Lectură de weekend: Portretul de vedetă

Nu îmi e ruşine să recunosc – îmi plac portretele de vedete care sunt bine făcute. Atât alea lungi a la The New Yorker, cu luni de documentare, pagini după pagini de text şi o singură fotografie, cât şi cele mai aerisite, cu pictorial cu tot. Doar că puţini reuşesc să le mai facă amuzante şi noi pe cele din urmă.

Aseară am citit cover-ul ultimului Esquire american. Ca să scoată ceva altceva dintr-un material despre Gerry Butler (din 300 şi P.S.: I Love You), l-au trimis pe un scriitor de-al lor – complet deconectat de Hollywood şi lumea filmului – la o adresă oarecare. Singură instrucţiune: trebuie să intervievezi un tip pe nume Gerry. Cal Fussman nu-l recunoaşte pe Butler şi asta permite o discuţie ceva mai sinceră şi mai antrenantă decât de obicei. Rezultatul îl găsiţi aici.

Menţiune: revistele mari din Statele Unite au oameni angajaţi special ca să intermedieze contactul cu vedetele care urmează să apară pe copertă. Deseori se fac contracte scrise. De cele mai multe ori se negociază în avans regulile şi desfăşurarea interviului. În cazul lui Butler, revista îi programase reporterului un interviu de 3 ore. Butler ştia că urmează să apară pe copertă aşă că nu l-a dat pe Fussman afară când s-a prins de gluma revistei. Nu e singurul exemplu: Clooney agreease dinainte să stea pe Google cu AJ Jacobs, Tom Brady n-a putut oferi mai mult de 30 de minute în limuzină, iar de cele mai multe ori nu obţii decât un prânz sau o cină.

La noi lucrurile funţionează mult mai improvizat. Deseori reporterul aleargă după vedeta respectivă. Trebuie să negocieze singur regulile interacţiunii. Apoi, mai toate revistele iau nişte interviuri banale, deseori prin e-mail, aproape întotdeauna în format întrebare-răspuns.

Doar pentru că omul de pe copertă e cunoscut nu înseamnă că textul care însoţeşte pozele trebuie să fie umplutură care repetă informaţii din zeci de articole anterioare. Uneori asta înseamnă să rişti şi să faci ciudăţenii – aşa a ajuns să se spună despre portretul făcut de Tom Junod Angelinei Jolie că e cel mai prost din toate timpurile. Alteori o abordare diferită poate crea cel mai bun text din toate timpurile.

Am făcut câteva texte despre persoane cunoscute şi am încercat de fiecare dată să scot altceva din ele. Aştept ziua în care se va plănui un text cum e ăsta cu Butler, cum e ultima copertă cu Brad Pitt din Wired sau cum a fost minuntatul experiment cu Halle Berry. Până atunci, mă bucur când dau peste cineva deschis la minte; acum două zile am întrebat o actriţă dacă nu vrea să meargă să vorbească unor liceeni. Peste nici două ore era în faţa lor, emoţionată şi nepregătită. Nu ştiu dacă momentul va fi suficient ca să ducă textul, dar sigur e altceva faţă de zecile de Q&A-uri pe care le citisem înainte.

Sunt multe de spus pe subiectul ăsta – dacă aveţi întrebări, lăsaţi un comment şi răspund.

Comments

2 Responses to “Lectură de weekend: Portretul de vedetă”

  1. Ioana on July 18th, 2009 8:48 pm

    (emotionata si nepregatita dar s-a descurcat mai bine decat noi si a reusit sa manipuleze destul de mult discutia. )
    Oricum,mi se pare foarte greu de realizat un astfel de material precum cel din Esquire-ul american daca el trebuie facut cu vedete foarte cunoscute despre care s-au scris milioane de articole si pe care aproape orice om din lumea jurnalistica le-ar cunoaste,sau recunoaste.

  2. Mircea Popescu on July 20th, 2009 12:00 am

    Nu prea cred ca exista vedete despre care sa se fi scris milioane de articole.

Leave a Reply