Căutări (Editorialul din DoR #3)
Editorialul pe care l-am scris pentru DoR #3, care se lansează astăzi. Detalii aici. La final găsiţi un sample de 30 de pagini din cele 176 ale revistei. Sper să vă facă curioşi.
CĂUTĂRI
E bizar, dar nu-mi amintesc nimic de la petrecerea de 16 ani. Poate nici n-am avut una. Ţin minte că eram destul de posomorât pe-atunci – mi se dăduseră papucii cu puţin timp înainte şi îmi petreceam serile de vară oscilând între poezii răzbunătoare şi cele în care „doresc” rima cu „iubesc”. În nici câteva luni, mă simţeam mai bine. Conduceam ziarul şcolii, noua Miss Boboc avea o slăbiciune pentru mine şi – dacă nu mă înşală memoria – tata a cedat şi mi-a pus net.
Nu am avut viaţa lui Otto, personajul nostru de copertă, dar îl înţeleg. Şi eu, şi tu am avut vârsta lui, vârsta la care am căutat răspunsuri şi am exersat identităţi, mai mereu convinşi că lucrurile pe care le ştim sau credem sunt cele corecte. Ce e frumos când ai 16 ani e că ele chiar sunt.
Unul dintre motivele din spatele Decât o Revistă e dorinţa noastră de a pune accentul pe similitudinile dintre noi. Nu vrem să separăm lumile, nu vrem să împărţim oamenii în buni şi răi, valoroşi şi inutili, plăcuţi şi deranjanţi. Lumea în care trăim are mult mai mult gri decât ne permite comoditatea noastră să acceptăm. Cu toții ne recunoaştem, în oarecare măsură, în povestea altuia, iar DoR face jurnalismul pe care-l face pentru a crea acest context de regăsire, de empatie, în speranţa că dacă înţelegem ce ne apropie vom reuşi să construim împreună.
Acest al treilea număr vorbeşte despre căutări. Nu doar ale lui Otto, ci şi ale regizorului Cristi Puiu, care încearcă să exprime în film lucrurile pe care nu le poate spune cu cuvinte. Pentru Puiu, filmul nu e un produs final, tăiat, împachetat şi pus pe raft, ci o cercetare despre lume şi oameni, care începe de la o idee şi – ideal – nu se termină niciodată. Despre Vama Veche veţi afla – dintr-un dublu eseu, fotografic şi scris – că este rezultatul căutării neîntrerupte a unui loc nou, pe care să-l colonizăm, să-l apropriem, iar mai apoi, când l-au descoperit şi alţii, să-l abandonăm.
DoR în sine e o căutare a unui centru în care să ne regăsim pe măsură ce lumea devine tot mai fragmentată. Nu vânăm subiecte la extreme, nu căutăm noul de dragul de a ajunge primii la ceva, ci încercăm să înţelegem – documentând, întrebând, observând – cine suntem, ce gândim, ce vrem şi ce facem. Nu e nici pe departe o imagine completă a României de azi, dar e câte o felie ocazională pe care vrem s-o împărţim şi s-o disecăm împreună cu voi.
Dacă credeţi că rezultatele acestei căutări aduc un plus în viaţa voastră, cumpăraţi revista şi susţineţi jurnalismul pe care încercăm să-l facem.
Cum se jurizează “Tânărul Jurnalist al Anului”?
E-mail-ul de mai jos l-am trimis astăzi la Freedom House, organizatorii concursului Tânărul Jurnalist al Anului. E un concurs important, pentru că e printre puţinele existente. E şi un concurs care ridică întrebări legate de conflicte de interese şi transparenţă. Mesajul de mai jos se concentrează pe jurizarea din acest an, dar e valabil şi pentru ediţiile trecute. Dacă sunteţi la rândul vostru curioşi să aflaţi criteriile şi metoda, scrieţi un mesaj tja@freedomhouse.ro.
—-
Felicitări pentru organizarea a încă unei ediţii a premiilor “Tânărul Jurnalist al Anului”. E remarcabil că în contextul scăderii tuturor resurselor, Freedom House continuă să sprijine munca jurnaliştilor tineri.
