent – fotojurnalism ÅŸi fotoreportaj.

Fotografia de la POYi.

triathletes.jpg

Jurnalism Narativ la CJI (primăvară 2008)

Joi, 27 martie, va începe o nouă ediţie a cursului de jurnalism narativ pe care îl predau la CJI.

Mi-a făcut mare plăcere să predau acest curs ÅŸi cred că a fost o experienţă plăcută pentru cei care au avut curajul să încerce prima ediÅ£ie. Mai jos găsiÅ£i detaliile furnizate de CJI – termenul de înscriere, taxa ÅŸi alte informaÅ£ii tehnice (inclusiv o descriere a cursului în format *.doc). Am adăugat ÅŸi niÅŸte răspunsuri la întrebări care pot apărea – sper să vă ajute în decizia de a participa.

Jurnalism narativ. Trainer – Cristian Lupşa (Esquire).
– preconizat sa înceapă pe 27.03.2008
– joi, 17.00 – 20.00
– 11 ÅŸedinÅ£e săptămânale
– taxa: 300 RON
– grupa optimă: 12 – 15 cursanÅ£i
– descărcaÅ£i o prezentare a cursului aici.

Înscrierile se fac cu CV şi scrisoare de intenţie (pentru fiecare curs ales) la sediul CJI, din Bvd-ul Regina Elisabeta nr. 32 (52), etaj 1, sector 5 (lângă P-ta Kogălniceanu), prin fax la 311.13.78 sau e-mail: carmen@cji.ro

Termenul limita de înscriere este 3 martie 2008. Detalii suplimentare la tel. 311.13.75 si 311.13.77. Persoana de contact: Carmen Macavei, asistent executiv.

Câteva întrebări şi răspunsuri:

* Cum e la cursul ăsta?
Nu pot răspunde la întrebarea asta ca şi cursant. Dar, în spiritul discuţiilor care le vom avea, voi fi sincer şi voi răspunde ca trainer. A fost minunat. Poţi vedea o parte din gândurile celor din prima serie (mai precis o selecţie de lucruri pe care ei spun că le-au învăţat) aici.

* Ce scriu în scrisoarea de intenţie şi cui o adresez?
Am învăţat o lecÅ£ie din prima serie – lumea scrie scrisori de intenÅ£ie impersonale ÅŸi seci din care nu afli mare lucru. Iar dacă e să faci o selecÅ£ie, e greu când toată lumea arată la fel pe hârtie. Fără a scrie mai mult de câteva paragrafe, ar fi ideal ca scrisoarea de intenÅ£ie să vorbească despre cine sunteÅ£i ca jurnaliÅŸti, povestitori sau scriitori. Sau despre relaÅ£ia voastră cu scrisul ÅŸi poveÅŸtile. Sau despre cum scrieÅ£i. Sau despre un text care v-a marcat ÅŸi care v-a împins încoace. Chiar dacă CJI-ul adună aceste hârtii, eu voi fi cel care le va citi – mi-ar plăcea să ÅŸtiu ceva despre voi înainte de primul curs.

* Ce vom face?
Găsiţi detalii în descrierea cursului. Pe scurt, vom citi, vom discuta şi vom scrie.

* De ce?
Pentru că nu vom putea înţelege acest gen fără să-l citim şi să-l disecăm. Şi nu ne vom putea măsura cu el fără să încercăm să facem şi noi chestii similare. Vom discuta despre texte şi idei ca cele pe care le pun săptămânal în secţiunea lectură de weekend. Dacă sunteţi curioşi, puteţi citi o parte din eseurile personale scrise de cursanţii din prima serie aici.

* Pare multă muncă… Plus că am înÅ£eles că multe chestii sunt în engleză…
Uneori este de muncă. Iar engleza nu poate fi ocolită pentru că forma aceasta de jurnalism e cel mai bine executată în America. De acolo vin exemplele legendare. Vom citi însă şi texte în limba română.

