Making of “Tudor Chirilă vinde”
În numărul de iunie, pe coperta Esquire a apărut Tudor Chirilă. Dar şi Gabriel Dobre. Gabi, acum senior editor, a scris atunci primul lui cover story şi, dacă nu mă înşel, primul portret al unei persoane cu un aşa grad de notorietate.
Articolul se găseşte acum în forma lui completă pe Liternet şi folosesc această ocazie pentru a vă îndemnă să citiţi câteva rânduri despre cum a fost făcut. (Mai precis, un dialog între Georgiana Ilie şi autor.)
1. Care a fost filtrul prin care ai abordat subiectul? Care a fost ideea principală pe care ai avut-o în minte când te-ai apucat de scris?
Nu cred ca am avut un filtru special. Înainte să încep documentarea eram curios să aflu unde a ajuns Chirilă între timp, cum s-a schimbat în toţi anii ăştia de când eu nu i-am mai ascultat muzica. Omul are o imagine de adolescent întârziat, pare un tip care, într-o oarecare măsură, a rămas pe loc în timp ce noi, cei care îi ascultam melodiile prin 96, am crescut şi ne-am văzut de viaţă.
2. Cum ţi-a venit ideea de a te folosi de versurile lui pentru deschidere?
Eram într-o dimineaţă la metrou, era aglomerat rău, o grămadă de oameni în jur, şi la un moment dat am realizat că zâmbeam şi dădeam din cap ca prostu’. În căşti auzeam refrenul de la „Vara asta” (Vara asta am să mă-ndrăgostesc…) şi eu eram cu mintea undeva în urmă cu vreo 7-8 ani. M-am uitat stânjenit în jur, încercând să-mi dau seama dacă m-a văzut cineva sau, şi mai rău, dacă nu cumva cei de lângă mine auziseră şi melodia pe care o ascultam. Nu ştiu de ce, dar m-am simţit de parcă fusesem prins uitându-mă la desene animate. Părea un soi de plăcere vinovată să ascult după atâta vreme melodiile alea cu iz de adolescenţă. Atunci mi-a venit ideea să mă folosesc de câteva versuri mai cunoscute şi să încerc să speculez cumva efectul ăla.
Aşa că deschiderea a fost, dacă vrei, o găselniţă pentru a forţa de la bun început o convenţie cu cititorul. Ceva de genul „uite, nu ştiu ce părere ai despre tipul ăsta, dar ştiu că la un moment dat te-ai lovit de versurile astea şi e foarte posibil să-ţi fi rămas o vreme în minte. Hai să pornim de aici şi să vedem ce mai face omul”.
3. Ai avut mai multe scenarii/planuri ale articolului? Dacă da, de ce ai ales formula asta?
Din păcate pentru sănătatea mintală a editorului meu n-am avut mai multe scenarii. Ştiam ce vreau să spun şi cu ce aş fi vrut să rămână cineva după ce termina articolul, dar a trebuit să rumeg destul de mult notiţele şi înregistrările până să găsesc un drum care să mă ducă acolo.
4. Cum ai asociat scenele (agenţia de vise/concertul/agenţia de vise/scurt-metrajul/agenţia de vise) cu restul lucrurilor pe care ai vrut să le spui despre el?
În general, textele de genul ăsta au o structură în care scenele de „acţiune” sunt urmate de părţi care permit cititorului un soi de „reflecţie”, de respiro, şi tot aşa. Eu, pentru că intenţionam să scriu şi despre faţa de planner a lui Chirilă, care nu apare prea des, am încercat să folosesc o alternanţă a scenelor bazată pe „ce ştii-ce nu ştii”. Am început cu şapoul care trimitea la versuri (ceva ce ştiai), a urmat bucata din Agenţia de vise în care am stabilit decorul şi personajul îşi face apariţia (ceva ce nu ştiai), apoi Chirilă în concert (iar o imagine cât de cât familiară) şi tot aşa. Apoi, aproape în fiecare scenă apar momente care ridică întrebări (de ce e Chirilă ocupat, de ce e nervos, ce scrie pe blog etc.) am profitat de ele ca să spun lucrurile de care aveam nevoie, dar care altfel nu aveau cum să intre în scenă.
5. Ce ai lăsat pe dinafară? Şi de ce nu a mai încăput?
Am lăsat câteva lucruri pe dinafară. Faptul că l-am prins în postul Paştelui şi mi-a lăsat impresia unui tip destul de religios (ceva surprinzător pentru mine) sau faptul că era foarte preocupat de o problemă de sănătate pe care o avea cineva foarte apropiat lui. N-am atins decât foarte puţin latura lui de actor de teatru, nu am scris despre preocupările lui legate de scenaristică, sau micile poveşti despre aventurile din facultate (unele dintre ele chiar amuzante).
Unele nu au intrat pentru că ţineau de laturi ale lui pe care nu eram pregătit să le abordez, altele pentru că nu erau relevante pentru povestea pe care aveam de gând să o scriu. Nu m-am dus acolo ca să scriu tot despre el. A, şi nu l-am întrebat nimic despre Andreea Raicu.
Comments
3 Responses to “Making of “Tudor Chirilă vinde””
Leave a Reply
un articol bun într-adevăr. nu ştiu de ce, dar aveam impresia că a fost scris de Cristian Lupşa.
cum s-ar mai putea gasi un ex al acestui nr? sotul meu il tot cauta si nimic….
eram plecati din Buc si l-am ratat.
Transmit mesajul la redactie. Cred ca te vor putea ajuta.