Vă scriu însă din cauza unor întrebări pe care le-a ridicat procesul de jurizare. Pentru transparenţă, mărturisesc că am fost editorul lui Ani Sandu la articolul “Bosquito, viaţă de câine”, nominalizat la secţiunea Actualitate Internă. Actualitate Internă este secţiunea care mă interesează în principal, pentru că ea colectează tot ce nu e suficient de nişat pentru restul categoriilor, ceea ce probabil o transformă într-o melanj eterogen de genuri şi abordări jurnalistice.
Juriul secţiunii pare să fie într-un conflict de interese: doi membri lucrează la publicaţiile care au dat trei nominalizaţi (din patru), România Liberă şi Opinia Veche (Sabina Fati şi Daniel Condurache). Această situaţie trebuia soluţionată într-un fel şi aş dori să ştiu care a fost abordarea. Al treilea membru al juriului secţiunii (Andreea Pora) a lucrat de asemenea pentru România Liberă şi are în biografie o acuză de plagiat, o pată ce nu ar trebui să se regăsească în biografia unui jurnalist care evaluează concursuri.
În aceste condiţii – şi pentru a asigura o mai bună organizare a ediţiilor viitoare -, v-aş fi recunoscător dacă aţi face public procesul de jurizare (argumentele pentru câştigători nu sunt suficiente):
- câţi participanţi au concurat la secţiunea Actualitate Internă;
- cum au fost triaţi;
- cum au tratat membrii juriului articolele provenite de la publicaţiile pentru care aceştia lucrează;
- ce alţi concurenţi au fost luaţi în considerare, dar n-au ajuns pe lista nominalizaţilor;
- care sunt articolele care au convins juriul – cred că ar trebui postat măcar cu link pe site-ul FH, să le citim cu toţii;
- cum alege FH membrii juriului secţiunii – aceştia nu au fost anunţaţi de la început, iar comunicatul final nu menţionează locul lor de muncă.
Transparenţa este o necesitate a procesului jurnalistic şi pentru ca acest concurs să continue să aibă valoare, ea este esenţială. De asemenea, un comentariu precum cel făcut la gală la adresa scriiturii lui Ani Sandu – că ar trebui să fie “mai scurtă” – este superficial şi decontextualizat şi nu e un semn de profesionalism.
Cu sinceritate,
Cristian Lupşa
Editor “Decât o Revistă”
Cum se scriu poveştile de Pulitzer
UPDATE: Înscrierea a fost sistată pentru că am atins numărul maxim de participanţi. Dacă doriţi să fiţi trecuţi pe o listă de aşteptare, scrieţi la inscriere@decatorevista.ro.
—-
Vrei să afli cum se pregăteşte şi se scrie un articol câştigător de Pulitzer? Vrei să afli mai multe despre jurnalismul narativ? Vrei să afli nişte tehnici pe care să le foloseşti în munca ta de zi cu zi? Vino pe 30 iunie la prezentarea organizată de Decât o Revistă susţinută de Jacqui Banaszynski, un reporter-editor-trainer cu 30 de ani de experienţă de presă şi un Pulitzer în tolbă. (Formularul de înscriere e aici.)
Prima oară am văzut-o pe Jacqui Banaszynski predând la un curs numit Reporting, cărămida masterului pe care l-am terminat la Missouri School of Journalism. Jacqui era oaspete în auditoriul cu peste 50 de oameni şi într-o oră m-a învăţat mai multe despre cum poţi transforma o idee într-un articol decât învăţasem în patru ani de şcoală românească. Prezentarea ei de atunci se numea „Seven paths to story (and an eight way)” şi inventaria tipurile de materiale pe care le poţi produce din orice idee – de la un eveniment banal, la o ştire copleşitoare.
