Lectură de weekend: Cum se naşte un articol de revistă
Nu mai are sens să mărturisesc că îmi place procesul care dă naștere unui text. Toată nebunia, de la idee, la convingerea șefilor că merită, la reporting, și până la produsul final. Nu demult, am dat peste un jurnal de proces făcut de Wired în timp ce lucrau la un profil al scenaristului/regizorului american Charlie Kaufman.
Gândit inițial ca “plus valoare” la text, proiectul revistei s-a transformat într-un jurnal din culisele unei povești de la o revistă mare. Puteți să citiți varianta reporterului, Jason Tanz, și una mai completă, a lui Scott Dadich, creative director la Wired (blogul lui Dadich are 27 de părți și se numește, cum altfel, “The Process”).
Am încercat să fac un rezumat mai jos, punând accent pe rolul reporterului și editorului. Totul a început cu propunerea de a scrie despre Kaufman, un pitch făcut de Tanz la o întâlnire în mai (textul final a apărut în numărul de noiembrie).
Jason teamed up with WIRED senior editor, Nancy Miller, to pitch his Charlie Kaufman idea at our May 22 story ideas meeting. Pitches must be one page or less and succinctly describe a thesis and proposal of reporting topics. All WIRED staffers vote on these pitches and give a score from from 1 (not for WIRED) to 6 (a must-do). The scores’ mean and standard deviation are posted on a whiteboard in our main conference room and discussed in order of least popular to most popular. After taking the room’s temperature, consulting with the Bob Cohn (EE), Jacob Young (ME), Thomas Goetz (DE), Wyatt Mitchell (DD) and me, Chris Anderson makes the final decicion to green light or pass.
După ce pitch-ul a trecut, revista a început negocierile cu reprezentanții lui Kaufman. În acest timp, reporterul și editorul au început să evalueze potențialele unghiuri de abordare. Odată ce Kaufman a fost de acord să participe, editorul articolului, Miller, a făcut oficială facerea lui printr-o scrisoare trimisă tuturor departamentelor implicate în producerea lui (scrisoare trimisă pe 5 august).
After any story is confirmed, the editor sends the writer an assignment letter, an official announcement of when the story is due, and in which issue it is expected to run. The letter goes to the writer (to give some editorial direction), the magazine’s top editors (to alert them that the story has been assigned), the photography editors (to start pulling photo reference), and to me and the design staff, so we can start coming up with ideas, calling in portfolios, and spitballing.
Reporterul și editorul s-au bombardat continuu cu e-mailuri, ținându-se la curent cu progresul materialului. Destul de repede, apar probleme cu ilustrarea – lui Kaufman nu-i place să fie fotografiat. Reporterul îl intervievează pe Kaufman pe 13 august și petrece următoarea săptămână scriind primul draft, pe care îl va completa ulterior cu scene de la o vizionare de la festivalul de la Toronto la începutul lui septembrie. La Wired, primul draft se numește 00. Editorul răspunde cu o primă rundă de editare și spune că nu are multe lucruri de comentat pe structură – cel mai important lucru la care se uită un editor în această fază a materialului. Sugestiile ei, spre norocul reporterului, sunt specifice.
Tanz rescrie și Miller trimite o versiune curată șefilor. Departamentul de vizual începe să gândească niște idei pentru layout și pentru spread-ul de deschidere. Urmează corectura (prima). Departamentul foto se luptă să obțină un autoportret pe care Kaufman se angajase să și-l facă. În disperare, apelează la reporter (diviziunea muncii funcționează):
I did what no photo editor likes to do. I asked the writer for help. I know that sounds arrogant, but it’s my job to secure a subject for a shoot.
Dadich prezintă articolul șefilor. Chris Anderson, redactorul-șef, e nemulțumit. Design-ul i se pare prea complicat pentru cititor și cere o altă versiune:
When Chris sighed and put both hands over his face, I knew it was trouble. I explained what I had done, tried to walk through my design moves, but sensing the coming rejection, I can’t say it was my finest moment of rationalization. Chris asked where the photo of Charlie was. He hated the sideways type.
Odată ce designul e rezolvat, urmează corectura și modificările în pagină. Wired numește acest proces “the scrub”. Unul din ultimii pași e verificarea informațiilor, pe care o face un departament separat, folosindu-se de notițele reporterului, interviurile audio și vorbind cu personajele citate în poveste.
Jason sent me a list of contacts as well as his recorded interviews to work from. I sent an email to everyone mentioned in the story asking them to confirm any facts that Jason got from them. (We don’t read back the sentences, just the facts themselves.) General movie stuff went to a pr rep for the film. Questions about Jonze went to his assistant and so on.
Și așa a ajuns procesul la final. Articolul, așa cum a apărut în revistă, îl găsiți aici.
Comments
6 Responses to “Lectură de weekend: Cum se naÅŸte un articol de revistă”
Leave a Reply
Nepretuit. Multumesc.
Nu mai stiu unde am auzit că ‘journalism is in fact history on the run’. Acum înÈ›eleg de ce.
Se mai spune că e ÅŸi “the first draft of history”. Dar parcă e ceva peiorativ în asta :-)
Asa am auzit si eu aseara, intr-un film, ca “jurnalismul e literatura scrisa pe coltul mesei”. E clar ca auzisera si de jurnalism narativ :)
[…] Am mai scris despre cât de mult îmi place revista Wired. Cel mai recent număr oferă încă un motiv – cu J.J. Abrams (”Lost”) ca guest-editor, Chris Anderson, Scott Dadich & Co. au scos un număr plin de ghicitori ÅŸi jocuri ascunse. De ce? Ca să arate că o revistă poate să ofere o complet altă experienţă decât Internetul: In doing so, the editors of Wired said, the project might help them solve another problem: how to keep consumers interested in the tangible artifact of a printed magazine — particularly one about digital culture — in an Internet era. […]
[…] Nu reuÅŸesc să-mi urmez întotdeauna propriul sfat, chiar dacă supun textele mai multor drafturi. Uneori nici trecerea textului prin mâinile unui editor – sau doi-trei – nu mă salvează de propriile excese. Notă: nu cred că prima variantă a unui text, cea spontană, scuipată, e cea mai bună. Din contră – cred că e cea mai neînchegată, neclară ÅŸi inaccesibilă dintre toate. (AÅŸa lucrează meseriaÅŸii). […]