Scurtă pledoarie pentru jurnalismul personal

Nu cred în “obiectivitate” jurnalistică. E un concept frumos, dar neînÅ£eles, pompos ridicat la rang de standard (de netrecut). Prefer să-mi asum subiectivitatea. Nu numai în ce scriu, ci ÅŸi în ce aleg să notez când sunt pe teren ÅŸi chiar înainte de asta, în alegerea unui subiect. Asta pentru că sunt de părere că jurnalismul cel mai bun e personal. Nu doar personal, persoana I, eu eu eu, acest text este cu mine, despre mine. Ci ÅŸi personal, eu interpretez, filtrez, reacÅ£ionez la ce văd ÅŸi la ce se întâmplă în povestea pe care vreau să o spun. Åži nu, nu vorbesc de opinie.

Despre personal în jurnalism am mai scris când am vorbit de eseurile scurte. Mai sunt multe de spus, dar voiam azi să punctez două lucruri. În primul rând nişte vorbe de la Tom Junod, unul dintre autorii mei preferaţi, un scriitor care filtrează şi interpretează nemilos realitatea în articolele sale (două exemple: The Loved Ones şi The Terrible Boy)

I have a very personal take on journalism, derived from my insistence that journalism should be personal — indeed, that we’re only deceiving ourselves if we say that it’s not.  (…) I went out to LA, and something happened out there that I felt that I should talk about.

LA is a weird place for an epiphany, but somehow I keep having them out there, sometimes by force.  Indeed, I had never done a piece of nonfiction writing until I visited LA when I was just out of college and working as a salesman, and I got robbed, at gunpoint, in my hotel room.  I didn’t know nonfiction existed, and that plain experience demanded witness.  But after it was over, and I survived, I had no place to put the experience, except on paper, and so I wrote an account of the robbery.  I became the writer that I am today, thanks to a drug addict with a 45.

ÃŽmi place mult cum sună: “that plain experience demanded witness”. De prea multe ori reporterii se întorc de pe teren doar cu niÅŸte citate, considerând că lucrurile miÅŸto care s-au întâmplat (personajul a căzut într-o groapă în timp ce curăţa curtea casei de frunze) sunt de spus la bere, nu de băgat în text. De ce nu? De ce să nu fie bucata pe care o scrii un răspuns la evenimentele pe care le-ai trăit ca reporter?

Mă întorc puÅ£in la textele în care autorul e personaj principal (repet, personal nu înseamnă strict persoana I), dar povestea e spusă într-un fel care o face universală ÅŸi despre mult mai mult decât un eveniment banal. Aseară am ascultat unul dintre cele mai senzaÅ£ionale episoade din This American Life. (Vivian Gornick spune în “The Situation and the Story: The Art of Personal Narrative” că filtrul personal e bine înÅŸurubat ÅŸi atunci când consumăm ceva ÅŸi că vom reacÅ£iona cel mai puternic la o bucată de scriitură în momentele în care avem nevoie de anumite informaÅ£ii, concluzii, imagini în viaÅ£a noastră.)

ÃŽmi asum deci reacÅ£ia subiectivă la “Return to the Scene of the Crime” un episod care conÅ£ine o poveste ÅŸi trei eseuri (unul dintre ele muzical). Primul eseu este de hotărâre ÅŸi nesiguranţă, al doilea este despre procesul creativ ÅŸi nevoia de a-l desface în bucăţi pentru a-l înÅ£elege, iar al treilea este despre schimbările prin care trece un om după moartea unui părinte. Åži bineînÅ£eles – fiind vorba de TAL – toate sunt conforme cu numele episodului, poveÅŸti despre oameni care s-au întors “la locul faptei” pentru a înÅ£elege câte ceva despre cine sunt.

Personal. Åži touÅŸi jurnalism. Åži incredibil de puternic.

Comments

6 Responses to “Scurtă pledoarie pentru jurnalismul personal”

  1. Mihaela on May 12th, 2009 9:47 am

    Da, da, de o mie de ori da. Asta e unul din punctele cotite cand realizezi cat de important e ce traiesti, cand citesti ceea ce traiesti. E un fel de urgenta, de furie fara pic de rautate, care trebuie sa tasneasca si isi croieste drum prin tine, afara, cand scrii. Ce te roade pe tine pana cand nu mai ai stare, o sa sape si alaturi. Cand iei lucrurile asa mai inseamna si ca iti pasa. Ce nerusinare pentru “obiectivitatea jurnalistica”, nu?

    Mihaela

  2. Mihai on May 12th, 2009 11:14 am

    La mine a avut un efect asemanator (cred) prima parte a episodului despre Quitting si cum o intamplare sau o interogatie absolut stupida sau nesemnificativa iti poate schimba viata (“shouldn’t the letter Q be further back in the alphabet?”). Si, la randul lui, episodul asta a avut un efect asupra unei decizii majore pe care am luat-o la cateva saptamani dupa ce l-am ascultat (poate inconstient).
    Pe scurt, Cristi, complet de acord cu tine.

  3. rhea on May 12th, 2009 2:08 pm

    abia astept sa ajung acasa sa pot citi in liniste. pana atunci, (si pentru ca e destul de probabil ca voi fi in situatia asta), cum te pregatesti sa iei un interviu, 10 minute in spatele scenei inainte ca formatia pe care o adori urca pe scena? cum nu te pierzi? cum tii minte? cum scrii? cum desparti fanul de reporter? sau poate ca mai bine nu? pe hartie am invatat ca e mai bine daca merg mana in mana, dar in realitate, in fata obiectului afectiunii?

    recomanzi ceva de citit in tema asta? fan as interviewer? sau despre interviuri in general?

  4. Cristi on May 12th, 2009 3:15 pm

    Rhea: Nu fugi de statutul de fan. ÃŽÅ£i conferă o umanitate care ar trebui să mai relaxeze atmosfera. Nu te stresa cu întrebările – dacă eÅŸti fan ÅŸtii deja lucruri despre trecutul trupei. Depinde, cred eu, de ce cauÅ£i. Cel mai frumos ar fi să întrebi trupa la ce se gândesc înainte să iasă pe scenă. Dacă au emoÅ£ii, dacă e vreun moment pe care-l aÅŸteaptă ÅŸi în care îşi dau seama – după reacÅ£ia publicului – dacă va fi un concert bun sau unul rău. Dacă nu contează mult ce scrii, observă. Vezi dacă dau pe gât trei beri, dacă umblă de colo până colo, dacă trag un pui de somn. Nu încerca să joci rolul unui reporter Å£eapan într-o situaÅ£ie în care nu se potriveÅŸte. Poate la o cafea, poate la o bere după spectacol. Dar cu 10 minute înainte de show nu cred că trebuie să bifezi o listă de întrebări – decât dacă asta e comanda editorului :)

    Vezi ÅŸi aici.

  5. Gabi on May 12th, 2009 6:44 pm

    “The more personal you are, the more universal you become.” Cam la asta se rezuma, nu? :)

  6. rhea on May 13th, 2009 12:55 pm

    danke danke :)

Leave a Reply