Lectură de weekend: Ce am învăţat

Ca lectură de weekend vă propun nişte ultime gânduri ale cursanţilor mei narativi din sesiunea de primăvară. Sunt sfaturi pertinente pentru orice jurnalist care speră la ceva mai multă profunzime în munca pe care o face.

Puteţi citi o parte din textele pe care le-au scris aici.

* A scrie e a rescrie ÅŸi e incredibil cât de diferit arată un text la al treilea draft. O prietenă mi-a arătat ieri un articol din Jurnalul NaÅ£ional despre un tânăr actor de 20 de ani ÅŸi mi-a zis: “Uite, un portret aÅŸa cum îţi trebuie Å£ie”. L-am citit ÅŸi i-am spus că acela e cel mult un al doilea draft. Pentru că aÅŸa era. M-am surprins ÅŸi pe mine zicând asta.

* Înainte de curs nu obişnuiam să scriu cu o schiţă sau cu o structură a textului în faţă. Scriam şi credeam că merge şi aşa, iar ideile îmi veneau pe parcurs. Al doilea text m-a învăţat că nu este suficient să mă aşez în faţa foii de hârtie, că o persoană nu este unidimensională şi că un interviu bun nu se face telefonic. Că trebuie să citeşti mult, oricât de chinuitor sau fără sens ar putea să fie şi că rescriind un text îl faci mai bun. Că fiecare cuvânt îşi are locul lui într-o fază şi nu altul. Că detaliile şi structura sunt importante.

* Includerea elementelor de jurnalism narativ (JN) în anumite articole este benefică până la un punct, întrucât aminteşte lumii că în ştiri e vorba de oameni şi permite răspândirea unor anumite valori în societate. Din acest pdv, jurnalismul de poveste trebuie promovat în România. După ce se atinge un anumit grad de saturare cu poveşti, mie îmi pare că umanul din text ar putea deveni banal, indiferent de subiect. Iar dacă ar deveni banal, ar fi şi mai puţin preţuit. Articolele de JN sunt grozave tocmai din cauza că sunt o picătură de umanitate într-o societate rapidă, informaţională, pragmatică şi până la urmă rece. Acest contrast dă o valoare mai mare acestor materiale. Mă întreb dacă promovarea JN în toate mediile nu ar însemna de fapt şi devalorizarea acestui fel de jurnalism şi odată cu el, a valorilor pe care le susţine, cu toate că desigur ar însemna obiceiuri de informare şi calitate mai bună per total în media românească.

* E super să scrii despre tine, chiar dacă e greu să te distanţezi şi să priveşti din afară.

* În procesul de documentare, am învăţat ca nu trebuie să-mi fie frică să rog persoana cu care vorbesc să se deschidă, să povestească, să mă ducă cu amintirile cât de departe poate pentru că orice detaliu poate conta în ansamblul textului; chiar să o întreb, de exemplu, de ce are tabloul pe care îl are pe perete sau de ce bate cu pumnul în masă după ce termină de vorbit. Toate detaliile acestea mărunte pot însufleţi un text şi pot apropia jurnalismul de om. Nu mai vreau să citesc texte cu fraze standard, întrebari-tip si răspunsuri gândite dinainte. Vreau o poveste care curge, care să mă facă să-l vad în fata ochilor pe omul despre care citesc şi să mi-l pot imagina în acţiune, făcând ceea ce îi place.

* Am aflat despre mine că, dacă voi reuşi vreodată să scriu un text precum If I Die (sau mai bine zis, precum primul draft din If I Die aşa cum trebuie să fi arătat el) mă voi considera mulţumită

* Cred că dacă ai ce spune textul curge şi nu pune prea multe probleme de stil. Şi întotdeauna mi-a plăcut să lucrez cu materie in exces. Prefer să las pe afară decât să nu am ce pune. Deci, timp petrecut cu oamenii.

* Am învăţat ca scrisul necesită răbdare cu carul. Nu am învăţat, totuşi, cum să fac rost de aceasta răbdare şi nu am desluşit de ce as face orice numai să nu ma aşez la birou şi să mă apuc de scris.

* Despre documentare am aflat că se încheie abia după ce ai terminat de scris. Åži poate nici atunci. Ca să spui o poveste nu poÅ£i delimita paÅŸii în documentare-scris-editat. De fapt, documentarea intervine în mai multe etape ale procesului, iar cu cât eÅŸti mai dispus să pui noi întrebări, cu atât povestea devine mai bogată. Asta cu condiÅ£ia ca între timp să-Å£i dai seama ce vrei să spui ÅŸi să urmăreÅŸti firul care duce spre acest rezultat, altfel riÅŸti să te pierzi în detalii. Planificarea Å£ine foarte mult de uneltele pe care vrei să le foloseÅŸti pentru a spune povestea. Nu poate decât să-Å£i fie util să ai la dispoziÅ£ie cât mai multe unelte, iar cele mai multe dintre ele se culeg citind ÅŸi scriind. Foarte important, am constatat, e să fii atent cu scheletul textului, să îl ai. ObiÅŸnuiam să-mi construiesc structura unui text mai mult intuitiv, pentru că îmi plăcea să îl las să curgă, acum mi se pare că e în interesul poveÅŸtii să fie organizată. Nu-i vorba de o planificare la rece de genul: acum scriu o conjuncÅ£ie, acum un adverb, acum o frază mai lungă… E vorba să fii conÅŸtient de ce anume faci în fiecare etapă a textului ÅŸi să nu te laÅŸi purtat prea tare de val, pentru că s-ar putea să-l îndepărtezi pe cititor de malul la care voiai să-l aduci.

* Şi alţi oameni trec prin ce trec eu.

Comments

7 Responses to “Lectură de weekend: Ce am învăţat”

  1. Victor on June 20th, 2008 3:40 pm

    oare ce o sa fac de acum, in serile de joi?

  2. andreea on June 21st, 2008 6:48 am

    Pai o sa facem acelasi lucru ca si pana acum. Ne vedem la o bere si povestim despre noi si despre altii.

  3. Victor on June 22nd, 2008 2:21 am

    …si despre scris. Neaparat despre scris.

  4. Sorana on June 22nd, 2008 10:22 am

    …intotdeauna :)

  5. mihai on June 24th, 2008 1:53 pm

    mi s-a parut mie sau ieri exista un text care acum a disparut? ceva poveste de dragoste… sau am visat? :)

  6. Iulia on June 24th, 2008 3:03 pm

    ok deci…maine e joi. ce faceti pe la 8 juma? :)

  7. Iulia on June 24th, 2008 3:03 pm

    scuze. maine e miercuri. si totusi, poimaine ce faceti pe la 8 juma?

Leave a Reply