Cei care plănuiesc şi cei care se avântă

Roy Peter Clark şi Don Fry împart jurnaliştii în planners şi plungers, în funcţie de modul în care îşi încep textele. Planners sunt cei care au ideea centrală şi o organizare generală a textului încă dinainte de a se apuca de scris. Ei ştiu exact unde trebuie să ajungă şi pe unde s-o ia ca să atingă destinaţia. Plungers n-au treabă cu aşa ceva. Se aruncă pur şi simplu în subiect şi scriu până găsesc o direcţie. Pentru a-şi structura textul, sucesc paragrafele până când au senzaţia că lucrurile fac sens. Ei sunt oamenii care ies din casă cu o ţintă vagă şi care preferă s-o ia pe străduţe necunoscute decât să parcurgă mental drumul înainte de a pleca. Uneori se pierd.

Eu sunt un plunger. Eu mă uit cu jind la o schemă precum cea făcută de Cristi la articolul despre Bucurenci. Primul meu draft este ceea ce Roy Peter Clark numeşte vomit draft. Este draftul de curăţare. Pur şi simplu arunc acolo tot ce-mi trece prin minte, iar rezultatul este un amalgam de idei şi notiţe pe care i-l arăt editorului cu ruşinea unui elev care îi spune învăţătoarei că a făcut pe el.

Pentru că am promis că voi spune ce citesc, trec de la drafturile mele de oroare, la cel al unui jurnalist care a primit Pulitzer pentru feature writing în 2001. Tom Hallman (The Oregonian), a scris povestea lui Sam Lightner, un puşti cu o malformaţie care l-a desfigurat pe partea stângă şi de care decide că vrea să scape cu orice risc la 14 ani. The Boy Behind the Mask este un articol în patru părţi despre nevoia unui adolescent de a fi ca toţi ceilalţi.

Hallman a petrecut mai mult de zece luni cu Sam, a mers cu el la şcoală şi i-a fost alături în cele mai dificile şi mai importante momente din această perioadă. În prima parte veţi găsi în text un dialog din 1999, când Sam a fost spitalizat şi nu putea vorbi. Hallman nu a fost acolo atunci, dar l-a reconstruit folosind şi carneţelele pe care Sam scrisese pentru a comunica şi pe care mama lui le păstrase. Pentru acurateţe, nu a pus în ghilimele decât replicile băiatului.

Jack Hart, editorul textului, a postat primul draft al primei părţi, împreună cu notele de editare adresate lui Hallman, ceea ce m-a încântat, pentru că nu în fiecare zi ai ocazia să intri în bucătăria unui articol de Pulitzer pentru a înţelege că şi acolo mâncarea se face treptat şi nu apare pe platou ca prin minune. Sfaturile editorului sunt vitale la primul draft. De ele depinde tot ce urmează să se întâmple cu textul.

PS: Partea a treia a poveştii lui Hallman descrie operaţia de 13 ore, menită să-l aducă pe Sam cu un pas mai aproape de normalitate. Este o relatare atât de intensă şi de completă, cu personaje atât de puternice (doctorii Mulliken şi Marler), încât ar fi meritat ea singură un premiu. Mi-a amintit de o altă operaţie (de data asta pe creier) descrisă formidabil de Jon Franklin în Mrs. Kelly’s Monster, textul care a luat primul Pulitzer dat la categoria feature writing, în 1979.

Ştiu că nu e weekend, dar textele merită.

– Gabi –

Comments

4 Responses to “Cei care plănuiesc şi cei care se avântă”

  1. zapacita on October 24th, 2008 3:24 pm

    ma recunosc perfect in plungerii astia dezordonati.
    toate drafturile mele arata ca si cum ar fi tinut-o numai intr-o betie. Bine zis “vomit draft”…
    Minunate recomandari, minunat editor.

  2. kristian on October 27th, 2008 4:40 pm

    “fac sens”? Nu stiu intreb. Adica din cauza lui “make sense” modificam limba romana ca sa traducem fara sa adaptam? Sau formula asta are origini mai vechi pe care eu nu le stiu?

  3. Gabi on October 29th, 2008 1:50 am

    Multumesc pentru observatie, kristian. Ai dreptate, “fac sens” e un barbarism.

  4. Ina on October 30th, 2008 3:17 am

    O placere sa citesc acest post.
    More, more :D

Leave a Reply