Curs de jurnalism narativ din ian. 2010

În ianuarie voi relua cursul de jurnalism narativ la Centru pentru Jurnalism Independent. Detalii găsiţi în anunţul CJI şi – mai ales – în documentul de descriere. Vă sfătuiesc să-l citiţi cu atenţie.

Fac o precizare esenţială: e un curs de jurnalism, nu unul de scriere creativă. Cuvântul “narativ” din titlu sună tentant, dar e subordonat cuvântului jurnalism. Asta nu înseamnă că trebuie să lucraţi în presă, nici pomeneală, dar trebuie să înţelegeţi că vom discuta şi scrie despre lucruri adevărate, verificabile şi documentabile.

Alte detalii din anunţul CJI:

Cursul se va desfasura la sediul CJI in zilele de joi, de la 17.30 la 20.30, pe parcursul a 11 sedinte saptamanale. Taxa de participare este de 400 RON si se poate achita in maxim 6 rate, incepand cu prima sedinta a cursului.

Pentru inscriere va rugam trimiteti un CV, o scrisoare de intentie, un articol (nu scris de voi) pe care il considerati model de scriitura si doua idei pe care doriti sa le abordati, motivandu-va alegerea. Deadline-ul este 18 decembrie, ora 16:00. Trainerul va selecta 10 participanti.

Dacă mai aveţi întrebări – şi descrierea de curs nu vă lămureşte – folosiţi secţiunea de comments. Dacă sunteţi curioşi ce au învăţat cei care au trecut prin acest curs înaintea voastră, citiţi secţiunea “Ce-am învăţat”.

UPDATE: Georgiana Ilie şi Ani Sandu au făcut acest curs în 2008. Le-am rugat să scrie ce a însemnat pentru ele. (Pe Jo şi Ani le-aţi putut citi printre altele în Esquire, Tabu, Marie Claire sau Decât o Revistă).

JO: Cursul de jurnalism narativ a fost locul în care am învăţat că jurnalism înseamnă, cel mai mult, muncă. Nu inspiraţie, nu străfulgerări de geniu, nu întoarceri iscusite de frază. Jurnalism înseamnă să ieşi pe teren, să vorbeşti cu oameni, să citeşti şi să te documentezi până când visezi numai subiectul la care lucrezi şi, când partea aceasta s-a încheiat, să fii pregătit să scrii pentru cel care nu ştie nimic. Apoi să rescrii de vreo patru ori. Pentru că nu e nimic întâmplător în procesul prin care o idee devine un articolul publicabil. Totul e rezultatul unei rigori profesionale pe care o stăpâneşti mai bine pe măsură ce o exersezi. La curs am scăpat de mai toate ideile boeme pe care le aveam despre munca de reporter şi le-am înlocuit cu o metodă practică pe care aspir să o respect tot mai mult pe măsură ce continuu să învăţ să fiu jurnalist.

ANI: Cursul de jurnalism narativ de la CJI e un amestec de workshop de scriitură şi şcoală de jurnalism, ideal pentru cei ce vor să spună poveşti în amănunt. Nu exagerez descriindu-l drept o bucurie şi un boost de optimism. Din grupa mea, toţi ne-am molipsit de la entuziasmul lui Cristi şi ne-am trezit mai dornici de scris şi mai productivi. Ce am descoperit după e că acesta e doar începutul. Cursul e de fapt o „Introducere în jurnalismul narativ”. Îţi dă câteva unelte şi indicaţii, dar de tine depinde dacă vei continua să sapi pe cont propriu după poveşti şi modalităţi noi de a le spune corect şi creativ.

Decât online

De astăzi puteţi citi, răsfoi, tipări şi descărca Decât o Revistă. Am ales această formulă de distribuire virtuală pentru a păstra simbioza dintre editorial şi vizual. Nu uitaţi să ne trimiteţi feedback la dor [at] decatorevista.ro după ce aţi terminat de citit.

[issuu layout=http%3A%2F%2Fskin.issuu.com%2Fv%2Fcolor%2Flayout.xml backgroundcolor=FFFFFF showflipbtn=true documentid=091125223139-16b90f4bf35e44f9bc53f51e3e9b53f1 docname=decatorevista username=DecatoRevista loadinginfotext=Dec%C3%A2t%20o%20Revist%C4%83 width=480 height=318 unit=px]

Cum s-a construit conţinutul Decât o Revistă

Acest post este despre filozofia editorială a Decât o Revistă – despre cum s-a născut conţinutul, cum a fost strâns şi cum a ajuns în forma în care îl găsiţi în revistă. Nu acoperă nici pe departe toate deciziile pe care le-am luat; dacă aveţi curiozităţi, vă rog întrebaţi.

