Ce-am învăţat la curs (iarnă – primăvară ’09)
Mai jos, câteva lecţii de la jumătatea cursului de jurnalism narativ din această primăvară-iarnă. În curând şi texte.
* Am descoperit puterea carneţelului. În mână cu un carnetel, pot să vorbesc cu oricine. Lumea te bagă în seamă, se simt interesanţi, de câte ori notezi ceva încearcă să arunce un ochi: “Da ce notezi acolo? Tu de ce scrii totul în carneţel? Pot să văd ce ai notat? Ai notat ce am spus acum? Şi funcţionează regula: “Le e mai frică de tine decât ţie de ei!”
* Am învăţat să mă focusez pe ceea ce vreau sa spun cu textul meu şi cred ca mi-am temperat “floricelele” – am învăţat sa scriu mai curat.
* Mi-am adus aminte că scrisul este locul unde îmi găsesc fărâma de libertate.
* Când fac interviuri în jurnalismul narativ, întrebările se pun altfel. Practic, se despart în secvenţe cât mai mici (ideal). În loc să întreb “Când ai aflat de diagnostic?” pot întreba “Unde erai când ai aflat?”, “Cine ţi-a telefonat?”, “Ce ţi-a spus?”, “Ce ai răspuns?”, “Asta gândeai cu adevărat?”, “Ce ai făcut apoi?”, etc.
* Cititorii pot funcţiona ca nişte detectoare de minciuni – simt când acoperi lipsa de informaţie sau de coerenţă cu artificii de stil.
* Am învăţat cât de important e să ai o structură, o idee mare, un plan înainte de a scrie un text.
* Non-fiction e la fel de palpitant ca si fiction, ba chiar mai mult, pentru ca se întâmplă de-adevăratelea. Şi sunt foarte multe lucruri de învăţat dacă citeşti ce li se întâmplă semenilor tăi. Nu ştiu dacă asta e modalitate de a schimba lumea, dar e de-ajuns că doi, trei, cinci oameni ajung să ia în serios non-fiction-ul pe care îl citesc.
Comments
Leave a Reply