Scene din viaţa de freelancer

De o săptămână (şi ceva) nu trece zi să nu mă întrebe cineva cum e viaţa de freelancer. E ok, le spun. În afară de faptul că nu mai merg la birou şi pot asculta Amanda Palmer toată ziua (am să revin cu un post despre poveştile pe care le spune) nu s-au schimbat multe. Scriu, editez şi aştept să găsesc timp să mai citesc şi eu ceva. Dar înţeleg curiozitatea. Încercarea de a face ceva pe cont propriu e o poveste universală – suntem curioşi să vedem dacă se poate.

Aseară mi-am amintit de discuţia cu Gheorghe şi o mică bucată de dialog pe care nu am redat-o în text. L-am întrebat dacă i-a sunat telefonul de când e liber. În stilul caracteristic, mi-a răspuns că nu duce lipsă de oferte:

Întotdeauna. Telefoanele sunt nişte obiecte care sună. Ele sună şi fel de fel de cetăţeni vorbesc în limbaj de telefon „Băi ce mai faci. Îmi pare rău”. Telefoanele nu reprezintă nimic.

Ce vroia el să spună – am detaliat apoi – e că telefonul în sine nu reprezintă mare lucru dacă nu e acompaniat de ceva interesant. Iar Gheorghe spunea că nu a mai auzit o idee interesantă în media românească de ceva vreme.

Să te faci freelancer ca să scrii jurnalism narativ are o doză de inconştienţă pe care mi-am asumat-o. Dacă a sunat telefonul? A sunat. Au venit şi mailuri. Şi mă bucur. Mă bucur pentru că poate poate e începutul unui drum pentru spusul de poveşti în media noastră.

Comments

5 Responses to “Scene din viaţa de freelancer”

  1. runbaby on October 1st, 2008 11:55 am

    drum bun :)!

  2. Ana Luca on October 1st, 2008 3:09 pm

    Eu incep sa fac foamea la Beirut dupa o luna de freelancing. :( Poate ar trebui sa ma intorc la Bucuresti.

  3. khora on October 1st, 2008 6:49 pm

    imi place f tare blogul tau

    si chiar cred ca viata de freelancer o sa-ti ajute:) adica, lucrul in redactii te-a disciplinat suficient ca sa nu m ai nevoie de el:)

    i can hardly wait for texte noi:) si comentarii noi despre cum le prelucrezi

    godspeed

  4. poqe on October 2nd, 2008 12:51 am

    vezi, daca nu ti-ai pastrat fixul?

  5. Cristi on October 4th, 2008 7:35 am

    Ana: Cum ai ajuns tu să faci freelance în Beirut? Şi ce faci pe acolo? Nu sunt nişte poveşti pe care le poţi spune în media de aici?

Leave a Reply