Editorialul îl puteţi citi aici. Raymond Bobar a scris despre vizualul DoR, aici.

CONTEXT. Am pornit cu ideea de a face o revistă generalistă, fără un public ţintă definit demografic. Am considerat că pieţei îi lipseşte o revistă care vorbeşte oamenilor tineri (atât în vârstă cât şi în spirit) despre micile obsesii care ne bântuie vieţile de zi cu zi. Am vrut să scriem despre lucrurile care ne interesau, ştiind că dacă nouă ni se par interesante, sigur li se vor părea interesante şi altora. De aici mixul nebun de subiecte din DoR, care, paradoxal, se păstrează omogen datorită acestei chei de citire: o revistă despre întâmplările şi tendinţele pe care le comentăm la muncă, acasă, prin baruri, cu familia, colegii, prietenii.

Am dorit să facem o revistă mainstream, cu subiecte aceesibile şi recognoscibile, care definesc – aşa neînsemnată cum e ea – pop-cultura românească. De aceea, Mircea Badea apare în aceeaşi revistă cu Free Gigi, de aceea discutăm despre noua şcoală de iluzionism în aceeaşi revistă în care vorbim pe larg despre istoria şi uzul diacriticelor.

Coperta a fost punctul de pornire şi axis mundi în acest demers. Fotografia din 2004, făcută de Alex Gâlmeanu pentru Bolero, e unul dintre puţinele artefacte de pop cultură românească. E o fotografie pe care mulţi o ştiu şi o recunosc. Am pornit din start cu ideea unei reinterpretări. Am construit astfel pe memoria primei imagini, am continuat o poveste şi am încercat să plasăm revista într-un punct de echilibru dintre zona comercială şi cea alternativă – acolo unde personalitatea publică a lui Dobrovolschi se întâlneşte cu actul artistic al lui Gâlmeanu.

IDEI. Am încercat să urmăm această linie de gândire şi în stabilirea subiectelor. De la început pornisem cu un mix de subiecte neobişnuite: ne doream un text despre Bahoi, unul despre Mircea Badea, un spread dedicat bicicletelor etc. Scopul era o reflecţie a modului în care trăim azi.

ImgCarnetel

Ideile de mai sus nu s-au materializat, dar asta e foarte bine. Ca editor, am avut pentru prima oară luxul de a alege. Sunt zeci de idei care au rămas pe lângă, unele abandonate chiar după ce au fost scrise într-o primă formă. Din experienţa mea redacţională, omorâm prea puţin din conţinutul pe care îl primim. O revistă curajoasă îşi asumă rolul dublu de agregator şi curator; la DoR am omorât mult mai mult decât s-a produs. Asta nu înseamnă că nu regretăm unele „crime” (cum ar fi pagina de biciclete), doar că ne bucurăm că am avut luxul selecţiei.

Pe scurt despre împărţirea ideilor în secţiuni. Actualizatorul este ceea ce în limbajul revistelor se numeşte FOB (front of the book). Aici intră bucăţi mici, recenzii, recomandări, materiale digerabile la o simplă răsfoire. Cel mai dificil lucru a fost stabilirea unor subiecte care sunt şi nu sunt ancorate prea tare în timp. Dacă eram o revistă lunară, aţi fi văzut probabil un mix ceva mai tradiţional, cu mai mult accent pe noutăţi în film, carte, muzică, artă etc. Dar pentru că DoR a fost gândit iniţial ca un proiect unic, am încercat să ne restrângem la subiecte cu o viaţă mai lungă. De obicei, FOB-ul e secţiunea în care revista încearcă se te înveţe cum să trăieşti mai bine, cum să faci alegeri mai bune, cum să-ţi navighezi mai înţelept universul. De aici şi numele de Actualizator şi împărţirea în secţiuni: Trup, Minte, Spirit şi Aptitudini.

Reactorul este momentul oratoric al revistei. E o secţiune de opinie, fie livrată direct, fie filtrată prin documentare. Pe lângă bucăţi clasice de opinie – cum sunt textele lui Răzvan Exarhu sau Vlad Petreanu – găsiţi eseuri documentate, o formă destul de rară în publicaţiile noastre. Textele despre pufuleţi şi curent sunt exemple în acest sens. Nu e părerea reporterului, ci un argument documentat, construit pe teren, nu la masa de birou. Trebuie să menţionez aici şi eseul Crinei Moşneagu despre sâni. Când am copt această idee am cerut mai multor femei mostre de scris pe acest subiect. Din tot ce am primit, Crina avea tonul şi povestea cea mai potrivită. E un exemplu rar de jurnalism personal sincer şi puternic.

