Curs de design editorial cu Ray Bobar
Până luni, 18 ianuarie, cei interesaţi de design pot aplica pentru cursul de design editorial pe care Ray Bobar îl va începe la Centrul pentru Jurnalism Independent, un dar pentru cine vrea să înveţe despre construcţia vizuală a unei reviste:
Cursul explorează designul grafic pe forme de întindere mare. În timp ce subiectele de discuţie vor fi revistele, abilităţile asimilate – crearea de secvenţe coerente de pagini, prezentarea tipurilor diferite de informaţie în acelaşi context, crearea de identitate de brand pentru publicaţii – se aplică și altor direcţii de lucru în design: rapoarte anuale, documente de business, ziare, broşuri, cărţi, publicaţii electronice și alte tipuri de documente cu mai multe pagini.
Cineva îmi spunea odată despre Ray că vorbeşte despre fonturi ca despre nişte bomboane de ciocolată. Aşa e. Dar la fel vorbeşte şi despre griduri, spaţiere, ilustrarea unui material, ş.a.m.d. E rar să poţi sta câteva săptămâni în preajma unui om care îşi ia munca atât de în serios – poate asta ar fi cea mai importantă lecţie pe care aţi putea s-o învăţaţi de la el.
Mai multe despre curs, aflaţi aici. Portofoliul lui Ray e aici. Şi câteva deschideri de materiale pe care le-a făcut Ray pentru Esquire (am scris acest post după ce l-am văzut vorbind; seara conferinţei lui e seara când s-a născut ideea de a face Decât o Revistă).
Panorama, un experiment
Panorama este un proiect minune al celor de la McSweeney’s. E numărul #33 al publicaţiei şi vine sub forma unui ziar de duminică. E o chestie spectaculoasă, făcută de oameni fără cine ştie ce experienţă în jurnalismul cotidian. E un manifest pentru jurnalism de calitate, pentru poveşti lungi, pentru imagini şi design bestial şi pentru nevoia de menţine în viaţă aceste mijloace de distribuţie a conţinutului.
E un proiect construit într-un an şi a beneficiat de munca a peste 200 de colaboratori, printre care nume mari: Dave Eggers (redactor şef), Michael Chabon, Stephen King, Chris Ware, Daniel Clowes. Miranda July, James Franco etc. Are peste 300 de pagini (120 de pagini de ziar plus câte 100 pentru revistele incluse) şi a ieşit într-un tiraj iniţial de 1,500 de exemplare.
E la ani lumină de ziarele româneşti de weekend – bate mai degrabă spre NY Times de duminică (inclusiv în greutate), dar şi faţă de Times are nişte chestii proaspete: 22 de pagini de comics, un supliment literar viu şi amuzant, articole supriză (un text despre un concurs de mister pentru a alege modele masculine pentru coperţile romanelor de dragoste) şi o mulţime de info-grafice actuale (mi-a plăcut la nebunie o diagramă cu mişcarea scenică a celor de la Death Cab for Cutie.)
Pozele de mai jos sunt făcute de mine, cu exemplarul propriu, aşa că îmi cer scuze pentru calitatea lor. Nu transmit pe deplin experienţa de a ţine în mână, răsfoi şi citi această publicaţie unicat, despre care echipa scrie:
This newspaper is and has been an experimental prototype published by a small group of writers and designers in San Francisco. This should not be taken as our definitive statement on what everz page of a newspaper should look like. Rather, it’s a grab-bag of some of the myriad things newsprint can do. And indeed there was much we did, and there was much we didn’t do. (…) This process has provided great insight into the magnificient operations that daily newspapers are. How they do this every day we will never know. That they must contiue has never been clearer. We raise our caffeinated beverages to them.
Puteţi citi aici câteva articole din Panorama. Imagini mai reuşite şi o descriere mai completă aici.
PS: Da, m-am gândit la Decât o Revistă din primul moment în care am aflat de Panorama.
