Viaţa de freelancer începe acum
Când mă voi trezi mâine dimineaţă voi fi, oficial, un freelancer.
Vineri a fost ultima mea zi în poziţia de senior editor la Esquire. Am renunţat la o poziţie full-time ca să am mai mult timp pentru reporting şi scris. Voi continua să colaborez cu Esquire şi ocazional voi şi edita – e greu de rezistat tentaţiei de a vedea primul draft al oamenilor cu care ai lucrat. Dacă nu cedez tentaţiei de a sta în casă să dorm, probabil mă veţi găsi şi în paginile altor publicaţii.
Pe oriunde mă veţi citi (asta include bineînţeles acest blog), sediul fizic va fi biroul meu dezordonat de 120 cm x 60 cm, pe care mă întreb dacă nu ar trebui să-l înlocuiesc odată cu această mişcare. Sau să-i fac un upgrade semnificativ.
Se poate trăi ca freelancer? Nu ştiu încă; îmi place să cred că da. Dar, la fel ca într-un text reuşit, ăsta e un răspuns pe care e păcat să-l afli după primele trei paragrafe.
Comments
14 Responses to “Viaţa de freelancer începe acum”
Leave a Reply
multa bafta fratica!
Bafta multa Cristi :)
sigur că se poate, dacă ai ce-ţi trebuie. şi tu ai din belşug. make the most of it!
Mult succes! Ca freelancer se poate trăi chiar foarte bine, indiferent de domeniul în care lucrezi.
Multa, multa bafta! Talent ai din belsug! Sper sa ai timp si de cursurile de jurnalism narativ, si sa anunti cat mai repede o noua serie.
Bafta! Sa fie palpitant, emotionant si frumos! Dar mai ales sa-ti vina sa pui pe hartie(virtuala sau nu), fiecare moment din noua viata de freelancer. Ca sa avem si noi ce invata:P
Ma intorc la restantele mele…
Mulţumesc mult tuturor pentru încurajări. Şi lui Brăduţ pentru vorbele frumoase. Cursul, sau o forma a acestuia, se va relua probabil la începutul lui 2009. Când voi ştii mai multe, voi anunţa cu siguranţă pe blog.
abia la inceputul lui 2009? ce viatza trista, astept cursul de cateva luni :(
enough of me complaining. good luck, schimbarea e buna :)
Succes, Cristi!
Succes şi sper să te mai găsesc prin paginile Esquire.
Se poate si la case mai mici… trai ca freelancer. :)
Doar sa-ti alegi bine bataliile.:P
Succes!
si la cat mai multe idei creative :)
Vad ca s-a petrecut o schimbare de viteza – de la senior editor la freelancer. Te invidiez – mi-as dori sa pot sa-mi fiu propriul sef.. haha!
[...] sunt printre cele mai bune care pot fi citite în presa română. La mijlocul lunii trecute, el a renunţat la poziţia de senior editor pentru acelaşi freelancing cu parfum de pionierat într-o lume nouă, [...]