* Trebuie să fiu jurnalist?
Nu neapărat. Trebuie să fii o persoană cu un interes în poveÅŸti, cu disponibilitate de muncă ÅŸi dorinÅ£a de a scrie. Dar vom discuta ÅŸi scrie despre lucruri adevărate, verificabile ÅŸi relevante – o perspectivă mai jurnalistică asupra lumii.

Dacă mai aveţi întrebări secţiunea de comentarii e deschisă.

Esquire România, Martie 2008

Am citit zilele astea biografia editorului american al Esquire-ului anilor ’60, Harold Hayes, omul care a construit aura care încă există în jurul acestui titlu. Hayes avea o filosofie editorială pe care puÅ£ini au curajul să o urmeze astăzi. Credea că o revistă bună face ce nici televizorul, nici restul presei nu reuÅŸesc – oferă o imagine mai profundă a timpurilor în care trăim. Când nu e doar un vehicul pentru reclamă ÅŸi jurnalism utilitar, o revistă rezistă. A o citi peste ani e ca o plimbare cu un prieten vorbăreÅ£.

Autoarea, Carol Poslgrove, punctează filosofia acestui tip de revistă în epilog: nu e un detergent, nu e o maÅŸină, nu e o jucărie telecomandată. Un astfel de revistă are viaţă. Esquire-ul anilor ’60 avea viaţă.

Şi, cred eu, şi Esquire-ul românesc are viaţă.

Am scris această introducere pentru că Esquire e o experienţă viscerală pentru mine; nu doar o slujbă. De aceea nu mă feresc să spun că numărul de martie (în curând pe tarabe) e cel mai bun pe care l-am produs până acum – cel puÅ£in din punctul meu de vedere. Ce-l face mai bun decât numărul de decembrie (pe care eu l-am considerat până azi ca fiind standardul) nu sunt atât subiectele, cât ÅŸlefuirea lor. Numărul de martie e gândit ÅŸi editat până la ultimul punct. Åži asta îi impune personalitatea.

Mai jos aveÅ£i imaginea copertei – bărbatul din imagine e Florin Piersic Jr. PuteÅ£i să vedeÅ£i o versiune mai mare în format PDF.

Coperta Martie

Sunt foarte multe chestii în numărul de martie (inclusiv un cadou). Voi reveni cu informaţii detaliate despre cum au fost făcute unele texte. Până atunci, delectaţi-vă cu o selecţie. (Puteţi să vedeţi paginile de sumar în acest PDF.)

Selecţie din numărul de martie 2008:

* Design făcut de echipa: Raymond Bobar şi Cătălina Zlotea.

Lectură de weekend (15.02.2008)

* Am fost întrebat de multe ori de ce cred că a scrie lung foloseÅŸte la ceva într-un moment mediatic în care lumea nu citeÅŸte (mai ales, nu citeÅŸte presă), în care lumea caută ÅŸtirea, în care primează televizorul ÅŸi blogul ÅŸi câte ÅŸi mai câte… Naiv sau nu, continui să cred că lumea nu citeÅŸte lucruri “lungi” pentru că majoritatea sunt prost scrise. E un exerciÅ£iu chinuitor să termini de citit majoritatea reportajelor din ziarele centrale – personajele sunt unidimensionale, nu se întâmplă nimic, patetismul e arma retorică preferată ÅŸi aÅŸa mai departe.

Ba mai mult, cred că un text de profunzime despre un moment sau un personaj care defineşte timpul în care trăim poate avea un impact puternic asupra modului în care percepem şi înţelegem lumea. Acestea fiind spuse vă recomand să citiţi un interviu cu Norman Sims care a editat o serie de antologii de jurnalism narativ şi acum a scos o carte despre istoria lui, True Stories.

Sims vorbeşte despre jurnalismul narativ ca o posibilă salvare a ziarelor americane (nu vorbesc aici de hârtie, ci de forma de distribuţie a informaţiilor) . Păstrând proporţiile, cred că jurnalismul românesc e în acelaşi stadiu de confuzie. De ce să nu-l facem să spună mai multe poveşti?

Next Page →