Azi se scriu poveÅŸti electorale

Acum patru ani locuiam în Columbia, Missouri, un orăşel de aproape 100.000 de oameni, din care peste 10.000 lucrau pentru universitate, care era – ÅŸi este – “compania” ce domina oraÅŸul. ÃŽn ziua alegerilor, ziua în care John Kerry încerca să-l bată pe George W. Bush, m-am trezit la cinci dimineaţă, am făcut un duÅŸ ÅŸi am ieÅŸit pe stradă.

Nu puteam vota, dar vroiam să văd cum votează americanii; trăisem campania de parcă aveam un vot în joc. Mă uitasem la dezbateri cum te uiÅ£i la Champions League când ai senzaÅ£ia că echipa ta va face puncte. Am fost la petreceri cu temă politică. Am coordonat ÅŸi editat un pachet de articole despre cum privesc studenÅ£ii alegerile (textul despre scrijelelile electorale din toaletele facultăţii a fost o nebunie). Iar în acea dimineaţă, vroiam să văd americanii mergând la vot. Am bătut cât se putea bate pe jos din oraÅŸ, am făcut poze ÅŸi am cerut abÅ£ibilduri cu “I voted”. Apoi, pe la 9 dimineaţă, m-am plantat în redacÅ£ie unde am stat o zi întreagă în faÅ£a calculatorului, urmărind cum se adună voturile electorale ÅŸi încercând să prezic rezultatul folosind o hartă interactivă creată de New York Times.

A fost una din acele zile în care în redacţie se stă atât de târziu încât se comandă pizza. Am editat. Am ajutat cu idei. Şi m-am trezit scriind un articol mic de opinie pentru ziarul de a doua zi: ajunsesem străinul care avea ceva de spus despre viaţa post-vot. Am dormit în acea seară la prietena mea şi, la trei dimineaţă, eram singurul din casă care mai era treaz, strâns pe fotoliu, aşteptând să văd către cine s-au dus ultimele state.

Astăzi, din Bucureşti, România, nu am cum să fac cele de mai sus. Dar nici nu pot să înfrânez acest puseu de nostalgie pentru o zi în care fiecare moment era îmbibat în esenţă de poveste. Sunt curios cum se vor trata alegerile americane în România şi dacă publicaţiile româneşti vor găsi soluţii să localizeze povestea.

Tot în 2004, în a patra seară după alegeri, am fost la un party organizat de tinerii democraţi din campus. Am scris atunci despre asta pentru Euractiv, iar scena arăta cam aşa (mă voi abţine s-o rescriu):

Lori locuieÅŸte într-o casă care se integrează perfect in peisajul străzii. Casa nu pare să fi fost specială niciodată – vopsita într-un alb lipsit de personalitate, cu două trepte dintre care nici una nu pare să scârţăie, o veranda de lemn unde te poÅ£i ascunde cu o Å£igară ÅŸi o uşă dubla care filtrează ţânÅ£ari ÅŸi alte insecte care se bucură de aerul umed care domina vara în Missouri.

Nici măcar “semnul de gradină” cu numele lui John Kerry ÅŸi John Edwards nu era ceva special, având în vedere că fiecare a treia familie a avut grijă pe parcursul campaniei să-ÅŸi înfigă preferinÅ£a politică în gazonul din faÅ£a casei.

Sâmbătă noaptea, la patru zile după alegeri, casa lui Lori păstra acelaÅŸi alb – doar semnul cu numele lui Kerry dispăruse. Si totuÅŸi, casa a devenit pentru câteva ore specială din cauza faptului că Lori a găsit de cuviinţă să pună alt semn, un semn făcut si desenat de ea cu un marker negru si gros care miroase uÅŸor a spirt: “Interzis republicanilor!”

Comments

One Response to “Azi se scriu poveÅŸti electorale”

  1. runbaby on November 6th, 2008 12:48 am

    cat lirism :P!

Leave a Reply