Copiii mor în maşini închise
Gene Weingarten a câştigat acum două zile al doilea premiu Pulitzer pentru feature writing, de data asta pentru un articol cutremurător despre părinţii care îşi uită copiii în maşini când merg la muncă, iar aceştia mor de hipertermie. Pe lângă o poveste de neuitat, articolul e şi o încercare curajoasă a autorului şi publicaţiei – The Washington Post – de a susţine următoarea teză: neglijenţa e teribilă, dar nu e crimă. Şi vinovatul nu e lipsa de dragoste, ci memoria. (“Failures of memory, not of love”.)
Sau, cum spune un profesor care studiază relaţia dintre emoţie, stres şi memorie: “Memory is a machine and it is not flawless. If you’re capable of forgetting your cellphone, you are potentially capable of forgetting your child”.
E de admirat efortul de documentare al lui Weingarten – a intervievat 13 familii -, dar şi modul în care a construit textul, plin de momente de suspans care te propulsează în următoarea secţiune. Puteţi citi câteva dintre gândurile lui legate de articol şi de premiu, aici.
E important ca un jurnalist să-şi urmărească obsesiile şi să scrie despre lucrurile care îl macină. Chiar dacă Weingarten a câştigat primul Pulitzer cu un text despre cum nu recunoaştem un violonist de clasă, ambele texte premiate sunt despre cât suntem de preocupaţi de propriile probleme, despre cum ne păcăleşte creierul, cum avem urechile înfundate, ochii închişi şi capul plin de gânduri.
Am senzaţia că Weingarten scrie pentru a-şi aminti că există o lume în afara lui – asta ar trebui să facă orice jurnalist bun.(PS: Şi scrie în aşa fel încât să simţi.)
Comments
One Response to “Copiii mor în maşini închise”
Leave a Reply
[...] ascultat, însă, de această precauţie burgheză atunci când Cristi a trimis către textul cu care Gene Weingarten a câştigat recent al doilea premiu Pulitzer: povestea [...]