Despre conţinut şi publicitate
Harold Ross, fondatorul The New Yorker către Raoul Fleischmann, investitorul inițial și partnerul lui:
I think it is essential that all members of the advertising staff be tactfully but firmly taught that they are in no wise to have direct contact with the members of the editorial staff or with me – that they are to deal with the editorial department only through the head of their department.
In my opinion this is most important. Unless stern measures are taken my present efforts to keep the editorial department independent, uninfluenced, honest and – more important than all – slightly aloof, will be more or less defeated. I do not want any member of the staff to be conscious of the advertising or business problems of The New Yorker. If so they will lose their spontaneity and verse and we will be just like all the other magazines. In my opinion it is this burdening of practical problems on editorial departments that makes them timid, self-conscious and afraid and produces a flat book. In this kind of publication the flavor is practically the whole thing. (April 17, 1926)
Lumea descrisă de Ross era ideală, una în care editorialul și partea de business erau separate, una în care revista era privită – atât din interior, cât și din afară – ca un furnizor de conținut, nu un spațiu de reclamă. Astăzi lucrurile nu prea mai stau așa. În România e și mai rău – prea mulți dintre cei care cumpără spațiu publicitar se așteaptă automat la conținut dedicat, ceea ce naște zeci de materiale vândute, complet nefolositoare cititorilor. E un cerc vicios aici – fără acei puțini bani pe care îi iei vânzându-ți conținutul (din păcate, asta faci), n-ai putea produce paginile care n-au fost influențate din afară.
Această ecuație e valabilă pentru marea majoritate a presei comerciale.
Întrebarea mea e dacă se poate și altfel. Dacă se poate să existe măcar un produs care nu vrea ciocolata, cafeaua, ceaiul trântite în mijlocul paginii de conținut (pe cuvânt că cititorii nu sunt proști; mulți nu vor crede mai nimic dintr-un text branduit cu logo-uri și produse). Dacă se poate să funcționeze măcar o revistă cu tipul de advertising care încă există în SUA sau în Anglia (și pe care unii îl practică din fericire și la noi): curat, frumos, plasat pe pagina lui dedicată, fără un articol pe pagina alăturată, fără a încerca să mascheze faptul că e publicitate.
Probabil nu ne vom întoarce niciodată în era lui Harold Ross. Dar cred că Ross are dreptate. Cei care scriu, desenează, fotografiază trebuie să se gândească la conținut, nu la vânzare. Iar cei care vând ar trebui să vândă în interesul produsului, nu al clienților. Imposibil? Poate. Curajos? Cu siguranță.
Comments
2 Responses to “Despre conÅ£inut ÅŸi publicitate”
Leave a Reply
sunt de acord cu tot ce spui. in cazul publicatiei la care lucrez eu, de exemplu, nu am cunoscut echipa de vanzari pana acum cateva luni, cand am avut o sedinta comuna pentru a vorbi despre profilul cititorului revistei – aveau ei un studiu. de curand am avut din nou o discutie cu ei despre advertoriale (chestii pe care eu le gasesc oricum inutile, nu inteleg de ce firmele inca mai platesc pentru a-si introduce texte pe care nu le citeste nimeni in diverse pubicatii). discutia era legata de plasarea lor in pagini distincte celor in care apar articolele (distincte din puntul de vedere al graficii si al texturii paginii. iar acele pagini sunt marcate cu termenul advertorial. asa ramai sincer cu cititorii, care oricum isi dau seama, asa cum ai zis si tu, daca incerci sa ii pacalesti).
mai ales acum, insa, cand veniturile publicatiilor sunt nu in scadere, ci in picaj, cred ca orice publisher ajunge sa se intrebe: “sa supravietuiesc cu orice pret, sau sa mor incet si sigur cu capul sus?” sigur, in .ro sunt probleme multe, inlantuite, care au inceput de acum multi ani (nesinceritatea jurnalismului fata de public, urmata, normal, de neincrederea oamenilor in jurnalisti) si care sunt continuate (de ex. procesul de trecere in on-line a cotidienelor Ziua si Gardianul. n-am auzit sa fie asistate de un expert in online. se face asa, dupa ureche)
iata si parerea unui profesor de la o universitate din Suedia in legatura cu rolul jurnalistilor intr-o organizatie media http://bit.ly/6cOCBR. pe scurt, el spune ca rolul lor nu este doar de a scrie, ci si de a intelege business-ul. ramane de vazut daca se aplica tuturor jurnalistilor sau daca chiar e valabila aceasta opinie
pe mine, unul, m-a dat pe spate anul: 1926! story of my life – am lucrat la Business Standard, pana cand s-a inchis; ultimele luni au fost foarte grele dpdv al “spontaneitatatii” si “creativitatii” redactiei. din pacate, la noi nu s-au gasit sefi care sa trimita mail-uri de genul asta, si am fost bombardati emotional cu stiri despre “cat de rau ne merge” si munca noastra, de la un punct in colo, a parut in van… ceea ce s-a si intamplat!