Features e partea revistei în care am plasat textele care necesită o implicare mare din partea cititorului – şi nu vorbim numai de timp. Sunt texte mari, unele dificile, toate diverse în abordare. Ce le uneşte e munca de documentare.

Ăsta e un moment bun să vorbim puţin despre reporting. Jurnalismul românesc suferă la acest capitol. Nu există o cultură a strângerii de informaţie, a verificării, a scormonitului. Nu suntem curioşi. Nu ştim să căutăm. Nu înţelegem la ce foloseşte. Faci reporting pentru că îi datorezi cititorului o poveste cât mai completă. Asta înseamnă să vorbeşti cu cât mai mulţi oameni, de cât mai multe ori posibil. Să citeşti despre subiect. Să aduni hârţoage. Citite, textele par simple şi închegate. Ce nu se vede e munca din spate. Le-am spus întotdeauna reporterilor pe care i-am cunoscut şi editat: e perfect normal să nu-ţi placă un text, o abordare, un stil de a scrie, o decizie de înlănţuire. Dar te provoc să aduni şi tu îndeajuns de multă informaţie încât să putem discuta liniştiţi despre asamblarea ei.

Gabriela Piţurlea şi Ani Sandu au citit cărţi despre magie ca să înţeleagă subiectul. Au fost la spectacole. Au intervievat personajele centrale în repetate rânduri. Au încercat să vorbească cu cât mai mulţi alţi magicieni. Au văzut zeci de clipuri. Asta pentru că nu poţi scrie cu autoritate despre un subiect fără să devii un mic expert. Că se putea scrie altfel, asta e limpede – scriitura ţine de personalitatea fiecăruia. Documentarea însă trebuie s-o facem cu toţii. (Vlad Grigorescu s-a prins că s-a muncit altfel la acest text).

Editari

EDITARE. important de menţionat că pe lângă documentare a existat şi multă editare. Jurnaliştii români trebuie să înţeleagă că o revistă funcţionează altfel decât un ziar sau o publicaţie online – se rescrie şi se reorganizează în draci tocmai din cauza rolurilor de agregare şi curare de care vorbeam.

Textele mijlocii şi mari din DoR au trecut prin cel puţin două runde sănătoase de editare, iar apoi prin alte câteva citiri pentru mici şlefuieli. Şi când spun editare mă refer la o altă unealtă de care jurnalismul românesc e văduvit. Editare înseamnă o discuţie asupra direcţiei şi formei unui text, o negociere pe marginea a ce intră şi ce rămâne pe dinafară, o evaluare a celui mai bun început şi celui mai puternic final etc.

Spontaneitatea şi cursivitatea textelor sunt rezultatul muncii de editare şi rescriere, făcută cel mai des de autor după confruntări cu editorul. „Vocea” textelor aşişderea. În textul despre Irene şi Cristina, secţiunea despre Irene este scrisă cu alt ton decât cea despre Cristina, o încercare de a le reda mai bine personalităţile diferite. Textul cu magicenii s-a modificat semnificativ în structură de vreo două-trei ori, cu secţiuni întregi pendulând dintr-o zonă într-alta până şi-au găsit locul. Iar textul despre sâni, în varianta publicată, e semnificativ schimbat faţă de primul draft.

CONCLUZII. Nu am scris acest post să vă conving să gustaţi fiecare bucăţică din DoR, ci doar să explic procesul. Ideile au fost generate în spiritul unei direcţii editoriale, textele sunt rezultatul a săptămâni buni de reporting, iar structura şi scriitura sunt rodul unor decizii conştiente şi asumate. Că nu funcţionează peste tot, sau că nu place tot tuturor, e foarte bine. Ar fi ciudat să dai peste o revistă unde totul este pe placul tău. E oricum mare lucru în România să dai peste o revistă căreia i-a păsat de experienţa pe care o vei avea la răsfoire şi lecturare.

Decât o Revistă – Decât o explicaţie

Împărtăşesc cu voi editorialul-explicaţie din Decât o Revistă. Săptămâna asta veţi găsi întreg conţinutul pe decatorevista.ro. Raymond Bobar a scris despre cum a desenat revista, aici. Voi reveni mâine cu informaţii despre cum s-a copt prăjitura pe partea editorială.

