Making of “Familia călătoare″ (din Esquire iunie)

Când scrii un text care trece de 2.000 de cuvinte sau chiar mai departe, structura devine esenţială supravieţuirii (asta nu te scuteşte de ea la texte mai scurte). Uităm deseori că nu scriem pentru noi şi ne apucăm să punem în text informaţie cu lopata, bucuroşi că am putut executa ceva lung.

Dar cineva trebuie să te citească şi, ideal, să povestească şi altora despre ce a citit. Şi atunci trebuie să fii atent la structură. Şi trebuie să gândeşti fiecare decizie şi să poţi justifica fiecare paragraf. Un text reuşit e o succesiune de decizii mici, luate de la un draft la altul.

Textul despre familia călătoare e unul dintre cele mai frumoase din numărul de iunie. Eu i-am editat Georgianei doar primul şi ultimul draft (un alt editor minunat a făcut restul), dar ţin minte că la primul nu i-am spus cu mai mult decât: Nu merge. Nu transmite emoţia pe care o simt când povesteşti despre el. Încearcă să găseşti o structură care nu doar te va ajuta să scrii mai cu viaţă, ci va fi şi reprezentativă pentru poveste.

Aşa s-a născut ideea de a-i oferi fiecare personaj un spaţiu de mişcare. Mai multe despre structură şi despre cum se schimbă un paragraf, vă spune chiar Georgiana:

==================================
Cum mi-am structurat textul

De Georgiana Ilie
==================================

ÃŽi spuneam ieri unei colege ziariste că m-am documentat 6 luni pentru “Cinci călători pe ici pe colo”. Uluirea de pe chipul ei a spus totul. Uitasem că lumea trăieÅŸte într-un ritm mult mai rapid decât cel al unui scriitor la revistă.

Familia Pouzet Oprean călătoreşte în jurul lumii cu rulota. Un stil de viaţă plănuit pentru câţiva ani. Mi-ar fi plăcut să merg cu ei, în camper, măcar o săptămână, ca să pot scrie despre atmosfera de acolo, să mă joc şi să învăţ cu copiii, să stau de vorbă cu Marilena şi Dan. Dacă ar fi fost măcar pe acest continent, aş fi făcut asta. Dar eu am aflat despre ei când erau în Mexic, după aproape un an petrecut în SUA şi Canada. Şi le-am urmărit călătoria prin Mexic şi America Centrală. Aşa că tot ce am putut să facem a fost să ne scriem pe email, de multe ori, şi să citesc şi să recitesc jurnalul călătoriei de pe site-ul lor. De aceea a durat atât. Şi pentru că e greu să construieşti o relaţie de încredere într-un mediu atât de artificial precum e-mailul. Nu căutam informaţii, ci motivaţie. Nu voiam descrieri de peisaje, ci momente din viaţa lor în călătorie. Din fericire, cei doi părinţi sunt povestitori minunaţi. Şi au văzut la mine şi entuziasmul personal şi pe cel profesional. Au avut încredere.

Am fost atât de copleşită de ei încât primul draft a fost prost. Mi se părea nenatural să fiu atât de entuziasmată, aşa că am lăsat toate sentimentele pe dinafară. M-am concentrat pe proces, când vedetele erau de fapt ei, fiecare în parte.

Cristi a văzut că aveam nevoie de o structură pe care să lucrez, altfel voi fi în continuare obsedată de formă, nu de conţinut. Şi a venit cu soluţia ca fiecare parte a poveştii să fie spusă de câte un membru al familiei, inclusiv rulota – ei se referă la rulotă ca la unul dintre copii. Începutul şi sfârşitul urmau să puncteze un moment prezent, marcat de un fel de tensiune – alesesem de la început vizita la fluturii monarh – apoi totul între cele două să fie secvenţe în care să se audă vocile tuturor. Aici mă puteam juca, puteam povesti anecdote din călătorie, puteam individualiza fiecare personaj. Şi ar fi fost păcat să nu fac asta. Fiecare are o personalitate aparte, copiii sunt diferiţi şi fermecători; până şi Simon, rulota, are ceva de spus amuzant.

