Making of “Tudor Chirilă vinde”
În numărul de iunie, pe coperta Esquire a apărut Tudor Chirilă. Dar și Gabriel Dobre. Gabi, acum senior editor, a scris atunci primul lui cover story și, dacă nu mă înșel, primul portret al unei persoane cu un așa grad de notorietate.
Articolul se găsește acum în forma lui completă pe Liternet și folosesc această ocazie pentru a vă îndemnă să citiți câteva rânduri despre cum a fost făcut. (Mai precis, un dialog între Georgiana Ilie și autor.)
1. Care a fost filtrul prin care ai abordat subiectul? Care a fost ideea principală pe care ai avut-o în minte când te-ai apucat de scris?
Nu cred ca am avut un filtru special. Înainte să încep documentarea eram curios să aflu unde a ajuns Chirilă între timp, cum s-a schimbat în toți anii ăștia de când eu nu i-am mai ascultat muzica. Omul are o imagine de adolescent întârziat, pare un tip care, într-o oarecare măsură, a rămas pe loc în timp ce noi, cei care îi ascultam melodiile prin 96, am crescut și ne-am văzut de viață.
2. Cum ți-a venit ideea de a te folosi de versurile lui pentru deschidere?
Eram într-o dimineață la metrou, era aglomerat rău, o grămadă de oameni în jur, și la un moment dat am realizat că zâmbeam și dădeam din cap ca prostu”™. În căști auzeam refrenul de la “Vara asta” (Vara asta am să mă-ndrăgostesc…) și eu eram cu mintea undeva în urmă cu vreo 7-8 ani. M-am uitat stânjenit în jur, încercând să-mi dau seama dacă m-a văzut cineva sau, și mai rău, dacă nu cumva cei de lângă mine auziseră și melodia pe care o ascultam. Nu știu de ce, dar m-am simțit de parcă fusesem prins uitându-mă la desene animate. Părea un soi de plăcere vinovată să ascult după atâta vreme melodiile alea cu iz de adolescență. Atunci mi-a venit ideea să mă folosesc de câteva versuri mai cunoscute și să încerc să speculez cumva efectul ăla.
Așa că deschiderea a fost, dacă vrei, o găselniță pentru a forța de la bun început o convenție cu cititorul. Ceva de genul “uite, nu știu ce părere ai despre tipul ăsta, dar știu că la un moment dat te-ai lovit de versurile astea și e foarte posibil să-ți fi rămas o vreme în minte. Hai să pornim de aici și să vedem ce mai face omul”.
3. Ai avut mai multe scenarii/planuri ale articolului? Dacă da, de ce ai ales formula asta?
Din păcate pentru sănătatea mintală a editorului meu n-am avut mai multe scenarii. Știam ce vreau să spun și cu ce aș fi vrut să rămână cineva după ce termina articolul, dar a trebuit să rumeg destul de mult notițele și înregistrările până să găsesc un drum care să mă ducă acolo.
4. Cum ai asociat scenele (agenția de vise/concertul/agenția de vise/scurt-metrajul/agenția de vise) cu restul lucrurilor pe care ai vrut să le spui despre el?
În general, textele de genul ăsta au o structură în care scenele de “acțiune” sunt urmate de părți care permit cititorului un soi de “reflecție”, de respiro, și tot așa. Eu, pentru că intenționam să scriu și despre fața de planner a lui Chirilă, care nu apare prea des, am încercat să folosesc o alternanță a scenelor bazată pe “ce știi-ce nu știi”. Am început cu șapoul care trimitea la versuri (ceva ce știai), a urmat bucata din Agenția de vise în care am stabilit decorul și personajul își face apariția (ceva ce nu știai), apoi Chirilă în concert (iar o imagine cât de cât familiară) și tot așa. Apoi, aproape în fiecare scenă apar momente care ridică întrebări (de ce e Chirilă ocupat, de ce e nervos, ce scrie pe blog etc.) am profitat de ele ca să spun lucrurile de care aveam nevoie, dar care altfel nu aveau cum să intre în scenă.
5. Ce ai lăsat pe dinafară? Și de ce nu a mai încăput?
Am lăsat câteva lucruri pe dinafară. Faptul că l-am prins în postul Paștelui și mi-a lăsat impresia unui tip destul de religios (ceva surprinzător pentru mine) sau faptul că era foarte preocupat de o problemă de sănătate pe care o avea cineva foarte apropiat lui. N-am atins decât foarte puțin latura lui de actor de teatru, nu am scris despre preocupările lui legate de scenaristică, sau micile povești despre aventurile din facultate (unele dintre ele chiar amuzante).
Unele nu au intrat pentru că țineau de laturi ale lui pe care nu eram pregătit să le abordez, altele pentru că nu erau relevante pentru povestea pe care aveam de gând să o scriu. Nu m-am dus acolo ca să scriu tot despre el. A, și nu l-am întrebat nimic despre Andreea Raicu.
Comments
3 Responses to “Making of “Tudor Chirilă vinde””
Leave a Reply
un articol bun într-adevăr. nu ştiu de ce, dar aveam impresia că a fost scris de Cristian Lupşa.
cum s-ar mai putea gasi un ex al acestui nr? sotul meu il tot cauta si nimic….
eram plecati din Buc si l-am ratat.
Transmit mesajul la redactie. Cred ca te vor putea ajuta.