Surpriza si obsesia de a o gasi
Gregory Favre, unul dintre cei mai extraordinari oameni cu care am avut ocazia sa lucrez, obisnuia sa repete o poveste.
Favre are aproape 50 de ani de experienta in jurnalism. A inceput meseria la 14 ani, indoind paginile saptamanalului pe care il detinea familia lui in Bay St. Louis, Louisiana. La 18 ani scria povestea unei executii. La 20 si ceva de ani era editorul adjuct al sectiunii de sport a ziarului din Atlanta. A ajuns pana la urma editor la Chicago Sun Times, Chicago Daily News si si-a incheiat cariera la Sacramento Bee. Din redactie a trecut la predat (asa l-am cunoscut; ii eram asistent la sesiunile de training pe care le preda in redactiile americane). La un moment dat, in perioada in care era presedintele Societatii Americane a Editorilor de Ziare (ASNE), circula gluma ca aproape fiecare jurnalist din America e la cel mult sase miscari de Favre, atat de multi oameni intalnise si crescuse in cariera.
Favre e genul de senior al redactiei care face o camera de adulti sa izbucneasca in plans cu povestile lui. Una din povestile mai putin lacrimogene e despre ritualul lui matinal. Favre e abonat la trei cotidiene: Sacramento Bee (pentru ca acolo locuieste), Los Angeles Times (pentru ca e ziarul regional) si The New York Times. Mai urmareste o groaza de alte chestii si a fost un cititor devotat a zeci, daca nu sute de titluri. Dar e unul la care nu voi renunta niciodata, le spunea el jurnalistilor. Niciodata. New York Times de duminica.
Ziarul vostru, le spunea el jurnalistilor prezenti, trebuie sa aiba mereu ceva suprinzator. Neasteptat. Acel text pe care nu stiai ca vrei sa-l citesti. Despre o tema care nu te preocupa. Serendipity, spunea el. Supriza. New York Times de duminica are asa ceva. Undeva, in cele 9-10 fascicole (sau în revista cu care vine) va fi mereu ceva care te va surprinde si pentru care merita sa revii. Familiarul si constanta sunt esentiale la un ziar. Dar, spunea el, si surpriza ar trebui sa fie.
Surpriza sau calitatea de-a surprinde a fost mereu unul din criteriile pe care mi-am ales ziarele si revistele. Cat timp locuiam in America, New York Times de duminica a fost mereu printre ele. Dar trecand oceanul in directia inversa, am pastrat un singur abonament.
(Da, citesc in continuare si Times si Post si altele, dar online. Regret sa o spun, dar aproape nimic nu surprinde placut in Romania).
Saptamanalul legendar circula fara probleme pana aici si nu ma pot desparti de el din doua motive. In primul rand pentru ca e cea mai constanta sursa de jurnalism de profunzime si de povesti din lume. Al doilea motiv e serendipity. The New Yorker e fantastic pentru ca are mereu ceva neasteptat.
In seara asta, am dat peste un interviu video (facut din multe parti mici) cu David Remnick, editorul revistei. Remnick este un scriitor extraordinar si, avand in vedere succesul revistei in cei 10 ani de cand o conduce, un editor cu o viziune aparte. Remnick spune multe chestii interesante in acest interviu, dar e unul pe care vreau neaparat sa-l impartasesc.
Intrebat ce sfaturi are pentru jurnalistii tineri, Remnick puncteaza doua lucruri (asta dupa ce, normal, spune o poveste):
– trebuie sa ai noroc;
– trebuie sa muncesti ca un nebun si sa fii obsedat de ce faci.
Eu unul cred ca doar obsesia de a gasi ceva nestiut sau de-a scoate totul dintr-o poveste poate genera acea surpriza care va face cititorul sa se intoarca.
Comments
5 Responses to “Surpriza si obsesia de a o gasi”
Leave a Reply
[…] mai scris despre The New Yorker ÅŸi capacitatea revistei de a surprinde, dar simt nevoia să o fac din nou. Sunt fan David Remnick, un editor de revistă care se ghidează […]
[…] mi-ar plăcea să fie nebunie. Åži, cum spune ÅŸi fragmentul de mai jos, mi-ar plăcea să fie supriză. Am mai scris despre asta o dată – ÅŸi tot despre The New Yorker era vorba. So what is a magazine? […]
[…] mai scris despre supriză ÅŸi serendipity editorial, dar voiam să vă ofer niÅŸte fragmente dintr-un text scris în Creative […]
nu mai mere linkul :(
Acum ar trebui sa mearga.