Deşi orarul meu nu s-a sincronizat cu niciun curs de-ale ei, am urmărit-o la seminarii, i-am cerut sfaturi când trecea prin redacţia ziarului patronat de şcoală şi ocazional am scos-o la cafea, ca să mai fur din ştiinţa ei şi să mă bucur de tăvălugul de energie pe care-l dezlănţuie când povesteşte. Când m-am întors în România, cuvintele pe care mi le-am agăţat deasupra biroului de la Esquire îi aparţineau:
Stories are our prayers. Write and edit them with due reverence. Stories are parables. Write and edit and tell yours with meaning. Stories are history. Write and edit and tell yours with accuracy and understanding and context and with unwavering devotion to the truth. Stories are music. Write and edit and tell yours with pace and rhythm and flow. Stories are our soul. Tell them as if they are all that matters.
Acum Jacqui vine în România, în principal ca să lucreze cu echipa Decât o Revistă, o revistă născută pentru a aborda cât mai multe dintre cărările care transformă o idee într-o poveste şi pentru a vorbi cititorilor despre ce şi cum şi de ce trăim astăzi în România.
Am invitat-o şi pentru că îmi doresc ca alţii să beneficieze de experienţa de a fi în aceeaşi cameră cu ea. De aceea am organizat o prezentare deschisă, ajutați și de la prietenii de la CROS, despre cum faci poveşti jurnalistice memorabile. Detaliile le găsiţi mai jos:
CINE: Jacqui Banaszynski e un reporter-editor-trainer cu peste 30 de ani de experienţă în jurnalism. A fost redactor-şef adjunct la Seattle Times, trainer la Institutul Poynter şi a câştigat premiul Pulitzer pentru unul dintre primele reportaje profunde despre efectele HIV/SIDA. Jacqui predă scriitură la Missouri School of Journalism, unde e şi Knight Chair in Editing. Mai multe despre ea, aici.
PENTRU CINE: 60 de participanţi, studenţi şi absolvenţi de jurnalism şi comunicare (PR, marketing, publicitate); traineri; jurnalişti; profesori; oameni pasionaţi de presă de calitate.
CE: O discuţie liberă despre jurnalismul narativ, scopul poveştilor, importanţa documentării în scrierea articolelor de profunzime, viitorul reportajului.
CÂND: Miercuri, 30 iunie, ora 11:00-13:00. (Include o prezentare, urmată de discuţii libere cu participanţii.)
UNDE: Muzeul Național de Artă Contemporană, Auditoriul de la etajul 4.
CUM: Ca să vă înscrieţi, completaţi formularul de aici. Taxa de participare* este 25 de lei şi se achită la faţa locului. Numărul de locuri este limitat la 60, aşa că vă sugerez să vă înscrieţi din timp.
* Taxa de participare va fi direcţionată către Decât o Revistă, un proiect de jurnalism independent care are nevoie de sprijinul cititorilor pentru a continua să producă (şi să tipărească) poveşti de calitate. La faţa locului veţi putea cumpăra cu reducere numărul #2 al revistei şi alte obiecte DoR.
Dacă aveți întrebări, scrieți la inscriere@decatorevista.ro.
Husni despre reviste
Mr. Magazine, Samir Husni, despre reviste:
Magazines are much more than content. Magazines are much more than information, words, pictures and colors all combined in a platform that serves nothing but as a delivery vehicle. Magazines, each and every one and each and every issue of every one, are a total experience that engages the customers five senses. Nothing is left to chance. It is a total package. Without the ink, the paper, the touch, the smell, the look, the taste, it will not be called a magazine. Every issue is a complete new experience with a sense of ownership, showmanship and membership and is renewed with the arrival of the next issue. The total experience of flipping through the pages of a magazine, looking at the different dimensions, shapes, and other physical properties (including the colors we use on every issue whether it is the famous TIME red border or National Geographic yellow border) create a unique relationship with the customer issue after issue.
We swim in magazines
Asociaţia Americană a Publisherilor de reviste (MPA) a pornit luna trecută o campanie de susţinere a produselor lor, care include, printre altele, spread-ul de reclamă de mai jos, apărut în numerele de mai a zeci de reviste americane:
“We surf the Internet. We swim in magazines,” spune titlul. Reclama continuă aşa: “The Internet is exhilarating. Magazines are enveloping. The Internet grabs you. Magazines embrace you. The Internet is fleeting. Magazines are immersive. And both media are growing.”
