Cum m-am vindecat de păduchi

De astăzi – timp de câteva săptămâni – veÅ£i putea citi o nouă serie de eseuri personale scrise de cursanÅ£ii mei, colecÅ£ia de iarnă-primăvară 2009. GăsiÅ£i textul integral pe Liternet.ro – aici aveÅ£i doar primele paragrafe ÅŸi un dialog cu autorul despre cum s-a născut povestea.

Primul este un text haios – ÅŸi foarte senzorial – de Karin Budrugeac. Karin a ales să scrie despre momentul în care, studentă fiind la Paris, s-a trezit într-o bună dimineaţă cu păduchi. Prietena ei, Elena, a avut aceeaÅŸi soartă. Textul este până la urmă despre prietenie ÅŸi “suferinţă” comună. ÃŽmi permit ghilimele în jurul cuvântului suferinţă pentru că avem de-a face cu o confesiune amuzantă, dinamică ÅŸi plină de suprize ce-mi aminteÅŸte de blândă auto-zeflemeală a lui David Sedaris, David Rakoff ÅŸi Sarah Vowell.

==================================
CUM M-AM VINDECAT DE PÄ‚DUCHI

De Karin Budrugeac
==================================

Când l-am găsit pe primul, şi mişca, m-am făcut că plouă. Era doar unul, şi puteam să mă-nşel. Poate era doar o insectă inofensivă care se agăţase în părul meu lung şi vălurit. M-am uitat pieziş în oglindă şi i-am dat drumul pe ţeava de la chiuvetă. Nu îl trimiteam propriu zis la o moarte sigură: păduchilor li se cam fâlfâie de apă, altfel s-ar duce uşor şi fără otrăvuri. Aveam 21 de ani, eram studentă la Paris şi mă atacaseră păduchii. Din nou.

Prima oară când am făcut cunoÅŸtinţă cu ei aveam vreo 5 ani ÅŸi-mi petreceam vara la Å£ară în Oltenia, cu bunicii. Cum rudele mă prindeau uneori de-a buÅŸilea în coteÅ£ele păsărilor în căutare de pui, au conchis că de acolo îi luasem. Nu am suferit deloc, pentru că privirea ageră a bunicii le-a dat de urmă când îmi făcea prin păr. Tot ea s-a ocupat de ei, înainte să mă mânânce pielea capului. (…)

— continuarea aici

==================================
Un dialog cu Karin:

* Cum ai ales subiectul şi ce-ai vrut să transmiţi?
Uitasem de toată povestea, dar în timpul unui curs ne-a spus Cristi să ne gândim să scriem despre ceva cât mai mic. PuÅ£ine lucruri sunt mai mici decât un păduche…mi-a venit imediat în minte.

* Ce îţi place/nu îţi place la cum a ieşit?
ÃŽmi place că e amuzant – am constatat mai ales citindu-l de faţă cu ceilalÅ£i. Mi se pare însă puÅ£in mai auster decât aÅŸ fi vrut să spun eu povestea, am o febleÅ£e pentru fraze luuungi ÅŸi au cam căzut la editare :)

* Ce ţi-a reuşit şi ce nu?
Sunt mândră de text pentru că ajunge la ceilalÅ£i, ÅŸi pentru că cei mai mulÅ£i se scarpină :D Am primit de mai multe ori ÅŸi comentariul “Åži eu am avut păduchi, să ÅŸtii”.

* Tehnic, care a fost cel mai greu lucru de făcut?
Structura mi-a venit de la sine, pentru că o aveam în cap. Cel mai greu mi-a fost să renunÅ£ la detaliile la care eu Å£ineam dar care nu aduceau nimic în plus textului. Ceea ce Cristi a numit la un moment dat “câinii din text”.

* Câte drafturi ai scris până la varianta finală? Care a fost cel mai greu?
3 şi jumătate :) Draftul 3 a fost cel mai greu pentru că atunci am curăţat cel mai mult şi am redus substanţial numărul de cuvinte. De la aproape 2.000 la 1.400. Structura nu a suferit foarte mult, am tăiat doar cuvinte şi iar cuvinte.

* Cât de mult simţi că te-ai expus scriind acest text?
Cred că este evident că m-am expus destul de mult :))

* Ce ai învăţat din această experienţă cu jurnalismul personal?
Că şi eu sunt un ceaslov de poveşti.

Comments

2 Responses to “Cum m-am vindecat de păduchi”

  1. Ioana on April 5th, 2009 8:25 pm

    nu te am crezut in totalitate la curs cand ai zis despre articolul asta.:))).Trebuie sa ai si mult umor cand te apuci de astfel de subiecte.

  2. Gabi on April 5th, 2009 10:10 pm

    hehe,
    am citit, mi-a placut, m-am scarpinat. nice one!

Leave a Reply