Spune NU (FHM, martie 2008)

Publicat în FHM România, martie 2008.

—–

Spune NU
Lumea spune „da” de frică să refuze. De ce să fii la fel ca turma?

Recent l-am visat pe porno starul român Titus Steel. S-a întâmplat pentru că îi auzisem numele la Agent VIP pe Antena 2, acea grădină zoologică a show-bizului românesc. Steel nu performa în visul meu. Era frizer.

Se făcea că eram în frizeria din Târgu Mureş unde activa Zoli, omul responsabil pentru eşecurile mele capilare din liceu. Zoli nu lucra, aşa că m-au programat la Titus. Ajuns acasă, am început să frunzăresc o revistă de mondenităţi unde am găsit o poză cu Titus ieşind dintr-o clădire. M-a frapat coafura, un soi de oală ciudată şi sârmoasă (vezi Gary Oldman în Dracula). La fel ca Dracula, avea părul alb şi o capă în jurul gâtului (galbenă!). L-am întrebat pe frate-miu dacă crede că freza lui Titus e un semn rău. Bă, cam da, îmi spune. Cred totuşi că va fi bine, i-am zis şi m-am pipăit în cap.

Visul s-a terminat acolo dar, la cum mă cunosc, probabil m-am dus să fiu tuns de un frizer cu capă din vinilin şi o bulă de vată sârmoasă în cap. Ce-ar fi trebuit să fac – ce promit că voi face dacă voi da vreodată peste un aşa frizer – e să spun „nu”.

N-U. Un cuvânt care-ţi permite să-ţi controlezi viaţa. Nu, nu vreau. Nu, nu pot. Nu, nu mă interesează. Ar trebui să le spunem mai des pentru că în România nu se prea zice „nu”. Nu spui „nu” ca şi consumator pus în faţa unei singure opţiuni, şi aia proastă. Şi nu spui „nu” când eşti un prestator ofertat pentru un serviciu.

Nu voi mai pierde prea mult timp cu dreptul consumatorului de-a spune „nu”. Nu lucrează Zoli şi singura opţiune e Titus Steel? Spune „nu”.

Vreau să vorbesc de treaba cu prestatorul pentru că e mai gravă şi îţi poate influenţa munca. Prietenei mele i s-a întâmplat o chestie care e emblematică. Agrease cu patru cupluri o dată şi un loc pentru o şedinţă foto – urma ca ei să fie făcuţi frumoşi şi pozaţi pentru revistă. Toţi au spus „da”, venim, totul bine. La ora cu pricina, nu vin niciunii. Unii dau mesaj că oricum nu puteau la ora aia. Alţii răspund nonşalant că da, ştiam, dar el intră în examen. Unii se dau dispăruţi. Cuplul patru întârzie prea mult şi sunt reprogramaţi.

Cupluri astea n-aveau de gând să vină de la început. Dar ceva – o frică, o ruşine, o jenă, o incapacitate – i-a convins că strategia cea mai bună e să nu zică nimic, poate uită lumea.

Un alt prieten mi-a spus că nu va mai lucra niciodată cu nume cunoscute din profesia lui pentru că nu ştiu să spună „nu”. Adică cum? Păi situaţia e cam aşa. Ai nevoie de cineva să presteze un serviciu pentru care vei plăti. Tu ai banul, tu ai produsul, tu ai cadoul. Teoretic ar trebui să controlezi situaţia. Dar omul respectiv, deşi e ocupat sau n-are chef, nu zice „nu”. Mai rău, spune „mai sună-mă”. „În principiu da, rămâne să stabilim.” „Cred că ajung.”

Gândiţi-vă dacă ar trebui să fiţi operaţi şi doctorul v-ar spune: „În principiu ajung. Întinde-te pe masă, lasă-te anesteziat şi aşteaptă.”
Oamenii au impresia că îţi fac un serviciu spunând „da” cu jumate de gură. Au demonstrat că sunt de încredere, iar dacă nu ajung în final să presteze munca, nu contează. Sigur uiţi rezultatul şi îi vei suna data viitoare de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Sugestia mea? Data viitoare, caută alţii. Eu aşa fac. Dacă îmi spui „nu, nu pot”, probabil te caut şi data viitoare cu o ofertă. Dacă spui „da, în principiu vin” şi apoi nu apari, nu te mai sun niciodată.

Un prieten american care a trăit în România mi-a spus că ce-l enerva la noi – pe lângă faptul că numim sosul de roşii lungit cu apă şi zahăr, ketchup – e „imediat”. Ce înseamnă „imediat”, m-a întrebat? Cinci minute? Zece? O oră? Nu ajunsese la nici o concluzie – ba mai rău, sesizase că deseori „imediatul” nu avea loc şi că oamenii îl spuneau de frică să nu refuze.

Recent m-am înscris la un curs la care nu se lua prezenţa şi nu te cauta nimeni dacă nu erai. Când mi-am dat seama că nu pot s-ajung, am fost tentat să tac. De ce să ies în evidenţă spunând „nu”? Apoi m-am gândit că, în locul lor, aş vrea să ştiu dacă s-a eliberat un loc şi dacă pot conta pe numărul de participanţi de pe foaie. Le-am scris şi le-am spus „nu”. Mi-au mulţumit.

Comments

Leave a Reply