Sunt multe de spus despre dinamica dintre reviste şi internet, obiceiuri de citire, creat de conţinut pentru print vs. online. Dar iniţiativa e frumoasă – la fel ca logo-ul construit din litere pescuite din titlurile unor reviste mari, precum Esquire, Fortune, Rolling Stone etc.
3 surse de optimism – un inventar
Acum două săptămâni am prezentat la Optimism o listă de 25 de oameni şi lucruri care mă hrănesc cu energie. La final i-am rugat pe cei prezenţi să îşi scrie pe un pătrăţel de hârtie măcar trei dintre sursele lor de Optimism. Iată-le în sfârşit transcrise de pe “Panoul Optimiştilor” (unul dintre şevalete îl vedeţi şi-n imaginea de mai jos).
1. Soarele; înotul; contactele sociale.
2. Dansul; dragostea împărtăşită; sportul.
3. Prietenii; DoR; târgurile de vintage şi de hand-made; FB.
4. Civika.ro; reţelele sociale; hand-crafting; Sandra şi Dan, Adrian Ciubotaru.
5. Liceenii mei; dragostea; jocul şi comunitatea GO.
6. Ciocolata; bicicleta; Optimism 2010; amdoar18ani.ro; Gabi; iarba verde; soarele; zâmbete.
7. Robert; Sandra; amdoar18ani.ro; prieteni; seriale; Andrei; Sprite; îngheţata de pepene galben; reduceri la cărţi; soarele.
8. Fetita mea; FB; oamenii & ideile lor; benzile desenate & desene animate.
9. Twitteriştii; soarele; “Arta Conversatiei”.
10. Sri Chinnoy; Oana Pelea; Mihaela Feodorof.
11. Andrada; pisicile; soarele.
12. Maria; zâmbetul unui străin; ciocolata; privirea unui copil, Viitorul depinde de tine, Brian Tracy ; Citadela, Saint-Exupery.
