Povestea mea în 10 cuvinte
Am făcut ieri la curs unul dintre exerciţiile mele preferate. Cursanţii lucrează acum la primul draft al eseului lor personal (exemple din trecut, aici) şi cu ocazia asta i-am rugat să-şi rezume textul în 10 cuvinte. Până acum am făcut-o cu şase cuvinte (aici şi aici), dar am decis că limba română are nevoie de ceva mai multe prepoziţii şi conjuncţii ca să lege o idee coerentă.
Iată poveştile la care lucrează grupa mea de acum. Nu-i aşa că abia aşteptaţi să citiţi varianta integrală?
Mihaela: Ticu sparge rutina unui traseu parcurs zilnic prin muzică, film şi prieteni.
Carla: Sora mea şi cu mine trăim aproape identic, dar ne desparte un ocean.
Matei: Povestea unui puşti de 18 ani care încearcă să devină bărbat.
Elena: Lipit cutii de mâncare chinezească, lipit afişe şi lipit plicuri.
Andrei: Ipohondria este o boală grea, dar nu te omoară din prima.
Sintia: Ziua în care l-am cunoscut pe băiatul cu care sunt într-o relaţie de trei ani.
Mihai: “Ultima” ţigară nu e niciodată ultima, mă învaţă experienţa.
Smaranda: Cum am învănţat ce înseamnă “definitiv” şi “adio”.
Dragoş: Textul va gravita în jurul solistului trupei rock KUMM.
Mihaela: Cum mi-am regăsit cea mai bună prietenă din copilărie.
Anca: Primul picnic primăvăratec se încheie cu ameninţarea unui nor radioactiv.
Sandra: Pianul ar fi trebuit să fie viaţa mea. N-am fost de acord.
Adelina: Cum mi-am învins frica de a înţelege ce înţelege cel care mă citeşte.
Karin: Şi la Paris sunt păduchi, dar mai ales prieteni.
Comments
12 Responses to “Povestea mea în 10 cuvinte”
Leave a Reply
Deja presimt regasire in eseul despre ipohondrie :)
La mine era “mă învaţă experienţa”. Că încă tot învăţ să mă las de fumat :)
Scriam poezii la şapte ani, acum scriu comunicate de presă.
@purpleraindance
same here…
sunt 3 prieteni pe care ii recunosc dupa ce scriu, si pe bune daca stiam ca s-au inscris la curs. ok, stiam de unul ipohondru:D
salut!
l-am descoperit acu vreo jumatate de an pe Brunea-Fox prin reportajele lui din perioada interbelica si ma intrebam de ce nu-l dai niciodata ca exemplu de jurnalism narativ, insistand in schimb pe scrierile americanilor (nu contest ca ei n-ar fi parintii acestui gen sau ca n-ar avea valoare, dar avem si noi un reprezentat cu talent si vechime). mi-a placut mult umorul lui Brunea-Fox si originalitatea subiectelor sale (unele socant de actuale, mai ales cel referitor la mafia cersetorilor din Bucuresti, altele exotice si pline de viata – reportajul din Ada Kaleh – sau de-a dreptul sfasietoare si pline de critica – cum e cazul articolului despre ultima leprozerie din Europa). e drept ca mi-a luat ceva timp sa gasesc un exemplar din “Reportajele mele”, o colectie din cele mai interesante articole aparute in ziarul Dimineata in perioada interbelica, dar s-a meritat (l-am gasit abia la Bucuresti, la anticarii aia cu bibliotecile scoase in strada). oricum, doritorii vor gasi oricand o copie la vreo biblioteca mai serioasa.
numai bine!
Florin: Mai discut despre Fox cu cursantii mei. Tot vreau de o vreme sa explic de ce nu il folosesc ca exemplu – desi are niste bucati fantastice – dar nu am avut timp. Promit ca la un moment dat voi puncta si subiectul asta. Ai dreptate ca e greu sa gasesti “Reportajele mele”. De fapt, greutatea asta prezinta o problema – “arhiva” si “memoria” jurnalismului romanesc sunt prost gestionate, ceea ce face accesul anevoios.
Interesant. Uite un site interesant care ar putea sa inspire http://www.onesentence.org/
mi se pare interesant sa pui in 10 cuvinte tot ceea ce te reprezinta.
[...] Sau Smith Magazine, unde utilizatorii isi pot trimite memoriile tot in sase cuvinte. Cristi Lupsa a publicat si el pe blogul ascrie.org rezultatele unui astfel de exercitiu pe care il face la cursul sau de [...]
[...] Exerciţii similar am mai făcut şi cu grupurile anterioare (aici şi aici în şase cuvinte; aici în 10 [...]
“Karin: Şi la Paris sunt păduchi, dar mai ales prieteni.”
genial!