Relaţia cu punctele şi alte semne

Când editez îmi place să fac aprecieri conceptuale şi să intervin cât mai puţin în scriitură. Structura unui text, coerenţa naraţiunii, claritatea ideilor exprimate mi se par mai importante decât modificarea unor cuvinte şi expresii. Nu vreau ca un text să sune de parcă ar fi fost scris de mine. Rareori rescriu; prefer să cer autorului încă o revizie. De cele mai multe ori vor rezolva ei înşişi exprimările aiurea. Nici nu mă aventurez prea tare în punctuaţie. Există oricum destule conflicte între mine şi virgulă.

Ce tai însă aproape întotdeauna sunt punctele de suspensie şi semnele de exclamare. Vorbeam aseară cu nişte prieteni – toţi reporteri şi scriitori – despre semnele de punctuaţie şi relaţia noastră cu ele. Le-am dezvăluit că nu suport punctele de suspensie. Foarte rar se întâmplă să editez un text şi să le păstrez. Chiar mai rar să le scriu din proprie iniţiativă. Punctele de suspensie nu mai sunt hip din 2000. Omoară propoziţiile. Nu creează nici un fel de suspans sau pauză eficientă – nu fac decât să arate că autorul n-a găsit nimic cu care să termine propoziţia. A lăsat-o să bălăngăne aiurea sperând că va fi salvată de o înşiruire de puncte. Puncte puncte…

A fost o “dulce” ironie când punctele de suspensie au apărut în campania de lansare Esquire. Ţineţi minte? “Revista bărbaţilor cu…”? Păi e fie “revista bărbaţilor cu carte” fie “revista bărbaţilor cu puncte puncte”. Recent am primit un text în care fiecare a două propoziţie se termina în suspensie. Chiar şi atunci când nu era nevoie…

Nu-mi plac nici semnele de exclamare. Dacă apar într-un text înseamnă că nu ai fost în stare să transmiţi starea necesară prin cuvinte. Mă feresc de semnele de exclamare chiar şi în citate. Dacă nu i-ai transmis cititorului că se află într-un moment tensionat, în care personajul vorbeşte cu emfază, nu salvezi mare lucru indicând asta. Punct!

Voi ce relaţie aveţi cu semnele de punctuaţie? Ce “îndreptare” folosiţi ca să vă ghidaţi? Care semne vă plac şi care vă irită? Ce aveţi de spus despre cele pe care nu le înţelegeţi? (New York Times a publicat luni un articol minunat despre “;”, unul din cele mai complexe şi neînţelese semne de pe piaţă.)

PS: Recunosc că sunt îndrăgostit lulea de linia de pauză.
PS2: Atât de lulea încât uneori vânez prin drafturi, căutând excesele Când le găsesc – îngâmfate şi lăbărţate – le ucid!
PS3: Aţi văzut acel “dulce” în ghilimele? Nu aşa că e “rupător” să pui întorsături de sens în ghilimele?

Comments

8 Responses to “Relaţia cu punctele şi alte semne”

  1. Jo Ilie on February 21st, 2008 4:47 pm

    Ah, ce-mi place ideea asta! [folosire justificata a semnului exclamarii, trebuie sa recunosti]

    Mie cel mai mult imi plac linia de pauza si parantezele [si rotunde si patrate] pentru ca eu sunt o persoana care scrie cu multe apozitii si atunci imi sunt foarte la indemana.

    Ghilimelele se mai numesc si semnele citarii dintr-un motiv foarte bun: ele se folosesc numai pentru a marca un citat. Orice alta utilizare este abuziva si denota proasta crestere. Ca sa nu mai zic si ca arata nivelul de inteligenta al scriitorului. Am scris odata un text despre Andreea “Raicu” si capacitatea ei de a folosi “ghilimelele” in editorialele din revista Look.

    In rest, sunt putin maniaca in privinta virgulelor, in sensul ca le folosesc in exces – dar nu le pun intre subiect si predicat, totusi. Cred ca virgula este regina semnelor de punctuatie, ea face si desface sensul. Ignor punct-si-virgula, mai putin pe messenger, unde imi place foarte des sa fac pe ingenua: ;;).

    Si cred ca linia de dialog este sooo last season. Virgula este the new black.

  2. meplusmyself on February 21st, 2008 10:29 pm

    O altfel de interpretare, mai putin tehnica, am incercat aici :
    http://catalinpopovici.blogspot.com/2008/01/blog-post.html
    Nu stiu daca raspunde insa intrebarii tale :)

  3. cristina on February 22nd, 2008 3:41 pm

    Sa scoatem semnul exclamarii. Mi se pare insuportabil. Nu l-as folosi, poate numai in dialog. Imi place punctul, face minuni de cele mai multe ori. Cat despre puncte puncte – fara pauze de gandire in texte :)

  4. heliza on March 10th, 2008 11:24 pm

    punstele de suspensie sunt mai… dramatice si invita la interpretari, nuantari afective. nu-s bune in jurnalism dar in piesele de teatru le ador ca-mi stirnesc imaginatia… cu toate ca eu as folosi de multe ori si virgule-virgule ;))

  5. heliza on March 10th, 2008 11:25 pm

    puncte, pardon,,, am vazut dupa ce am postat

  6. simona on May 6th, 2009 2:24 pm

    0ooo, sa le vedeti in discursul publicitar cum sunt.
    “oferta!!!!” Uneori, “oferta…”. Si chiar “oferta…….”.
    Eu n-am inteles niciodata de ce unii scrie-tot nu se pot opri la 3 puncte de suspensie. Oare cred ca la 6, 7, 8, fara numar puncte de suspensie textul lor se transforma in thriller? :))

  7. Andi on August 7th, 2009 3:32 pm

    eu le consider bipuri :D

  8. Rita on August 7th, 2009 9:39 pm

    Si eu urasc puncte-punctele :D stiu eu o persoana cu blog care le foloseste in fiecare fraza. Si e extrem de obositor la citit, dupa cum va puteti imagina. In plus, mie mi se pare ca ma uit in dezordinea din capul persoanei :)
    Imi plac parantezele patrate – si nu prea stiu sa zic de ce mai mult decat rotunde. Dar mai degraba pe computer – in scrisul de mana, fiindca da, mai folosesc si asa ceva, raman la cele normale.

    Despre semnul exclamarii si cel al intrebarii – numai de bine, daca sunt la locul si tonul potrivit. Imi place insa foarte tare combinatia lor indignata – ?!

Leave a Reply