13. Joaca; copiii; feedback-ul.
14. Lemur; buburuza; zăpada.
15. Soarele; bebeluşul meu; prietena mea Carmen.
16. Muzica pe care o ascult şi o mixez, oamenii din jurul meu, părinţii.
17. Succesul; oamenii; cunoaşterea.
18. Tudor, fratele meu; ciocolata & vata pe băţ; Lisa Hannigan; baloanele de sapun. Lumebuna.ro.
19. Oana; Foo Fighters; Good Food; Greyhound (fostul Jack).
20. Andreea; oamenii zâmbăreţi; lumebuna.ro; scopulmeu.ro.
21. Simina; ceaiul verde; săritul corzii; Llosa.
22. Mâine.
23. Nepoata mea; sora mea ; prietenii.
24. Alexandru, ligaoptimistilor.ro, pufuleţii Gusto.
25. Eu, visul meu; London Beat – You sing on the sun.
26. Adi, mâţele, poveştile.
27. Cătalin; prietenii & familia mea; călatoriile pe care o sa le pot face în jurul pământului.
28. Yoanna, sora mea; prietenii; it’s my life!, Bon Jovi.
29. Sabina Cornovac; faptul că pot să scriu şi să găsesc inspiraţie; Parisul.
30. Familia; prietenii; ceea ce fac în fiecare zi.
31. Internetul; prietenii; oamenii pe care i-aş putea cunoaşte; cei care au realizat ceva înaintea mea; teatrul.
32. Virgi; mama Virginiei; Diana Stoleru; Mona; Alexa.
33. Puffy – câinele meu; prietenele mele Mădălina şi Mihaela; Bucureştiul.
34. Paul; Origami; natura; oamenii energici.
35. Muntele; teatrul; bărbatul care spunea mereu „măi copii, măi, v-am fost ca o mamă!”.
36. Mădă; oamenii; Cola.
37. Oamenii idealişti; Nothing Hill; iubitul meu.
38. Cafeaua de dimineaţă; plimbările în parc; cărţile.
39. Răsăritul; zâmbetul unui copil; oamenii şi poveştile lor.
40. Prietenii; The Prodigy; quotes de pe Twitter.
41. Bogdan; Mariana; Soarele; pisica Nina; ciocolata.
42. Copiii; Alexandrina Hristov; teatrul; dansul.
43. Oamenii pozitivi care fac lucruri frumoase şi lasă ceva bun în urmă.
44. Sandra; familia soţiei; şofatul.
45. Prietenii; ciocolata; oamenii care vor să schimbe lumea.
46. Copiii mei; fotografia; Sorin.
47. Self-confidence; Dobro şi Bucurenci; Books; muzica buna.
48. Viaţa pe care o construim împreună.
49. Arta; oamenii care nu au uitat să fie oameni; arta.
50. Râsul; prietenii; muzica.
51. Twitter; prietenii; băutura.
52. Baletul; familia mea; shoppingul.
53. Ria; Oana Pellea; Dragoş Bucurenci
54. Cioco; Înghe; Prăji.
55. Voluntariat; AB.
56. Pyuric; Manafu; naşa mea bolnava de cancer; #pentruioana.
57. Sorele; prietenii; cainele.
58. Optimism2010; Twitter; #draduta
59. Ziua de luni 5 apr 2010; ai mei; Liviu Vasilica; nopţile în care mi se spun poveşti.
60. Francisco; India; Natalia Oreiro.
61. Life after work; Triburi; prieteni
62. Rocky, câinele meu; Rodica – o prietena de-a mamei; Ana – prietena.
63. Prietenii; reţelele sociale; #fotbaltweetmeet
64. Bani; glorie; putere.
65. Fetiţa mea; o dimineaţă însorită.
66. Familia; ciocolata cu mentă; sms-urile.
67. Mama; blogul/fb/internet; cults.
68. Proiectul meu; sportul; călatoriile.
69. ONG; Paul Kalkbrenner; voi.
70. Primăvaraaa.
71. Twitter; prietenii; muzica
72. Adrenalina; cărţile; eu.
73. Flirtul; muzica funcky groove; natura.
74. Magdulici; feo; alexandra.albu.
75. Mama; motivonti; ciocolata.
76. Literatura; muzica rock; viitorul.
77. Muzica HI-Q.
78. Cărţile motivaţionale; animalele; familia mea.
79. DoR; Sam Mendes; Design Grafic.
80. DoR.
81. Twitter.com/presentfaith; Vlad Stan; Social Media.
Copiii mor în maşini închise
Gene Weingarten a câştigat acum două zile al doilea premiu Pulitzer pentru feature writing, de data asta pentru un articol cutremurător despre părinţii care îşi uită copiii în maşini când merg la muncă, iar aceştia mor de hipertermie. Pe lângă o poveste de neuitat, articolul e şi o încercare curajoasă a autorului şi publicaţiei – The Washington Post – de a susţine următoarea teză: neglijenţa e teribilă, dar nu e crimă. Şi vinovatul nu e lipsa de dragoste, ci memoria. (“Failures of memory, not of love”.)
Sau, cum spune un profesor care studiază relaţia dintre emoţie, stres şi memorie: “Memory is a machine and it is not flawless. If you’re capable of forgetting your cellphone, you are potentially capable of forgetting your child”.
E de admirat efortul de documentare al lui Weingarten – a intervievat 13 familii -, dar şi modul în care a construit textul, plin de momente de suspans care te propulsează în următoarea secţiune. Puteţi citi câteva dintre gândurile lui legate de articol şi de premiu, aici.
E important ca un jurnalist să-şi urmărească obsesiile şi să scrie despre lucrurile care îl macină. Chiar dacă Weingarten a câştigat primul Pulitzer cu un text despre cum nu recunoaştem un violonist de clasă, ambele texte premiate sunt despre cât suntem de preocupaţi de propriile probleme, despre cum ne păcăleşte creierul, cum avem urechile înfundate, ochii închişi şi capul plin de gânduri.