Decât o explicaţie

Am mai spus-o şi s-a râs, dar povestea e adevărată. Decât o Revistă s-a născut la o bere în seara de 23 aprilie 2009, când ne-am strâns un grup de jurnalişti şi ne-am pus pe tocat neajunsurile, compromisurile compromiţătoare şi calitatea îndoielnică a majorităţii titlurilor de pe piaţă. Apoi, într-o sclipire de moment, am glumit că ar trebui să facem singuri revista care să respecte standardele jurnalistice şi vizuale la care ne raportăm.

Ne-am gândit că am putea să-i spunem Decât o Revistă, pentru că ar apărea „decât o dată” şi ar fi „decât una”. Şi pentru că cititorul ar putea spune, fără să fie hăituit de poliţia stilistică: „Citesc Decât o Revistă”. (Gluma din titlu a rămas, iar cuvântul „decât” este luat în primire de Răzvan Exarhu, în debutul secţiunii Reactor.)

Discuţia de la bere a devenit realitate. Ţii în mână rezultatul a şase luni de triat, imaginat, schimbat, documentat, fotografiat, scris şi editat în spiritul unei misiuni definite din prima seară: să facem o revistă care să depindă doar de noi şi de ce ştim să facem. Nu un protest, nu o manifestare teribilistă, ci un exemplu de cum ar putea să arate şi ce ar putea să conţină o revistă gândită să devină un obiect de colecţie. Generalistă, dar nu superficială. Inteligentă, dar nu condescendentă. Cu opinii, dar nu didactică. Altfel, dar nu alternativă.

Am aplicat aceste principii în fiecare material pe care-l vei găsi în paginile ce urmează. Scriitura e accesibilă şi exactă. Vizualul e lipsit de fandoseli şi convingător. Credem că o revistă nu trebuie să epateze şi să şocheze ca să iasă din tipare. Trebuie să fie o colecţie de surprize executate minuţios, pentru plăcerea celor care o răsfoiesc şi o citesc.

Am făcut această revistă pentru că credem în viitorul acestui mediu – în ciuda crizei financiare şi a ameninţării erei digitale. Revista e un obiect cu care poţi dezvolta o relaţie intimă. Dacă e bine făcută, va fi proaspătă şi după 10 ani; o fereastră unică prin care poţi vedea cum era lumea la momentul apariţiei. Dar ca această formă să supravieţuiască e nevoie de o schimbare de atitudine.

Am vrea ca Decât o Revistă să stârnească o discuţie despre viitorul revistelor în România. Am vrea ca oamenii care o citesc să reacţioneze şi să înceapă să le ceară revistelor pe care le cumpără mai multă atenţie, mai mult respect şi mai mult conţinut de calitate. Am vrea ca cei care conduc şi produc reviste în România să asculte și să-și pună aceleași întrebări care au conturat acest proiect. Cum putem face reviste mai bune, mai utile, mai spectaculoase, mai profunde? Cum ne putem implica cititorii? Şi, desigur, cum putem avea o relaţie de parteneriat cu piaţa de publicitate fără să compromitem produsul?

Dacă te-a bucurat acest proiect, hai să încercăm împreună să găsim răspunsuri la aceste întrebări. Scrie-ne la decatorevista@decatorevista.ro.

Decât o Revistă: la cald, despre intenţii

Am să-mi ignor rutina de a digera o informaţie înainte de a-i da o formă scrisă pentru a împărtăşi, la cald, câteva gânduri despre Decât o Revistă, mai exact despre intenţiile care au stat la baza proiectului. Lansarea din Control de duminică seară a depăşit toate aşteptările noastre şi pentru că atât de mulţi oameni răsfoiesc de azi revista, am hotărât să le ofer câteva chei suplimentare de citire.

Aşadar, câteva dintre intenţiile noastre:

1. Să facem jurnalism de calitate. Putem să discutăm mult pe baza acestei propoziţii, dar am să mă rezum la elementul care lipseşte cel mai des presei române – atât celei tradiţionale, cât şi celei alternative, din online sau de pe bloguri: documentarea/reporting. Scriitura, redarea unor informaţii, interpretarea trebuie să construiască pe informaţii. Iar cei care au scris pentru DoR au bătut străzile sănătos înainte să scrie. Mi-a plăcut că mentalistul Vlad Grigorescu a observat acest lucru.

2. Să facem vizual convingător. Prea des ajunge vizualul să fie doar ilustraţie pentru text. În multe puncte, DoR e condusă de elementele vizuale, care uneori transmit singure informaţia. Sper că Ray, art director extraordinaire, va scrie mai mult despre asta. (Şi sper că aţi observat că secţiunea a doua, numită “Reactor”, e tipărită pe hârtie de carte).

