Podul de la Marginea, Lala şi Petrila în Esquire de mai

Podul de la Marginea

Citiţi în Esquire-ul de mai (coperta e mai jos) povestea ridicării şi dărâmării podului din Marginea. Despre sucevenii care şi-au făcut singuri pod aţi mai auzit – dar nu aşa. Elena Tudor a petrecut câteva zile în comună, discutând cu localnicii ca să reconstruiască ziua în care aceştia, sătui să aştepte după autorităţi, au ridicat singuri un pod.

După ce autorităţile le-au cerut să dărâme construcţia – şi le-au promis că vor face un pod nou până la 30 mai – Elena s-a întors la Marginea ca să fie prezentă la dărâmare. Piperate prin aceste episoade găsiţi şi poveşti ale oamenilor de acolo şi aflaţi mai multe despre o comună care nu are de gând să aştepte statul să-i rezolve problemele. (Fotografii de Andrei Pungovschi).

Esquire Romania Mai 2009

Mai găsiţi în acest număr încă două poveşti grele şi importante din România de azi – una de la Braşov, alta de la Petrila. Povesteşte Gabi Dobre, senior editor:

Un tip împuşcă angajaţii unei case de schimb valutar din Braşov şi fuge cu o geantă plină cu bani. Câteva zeci de metri mai încolo, un bărbat îl vede şi, fără să ştie prea bine despre ce e vorba, ghidându-se doar după ţipetele care se auzeau în urma tipului care alerga cu geanta în mână, încearcă să îl oprească. Confruntarea dintre cei doi nu durează mult, iar la finalul ei, geanta şi unul dintre bărbaţi zac pe asfalt.

Cam aşa a sunat ştirea pe care am aflat-o cu toţii la final de ianuarie despre braşoveanul ucis în timp ce încerca să oprească un hoţ. Am vrut să aflăm povestea celui care a făcut acest gest. Cine era? Cum a trăit? Ce muzică asculta? Şi, pe undeva am sperat să înţelegem ce l-a făcut să alerge după tipul cu geanta aia în mână. L-am trimis pe Călin Cosmaciuc la Braşov şi aşa ne am ales cu „Viaţa domnului Lala”.

„Ion Barbu vs. Petrila” e un articol despre un om care îşi asumă oraşul. În cazul caricaturistului Ion Barbu asta a însemnat, printre altele, chiar şi umplerea pereţilor oraşului natal cu versuri precum „Oraş de rezervă” de Matei Vişniec sau „Aici viaţa se bea şi moartea se uită” de Ioan Es. Pop. Petrila, desigur, s-a enervat, dar Barbu a mers mai departe organizând festivaluri sau declarându şi oraşul „suburbie culturală europeană”.

Comments

2 Responses to “Podul de la Marginea, Lala şi Petrila în Esquire de mai”

  1. Elena on April 29th, 2009 9:27 pm

    Maaaama, ce senzatie. Acum vad pt prima data o parte din material. Ce-o sa se mai bucure marginenii.
    I-am disperat pe astia de la chioscurile de ziare de langa blocul meu.:D

  2. dan ionescu on May 21st, 2010 4:24 pm

    domnul Barbu din Petrila cred ca reprezinta versiunea baietilor d ecartier cu grafitti in maini in versiunea “Valea Jiului”

Leave a Reply