Am senzaţia că Weingarten scrie pentru a-şi aminti că există o lume în afara lui – asta ar trebui să facă orice jurnalist bun.(PS: Şi scrie în aşa fel încât să simţi.)
25 de surse de optimism
(De ce n-am scris în ultima vreme? Din cauza DoR #2, care a ieşit în weekend).
Vineri am vorbit pentru a treia oară la Optimism, un eveniment care împlineşte un an în vară şi care, pentru mine, e o şansă de a mă întâlni cu oameni pricepuţi şi pasionaţi de ce fac. E promisiunea nespusă a unei astfel e conferinţe şi când funcţionează, e minunat.
În România lipsesc comunicările publice şi conferinţele menite să transmită o experienţă şi să îţi insufle o stare – cel mai des se practică PowerPointurile, ori vorbirile interminabile şi monotone, de parcă scopul vorbirii ar fi ca autorul să-şi păstreze o imagine scorţoasă şi serioasă (ca la şcoală). În acelaşi timp, toţi dăm linkuri către discursuri de la TED sau alte locuri similare, nu doar pentru că ne place subiectul, ci şi pentru că ne place prezentarea.
Optimism are ceva din acest ADN eclectic şi am apreciat încă de la prima ediţie curajul organizatorilor. A lui Manafu şi Evensys, a agenţiei The Practice, dar mai ales a brandului care ţine evenimentul în spate, Gusto Pufuleţi. E rar să vezi un organizator care are curajul de a susţine un eveniment menit să încânte şi mai puţin să vândă. Un eveniment de la care pleci respectând brandul pentru că ţi-a oferit ceva; n-a vrut pur şi simplu să-ţi ia sau să-ţi bage pe gât produsul. (Schimbul sărăcăcios, din care beneficiul principal e al celui care deţine puterea, e o dinamică prea des întâlnită la noi.)
Din punctul meu de vedere, “datul de ceva” e esenţial şi e asta e valabil şi în scris şi când vorbeşti unor oameni. Nu ajunge să le spui ce voiai, trebuie să-i laşi cu ceva. Prima ediţie mi-a oferit şansa să îmi expun viziunea mea despre importanţa poveştilor, dar am încercat s-o fac într-un fel care să-i convingă şi pe cei din sală de importanţa poveştilor lor. La a doua am participat mai activ, întâi ca moderator al unei sesiuni de discuţie, apoi ca speaker – Optimism 2 a fost locul unde am anunţat Decât o Revistă şi unde am arătat în premieră coperta numărului pilot.
Ţin minte că la a doua ediţie l-am acostat pe Eliodor Apostolescu de la Gusto într-o pauză de cafea şi l-am rugat să continue să susţină Optimismul pentru că e un soi de cură de umanitate. Poate fi un loc pentru spus poveşti, un loc în care te încarci cu energia necesară ca să-ţi duci proiectele la capăt.
Aşa am definit optimismul când am vorbit la această a treia ediţie, una la care m-am gândit să încerc să fac altceva – să folosesc parametrii de sinceritate ai evenimentului ca să inventariez 25 dintre sursele mele de optimism, de fapt o scuză ca să rog publicul să se gândească la ale lor. De ce? Pentru că dacă ştim ce ne face să trecem peste momentele mai puţin bune, vom şti să apelăm la aceste unelte când avem chestii de făcut.
E ce le spun tot timpul reporterilor pe care îi editez: învăţă cine eşti, învaţă-ţi rutina şi obsesiile şi lucrurile care te ajută să documentezi şi să scrii. Apoi îmbrăţişează-le şi foloseşte-le ca să fii productiv.
