Cum plătim şi promovăm jurnalismul de “lungă-întindere”

Voiam de ceva vreme să scriu acest post, dar am tot amânat, crezând că va exista un moment potrivit, cu rezonanţă. Am renunţat să-l mai caut. Textul pe care vi-l recomand este de fapt un discurs ţinut în martie de Gerald Marzorati, editorul NY Times Magazine, la CASE Editors Forum. Marzorati vorbeşte despre viitorul jurnalismului de “lungă-întindere”, poate cel mai frumos şi nepretenţios mod de a descrie jurnalismul care încearcă să spună o poveste complexă, să exploreze un fenomen, să reconstruiască un eveniment.

Pe acest blog îi spunem cel mai des jurnalism narativ, dar narativ poţi face şi în 800 de cuvinte dacă redai un eveniment banal. Marzorati vorbeşte exclusiv despre viitorul materialelor catre trec de câteva mii de cuvinte, care înghit 6-8-10 pagini de revistă, care se produc după luni de muncă şi care ajung să fie, adesea, cea mai completă redare a momentului/omului/fenomenului. (E plin acest blog de exemple de astfel de texte).

Speech-ul lui Marzorati e interesant din mai multe motive:

Speech-ul se încheie cu întrebările care l-au propulsat: care e viitorul şi cum se poate monetiza jurnalismul de calitate. Sunt întrebări grele pentru un editor cu experienţa lui Marzorati, dar sunt întrebări şi mai grele în România, unde această formă e practicată constant – şi deocamdată la un nivel mediu – de nici doi ani de zile.

Am editat peste 20-30 de texte de “lungă-întindere” în aceşti doi ani. Am şi scris câteva. Au fost texte care au luat de la o lună la un an, unele mai puternice, altele mai sărace în forţa evocativă. Feedback-ul, când l-am primit, a fost bun, dar insuficient; asta deşi sunt convins că mult mai mulţi oameni citesc poveştile bine scrise decât aleg să spună ceva despre asta.

Presupunând că unii dintre aceşti cititori sunt şi cititorii acestui blog, vă întreb (şi sper să aveţi cinci minute pentru feedback): aţi plăti pentru jurnalism de “lungă-întindere”, bine documentat, bine editat, bine produs, capabil să evoce într-un mod emoţionant şi captivant – da, ca ficţiunea – realitatea în care trăim astăzi? Şi dacă da, cât? 10 lei pe lună? 15? 20? 50 odată la trei luni?

Şi încă una, ca bonus: sunt convins că sunt mulţi care ar citi un astfel de jurnalism, dar nu ştiu că există (sugestie: cumpăraţi măcar de curiozitate un Esquire sau un Tabu). Cum poţi ajunge la ei?

Comments

16 Responses to “Cum plătim şi promovăm jurnalismul de “lungă-întindere””

  1. PhenoBarbieDoll on May 8th, 2009 9:32 am

    da, as plati 10, 15, 20 de lei pe luna. de fapt, o fac deja.

  2. Sintia on May 8th, 2009 9:53 am

    Bineînţeles că aş plăti şi plătesc lună de lună. De fapt, din Tabu, citesc numai poveştile:) Nu aş vrea să mai văd în reviste creme, rujuri, modă şi alte alea. Să fie numai poveşti (desigur, e foarte greu de finanţat o asemenea revistă dacă nu are “mărci”:p )

    Este, de asemenea, adevărat că aceste materiale se citesc mai curând online. Deci, am putea să punem bazele unui site de profil pentru început:).

    Legat de preţ, pentru o revistă lunară nu cred că ar plăti mulţi 50 de lei, mai ales că e un concept relativ nou pe piaţa românească. Poate pentru ceva mai gros, care să apară trimestrial.

    Cum poţi ajunge la potenţialii cititori? Prin publicitate, marketing. De la inserarea materialelor de genul ăsta în reviste citite, ziare, până la reclame efective, dacă există fonduri. Reclame pe care le-aş face ca pe un film, ilustrând povestea în imagini vizuale sau auditive. Spoturi “narative” la tv, la radio, cu personaje, cu voci.

    Cred că lumea se va sătura curând de tabloide, de publicaţiile prost scrise şi va căuta altceva. Acel altceva va fi narativul:) E prea frumos să nu atragă.