Am devenit, aşadar, un povestitor omniscient. Aşa am renunţat şi la citate, pentru că nu mai aveau sens în poveste. Am păstrat ritmul discursului lor, dar am făcut să fie consecvent de-a lungul restul textului.

Îmi place cum a evoluat textul, de la şirul de informaţii aruncate de-a valma în al doilea draft (pe primul mi l-am scos din minte) la eficienţa fermecătoare din ultimul. Meritul unor editori care au devenit şi ei la fel de entuziasmaţi de prietenii mei călători.

Draft 2:

Dan are 40 de ani şi este un bărbat cu multe talente: construieşte stadioane în formă de vulcan în Guadalajara, desenează case pe plajele din Alaska, găteşte, face fotografii, conduce o rulotă şi nu poate să folosească lasso-ul, deşi a primit lecţii chiar în ziua de Crăciun.

Draft 3:

Dan are 40 de ani şi este un bărbat cu multe talente: construieşte în Guadalajara un stadion în formă de vulcan, desenează case în timp ce face baby-sitting pe o plajă din California, găteşte, face fotografii, conduce o rulotă şi nu poate să folosească lasso-ul, deşi a primit lecţii chiar în ziua de Crăciun de la un mexican, în Los Guayabos.

Draft 4:

Dan are 40 de ani şi este un bărbat cu multe talente: construieşte în Guadalajara un stadion în formă de vulcan, desenează case în timp ce face baby-sitting pe o plajă din California, găteşte, face fotografii, conduce o rulotă. Cu toate acestea, nu poate să folosească lasso-ul, deşi a primit lecţii chiar în ziua de Crăciun de la un mexican, în Los Guayabos.

Draft 5:

Dan are astăzi 40 de ani şi este un bărbat cu multe talente: construieşte un stadion în formă de vulcan în Guadalajara, desenează case în timp ce face baby-sitting pe o plajă din California, găteşte, face fotografii, conduce o rulotă. Talentele sale nu includ şi mânuitul lasso-ului, deşi a primit lecţii chiar în ziua de Crăciun de la un mexican în Los Guayabos. Înalt, cu fruntea lată, puţin încărunţit, priveşte lumea cu ochi pătrunzători din spatele ochelarilor de vedere. Are o ţinută relaxată, cu umerii puţin aplecaţi şi în general pare să se bucure de tot ce îi arată drumul.

Draft 6:

Dan are 40 de ani şi este un bărbat cu multe talente: construieşte un stadion în formă de vulcan în Guadalajara, desenează case în timp ce supraveghează copiii, găteşte, face fotografii, conduce rulota. Talentele sale nu includ şi mânuitul lasso-ului, deşi a primit lecţii chiar în ziua de Crăciun de la un mexican în Los Guayabos. Înalt, cu fruntea lată, puţin încărunţit, priveşte lumea cu ochi pătrunzători din spatele ochelarilor de vedere. Are o ţinută relaxată, cu umerii puţin aplecaţi şi pare să se bucure de tot ce îi arată drumul.

Comments

2 Responses to “Making of “Familia călătoare″ (din Esquire iunie)”

  1. cand ma fac mare « Joacă, s.f. on June 16th, 2008 11:59 am

    […] zile am auzit numai de oameni care si-au lasat totul in urma si au plecat in calatorie. Pe blogul lui Cristian Lupsa am citit despre o familie cu copii (trei copii, to be more precise!) plecata-n jurul lumii in […]

  2. Călători pe ici, pe colo : A Scrie on December 10th, 2008 10:10 am

    […] călătorie cu rulota în jurul lumii, a fost publicat în Esquire în iunie. Georgiana a povestit aici despre cum a fost […]

Leave a Reply