Paleologu de la cultură. Rădulescu de la TV.
Când Vlad Mixich l-a cunoscut pe Theodor Paleologu, fiul lui Conu’ Alecu nu era încă ministrul culturii. Era un bărbat educat la școli de renume, diplomat, fost ambasador al României în Danemarca și profesor. La propunerea PD-L, Paleologu venise în țară să-și încerce norocul în politică și urma să candideze pentru un loc în camera deputaților, unde vroia să reprezinte cartierul în care a copilărit.
Vlad a obținut acces la campania lui Paleologu și a stat alături de candidat mai bine de o lună, urmărindu-l cum navighează procesul electroral autohton cu naivitatea românului educat și trăit pe-afară. Textul rezultat (pe care-l găsiți în ultimul Esquire) se concentrează pe ziua votului, ultima pe care Vlad a petrecut-o cu Paleologu înainte să se apuce de scris. Patru drafturi mai târziu a ieșit un portret care merită citit.
Accesul obținut de Vlad e de invidiat. La fel și șansa lui de-a fi ales un politician care, în ziua când revista pleca la tipar, era nominalizat pentru un post de ministru. Dar norocul ăsta presupune muncă – ore întregi de teren, carnețele burdușite cu notițe și mulți peri albi. Povestea, cred eu, merită aceste sacrificii minore. Poate alte publicații vor urma exemplul și vom citi mai multe portrete vii ale oamenilor care ne conduc.
PS: Fotografiile au fost făcute de Andrei Pungovschi, care, în stilul caracteristic, l-a “urmărit” la rândul lui pe Paleologu în momente diferite.
Și acum: Mihaela Rădulescu. Ce se mai poate spune despre ea, vă întrebați. E întrebarea care m-a măcinat și pe mine cât timp am lucrat la textul despre ea – coperta celui mai recent Esquire. Pentru că nu am găsit un răspuns satisfăcător – sau pentru că orice răspuns ar fi fost corect – am hotărât să mă adresez direct ei. Explicația care precede precedă scrisoarea sună așa:
Când am început acest material, visam un text despre Mihaela Rădulescu, femeia-uragan, din nou singură în prag de 40 de ani. Pe parcurs, am devenit tot mai nesigur. Această scrisoare e recunoașterea unei înfrângeri.
Update: Textul integral al materialului despre Mihaela Rădulescu îl găsiți aici.
Comments
14 Responses to “Paleologu de la cultură. Rădulescu de la TV.”
Leave a Reply
Interesante subiecte…si totusi chiar daca personajele in cauza ar parea diferite din descrierea ta, mi se pare ca ar putea exista o asemanare, asa…mojica…un soi de descriere a unor invingatori…:)
Oricum, merci pentru pont…
cine a facut pozele cu mihaela?
Copilutza: Mersi de comment. Orice asemanare e hotararea celui care citeste. ;-) Din punctul meu de vedere nu sunt doar “descrieri de invingatori”.
Miru: Marius Baragan. E responsabil de aproape fiecare fotografie cu Mihaela din ultimii ani.
[…] Ceva detalii la Cristi Lupsa pe blog. Categorii: […]
O femeie fatala cum e Mihaela Radulescu se cerea a fi postata pe coperta Esquire.
Explicaţia care precede scrisoarea sună aşa:
Dle Lupşa, verbul A PRECEDA este de grupa I, deci nu va avea niciodată terminaţia -e la indicativ prezent.
Sandu: Ai perfectă dreptate.
Am cumparat chiar azi revista,foarte interesanta si imi place la nebunie agenda.Cat mai multe reviste interesante!
Cred ca ti-au tremurat viscerele in cele 15 minute. Cand am vazut-o pe M.R. pe coperta, eram convinsa ca articolul va fi vreun elogiu fumat deja prea mult, asemenea unui Kent4, dar ce-am gasit acolo, a fost aproape bulversant.
Fara indoiala, nici ea nu vazut-o venind .
Felicitari.
Alexandra: Mersi. Am tremurat atunci şi încă tremur puţin şi acum :-)
Felicitari, frumos articol.
Nu stiu daca te mai intorci la posturile vechi, dar voiam sa stiu daca i-ai dat caciula ala, “cool, neagra”, pana la urma. Si mai voiam sa spun ca s-a umplut redactia de agende negre cu “black list” pe ele, semn bun ca esquire se citeste si de ziaristii de la cotidiane. Si tot asa ca un mini-sondaj, lumea a receptat diferit scrisoarea asta: unii zic “mama, ce i-ai tras-o”, altii, “mama, ce misto e textu'”, altii, “i-a picat cu tronc mihaela” :))
Florentina: Ma intorc, ma intorc.
Nu i-am dat-o pentru ca n-a cerut-o.
Am auzit toate acele reactii de care pomenesti. Pe prima n-am inteles-o foarte bine, a doua e subiectiva, iar a treia e cea mai amuzanta. “Eu” naratorul e un personaj. Sigur, acesta face si drege toate lucrurile mentionate in text, dar manipuleaza putin sentimentele pentru a creste tensiunea.
Cristi: prima reactie am auzit-o la doi colegi. Repet, colegi. E important genul aici :) Dar mai importanta e, cred eu, existenta unei antipatii anterioare. “Nu-mi place Mihaela”, asadar in cheia asta citesc textul. Si adun din text numai bucatile alea care-mi sustin in continuare teoria, ca Mihaela e asa si pe dincolo… Cred ca sa cheama “disonanta congnitiva” :)) Si explica prima reactie.