Selecţii din ce am citit în 2009
10 (+1) texte pe care le-aş reciti oricând – toate au apărut anul trecut:
1. David Grann – Trial by Fire. Despre pedeapsa cu moartea, justiţie şi Todd Willingham.
2. William Langewiesche – The Devil at 37.000 Feet. Două avioane s-au ciocnit în aer.
3. Ariel Levy – Either/Or. Cazul atletei Caster Semenya este pretextul unei poveşti despre sexe şi despre cât de mult avem nevoie de constante ca să înţelegem lumea în care trăim.
4. Jon Reiner – The Man Who Couldn’t Eat. Un eseu personal după care nicio masă nu va mai fi ca înainte.
5. Alex Kotlowitz – All Boarded Up. Cum să înţelegi criza ipotecară din SUA, citind despre un oraş semi-pustiu şi despre oamenii care încearcă să-l ţină pe picioare.
6. Tom Junod – The Miracle of John Updike. Şi o iubire care a început cu Rabbit Redux.
7. William Langewiesche – The Pirate Latitudes. Textul esenţial despre piraţii din Somalia.
8. Jeanne Marie Laskas – Game Brain. Fotbalul american, văzut prin ochii unor doctori care au studiat creierele jucătorilor şi nu le-a plăcut ce-au găsit (de completat cu textul lui Malcolm Gladwell, Offensive Play
9. Michael Finkel – How I Convinced a Death-Row Murderer Not to Die. Un text despre un bărbat care şi-a ucis soţia şi cei trei copii, scris de jurnalistul căruia i-a furat identitatea în 2002.
10. Margaret Talbot – Brain Gain. Studenţia şi substanţele neurostimulante.
- Gabi
Drumuri prin România – 1915, 1990
John Reed, unul dintre precursorii jurnalismului narativ american s-a plimbat prin Europa în timpul primului război mondial şi n-a fost deloc impresionat de România. De fapt, singura ţară din regiune care i-a plăcut a fost Bulgaria. Despre România, români şi Bucureşti a scris în “The War in Eastern Europe”:
Despre temperamentul românului, Reed scrie:
[The Romanian] has Latin traits: excitability, candour, wit, and a talent for hysterical argument in critical situations. He is lazy and proud, like a Spaniard, but without a Spaniard’s flavour; sceptical and libertine, like a Frenchman, but without a Frenchman’s taste; melodramatic and emotional, like an Italian, without Italian charm. One good observer has called Rumanians ‘bad Frenchmen’ and another ‘Italianized gypsies’.
(…)
Shopkeepers and cabmen and waiters in restaurants are thieving and ungracious; if they can’t cheat you they fly into an ugly rage and scream like angry monkeys. How many times have Rumanian friends said to me: don’t go to so-and-so’s shop, he’s Rumanian and will cheat you.
Aproape 80 de ani mai târziu, în 1990, Robert Kaplan a făcut şi el un scurt tur al Bucovinei (Romania’s Changeless Land, NY Times), o regiune care i-a plăcut la nebunie pentru că părea ruptă de restul României şi de dezastrele comunismului. Lui Kaplan nu i-a plăcut prea mult mersul cu trenul în România şi ar fi suprins să afle că acest mod de deplasare e în continuare o experienţă la întâmplare: când minunată, când înfiorătoare.
10 poveşti pentru vacanţă
Pentru cei care vor să-şi petreacă vacanţa citind nişte jurnalism memorabil, o selecţie de 10 texte cu care să vă ocupaţi serile cel puţin până în prag de Anul Nou:
1. Michael Paterniti, Driving Mr. Albert. Autorul pleacă într-o călătorie iniţiatică de-a latul Statelor Unite împreună cu creierul lui Albert Einstein.
2. Caitlin Flanagan, Are you there God? It’s me Monica. Aşa se scrie comentariu cultural. Da, e despre sex oral. Şi despre Bill Clinton.
3. Michael Lewis, Jonathan Lebed’s Extracurricular Activities. Un puşti de 15 ani dă peste cap sistemul financiar american.
4. Jon Krakauer, Into the Wild. Povestea lui Chris McCandles, care a plecat în sălbăticia Alaskăi şi nu s-a mai întors. Întâi articol de revistă. Apoi carte. Apoi film.
5. Tom Junod, Angelina Jolie Dies for Our Sins. Considerat de unii critici cel mai prost portret făcut vreodată. Nu sunt de acord.
