Cei care plănuiesc şi cei care se avântă
Roy Peter Clark și Don Fry împart jurnaliștii în planners și plungers, în funcție de modul în care își încep textele. Planners sunt cei care au ideea centrală și o organizare generală a textului încă dinainte de a se apuca de scris. Ei știu exact unde trebuie să ajungă și pe unde s-o ia ca să atingă destinația. Plungers n-au treabă cu așa ceva. Se aruncă pur și simplu în subiect și scriu până găsesc o direcție. Pentru a-și structura textul, sucesc paragrafele până când au senzația că lucrurile fac sens. Ei sunt oamenii care ies din casă cu o țintă vagă și care preferă s-o ia pe străduțe necunoscute decât să parcurgă mental drumul înainte de a pleca. Uneori se pierd.
Eu sunt un plunger. Eu mă uit cu jind la o schemă precum cea făcută de Cristi la articolul despre Bucurenci. Primul meu draft este ceea ce Roy Peter Clark numește vomit draft. Este draftul de curățare. Pur și simplu arunc acolo tot ce-mi trece prin minte, iar rezultatul este un amalgam de idei și notițe pe care i-l arăt editorului cu rușinea unui elev care îi spune învățătoarei că a făcut pe el.
Pentru că am promis că voi spune ce citesc, trec de la drafturile mele de oroare, la cel al unui jurnalist care a primit Pulitzer pentru feature writing în 2001. Tom Hallman (The Oregonian), a scris povestea lui Sam Lightner, un puști cu o malformație care l-a desfigurat pe partea stângă și de care decide că vrea să scape cu orice risc la 14 ani. The Boy Behind the Mask este un articol în patru părți despre nevoia unui adolescent de a fi ca toți ceilalți.
Hallman a petrecut mai mult de zece luni cu Sam, a mers cu el la școală și i-a fost alături în cele mai dificile și mai importante momente din această perioadă. În prima parte veți găsi în text un dialog din 1999, când Sam a fost spitalizat și nu putea vorbi. Hallman nu a fost acolo atunci, dar l-a reconstruit folosind și carnețelele pe care Sam scrisese pentru a comunica și pe care mama lui le păstrase. Pentru acuratețe, nu a pus în ghilimele decât replicile băiatului.
Jack Hart, editorul textului, a postat primul draft al primei părți, împreună cu notele de editare adresate lui Hallman, ceea ce m-a încântat, pentru că nu în fiecare zi ai ocazia să intri în bucătăria unui articol de Pulitzer pentru a înțelege că și acolo mâncarea se face treptat și nu apare pe platou ca prin minune. Sfaturile editorului sunt vitale la primul draft. De ele depinde tot ce urmează să se întâmple cu textul.
PS: Partea a treia a poveștii lui Hallman descrie operația de 13 ore, menită să-l aducă pe Sam cu un pas mai aproape de normalitate. Este o relatare atât de intensă și de completă, cu personaje atât de puternice (doctorii Mulliken și Marler), încât ar fi meritat ea singură un premiu. Mi-a amintit de o altă operație (de data asta pe creier) descrisă formidabil de Jon Franklin în Mrs. Kelly”™s Monster, textul care a luat primul Pulitzer dat la categoria feature writing, în 1979.
Știu că nu e weekend, dar textele merită.
– Gabi –
Comments
4 Responses to “Cei care plănuiesc ÅŸi cei care se avântă”
Leave a Reply
ma recunosc perfect in plungerii astia dezordonati.
toate drafturile mele arata ca si cum ar fi tinut-o numai intr-o betie. Bine zis “vomit draft”…
Minunate recomandari, minunat editor.
“fac sens”? Nu stiu intreb. Adica din cauza lui “make sense” modificam limba romana ca sa traducem fara sa adaptam? Sau formula asta are origini mai vechi pe care eu nu le stiu?
Multumesc pentru observatie, kristian. Ai dreptate, “fac sens” e un barbarism.
O placere sa citesc acest post.
More, more :D