Esquire România, Aprilie 2008

Am făcut atât de multă gălăgie când a ieşit numărul de martie încât aproape îmi e ruşine să vă spun că cel de aprilie merită şi mai multe surle şi trâmbiţe (le veţi auzi pe tarabe într-o săptămână). Numărul 7 conţine o succesiune de poveşti speciale care amuză, motivează, întristează şi intrigă.

Coperta Aprilie

Nu-l lăsaţi pe Arnold să vă păcălească - aproape tot ce veţi găsi între coperţi e produs local şi editat la sânge (şi nu fugiţi de textul despre Arnold, e o producţie marca Tom Junod). Nu există articol lung în acest număr care să fi avut mai puţin de trei drafturi, iar cele mai bune au avut până la şase. Asta pentru că o idee bună şi un prim draft nu garantează că cititorul va sta 30 de minute cu textul; nu dacă e dezorganizat şi superficial.

Am editat majoritatea acestor texte şi le-am văzut evoluând şi devenind tot mai puternice şi convingătoare. Nu glumesc când spun că am plâns la al şaselea draft al articolului scris de Dia Radu despre CNSAS.

Dar să nu mai pierdem timpul. Citiţi mai jos despre câteva din textele care fac numărul de aprilie al Esquire România cel mai bun de până acum şi, îmi permit să spun, un standard pentru jurnalismul de revistă românesc (pentru şi mai multe informaţii, descărcaţi sumarul în format PDF):

CNSAS opener
Dia Radu a scris (şi fotografiat) un text zguduitor despre impactul pe care dosarele Securităţii îl pot avea asupra unui om obişnuit. Departe de dezvăluirile şi verdictele politice din ultimii ani, textul Diei ne reaminteşte ce înseamnă să fi fost un oarecare aflat pe lista neagră a serviciilor secrete. La vederea dosarelor, unii au plâns, alţii s-au enervat, alţii au leşinat. Pentru aceşti oameni - şi pentru personajul nostru, Vasile Gavrilescu, - dosarele de Securitate sunt nişte cutii cu suprize ce le pot da viaţa peste cap pentru totdeauna.

Trabant opener
Dispariţie. E un cuvânt dur, demolator, definitiv. Pronunţat în faţa unui trabantist, te transformă într-un neştiutor incapabil să înţeleagă lucruri elementare: Ana are mere, găina face ouă, Trabantul nu dispare. Un trabantist îndulceşte realitatea cu eufemisme şi, dintr-o poveste în alta, reuşeşte parcă să te păcălească. Gabriela Piţurlea scrie un necrolog emoţionant celei mai iubite (şi hulite) maşini comuniste. Fotografii de Andrei Pungovschi.

Alexandru opener
Cosmin Alexandru a vrut de mic să nu fie ca ceilalţi. Pentru el apa curgătoare e mai interesantă decât balta – e mai important să te mişti decât să te laşi rutinat de-un loc călduţ. Aşa a ajuns în 1990 printre fondatorii AIESEC România şi, în 1992, printre primii în cercetarea de piaţă. Aşa a ajuns să conducă o multinaţională la 27 de ani şi un partid la 30. Aşa s-a retras de la cârma GfK în 2005, când firma era în fruntea pieţei de cercetare şi şi-a făcut propria firmă. Aşa s-a implicat în ERUDIO, un proiect educaţional care învaţă managerii români să comunice şi să conducă mai bine. Aşa a ajuns să predea la clasa a cincea. Text de Cristian Lupşa. Fotografii de Roald Aron.

Alte minunăţii în numărul de aprilie:
- O lecţie de stil şi mixologie cu nişte barmani pricepuţi.
- Răzvan Mazilu.
- Mircea Toma ne spune ce a învăţat.
- Povestea meşterului de biliard Vali Carambol.
- Lenjeria pe care o iubim purtată de femei pe care le iubim.
- Brăduţ despre presa locală.
- O glummă bună spusă de Xing Elena Ling.

* Designul fantastic a fost realizat de Raymond Bobar şi Cătălina Zlotea.

* Coperta în format PDF o găsiţi aici.

Comments

8 Responses to “Esquire România, Aprilie 2008”

  1. Magda on March 26th, 2008 12:48 pm

    Arnold domnu? ce fata poa sa aibaaa, oh my

  2. cata on March 28th, 2008 2:14 am

    “Designul fantastic” , “un standard pentru jurnalismul de revistă românesc” - apreciez editia in limba romana a revistei Esquire, o citesc de la primul numar, dar nu cumva lauda de sine… ?

  3. Cristi on March 28th, 2008 11:51 am

    Cata: N-as spune ca e chiar lauda de sine, dar inteleg ca entuziasmul meu ar putea fi perceput ca atare. Mi-l asum :-) Iti multumesc ca ne citesti si te rog sa ne spui cand dezamagim.

    Magda: Arnold, da. Cred ca “Commando” a fost primul film pe care l-am vazut pe video.

  4. vio on April 1st, 2008 1:23 pm

    Cand o apare si la choscurile de ziare?

  5. Cristi on April 1st, 2008 4:19 pm

    Vio: Sper ca pe 2 sau 3 aprilie sa fie de gasit.

  6. vio on April 3rd, 2008 8:02 pm

    Interesant numarul. Totusi articolul despre trabant pare destul de trist.Cativa batranei simpatici cu voce tremuranda si nostalgici.
    Ar fi trebuit sa ascultati totusi si tinerii sa vedeti cam ce idei au. Nu credeti ca noile masini (cu multe plastice), incep sa piarda teren in fata unei broscute sau unui trabant?
    Si atentie mare cui luati interviu. Marian Bogatu este un samsar. Cumpara masini pe nimic si le da de 2-3 ori pretul.Ce nu poate vinde, dezmembreaza iar piesele le da cu preturi f. mari.
    Un subiect interesant pentru nr. viitoare ar putea fi interzicerea circulatiei masinilor non-euro din 2011.Interviuri cu pasionatii de masini vechi:trabant, mercedes bot de cal, dacii 1100, 1300, fiat 500, etc.
    O idee: suntem in anul 1986 si sunt inscris la Dacie 1310. Fericit ca a venit randul dupa 5 ani de asteptare. Dau 80 mii lei, cat un apartament (imprumuturi peste tot si sacrificii mari). Vine anul 2011 si cineva zice ca nu mai pot circula cu ea. Bani de alta nu mai am.
    Si apropo un Touareg (cu 10 pistoane), elimina mult mai mult dioxid de carbon intr-o ora decat un trabant (2 pistoane), in aceeasi perioada de functionare.
    Mult succes echipei Esquire!

  7. Cristi on April 5th, 2008 5:01 am

    Vio - ne-ar placea sa publicam comentariul tau in sectiunea de mesaje de la cititori. Ni-l poti trimite prin e-mail la esquire [at] sanomahearst.ro?

  8. vio on April 12th, 2008 7:58 pm

    Ok! Sa-mi spuneti daca a intrat. Si astept nr. viitor :)

Leave a Reply