6. Emily Nussbaum, Neil Patrick Harris. Cum a ajuns Neil Patrick Harris (Barney din How I Met Your Mother) un actor care a spulberat stereotipurile.
7. Buzz Bissinger, Shattered Glass. Povestea unui jurnalist care a inventat aproape tot ce a scris.
8. Zadie Smith, Dead Man Laughing. Un eseu personal tulburător despre viaţă, moarte şi comedie.
9. Gery Marzorati, The Future of Long Form Narrative. Despre cine mai scrie, cine mai citeşte şi cine mai plăteşte pentru jurnalism narativ în vremurile de azi.
10. Jeanne Marie Laskas, This is Paradise. Despre gunoi, unde se duce când pleacă din casele noastre şi cine se ocupă de el.
Copertele lui 2009 (în viziunea Time)
Revista Time a ales copertele preferate ale anului 2009. Pe locul 1 a ieşit New York şi o copertă cu escrocul Bernie Madoff. Pe 2 e minunata coperta din The New Yorker desenată pe iPhone. Pe 3 e Texas Monthly.
Restul aici.
Despre calitatea şi viitorul revistelor româneşti
Săptămâna trecută, Wall-Street.ro a publicat un articol interesant despre starea pieţei de reviste din România. Folosind Decât o Revistă ca acroş, Simina Mistreanu a pus nişte întrebări interesante oamenilor cu care a vorbit: de la Iulian Comănescu la Cristina Bazavan la Cristina Simion:
Dupa ce piata de publicitate a scazut cu 50% in ultimele 10 luni, revistele glossy romanesti duc acum o lupta a supravietuirii. Se poate purta, in aceste conditii, o discutie despre calitatea continutului lor? Au editiile romanesti ale licentelor internationale un continut mai slab decat suratele lor internationale? Exista o traditie a lecturii revistelor in Romania? Sunt cateva intrebari la care Wall-Street a incercat sa obtina raspunsuri, consultandu-i pe cei care fac, scriu si finanteaza reviste.
Există un soi de scepticism întemeiat al editorilor şi publisherilor, care au primit lovituri financiare grele în ultimul an. Dar nu cred că asta exclude nevoia de a încerca să construieşti altceva, într-un alt fel. Unul din motivele pentru care am făcut DoR e pentru a introduce şi publicul în această conversaţie despre viitorul formei, o conversaţie care nu cred că se mărgineşte la resurse. Nu când continuă să existe atâta muncă superficială. Voi ce ziceţi?
Decât online
De astăzi puteţi citi, răsfoi, tipări şi descărca Decât o Revistă. Am ales această formulă de distribuire virtuală pentru a păstra simbioza dintre editorial şi vizual. Nu uitaţi să ne trimiteţi feedback la dor [at] decatorevista.ro după ce aţi terminat de citit.
9 informaţii din DoR
Coperta finală a Decât o Revistă, proiectul la care am lucrat în ultimele luni. DoR va fi lansată în acest weekend: detalii veţi găsi pe site, pe Twitter şi pe Facebook. Voi reveni desigur cu poveşti şi lecţii despre proiect. Până atunci, un mic teaser de cuprins:
9 informaţii pe care le vei afla din Decât o Revistă:
- de ce suspină femeile în toată firea după vampiri;
- dacă e adevărat că te trage curentul;
- cum faci un truc de magie cu o scobitoare;
- cum e să ai sâni;
- cine a cerut eliberarea lui Gigi;
- de ce există diacritice în limba română;
- cum să-ţi găseşti colegi de apartament pe Twitter;
- cum să faci gesturi ca politicienii;
- ce caută Dobro cu un ştecher în gură.
Cum să-ţi faci Decât o Revistă. 10 paşi simpli.
Vineri am prezentat la conferinţa Optimism primele detalii despre Decât o Revistă, un proiect la care lucrez de ceva vreme alături de o mână de oameni care preţuiesc revistele şi ştiu să creeze conţinut pentru ele.