  3. mahrr on May 8th, 2009 11:10 am

    Nu prea cred că, în România, oamenii se vor sătura prea curând de tabloide.

    Deja cumpăr lună de lună Esquire şi… da, aş dori mai multe poveşti în ea.

  4. moromete on May 8th, 2009 12:57 pm

    Daca ar fi sa ma dau nitel cinic as spune: de ce sa platesc cand e gratis si foarte bun online, de la NYTimes (mai ales duminica) la Esquire sau Vanity Fair? Pe de alta parte daca NYT ar cere bani pe editia de duminica as da cred, atat timp cat e online…

  5. anonimus on May 8th, 2009 2:56 pm

    Jurnalismul narativ e cea mai buna cale de a redeveni oameni si de a redescoperi cel mai bine calea catre cunoasterea rapida a fenomenelor care ne inconjoara si ne domina. De altfel, cred ca e singurul mod pentru un ziarist de a-si demonstra forta creativa si inteligenta. Ar trebui cultivat mult mai bine acest tip de jurnalism in mentalul uman, poate, in felul acesta, se va sterge stereotipia patologica a asa-ziselor “informatii” tip tabloid. Trebuie invinsa, intr-un final, mizeria care domina presa din acest moment.

  6. gabi on May 8th, 2009 3:00 pm

    @moromete: si eu am invatat ce inseamna genul asta de jurnalism citind pe net NYT, Esquire-ul american si o multime de alte publicatii americane care fac bine treaba asta. Dar eu unul ma simt ca si cum as trage cu urechea la o conversatie la care nu iau parte. jurnalistii americani scriu pentru publicul american despre probleme, in general, americane. da, globalizarea exista, dar nu va fi niciodata atat de completa incat un story dintr-o revista de-a lor sa fie relevant pentru noi. Ce preferi sa citesti, un articol bine facut care recreaza atacul piratilor somalezi asupra unui vas pe care sunt marinari americani sau un articol la fel de bine facut despre aceiasi pirati somalezi care ataca un vas pe care sunt marinari romani? E doar un exemplu. Vrei un profile story despre obama, sau unul despre basescu? exemple pot fi multe.
    @cristi: din cate imi amintesc nici Marzorati nu a dat un raspuns la intrebarile astea. A terminat insa pe un ton optimist. Eu prefer sa cred in optimismul lui. Gandeste-te cum vand ziarele de la noi in zilele cu carte. Gandeste-te ce s-ar putea intampla daca oamenii ar intelege ca, simplific putin, ce gasesc in carti ar gasi si in 1-2 texte din ziar.(desigur, aici ignor cu buna stiinta categoria destul de mare de cumparatori care cumpara cartile alea pentru ca sunt legate misto si dau bine in biblioteca). Nu stiu cat e de relevant sa spun ca da, as plati si 20 pe luna si 50 la trei luni. Ca as vedea genul asta prinzand viata si teren in presa de cotidian, poate chiar in niste reviste spin-off, saptamanale, gen NYT Magazine.

  7. elena on May 8th, 2009 6:59 pm

    As da oricat s-ar cere pentru a citi povesti scrise intr-o revista romaneasca sau, de ce nu, intr-un ziar(ma rog, in limite rezonabile, banuiesc ca nu te gandesti la preturi pe care doar Columbenii le-ar considera normale).

    Ar fi o gura de aer pe langa tot CO2-ul improscat de presa “traditionala”

    Si vreau varianta print. Nu pot citi prea bine de pe net.

  8. Mihaela on May 8th, 2009 11:49 pm

    Intrebarile astea raman valabile, dar tocmai din motivul spus si de tine – in Romania, aceasta forma de jurnalism e practicata constant, si deocamdata la nivel mediu, de mai putin de doi ani – cred ca prioritaritatea acum este ca genul asta sa ajunga la cat mai la cat mai multi oameni.

    Numarul celor care ar plati pentru el azi nu cred ca ar fi prea mare din pricina ca nu sunt prea multi cei care cunosc ca exista asa ceva si nu stiu cati au avut sansa sa-l vada prin paginile de la noi. Inca nu este o cerere pe care sa pui mana. Cred ca mai trebuie construit pentru asta. Argumentul cel mai convingator pentru un potential platitor al acestui jurnalism este insusi modul in care un material de tipul asta este realizat, deci trebuie pus sa vorbeasca cat mai mult.

