Lectură de weekend (15.02.2008)

* Am fost întrebat de multe ori de ce cred că a scrie lung foloseşte la ceva într-un moment mediatic în care lumea nu citeşte (mai ales, nu citeşte presă), în care lumea caută ştirea, în care primează televizorul şi blogul şi câte şi mai câte… Naiv sau nu, continui să cred că lumea nu citeşte lucruri “lungi” pentru că majoritatea sunt prost scrise. E un exerciţiu chinuitor să termini de citit majoritatea reportajelor din ziarele centrale – personajele sunt unidimensionale, nu se întâmplă nimic, patetismul e arma retorică preferată şi aşa mai departe.

Ba mai mult, cred că un text de profunzime despre un moment sau un personaj care defineşte timpul în care trăim poate avea un impact puternic asupra modului în care percepem şi înţelegem lumea. Acestea fiind spuse vă recomand să citiţi un interviu cu Norman Sims care a editat o serie de antologii de jurnalism narativ şi acum a scos o carte despre istoria lui, True Stories.

Sims vorbeşte despre jurnalismul narativ ca o posibilă salvare a ziarelor americane (nu vorbesc aici de hârtie, ci de forma de distribuţie a informaţiilor) . Păstrând proporţiile, cred că jurnalismul românesc e în acelaşi stadiu de confuzie. De ce să nu-l facem să spună mai multe poveşti?

Comments

Leave a Reply