3. Să fim sinceri. Vlad Petreanu scria aseară că DoR e un demers curat, iar asta îi va scuza unele stângăcii. E unul dintre cele mai frumoase complimente primite până acum. Am încercat să punem pe masă ce a mers bine, ce nu, ce dubii au fost şi sunt. Şi continuăm să facem asta pe Facebook şi pe Twitter.

4. Să avem un dialog cu cititorii şi cu industria despre viitorul acestei forme în România. După cum întrebam şi în editorial: “Cum putem face reviste mai bune, mai utile, mai spectaculoase, mai profunde? Cum ne putem implica cititorii? Şi, desigur, cum putem avea o relaţie de parteneriat cu piaţa de publicitate fără să compromitem produsul?”

5. Să arătăm că se poate face mult, cu puţin. Faptul că am beneficiat de ajutorul voluntar al atâtor oameni e un lucru pe care-l interpretăm într-o cheie optimistă: dacă noi am putut face ceva bun fără resurse, de ce n-ar putea cei care fac presă comercială să facă ceva mai bun decât fac acum cu puţinele resurse pe care le au?

6. Să vedem dacă vreţi aşa ceva. E o întrebare care ne bântuie şi la care vom aduna răspunsuri în următoarele săptămâni. Vrem/vreţi un astfel de produs jurnalistic în România? Prezenţa voastră duminică şi sprijinul neaşteptat primit de la Pleon Graffiti, care ne vor acoperi costurile de tipar pentru că cred în viitorul produselor de calitate, sunt semnale nesperat de bune.

7. Să ne distrăm. Revista, veţi descoperi, nu se ia foarte în serios. Sunt într-adevăr nişte bucăţi grele acolo – vezi cele 10 pagini scrise despre diacritice -, dar şi astea sunt acolo ca să completeze un mozaic al lumii noastre de azi, al micilor noastre obsesii, pe cât am putut să-l agregăm şi să-l curăm.

Citesc Decât o Revistă

În sfârşit pot spune ce îmi doream de luni de zile: Citesc Decât o Revistă. (Da, sunt poze cu revista tipărită).

Detalii despre lansare şi altele pe pagina de Facebook.

DoR1

DoR2

DoR3

Demonstraţia

Vă spuneam recent că Esquire US a scos un număr de print cu o tehnologie numită “augmented reality”, care adaugă elemente virtuale experienţei de citire. Iată o demonstraţie făcută de David Granger, redactorul şef:

9 informaţii din DoR

Decât o Revistă

Coperta finală a Decât o Revistă, proiectul la care am lucrat în ultimele luni. DoR va fi lansată în acest weekend: detalii veţi găsi pe site, pe Twitter şi pe Facebook. Voi reveni desigur cu poveşti şi lecţii despre proiect. Până atunci, un mic teaser de cuprins:

9 informaţii pe care le vei afla din Decât o Revistă:
– de ce suspină femeile în toată firea după vampiri;
– dacă e adevărat că te trage curentul;
– cum faci un truc de magie cu o scobitoare;
– cum e să ai sâni;
– cine a cerut eliberarea lui Gigi;
– de ce există diacritice în limba română;
– cum să-ţi găseşti colegi de apartament pe Twitter;
– cum să faci gesturi ca politicienii;
– ce caută Dobro cu un ştecher în gură.

Lectură de weekend: Fata care muncea mult

Dacă e să citiţi ceva în acest weekend, citiţi povestea Ralucăi Stroescu din cel mai recent număr al Tabu. Raluca Stroescu lucra la Ernst & Young şi moartea ei în 2007 a născut un val de controverse legate de relaţia pe care o avem cu munca, cu propria sănătate şi cu medicii la care apelăm. Ani Sandu a documentat timp de câteva luni această poveste, stând de vorbă cu familia, foşti colegi, medici şi încercând să treacă dincolo de interpretările facile ale unui eveniment tragic.

Ilustraţiile au fost realizate de minunata Raluca Popa.

După moartea Ralucăi Stroescu în aprilie 2007, numele ei a devenit sinonim cu munca în exces. Tânăra hotărâtă să reuşească în carieră a fost transformată peste noapte într-o victimă a capitalismului sălbatic. Dar pe Raluca nu excesul de zel a doborât-o, ci mai degrabă convingerea că orice slăbiciune e trecătoare. După doi ani în care au căutat răspunsuri, părinţii speră astăzi că sistemul judiciar le va indica un vinovat.