Încă o dată despre ce este o revistă

Mult prea rar ne oprim să ne întrebăm ce e o revistă. Ce ar trebui să punem în ea? Ce ar trebui să găsească cititorii? Cum ar trebui să fie experienţa lecturii? Dar a frunzăririi? Cu scuzele de rigoare pentru public, cele mai multe reviste din România aruncă conţinut în pagini la întâmplare, nedocumentat, needitat, copt în bulele neaerisite din redacţii, uneori vândut fără remuşcări. În ciuda haosului procesului de producţie, tot nu reuşesc să bifeze scopul principal al unei reviste: supriza.

Am mai scris despre supriză şi serendipity editorial, dar voiam să vă ofer nişte fragmente dintr-un text scris în Creative Review de Jeremy Leslie de la magCulture.com şi Colophon. Subiectul: ce este o revistă?. (Textul a fost iniţial disponibil online, dar acum e doar pentru abonaţi; paragrafele le-am pescuit din Google Cache. O variantă a textului se găseşte şi pe blogul lui Leslie.)

I prefer to start with the more open definition expressed by editorial designer Fernando Gutiérrez for my book Issues: “The word magazine means storage space for dynamite. A magazine is full of surprises and it can explode at any minute.” By that defini­tion, half the magazines on the news­stand today should struggle to earn the right to be called magazine.

For many people, the ubiquity and familiarity of magazines renders them almost invisible. They pick up the latest issue of their regular read and take it completely for granted. The lack of surprise in mainstream titles has played a major part in their success but is arguably now playing a part in their slow decline. They are predictable not only in format and appearance but in content too.

Sporadic, cumpăr şi eu câte un titlu local tocmai din acest motiv: caut surpriza. (Nu prea funcţionează).

There are exceptions. The ‘surprise’ factor explains why magazines like The New Yorker and The Face remain regarded with such high esteem. But great though such titles are, they not only stick to a traditional physical format but cannot be described as typical.

They are (or were in the case of The Face) exceptional for their refusal to be predictable. It is difficult to describe the New Yorker in a single sentence, its scope is so broad. Every issue contains surprises – as David Hepworth has said, “one of its chief delights is that it’s impossible to predict what’s going to be in it”. This was what made The Face great in its heyday too. It managed to combine the most unlikely parts. Political reportage sat next to fashion (…).

Asta e foarte important. Supriză nu înseamnă neapărat o revistă atât de alternativă încât să devină inaccesibilă publicului larg. Nu înseamnă o colecţie de monstruleţi sau mai ştiu eu ce alt act de pretenţiozitate sau epatare editorială. Înseamnă muncă. Şi înseamnă drag de cititor. Ceea ce, să fim sinceri, nu prea veţi găsi prin redacţii pe la noi.

În aceste condiţii, ce este o revistă? Cum ar trebui să difere de alte platforme media? Îl las pe Leslie:

[A] magazine is a vehicle for edited content. Text, pictures and design work together to present a mediated view on a subject/subjects. The usp of the New Yorker is that you the reader are placing your trust in the editorial team to deliver a surprising combination of material, including content you perhaps didn’t expect would interest you. This mediation is an important difference from other content providers, particularly digital media where content is sourced by search or by random links.

Şi voi? Citiţi vreo revistă care vă suprinde?

Comments

6 Responses to “Încă o dată despre ce este o revistă”

  1. Elena on September 26th, 2009 12:58 pm

    Da. Se numeste Friday Magazine – pentru ca in Dubai weekend-ul incepe vinerea – si chiar daca are niste rubrici fixe, de moda, frumusete, prezentarea unei masini,etc, are si ceea ce eu numesc surpriza: o serie de materiale locale, despre oameni de afaceri, oameni obisnuiti care fac ceva ghidus si isi bucura sufletul (povestea unui indian care face in Karama cele mai gustoase parathe/clatite indienesti cu diverse umpluturi) sau povestea unui profesor, ce l-a facut sa aleaga asta ca meserie si ce anume ii aduce cea mai mare satisfactie. Preia si materiale din reviste din SUA – de exemplu am citit recent povestea unei tipe care e aproape oarba, dar e o persoana foarte pozitiva si insista sa traiasca frumos). Ei bine, asta numesc eu surpriza: o revista saptamanala, distribuita gratuit cu abonamentul la Gulf News (pe care o citesc la cafea, e deja un ritual) si plina de povesti.

  2. Ioana on September 26th, 2009 4:12 pm

    M-a surprins revista Esquiere când am cumpărat-o prima oară. Același lucru i-am auzit spunând și pe colegii de la CJI.
    Aici ″vina″ ți-a aparținut fiindcă mulți dintre noi habar nu aveam de existența ei.

  3. Ana on September 27th, 2009 11:24 am

    Desi citesc si Forbes, Esquire sau FP, prefer si sunt mai atenta la felul in care sunt realizate revistele glossy.

    Elle si Harper’s Bazaar raman in topul preferintelor mele, la sectorul glossy din Romania.
    Nu sunt, totusi, pe masura celor de dincolo care, exact cum prea bine ai spus, contin elementul surpriza, le stii formatul, dar mereu vin cu ceva impredictibil. Plus ca sunt cel putin duble ca si volum, ceea ce ascunde si o preocupare mai intensa pentru satisfacerea cititorului, dar si un continut mai bogat )care, culmea, nu se repeta periodic si nici nu apare multiplicat in 3-4-5 reviste din aceeasi luna, cu modificari infime)

    Nu stiu in ce masura esti interesat si ai timp, insa as fi curioasa de parerea ta, mult mai avizata, despre aceste 2 reviste puse de mine in discutie. :-)

    Multumesc,
    Ana

  4. cristina on September 28th, 2009 1:07 pm

    Purple magazine. Pacat ca la noi nu se gaseste si rog prietenii sa imi caute prin tari straine. Ultimul numar e demential.

  5. sandu on October 2nd, 2009 2:12 pm

    Aţi inventat un nou cuvînt: SUPRIZĂ?!

  6. Tea on October 15th, 2009 5:57 am

    I’m not easy to impress :)) de cele mai multe ori printul ma dezamageste, asa ca ma refugiez mult in online, incercand sa caut acea surpriza.
    In timp, am strans cateva site-uri ce ma informeaza/distreaza foarte bine, pe anumite nise. Plus o lista de prieteni pe Facebook care ma tin la curent cu toooot ;)

    Nu am timp sa caut ceva offline (si sa mai fiu si dezamagita, eventual pe multi bani). Imi dau seama ca online gasesc cam tot ce imi doresc, chiar si partea de specialitate pe care inainte o gaseai exclusiv in diverse baze de date contra cost. Si asta intr-o forma mult mai usor de inteles, ca de la om la om (chiar daca uneori primul om este prof universitar in Finlanda :))

    Chiar sambata dezbateam cu prietenul meu faptul ca cititorii editiei online The Economist sunt mai destepti decat redactorii :)) pentru ca jurnalistului ii este limitata cercetarea de un deadline si oricat de bun ar fi, nu va fi mai bun ca.. sursa lui, de exemplu – ma refer aici strict la partea de informatie exacta, nu la stilul de scriitura. Iar sursei (sau altor specialisti) le va fi foarte usor sa dea un comment si sa desfiinteze juma din articol semnandu-se PhD ;)

    Nu-i job usor, ce mai! Noroc (si) cu PR-ii.. :D

Leave a Reply