Cele mai bune articole de revistă

E imposibil să faci o listă cu cele mai bune articole de revistă publicate vreodată, dar încercarea asta e demnă de lăudat. Am citit majoritatea bucăților din lista asta și da, te cam dau pe spate. Dacă aveți disponibilitatea să citiți măcar trei bucăți în viitorul apropiat, încercați-le pe astea:

* Richard Ben Cramer, What Do You Think of Ted Williams Now?, Esquire, 1986.

* Michael Paterniti, Driving Mr. Albert: A Trip Across America with Einstein’s Brain, Harper’s Magazine, 1997.

* Gene Weingarten, Fatal Distraction: Forgetting a Child in the Backseat of a Car Is a Horrifying Mistake. Is It a Crime?, The Washington Post Magazine, 2009.

Alte recomandări aici.

PS: Oare am putea să începem o listă românească? Subiectivă, ca deh, așa sunt și astea americane.

Căutări (Editorialul din DoR #3)

Editorialul pe care l-am scris pentru DoR #3, care se lansează astăzi. Detalii aici. La final găsiți un sample de 30 de pagini din cele 176 ale revistei. Sper să vă facă curioși.

CÄ‚UTÄ‚RI

E bizar, dar nu-mi amintesc nimic de la petrecerea de 16 ani. Poate nici n-am avut una. Å¢in minte că eram destul de posomorât pe-atunci ““ mi se dăduseră papucii cu puțin timp înainte și îmi petreceam serile de vară oscilând între poezii răzbunătoare și cele în care “doresc” rima cu “iubesc”. În nici câteva luni, mă simțeam mai bine. Conduceam ziarul școlii, noua Miss Boboc avea o slăbiciune pentru mine și ““ dacă nu mă înșală memoria ““ tata a cedat și mi-a pus net.

Nu am avut viața lui Otto, personajul nostru de copertă, dar îl înțeleg. Și eu, și tu am avut vârsta lui, vârsta la care am căutat răspunsuri și am exersat identități, mai mereu convinși că lucrurile pe care le știm sau credem sunt cele corecte. Ce e frumos când ai 16 ani e că ele chiar sunt.

Unul dintre motivele din spatele Decât o Revistă e dorința noastră de a pune accentul pe similitudinile dintre noi. Nu vrem să separăm lumile, nu vrem să împărțim oamenii în buni și răi, valoroși și inutili, plăcuți și deranjanți. Lumea în care trăim are mult mai mult gri decât ne permite comoditatea noastră să acceptăm. Cu toții ne recunoaștem, în oarecare măsură, în povestea altuia, iar DoR face jurnalismul pe care-l face pentru a crea acest context de regăsire, de empatie, în speranța că dacă înțelegem ce ne apropie vom reuși să construim împreună.

Acest al treilea număr vorbește despre căutări. Nu doar ale lui Otto, ci și ale regizorului Cristi Puiu, care încearcă să exprime în film lucrurile pe care nu le poate spune cu cuvinte. Pentru Puiu, filmul nu e un produs final, tăiat, împachetat și pus pe raft, ci o cercetare despre lume și oameni, care începe de la o idee și ““ ideal ““ nu se termină niciodată. Despre Vama Veche veți afla ““ dintr-un dublu eseu, fotografic și scris ““ că este rezultatul căutării neîntrerupte a unui loc nou, pe care să-l colonizăm, să-l apropriem, iar mai apoi, când l-au descoperit și alții, să-l abandonăm.

DoR în sine e o căutare a unui centru în care să ne regăsim pe măsură ce lumea devine tot mai fragmentată. Nu vânăm subiecte la extreme, nu căutăm noul de dragul de a ajunge primii la ceva, ci încercăm să înțelegem ““ documentând, întrebând, observând ““ cine suntem, ce gândim, ce vrem și ce facem. Nu e nici pe departe o imagine completă a României de azi, dar e câte o felie ocazională pe care vrem s-o împărțim și s-o disecăm împreună cu voi.

Dacă credeți că rezultatele acestei căutări aduc un plus în viața voastră, cumpărați revista și susțineți jurnalismul pe care încercăm să-l facem.

Cum se jurizează “Tânărul Jurnalist al Anului”?

E-mail-ul de mai jos l-am trimis astăzi la Freedom House, organizatorii concursului Tânărul Jurnalist al Anului. E un concurs important, pentru că e printre puținele existente. E și un concurs care ridică întrebări legate de conflicte de interese și transparență. Mesajul de mai jos se concentrează pe jurizarea din acest an, dar e valabil și pentru edițiile trecute. Dacă sunteți la rândul vostru curioși să aflați criteriile și metoda, scrieți un mesaj tja@freedomhouse.ro.

—-

Felicitări pentru organizarea a încă unei ediții a premiilor “Tânărul Jurnalist al Anului”. E remarcabil că în contextul scăderii tuturor resurselor, Freedom House continuă să sprijine munca jurnaliștilor tineri.

Vă scriu însă din cauza unor întrebări pe care le-a ridicat procesul de jurizare. Pentru transparență, mărturisesc că am fost editorul lui Ani Sandu la articolul “Bosquito, viață de câine”, nominalizat la secțiunea Actualitate Internă. Actualitate Internă este secțiunea care mă interesează în principal, pentru că ea colectează tot ce nu e suficient de nișat pentru restul categoriilor, ceea ce probabil o transformă într-o melanj eterogen de genuri și abordări jurnalistice.

Juriul secțiunii pare să fie într-un conflict de interese: doi membri lucrează la publicațiile care au dat trei nominalizați (din patru), România Liberă și Opinia Veche (Sabina Fati și Daniel Condurache). Această situație trebuia soluționată într-un fel și aș dori să știu care a fost abordarea. Al treilea membru al juriului secțiunii (Andreea Pora) a lucrat de asemenea pentru România Liberă și are în biografie o acuză de plagiat, o pată ce nu ar trebui să se regăsească în biografia unui jurnalist care evaluează concursuri.

În aceste condiții – și pentru a asigura o mai bună organizare a edițiilor viitoare -, v-aș fi recunoscător dacă ați face public procesul de jurizare (argumentele pentru câștigători nu sunt suficiente):
– câți participanți au concurat la secțiunea Actualitate Internă;
– cum au fost triați;
– cum au tratat membrii juriului articolele provenite de la publicațiile pentru care aceștia lucrează;
– ce alți concurenți au fost luați în considerare, dar n-au ajuns pe lista nominalizaților;
– care sunt articolele care au convins juriul – cred că ar trebui postat măcar cu link pe site-ul FH, să le citim cu toții;
– cum alege FH membrii juriului secțiunii – aceștia nu au fost anunțați de la început, iar comunicatul final nu menționează locul lor de muncă.

Transparența este o necesitate a procesului jurnalistic și pentru ca acest concurs să continue să aibă valoare, ea este esențială. De asemenea, un comentariu precum cel făcut la gală la adresa scriiturii lui Ani Sandu – că ar trebui să fie “mai scurtă” – este superficial și decontextualizat și nu e un semn de profesionalism.

Cu sinceritate,

Cristian Lupșa
Editor “Decât o Revistă”