    Eu cred foarte puternic ca publicul se educa si ca sensul nu porneste intotdeuna de la “ce se cere”, ci de la “ce se primeste”. Multe de porcariile de acum sunt atat de gustate tocmai pentru ca au fost reproduse iar si iar, in mai multe variante, de o sumedenie de canale media. Asadar, au beneficiat de un promo intens. Asa se traduce “asta cere publicul”. Publicul e ca un copil in fata unei vitrine cu multe rafturi. Va cere ce e mai la indemana lui si mai colorat.

    Ar trebui sa ne uitam la ce ne place sa facem noi, cei care ne-am indragostit deja de el, pe unde umblam si acolo sa incercam sa-l plasam. Ce se intampla de pilda cu retururile revistelor care contin astfel de povesti? Ar trebui sa intre pe mana cat mai multor oameni. Ar trebui sa ne ingrijim de acum de cititorii de maine, sa-i educam de mici, din liceu. Si ei vor fi platitorii de maine. Povestile trebuie sa circule.

    Online ar trebui sa existe materiale care nu sunt in print, asa cum printul ar trebui sa pastreze exclusivitatea pentru unele materiale. Online ar trebui sa existe material care sa vorbesca mult despre insight-ul acelui material: fotografii, inregistrari, filmulete, interviuri cu autorii. In print ar trebui sa existe povesti care sunt de fapt crampeie din altele postate exclusiv pe net. Ar merita incercat sa fie postate si in varianta audio sau sa poata fi descarcate. Poate ca unele ar putea fi spuse in episoade. Cred ca apoi se poate trece treptat si la plata unor articole de pe net.

    Momentan insa, buba cea mai mare mi se pare aceea ca jurnalsimul narativ e prea putin vizibil inca.

    Propunere concreta: ce spui de aparitia unei carti in format electronic, care sa poata fi citita online si descarcata gratuit si care sa contina cele mai faine povesti scrise in stilul acesta pana acum, in Romania? Si care sa ne asiguram ca va circula catre cat mai multa lume. Stiu si unde si cum :). Mai multe povesti, stranse la un loc, pot avea mai multa putere, pot vorbi mai raspicat si cu mai multa convingere celor ce nu le-au intalnit inca. Daca suntem de acord ca aceste povesti vor fi citite, trebuie sa le aratam oamenilor ca cineva le scrie. Si cred ca ar face un serviciu si publicatiilor care le-au gazduit. Propunerea ramane deschisa.

    Mihaela

  9. Diana on May 9th, 2009 6:16 pm

    Eu aş plati oricat pentru o porţie de Esquire pe lună. 10, 20, 50…
    Şi ştii ce aş face eu dacă aş lucra la departamentul de marketing? Ca să ai cititori trebuie, în primul rând, să îi anunţi că exişti şi să le pui sub nas ceea ce faci tu. Poveştile din Esquire nu se adrează doar segmentului upper class. Nu cred. Oricine poate citi poveştile de acolo. Dar cum ajungi la ei şi cum îi determini să cumpere, astea sunt intrebarile, nu?
    Eu aş face un parteneriat cu un generalist care are audienţă mare, de exemplu. Aş publica în ziar jumătatea unei poveşti din Esquire, fix cu o zi înainte să iasă revista. Textele sunt foarte bune şi te prind în momentul în care începi să le citeşti. Dacă o poveste s-ar termina la jumătate, curiozitatea de a şti care este finalul va învinge şi voi cumpăra revista fie doar şi pentru un text.
    Iar pe internet se poate practica ceva asemănător. Poveşti incomplete cu finalul publicat doar în revistă. Eu am cumpărat Tabu, de exemplu, din acest motiv. Apăruse doar o parte din el înainte, iar eu ştiind cât de faine sunt textele tale, pur şi simplu trebuia să ştiu care era concluzia materialului.
    Nu înseamnă salvarea, dar poate fi o soluţie, zic eu:)

    Ganduri bune!

  10. Cristi on May 10th, 2009 11:27 am

    @Gabi: Da, nici Marzorati n-are un răspuns. Dar cred că optimismul lui e măsurat. Şi se mărgineşte la reviste. Da, ziarele ar putea face lucruri drăguţe, dar la noi mai au întâi de învăţat să fie ziare. Revistele însă, au o şansă nemaipomenită.

