Making of “Copiii altui fus orar” (din Esquire #6)

În câteva zile trebuie să apară numărul de martie al Esquire, pe care deja l-am lăudat că e cel mai bun de până acum. Am mai spus că voi reveni cu informaţii despre cum au fost făcute câteva dintre materiale.

Astăzi, Georgiana vă spune cum a evoluat textul ei despre generaţia de copii rămaşi acasă. Nu doar vă spune, ci vă şi arată. Alături de eseul ei – într-o succesiune minunată de imagini – puteţi vedea culisele procesului de editare de la Esquire, şi modul cum se transformă o bucată dintr-un text până ajunge la forma potrivită.

Am spus-o de multe ori şi o repet aici – un text bun e o succesiune de variante, fiecare mai reuşită şi mai completă decât precedenta. Scopul final e un text dinamic care să capteze cititorul şi să curgă şi să spună o poveste coerentă. Citiţi mai departe să aflaţi cum a ajuns Georgiana de la prima la ultima versiune. Şi citiţi Esquire pentru textul integral (ilustrat cu fotografii de Petruţ Călinescu).

==================================
The Making of “Copiii altui fus orar”

de Georgiana Ilie
==================================

În numărul din martie, Esquire îmi va publica un reportaj despre copiii emigranţilor români. Am lucrat trei luni (noiembrie 2007 – ianuarie 2008) la documentarea şi scrierea acestui material. Despre documentare nu am prea multe să spun, decât că de fiecare dată când se putea întâmpla ceva rău, se întâmpla.

Documente de lucruVreau să vă spun însă câteva lucruri despre partea cea mai uşoară: scrierea şi rescrierea textului până a ajuns la forma potrivită. A durat cinci drafturi (vezi în stânga captura din folderul în care am lucrat). Cristi a fost editorul meu.

La început mi-a fost foarte greu să aleg ce intră şi ce rămâne pe dinafară pentru că luasem foarte multe interviuri – copii, părinţi, specialişti, asistenţi sociali, cercetători etc. – şi strânsesem studii cu informaţii importante. Aşa că prima variantă, draftul 0, conţinea tot ce aveam. După câteva zile de distanţare am reuşit să elimin balastul şi să dau o formă draftului 1, pe care l-am trimis la editor.

După acest pas şi o primă întâlnire de lucru în care am discutat problemele de structură, ne-am dat seama că materialul conţinea prea multe informaţii instituţionale şi era dezechilibrat.

Am reluat documentarea, am mai intervievat copii şi părinţi şi am revenit cu draftul 2, care îi includea şi pe aceştia.

De aici încolo a fost un du-te-vino cu editorul până când, la draftul 5, am pus punct. Mai întâi am corectat toate erorile de structură şi apoi am mers din ce în ce mai aproape şi am eliminat redundanţele, inconsecvenţele de stil, apoi, într-un final, am rafinat limbajul, am cântărit valoarea fiecărei virgule şi am citit cu glas tare fiecare paragraf ca să mă asigur că e cursiv.

De la draftul 1 la draftul 5 au fost schimbări mari (vezi şi capturile de mai jos), dar cele mai mari se văd între 1 şi 2 (structură) şi între 4 şi 5 (limbaj). Pe scurt:

Mai jos vedeţi cum a evoluat deschiderea textului: de la o scenă parcă de scenariu, abia schiţată, bazată pe citate, la un fragment complet, cu informaţii de background, cursiv şi, cred, incitant.

Primul draft – editat pe hârtie (click pentru imaginea completă):

Primul draft

Al doilea draft – editat pe hârtie (click pentru imaginea completă):

Al doilea draft

Al treilea draft
– editat în Word cu “track changes” (click pentru imaginea completă):

Al treilea draft

Al patrulea draft
– editat în Word cu “track changes” (click pentru imaginea completă):

Al patrulea draft

Varianta finală:

Gabriela Chichinete, o fetiţă voinică de opt ani şi jumătate, stă pe o cutie, într-o cameră a Centrului de Zi Sf. Dimitrie. E îmbrăcată în pantaloni de trening, un pulover în dungi, iar pe cap are o bentiţă de plastic. Îşi împreunează cuminte mâinile pe genunchi şi clipeşte des din ochii mici, uşor confuză după somnul de după-amiază.

Gabriela locuieşte cu tatăl şi fratele ei mai mare într-o casă naţionalizată din Bucureşti, o casă înfundată într-o curte îngrădită de cinci-şase clădiri dărăpănate. În faţa uşii stă parcată o Dacie Break, plină de cartofi. Sub tencuiala căzută şi culorile spălăcite, cu greu se ghiceşte vechea graţie a cartierului Hala Traian. Stau în trei camere doldora de mobilă veche. Tavanele înalte fură mult din căldura dată de sobe.

Tatăl, Ilie Chichinete, e un bărbat de 48 de ani, întunecat la faţă, care se mişcă greu din cauza straturilor de haine groase de pe el. Cam o dată pe săptămână merge la grădina familiei, în judeţul Teleorman, unde udă, pliveşte, sapă, culege roşii, ardei, cartofi. Sâmbăta, la câteva săptămâni, merge la Piaţa Miniş din Bucureşti să le vândă. După ce scade cheltuielile cu întreţinerea grădinii şi cu drumul, rămâne cu 7-800 de lei în mână, pe lună. Mama, Dumitra, a plecat în august să fie menajeră în Italia. În România muncea prin restaurante, la spălat vase şi curăţenie. „Lucra de dimineaţă până seara, uneori nu o vedeam toată ziua”, spune Gabriela cu vocea ei puţin peltică. „De aceea a plecat în Italia să muncească. Dar mai întâi mi-au cerut mie voie.”

Comments

One Response to “Making of “Copiii altui fus orar” (din Esquire #6)”

  1. Alexandrog on February 25th, 2008 9:17 pm

    Mi-au plăcut retuşurile, cum au dat forma finală. Frumos.

Leave a Reply