Amintiri din noaptea armei
O scurtă vacanță a întrerupt temporar munca la acest blog, dar a sosit timpul sa-l pun din nou pe roate. Și pentru ca una din ocupațiile mele din această vacanță a fost cititul, vreau să vă recomand o poveste spusă de David Carr, un reporter pe cultură și media de la New York Times.
Carr a publicat recent o carte intitulată The Night of the Gun, în care povestește despre perioada în care era dependent de droguri și a fost cât pe ce să-și piardă cele două fete – născute în timpul unei relații cu o iubită care era dealer.
NY Times Magazine a publicat un fragment din această carte și ce m-a uimit nu e atât povestea autorului, ci modul în care Carr s-a hotărât să o spună. S-a întors în viața lui de acum 20 de ani și a stat de vorbă cu toți cei care îl știau – de la prieteni și familie la dealeri la avocați. A făcut-o pentru că nu avea încredere în propriile amintiri și, mai ales, pentru că nu avea încredere în imaginea pe care o avea despre sine (bărbatul care a învins dependența, și a devenit un tată exemplar și apoi un reporter pentru New York Times).
Carr e clinic în modul în care se descompune și ne arată ce s-a întâmplat cu el. Poate și mai interesant e modul în care analizează acest demers și se întreabă: povestea mea e povestea unei victorii sau e povestea unui bărbat pierdut?
If I said I was a fat thug who beat up women and sold bad coke, would you like my story? What if instead I wrote that I was a recovered addict who obtained sole custody of my twin girls, got us off welfare and raised them by myself, even though I had a little touch of cancer? Now we”™re talking. Both are equally true, but as a member of a self-interpreting species, one that fights to keep disharmony at a remove, I”™m inclined to mention my tenderhearted attentions as a single parent before I get around to the fact that I hit their mother when we were together. We tell ourselves that we lie to protect others, but the self usually comes out looking damn good in the process.
Comments
Leave a Reply