De ce scriu
Scris şi citit de Ani Sandu, la ultima sesiune a atelierului de depanat poveşti. Îi rugasem să pregătească – dacă vor – nişte cuvinte pe tema “De ce scriu”. Textul de mai jos nu are nevoie de altă introducere:
Scriu pentru că îmi plac poveştile. Îmi place să le citesc, iar atunci când nu le citesc îmi place să mi le spun, eu mie, exact ca atunci când ai vrea să asculţi o piesă, dar pentru că nu poţi, ţi-o fredonezi. Şi îmi place să le spun şi altora, pentru că atunci poveştile din mintea mea devin reale.
Scriu poveşti adevărate pentru că astfel descopăr lucruri noi, despre mine şi despre alţii. Şi pentru că pe măsură ce le descopăr, simt că lumea mea se lărgeşte, iar pe măsură ce le spun, am senzaţia că se lărgeşte şi lumea celor care le citesc. Pentru că mă face să mă simt utilă.
Scriu pentru că e singurul mod de a-mi disciplina mintea rătăcitoare, pentru că îmi dă o senzaţie trecătoare de control. Pentru că mă pune în mişcare şi mă obligă să nu cânt fals, nici măcar atunci când îmi fredonez piesa doar mie.
Scriu pentru că doar aşa reuşesc să uit de mine. Pentru a mă lăsa impresionată şi a trăi lucruri care în mod normal nu mi s-ar întâmpla.
Scriu pentru că nu am încotro, pentru că există o tensiune între creierul şi mâinile mele care nu se rezolvă decât după ce pagina nu mai este goală. Şi nici atunci pentru mult timp.
Comments
3 Responses to “De ce scriu”
Leave a Reply
Zici ca e scris, dar si “citit”. Mi-ar place sa “cint” unele din pasajele citite in podcastul meu. Defect de meserie, citesc blogurile cu voce tare.
** **
Asa ca daca faci inregistrari la curs/atelier, si crezi ca ce se spune acolo merita un ecou, iti pun bandwith-ul la dispozitie.
Minunat Ani.
Si la toate acestea se adauga, sa nu uitam, argumentul suprem adus de Gabi – sentimenul de dupa primul draft, dinainte sa vina edit-ul :)