Lectura de weekend (02.02.2008)
* O singură recomandare în acest weekend, dar una care necesită timp și implicare – poate cea mai potrivită după scurta descriere a ideii de jurnalism narativ.
Frank Sinatra Has a Cold e un articol de revistă cu propria pagină pe Wikipedia. Textul lui Gay Talese fost publicat în aprilie 1966 în Esquire și este definitoriu pentru jurnalismul narativ. Editorii Esquire l-au desemnat în 2003 – la aniversarea de 70 de ani a revistei – ca fiind cea mai bună poveste pe care au publicat-o vreodată (Norman Mailer și Tom Wolfe erau și ei printre candidați). Articolul rămâne și astăzi standardul portretului jurnalistic făcut unei celebrități. Nu există curs de jurnalism de revistă în America care să nu-l discute.
Articolul e un tur de forță de documentare și observație. Partea cea mai interesantă e că deși s-a documentat timp de trei luni pentru acest material, Talese nu a apucat să vorbească cu Sinatra. Sinatra nu a vrut nicicum să colaboreze. Însă, în loc să aștepte ca Sinatra să se răzgândească, Talese și-a petrecut timpul vorbind cu oamenii din jurul artistului și a încercat să fie de față la toate aparițiile acestuia din acea perioadă. Nu era sigur că poate scrie despre cineva fără să intervieveze persoana respectivă dar, până la urmă, și-a dat seama că a dat peste ceva unic în notițele lui. (Talese nu înregistrează. Imaginea de mai jos conține bucăți de notițe și e o parte a schemei de organizare pe care Talese și-a făcut-o înainte de a începe să scrie).
“I may not get the piece we’d hoped for – the real Frank Sinatra”, i-a scris Talese editorului Harold Hayes, “but perhaps, by not getting it””and by getting rejected constantly and by seeing his flunkies protecting his flanks – we will be getting close to the truth about the man.”
Indiferent de părerea pe care o ai despre Sinatra sau despre portretele de celebrități, textul lui Talese e o realizare jurnalistică zdrobitoare. Citește-l aici. (Sau ascultă o parte din el, citit de Gay Talese, într-un episod din This American Life dedicat lui Sinatra).
Comments
4 Responses to “Lectura de weekend (02.02.2008)”
Leave a Reply
Recitesc textul asta periodic cu o placere nebuna, descoperind de fiecare data cate un detaliu nou. Am impresia ca observand elemente de reporting din textele lui imi ajuta la reportingul meu. Talese este de departe preferatul meu din seria ‘new journalism’ desi imi plac multi multi altii.
Uite, numa’ doua chestii mici din textul despre Sinatra care vorbesc despre geniul lui la reporting:
— “[…]; his valet, George Jacobs, a handsome Negro who, when entertaining girls in his apartment, plays records by Ray Charles.” !!!!!!
— scena asta din hotelul din Las Vegas in care sta Sinatra — “On the eve of the fight he stayed up all night and slept through most of the afternoon, though his recorded voice could be heard singing in the lobby of The Sands, in the gambling casino, even in the toilets, being interrupted every few bars however by the paging public address: “…Telephone call for Mr. Ron Fish, Mr. Ron Fish…with a ribbon of gold in her hair…. Telephone call for Mr. Herbert Rothstein, Mr. Herbert Rothstein…memories of a time so bright, keep me sleepless through dark endless nights….”
In postarea ta despre jurnalismul narativ vorbesti despre vocea distincta a povestitorului – pentru mine vocea lui Talese a fost intotdeauna discreta, foarte foarte diferita de Wolfe sau Harrington, Sager, sau, de ce nu, Junod. Nu stiu cum sa explic exact, in timp ce altii absorb toata informatia si o filtreaza prin propria interpretare distincta si o redau apoi aproape ca pe un produs nou (ceea ce de asemenea nu e rau) e ca si cum la Talese filtrarea e mai simpla, mai focusata pe om. La Talese observi reportingul care este de exceptie de fiecare data si placerea lui de a-ti prezenta oricat de putin si personajele secundare. In fine… recomand cu caldura intreaga lui colectie de texte, Fame and Obscurity, toate sunt niste bijuterii. (titlul blogului meu se trage dintr-un mic paragraf din textul lui despre DiMaggio, blink and you may miss it :)
Ii invidiez teribil pe cei care studiaza textul asta la facultate (desi Talese sustine ca nu e cel mai bun articol al lui). Ceea ce imi place enorm la Frank Sinatra Has a Cold este ca, la fel ca si Into the Light, poate fi baza unor discutii despre orice aspect al jurnalismului narativ. Si la sfarsit te lasa cu o pofta fenomenala de scris, pentru ca face totul sa para floare la ureche.
Talese:
“It’s work you have to love, and what propels it is a hope that your prose style – the final effort – is going to be the embodiment of your best and a credit upon the people you write about.â€
“Better that you should take the chance of trying something that is close to your heart, you think is what you want to write, and if they do not publish it, put it in your drawer. But maybe another day will come and you will find a place to put that. You will take it out of your drawer and do something else with it.”
“I have been doing the same thing for 50 years. I’m thinking the same way, reporting the same way. I look story, story, story. I am not looking to cover the Senate. I don’t care about being a political reporter. I don’t care about current events. I care about stories.”
[…] 2003, la aniversarea de 70 de ani, Esquire-ul american a desemnat Frank Sinatra Has a Cold ca fiind cel mai bun articol pe care l-au publicat vreodată. Acum, la aniversarea de 75 de ani, […]
[…] spune în acest articol Gay Talese despre Harold Hayes, editorul care i-a publicat cel mai memorabil articol de revistă din toate timpurile: “Gay Talese says the complexity of his relationship with his editor is best described by […]