Cum e să te hrănească Dinescu. Şi alte recomandări.
Vineri la prânz, m-am oprit în faţa unui chioşc şi mi-am cumpărat Esquire, primul număr la care nu am participat decât de la distanţă. Nu ştiu dacă asta va face cele două recomandări care urmează mai obiective - având în vedere că eu le-am editat -, dar sunt lucruri prea interesante ca să nu fie punctate.
1. Îngerii lui Dinescu. Vlad Mixich (de la Deutsche Welle şi HotNews) a scris un material minunat despre relaţia omului cu locul care-l face fericit; locul în căutarea căruia suntem cu toţii. Puţini sunt cei care îl găsesc cu adevărat. Mircea Dinescu a făcut-o. Textul lui Vlad arată ceva din lumea cvasi-fantastică a satului Cetate de la Dunăre şi modul în care figura hiperbolică a lui Dinescu domină astăzi aşezarea şi o transformă într-un melanj (culinar deseori) de arhaic şi modern.
După ce l-aţi citit întâia oară pentru senzaţii, vă recomand să vă întoarceţi la text şi să-l studiaţi. Scheletul pe care e construit e unul atent gândit şi drastic urmat (am să-l rog pe Vlad să-l schiţeze). Vă dau un singur indiciu. Imaginaţi-vă că aveţi o cameră de filmat pe umeri şi urmăriţi drumul autorului…
Şapoul textului scris de Vlad:
Undeva în sud, la o sută de metri de Dunăre, cineva a scris pe o tablă de lemn „Înger Parc”. Sătenii din deal spun că acolo începe moşia poetului nebun de la Bucureşti. Cică ceva nu e în regulă nici cu el, nici cu musafirii lui şi nici cu ospeţele pe care le dă.
2. Cum e să… Această colecţie de întâmplări personale e la a doua încarnare şi rămâne unul dintre proiectele mele preferate. Motivul: “Cum e să…” se balansează pe o linie fină între frivolitate, voyeurism şi învăţătură. Toate bucăţile se citesc dintr-un foc, sunt alerte, rapide, ca o poveste bine spusă la bere. Dar ele sunt foarte greu de realizat - din cele aproape 20 de texte, să fie doar 2-3 care n-au avut nevoie de rescrieri.
Asta pentru că ele trebuiau să transmită experienţă şi senzaţie, lucruri care nu sunt uşor accesibile celui intervievat. Trebuie scoase cumva; cu un exces de curiozitate din partea reporterului, cu un excedent de întrebări şi cu extrem de multă atenţie la secvenţialitate.
Câteva dintre cele mai reuşite. Cum e să…:
- semeni cu preşedintele ţării
- ai picioare de 1.22 m
- fii bărbat şi să te cheme Carmen
- loveşti 17 ore într-un sac de box
- fii îngropat de o avalanşă.
PS: Eu ce am scris? În Esquire despre una din cărţile mele preferate, pe care am recitit-o cu această ocazie: Philip Roth - Viaţa mea ca bărbat. Şi despre vodcă. Şi despre cum e să faci o operaţie pe creier. În rest, cum îi stă bine unui freelancer, am început să scriu şi în alte locuri. Găsiţi în ELLE Man, suplimentul de luna asta al ELLE, un text despre Robert Turcescu şi relaţia cu România în care trăieşte (scrisă folosind emisiunea de radio pe care o face de peste opt ani. În FHM am scris despre prietenul meu din copilărie, poreclit Supravieţuirea.
Comments
2 Responses to “Cum e să te hrănească Dinescu. Şi alte recomandări.”
Leave a Reply
Mi-a placut mult textul despre Turcescu din Elle. Am fost tare curioasa sa vad cum e sa faci “un Turcescu” dupa un alt Turcescu :)Trebuie sa recunosc ca am… rezonat mai bine la/cu asta :D
ai voie sa pui pe blog textele tale, sa zicem cu o luna intarziere? sunt oameni care le-ar citi si din diverse motive nu ajung la revistele-n care apar.