Bancu’ cu calu’
Publicat în FHM România, decembrie 2008.
—-
Bancu cu calu’
Manual de utilizare a bancului cu care am cucerit lumea.
În facultate, eram atât de amuzant încât mă poreclisem singur. Nu vorbesc de perioada în care mă prezentam ca fiind un „filantrop sexual”, ci de cea în care eram o „sursă de umor”. E greu să fii „sursă de umor”, pentru că trebuie să fii mereu în priză. Când nu eram capabil să produc poante proprii, foloseam cârja bancurilor. După un timp, cârja asta s-a şubrezit. De câte ori poţi spune bancul cu călugăriţele şi castraveţii înainte să faci alergie la ambele?
Soluţia, mi-am spus, e să inventez eu bancuri. Cu calu’. Calul părea un personaj prost folosit; abia dacă apărea. Şi e amuzant. Nu ştiu de ce, dar e. Gândiţi-vă la toate poveştile cu Făt Frumos în care a avut rol secundar – un compadre de nădejde, dar abia schiţat. Pe aceste premise, am creat „bancu’ cu calu’”, mai degrabă o snoavă decât o anecdotă. Frumuseţea bancului cu calu’ e libertatea de abordare. Nenorocitu’ e mai customizabil decât Firefox. Premisa, punctele de tensiune şi finalul sunt fixe, dar restul e la latitudinea povestaşului.
Spunerea bancului cu calu’ era ritualică şi avea un preludiu absurd de lung. Întâi aduceam vorba de el – ideal când erau femei de faţă. Apoi spuneam că e prea lung. Ele spuneau că nu contează. Eu nu, că e prea lung, că va fi dureros, că poate nu va satisface. Ele că nu contează, că vor, că să nu mai fiu aşa reţinut. Şi atunci începeam:
Făt Frumos şi calu’ lejereau într-o zi la o bere. Era o perioadă fadă, fără multe acţiuni de întreprins. Şi cum beau ei din ciorba de hamei, Făt Frumos spune:
- Auzi, băi calule. Cred că mi-e poftă de tăvăleală. Ar trebui să mergem până la Ileana şi la zmeu la palat să-mi rezolv şi eu nevoile.
Calu’ trage o faţă lungă şi răspunde:
- Bă, nu ştiu dacă trebuie să intri în mariajul ăla cu copita. Ce-ţi veni să te bagi între ei? Hai mai bine la împăratul ăla de-i place sarea. Cică are june pricepute.
- Calule, nu înţelegi… Hai, pune-ţi şaua!
(Oprim bancul pentru a-i puncta părţile componente. Asta a fost intriga)
Şi porniră ei atunci către palat, aflat la o distanţă de câte mări şi ţări e nevoie ca bancul să se lungească. Trecură dealuri de forme felurite, candidaseră la primărie într-un sătuc colonizat de foşti bancheri, se opriră la Disneyland ca să poată calul să se dea în buburuze şi apoi ajunseră la palat. Acolo îşi ridicară ei tabară, un cort de armată dotat cu ultima tehnologie. Şi veni seara şi îi găsi pe cei doi la un foc tipic serilor petrecute afară. Calul desfăcea agasant bomboane – hârşt, hârşt, hârşt. Făt Frumos făcea flotări. După o conversaţie (bancul e prea lung să încapă integral în acest spaţiu), feciorul porneşte spre palat şi urcă rapid pe iedera ce creştea pe piatră până în balconul ce dădea în dormitorul unde, despletită şi franjurată cu dantelă, aştepta Ileana. Zmeul era în baie, se spăla pe dinţi. Făt Frumos bate în geam, Ileana deschide, face ochii mari şi el declamă:
- Am venit să ne iubim!
Panicată, îl cârpeşte, el cade de la balcon şi ea închide repede, sperând că zmeul n-a observat.
(Acesta a fost primul punct de tensiune. El se repetă de două ori, cu alte detalii. Eventual calu’ şi Făt Frumos construiesc un lac în timpul zilei. Deseori joacă badminton. De cele mai multe ori calul, masterand în filosofia germană, va vorbi despre imperativul kantian, iubiri neîmplinite şi sindromul testiculelor umflate. Înainte de fiecare plecare a voinicului, calu’ va consuma ceva care face zgomot – după bomboane, eu foloseam seminţe şi, în ultimul act, portocale. Făt Frumos e o armă brută, dominată de dorinţă. Nu gândeşte adânc şi nu domină acest banc. Acum vom da pe repede înainte, spre finalul celui de-al treilea punct de tensiune, unde se găseşte poanta. Aceeaşi scenă: el vrea să intre, ea vrea să-l împingă ca nu cumva să-l vadă zmeul.)