Decât o Revistă este un proiect născut din dorinţa tuturor celor implicaţi de a face o revistă independentă cu cele mai înalte standarde vizuale şi editoriale, fără imixtiuni şi alte presiuni caracteristice mediului comercial. Nu e un protest, dar este un exemplu de cum ar putea să arate şi ce ar putea să conţină o revistă când e gândită ca un obiect de colecţie.
Mai mult detalii veţi afla în următoarele două săptămâni. Reţineţi că Decât o Revistă e un proiect artistic/editorial programat să apără o singură dată, într-un tiraj limitat.
Mă întorc la prezentarea de vineri, intitulată: “Cum să-ţi faci o revistă. 10 paşi simpli.” O găsiţi mai jos. E o descriere a cum s-a născut acest proiect, dar e şi un imbold pentru toţi cei care cred în forţa acestui mediu: cereţi mai mult de la revistele pentru care scoateţi bani din buzunar. (DoR va fi gratuită).
Desenele au fost realizate de Raymond Bobar, care este şi art directorul publicaţiei.
Pasul 1: Bea o bere. Asta e o bere pe care o ştiţi cu toţii. Aia la care ieşi cu colegii şi te plângi că nimic nu merge, că nimeni nu te ascultă, că nimic nu e făcut cum trebuie.
Pasul 2: Mai bea nişte beri. Pe măsură ce creşte cantitatea, dispare şi amărăciunea legată de munca de zi cu zi şi apar în grup întrebările de genul: “Dacă tot ne plângem atâta, de ce nu facem noi ceva mai bun?” Succesiunea de beri este şi modul în care se naşte un nume ca “Decât o Revistă”.
Pasul 3: Stabileşte-ţi misiunea. Vezi şi imaginea asta necenzurată a procesului nostru de gândire din seara care a născut ideea. Pe scurt, şi glumeţ, misiunea sună aşa: “Decât o Revistă. Decât una. Decât o dată.
Pasul 4: Recrutează-l pe Ray. Orice revistă independentă – tipărită sau nu – trebuie să aibă un look distinct, pigulit până la ultimul detaliu. Pentru asta ai nevoie de un art director cu viziune, ca Ray.
Pasul 5: Găseşte oameni care să producă conţinut. Pe gratis. Toţi cei care au ajutat la DoR – şi sunt peste 40 de nume – au muncit voluntar. Chiar şi veterani ai presei comerciale au acceptat să participe; asta pentru că sunt atât de rar provocaţi în munca de zi cu zi. Îi veţi găsi în DoR, printre alţii, pe Alex Gâlmeanu, Cosmin Alexandru, Vlad Petreanu, Cosmin Bumbuţ etc.
Pasul 6: Indentifică-ţi interesele. Editorial, ne-am ghidat după principiul lui David Remnick, editorul The New Yorker: scriem despre ce ne preocupă, ce ne interesează, ce ne stârneşte curiozitatea. Nu se poate să nu fie şi alţii care împărtăşesc interesele noastre. DoR e probabil singura publicaţie în care veţi găsi într-un singur număr materiale despre: cafea, trafic, vampiri, pufuleţi, sâni, magicienci şi diacritice.
Pasul 7: Iară bere. Şi puţină cafea. Ăsta e momentul de strângere şi prelucrare a materialelor.
Pasul 8: Găseşte bani pentru tipar. Dacă faceţi o publicaţie online, ăsta e momentul în care vă “suiţi” pe net. DoR ţine la formatul tipărit aşa că va fi un obiect tangibil, mai aproape de o carte decât de o revistă tradiţională.
Pasul 9: Finalizează şi visează. Acest pas a fost o scuză ca să arătăm patru spread-uri de deschidere din revistă:
Şi acum:
Pasul 10: Arată coperta la Optimism. Conferinţa a fost un moment minunat pentru dezvăluirea copertei, o reinterpretare a unei fotografii făcute de Alex Gâlmeanu pentru revista Bolero în 2004. Interpretarea îi aparţine aceluiaşi fotograf, iar subiectul e şi el acelaşi: Mihai Dobrovolschi, de data asta cu ştecherul în gură.
– Staţi la curent cu noutăţile legate de lansarea DoR pe Twitter şi pe Facebook.