Printre sursele mele de Optimism (le poţi vedea mai jos pe toate) se numără familia, prietenii, munca, Batman, pufuleţii Gusto, şi Decât o Revistă – care s-a lansat în ziua conferinţei. Gusto e pe listă pentru că îi consider un exemplu de interacţiune benefică şi onestă între brand şi consumator, un exemplu de companie care dă ceva înapoi (un lot care s-a subţiat în ultimii doi ani). Îi apreciez şi pentru că au susţinut DoR #2, şi nu oricum, ci construind o reclamă de print diferită de ce apare în majoritatea revistelor comerciale – un ad făcut să spună o poveste şi să transmită ceva, aşa cum sunt minunile Heineken (cu meciul Real-Milan), Samsung (cu oile cu LEDuri) sau, în print, Louis Vuitton.
Desigur că n-a fost totul roz; această a treia ediţie a părut bântuită de speakeri care nu şi-au respectat timpul alocat. Aş dori pe viitor să văd conferinţa ieşind din bula de Twitter, anunţându-se cu luni înainte, crescând în ce ar putea să fie – un soi de TED jucăuş, cu oameni care cred într-un mai bine şi care vor să povestească despre de ce fac ce fac.
Asta e o sugestie de viitor, nu un vot de blam. Cât timp ţinem în viaţa astfel de evenimente la care se pot spune poveşti, eu am să rămân optimist.
PS: La finalul prezentării am rugat oamenii să-şi inventarieze motivele lor de Optimism pe o foaie de hârtie. În curând o să vă împărtăşesc şi lista completă.
Prezentarea filmată:
Coperta DoR#2
Coperta DoR#2, aşa cum a fost dezvăluită în Verde Cafe, vineri, 26 martie 2010. În imagine sunt peste 60 de femei care ilustrează teza articolului principal: femeile sunt cele care mişcă lucrurile în România. Fotografie de Alex Gâlmeanu. DoR #2 iese în două săptămâni. Aflaţi veştile pe pagina de Facebook.
Cele mai bune articole americane de revistă din ‘09
American Society of Magazine Editors (ASME) au anunţat miercuri nominalizările pentru premiile anuale de scriitură de revistă, o sursă esenţială de lecturi pentru orice vrea să scrie poveşti complexe. (Toate categoriile – de la design la revista anului – şi toţi nominalizaţii, aici).
Ca şi anul trecut, am să enumăr doar cele patru categorii de scriitură: reporting, feature writing, profile writing şi essay. Mă bucur să vă printre ele unele din cele mai mişto texte pe care le-am citit anul trecut – în special cel despre Islanda a lui Michael Lewis. Nu că bucata lui Evan Ratliff din Wired sau textul lui Mike Sager din Esquire despre un quarterback ratat ar avea vreo problemă.
REPORTING:
- The Boston Globe Magazine: Trapped, Neil Swidey.
- The New York Times Magazine: The Deadly Choices at Memorial, Sheri Fink.
- The New Yorker: Eight Days, James B. Stewart.
- The New Yorker: Trial by Fire, David Grann.
- Vanity Fair: 3-part series. Madoff’s World; Hello, Madoff; Ruth’s World, Mark Seal.
FEATURE WRITING
- Esquire: The Last Abortion Doctor, John H. Richardson.
- The New York Times Magazine: The Holy Grail of the Unconscious, Sara Corbett.
- Texas Monthly: Still Life, Skip Hollandsworth.
- Vanity Fair: Wall Street on the Tundra, Michael Lewis.
- Wired: Vanish, by Evan Ratliff.
PROFILE WRITING:
- Esquire: The Man Who Never Was, Mike Sager.
- New York: A Nonfiction Marriage, by Jonathan Van Meter.
- The New Yorker: Man of Extremes, Dana Goodyear.
- Vanity Fair: The Man in the Rockefeller Suit, Mark Seal.
- Vanity Fair: Marc Dreier’s Crime of Destiny, Brian Burrough.
ESSAY:
- National Geographic: Top Ten State Fair Joys, Garrison Keillor.
- The New York Times Magazine: A Journey Through Darkness, Daphne Merkin.
- The New York Times Magazine: Out of the Kitchen, Onto the Couch, Michael Pollan.
- Orion: Out West, Joe Wilkins.
- Sports Illustrated: And Yet…, Mitch Albom