Lectură de weekend: Despre geniu

Cum definim un geniu? Care sunt calităţile lui/ei? Le-am putea sesiza dacă trecem grăbiţi pe lângă posesorul lor?

Întrebări mari pentru un jurnalist. Dar, dacă jurnalistul are măcar ceva din profunzimea subiecţilor pe care îi investighează, întrebările se pot transforma într-o călătorie de neuitat. Aseară, am citit unul după altul două texte care ating acest subiect. Primul este de Malcolm Gladwell, un explorator devotat al minţii umane, care şi-a transformat articolele pe care le scrie pentru The New Yorker în două bestseller-uri: The Tipping Point (despre cum un fenomen de nişă poate schimba lumea) şi Blink (despre intuiţie şi deciziile luate pe baza ei). Articolul pe care l-am citit aseară prefigurează noul volum, Outliers, care va apărea în noiembrie şi va trata, printre altele, chestiunea geniului. Gladwell e un fin organizator al materialului de care dispune. Şi pentru că e un reporter neobosit, are întotdeauna o groază de material.

Articolul din New Yorker, Late Bloomers, este despre diferenţa dintre geniile care explodează la o vârstă fragedă şi cele care au nevoie de zeci de ani să se dezvolte. Noi preţuim de obicei doar geniile din prima categorie şi spunem despre a doua că e alcătuită din oameni care au fost genii dintotdeauna, doar că i-am descoperit noi prea târziu. Gladwell însă pune o altă întrebare: dacă există două tipuri de personalitate creativă? Una care ştie de tânără ce vrea să spună şi una care are nevoie de zeci de ani să-şi găsească scopul, înotând prin oceane de nesiguranţă?

Una din cele mai bine redate diferenţe din textul lui Gladwell – acesta fiind un blog despre scris – este cea dintre Jonathan Safran Foer, copilul-minune al literaturii americane, care a avut nevoie de doar trei zile de documentare ca să-şi găsească ancora romanului de debut, Everything is Illuminated, şi Ben Fountain, care a avut nevoie de aproape 20 de ani şi peste 30 de vizite în Haiti până să poată cuprinde locul în povestirile lui.

Al doilea text, Pearls Before Breakfast, a fost publicat în The Washington Post şi a câştigat anul acesta Pulitzer-ul pentru feature writing. Ideea pare simplă: un violonist de talie mondială coboară într-o staţie de metrou din Washington, D.C. şi cântă şase compoziţii clasice. Vor realiza cei peste 1,000 de oameni care trec pe lângă el în 43 de minute ce li se întâmplă?

Citiţi textul nu doar pentru răspunsul la această întrebare, ci pentru tehnica jurnalistică: urmăriţi cum Gene Weingarten creează suspans, cum reuşeşte să vorbească cu trecătorii şi întrebaţi-vă la final cum se face că un articol de ziar reuşeşte, pornind de la un experiment inocent la gura de metrou, să creioneze imaginea lumii în care trăim şi a relaţiei pe care o avem cu ea.

Genial, nu?

PS: Trei dintre cei care au aplicat la Atelierul de la CJI au nominalizat măcar unul dintre aceste texte ca inspiraţie.

Comments

6 Responses to “Lectură de weekend: Despre geniu”

  1. Ani on October 17th, 2008 10:55 am

    Adaug şi propun răspunsul lui Weingarten la Weingarten, reacţia lui când a aflat că ideea poveştii, recompesată cu Pulitzer pentru „originalitate”, nu era nouă deloc.

    Mie asta îmi zice două chestii: 1. că ideile circulă (şi e normal să fie aşa); 2. că poveştile nu trebuie să fie unicat, pentru că important e să fie spuse bine.

  2. Cristi on October 17th, 2008 12:00 pm

    Ani: Mersi de precizare. Uitasem să includ asta. De acord că puţine idei vor fi inovatoare. Dar asta nu trebuie să le elimine. Un fost profesor mi-a spus odată: “Ce contează dacă s-a scris despre asta? Tu încă nu ai făcut-o.”

  3. moromete on October 17th, 2008 1:54 pm

    La naiba, am prea multe reviste americane pe care tre sa le citesc in weekend din scoarta virtuala in scoarta virtuala. Iar Esquire tinde sa piarda prima pozitie in favoarea lui Slate…

  4. khora on October 17th, 2008 11:02 pm

    linkul la pearls before breakfast e broken:(

  5. Cristi on October 17th, 2008 11:03 pm

    Khora: L-am rezolvat. Mersi că mi-ai atras atenţia.

  6. A fi acolo : A Scrie on November 17th, 2008 10:53 am

    […] pentru că pe acelea chiar n-aţi vrea să le vedeţi, şi pentru că s-a scris acum o lună despre genii şi despre Malcolm Gladwell pe blog, vă recomand profilul lui (sau portret) din revista New York. […]

Leave a Reply