Ira Glass: o scurtă apreciere

Vara asta, Ira Glass a primit una dintre cele mai importante distincţii radiofonice, Premiul Edward R. Murrow. Scriu abia acum despre asta pentru că – deşi l-am menţionat ocazional – l-am ocolit pe Glass pe acest blog, probabil pentru că nu ştiu cum să vorbesc despre el. Glass, producătorul This American Life este jurnalistul meu preferat, iar produsul pe care îl construieşte de peste 10 ani este jurnalismul meu ideal.

Estetica show-ului de radio (şi variantei TV) este unică. Poveştile sunt senzaţionale, iar construcţia lor este fără pereche. Cred că i-am înnebunit pe cursanţii mei să asculte TAL (episdoadele sunt gratuite; iată unul care conţine o poveste legată oarecum de România) şi am făcut-o pentru că sentimentul transmis de materialele lor este ce cred că ar trebui să transmitem când facem jurnalism narativ – fie el lung sau scurt. Dramatismul, curgerea naraţiunii, profunzimea, surpriza, diversitatea temelor – acest melanj face poveştile TAL o experienţă profund umană.

Nu trebuie să mă credeţi pe cuvânt; ascultaţi singuri câteva episoade. Nu există să nu găsiţi un subiect care să vă atragă (episoadele sunt tematice). Un studiu făcut acum câţiva ani spunea că ascultătorii lor petrec, în medie, spre 50 de minute cu emisiunea (din cele 60). Imaginaţi-vă un produs media românesc care să te absoarbă aşa. Da, aşa credeam şi eu.

De ce se întâmpla asta? Derulaţi la minutul 6 din discursul pe care l-a ţinut Glass când a primit premiul Murrow şi veţi vedea. E vorba de vocea umană cu care se adresează oamenilor; nu jurnaleza de care ne-am săturat cu toţii.

Apoi, dacă vreţi să auziţi mai multe despre cum se nasc poveştile din TAL, uitaţi-vă la conferinţa lui Glass de la GEL.

Cred că ştiu de ce n-am prea scris despre Glass. În primul rând pentru că par un fan dement. De fapt, sunt. Îmi beau cafeaua dintr-o cană cu This American Life. În al doilea rând, pentru că v-aş da zeci de linkuri şi aş integra zeci de clipuri (pe YouTube e plin de lecţii de la Glass). Dar omul e unic. Iar jurnalismul lor la fel.

Comments

2 Responses to “Ira Glass: o scurtă apreciere”

  1. andreea on September 20th, 2009 8:37 am

    multumesc pentru this american life. a fost una dintre cele mai faine chestii pe care le-am cunoscut in astia 2 ani de stat in bucuresti. iar episodul asta pe care l-ai pus – ma rog.. partea cu baiatul roman – o spun la oameni de cate ori am ocazia. si ma enervez pe sistem (nu doar pe jurnalisti, desi si ei puteau sa faca o schimbare, asa incat majoritatea copiilor ca cel din poveste sa nu ajunga pe strazi si prin canale, drogati, bolnavi, uneori omorati)

  2. Teo on September 21st, 2009 3:55 pm

    Am ascultat episodul recomandat de tine, despre iubirea neconditionata, si pot sa spun ca, pe langa faptul ca mi-a captat atentia de la inceput pana la sfarsit, m-a pus pe ganduri. Cat este de obictiv, de corect sau de bine documentat un subiect, poti afla doar documentandu-te mai mult, la randul tau. Insa calitatea unui produs jurnalistic cred ca in asta consta: sa-ti capteze atentia, si sa iti transmita un mesaj care sa iti dea de gandit. Mi-a placut mult Ira Glass, nu stiam de el, merci.

Leave a Reply