- Am venit să ne iubim!
Ileana întinde mâinile spre el, Făt Frumos se fereşte, îi aplică un upercut în mandibulă, o prinde de cămaşa de dantelă şi o zvârle de la etaj cu năduf.
- Proasta dracu’, mormăie Făt Frumos, intrând în cameră. Eu cu zmeul aveam treabă.
Reprezentaţia dura aproape 10 minute şi la final, publicul clocotea ca un vulcan – deseori din plăcere, uneori din dorinţa de a-mi provoca leziuni folosind oricare dintre obiectele disponibile. Probabil această ultimă categorie nu rezona la un banc atât de progresist, în care animalele sunt mai educate decât omul, monştrii au grijă de igienă şi relaţiile homosexuale nu se sfinţesc cu cocktailuri Molotov.
Am avut atât de mult succes cu bancul ăsta încât n-am mai compus niciodată altul. Mint. Am creat intriga unui banc pe care n-am ştiut niciodată cum să-l continui şi cum să-l finalizez: „Calul şi cu oaia, săteni respectabili, pleacă la oraş să facă filme porno.”
Comments
13 Responses to “Bancu’ cu calu’”
Leave a Reply
demential :)
eu imi amintesc numai de perioada cand te-ai poreclit si autodeclarat “HorMonu’” din motive lesne de inteles. Nimeni nu te-a contrazis, restul e istorie. Si da, bancul cu calu’ mi-l amintesc ;)) probabil ca deja face parte din folclorul popular, dar e singura ta opera fara drepturi de autor… asta e, taugh sheeeet.
*LOOOOOOOL*
[...] lui cu calul, am râs de numa, și o să-l bag și eu în circulație cu proxima ocazie. Bancul e aici, și e mișto de tot. Deși ultimul pare mult mai [...]
Tre sa vezi (daca nu ai facut-o) The Aristocrats, despre bancul ala demential si de nespus la TV…
http://en.wikipedia.org/wiki/The_Aristocrats_(film)
you iz loco :)
ha ha:)).
foarte tare.
HA HA HA!!!
Mi-a plăcut cum ai scris articolul. Acum mă gândesc că dacă vreau să-l spun cuiva, trebuie să recit întregul tău articol??? :))
[...] 2 rapide By Mihai – How to keep an idiot busy link – Bancu’ cu calu’ link [...]
foarte tareeee..:)))
[...] simt al masurii. Si (ascrie) blogul unui tip care scrie pe la reviste si care in posturi are o autoironie fina care iarasi mi-a [...]
…merg ei ce merg iar la un moment dat ii ajunge din urma un taxi. Taxiul opreste iar pe geam scoate capul un bou: “La oras?” “Doamna Cretu?”intreaba calul oaia. “Hai domnu’ Lungu, ce mai asteptam”. “La oras sa fie”, spune calul catre bou. Motorul scoate un zgomot infundat la fiecare treapta de viteza schimbata, cornul urias de bivol si potcoava, prinse de parbriz, se cionesc des in miscarea lor de rotatie, scaunul boului scartaiede fiecare data cand soferul bou plesneste spatarul cu pamatuful cozii… cu toate acestea soferul incearca sa poarte o conversatie. “De cand cu ierarhizarea claselor muncitoare in functie de iq stau si vobesc despre sofisme toata ziua cu volanul in mana.” “Dar dumneata ce iq ai domnu….?”,intreaba calul “Cochita! 257! Stai sa-l vezi pe primar…700 are” “Ce-o fi facand oare?” “Crantane la bomboane toata ziua…ptiu…in neamul lor de gandaci! Da dumneata cu ce treaba pe la oras?” “pornache” “A…Trebuie sa-l tot ai vreo 150″ “Hm, poftim? Ce anume?” “Ai pe dracu 150…ha-ha! Uite un om…Ce stai ba cu capu-ntre urechi? Hai, la sapa mai departe… He-he…astia sunt pe cale de disparitie” “Nu sunt protejati de stat”, zice calul. “protejati pe dracu’. Se protestesc pe zice ce trece. Nici sa procreeze nu mai stiu. Le f… al de matale femeile. Unde la oras, ca am ajuns?” Taximetristul ii duce pe amandoi le domnul Carlig, o dita matahala de porc. (continua cineva mai departe? e cam tarziu si nu mai stau pe net) Din cate se pare nu mi-a iesit neaparat un banc ci o povestioara…
[...] de noiembrie când cei doi au ajuns în satul unde urmau să se căsătorească. Primar era fostul cal al lui Făt Frumos, care între timp îşi descoperise adevărata [...]