    @Mihaela: Cat se poate de acord cu vizibilitatea. Cred insa ca o colectie, daca e sa fie una, ar trebui sa aiba un alt continut. Am si o idee. Putem povesti despre asta.

    @Diana: Interesantă idee cu trimisul lunii către revistă pentru a citi continuarea. O provocare pe care o accept ca jurnalist – să construiesc ceva atât de reuşit încât să nu ai linişte până nu duci lectura la final.

  11. smaranda on May 11th, 2009 11:51 am

    de platit ar plati multi. eu platesc acuma pt Esq si Tabu si as plati si pt ceva mai consistent. si dau prietenilor revistele si le zic, uite ba, cititi si voi ceva ca lumea. si le place si s-ar obisnui sa citeasca si sa-si cumpere singuri. dar trebuie sa se scrie mai mult asa si prin mai multe reviste. Esq si Tabu fac treaba buna, dar nu e de-ajuns. sa mai sara si alte reviste in hora asta ca sa le creeze cititorilor un obicei de a citi ceva lung si bun.
    aveam mai multe idei, dar ma enerveaza sa scriu comentarii. iti scriu un mail mai bine sau dezbatem la o viitoare gathering.
    a. si sunt de acord cu Mihaela. Publicul se poate educa. Doar ca am senzatia ca nu vrea nimeni s-o faca. Daca si Realitatea a ajuns in halul in care a ajuns, we are doomed

  12. Sintia on May 11th, 2009 4:05 pm

    @Smaranda: Realitatea nu ar trebui să fie un punct de reper pentru nimeni:) şi we are not doomed. Suntem puţin dezorientaţi, ca la orice început.

  13. smaranda on May 12th, 2009 12:38 pm

    @Sintia
    nu m-am gandit la R ca la un punct de reper, dar parca la inceputuri faceau o treaba mai buna decat azi. si ma frustreaza ca nu si-au pastrat directia.
    noi astia care suntem la inceput, om fi dezorientati. dar noi ca societate, suntem doomed :)

  14. Mi_haela on May 19th, 2009 2:57 pm

    Eu chiar nu cred ca exista mai mult de o mana de oameni care ar da mai mult de 15 lei pe o revista. Foarte multi sunt deja revoltati de pretul revistelor. Cunosc destul cazuri.

    Eu nu as da niciodata 50 de lei pentru o revista, fie ea si trimestriala si de 500 de pagini, cu 40 de povesti. Cifrele in sine sunt epuizante.

    Desigur, povestile fac placere oricarui cititor. Dar ca sa devii dependent de ele, sa te abonezi, sa le fii fidel si sa le accepti pretul… e cale lunga. Si cu destule hopuri.

    Plus ca avand atatea alternative in jur, ce te-ar face sa te apleci asupra acestor povesti?

    Desigur, cei care au raspuns pana acum sunt probabil implicati intr-un fel sau altul in jurnalismul narativ, au cochetat cu el. Il simt ca pe un copil de care trebuie sa ai grija, sa-l protejezi, in care vrei sa crezi.

    Dar cum as putea convinge un “strain” de jurnalismul narativ ca povestile ofera ceva? Ceva care merita? Si pana la urma ce ofera povestile?

    Iti cumperi bomboane pentru ca sunt dulci, iar zaharul iti da o senzatie de placere. Dar ce trebuie sa stii despre o poveste ca sa te indemne sa o cumperi? E deajuns ca e poveste? La ce nevoie imi raspund mie povestile?

  15. Anca on May 20th, 2009 9:58 am

    Mi_haela, la ce nevoi iti raspund ziarele gratis de la metrou, tabloidele, stirile de la ora 5, talk-showu-rile de la televiziunile romanesti, restul ziarelor?

  16. Niciodată nu renunţi la calitate : A Scrie on August 27th, 2009 7:33 am

    […] Gerry Marzorati, un editor de revistă foarte realist şi enervant de înţelept (dacă aţi citit speech-ul ăsta, ştiţi ce zic). Poate îl ascultă şi managerii şi editorii noştri – deşi am dubii că […]

Leave a Reply