Trei din Rolling Stone

Comentariul lui Cristi despre doza de surpriză de care au nevoie articolele, mi-a amintit de trei profiluri din Rolling Stone, pe care le-am citit cu respiraţia tăiată. Nu atât pentru scriitură sau concept, cât pentru scenele incredibile în care intră autorii, pentru dialoguri, pentru cum permit un plonjon intens în vieţile celor trei personaje: Fiona Apple (1998). Pete Doherty (2006). Amy Winehouse (2008).

– Gabi

Cum e să te hrănească Dinescu. Şi alte recomandări.

Vineri la prânz, m-am oprit în faÅ£a unui chioÅŸc ÅŸi mi-am cumpărat Esquire, primul număr la care nu am participat decât de la distanţă. Nu ÅŸtiu dacă asta va face cele două recomandări care urmează mai obiective – având în vedere că eu le-am editat -, dar sunt lucruri prea interesante ca să nu fie punctate.

1. Îngerii lui Dinescu. Vlad Mixich (de la Deutsche Welle şi HotNews) a scris un material minunat despre relaţia omului cu locul care-l face fericit; locul în căutarea căruia suntem cu toţii. Puţini sunt cei care îl găsesc cu adevărat. Mircea Dinescu a făcut-o. Textul lui Vlad arată ceva din lumea cvasi-fantastică a satului Cetate de la Dunăre şi modul în care figura hiperbolică a lui Dinescu domină astăzi aşezarea şi o transformă într-un melanj (culinar deseori) de arhaic şi modern.

După ce l-aÅ£i citit întâia oară pentru senzaÅ£ii, vă recomand să vă întoarceÅ£i la text ÅŸi să-l studiaÅ£i. Scheletul pe care e construit e unul atent gândit ÅŸi drastic urmat (am să-l rog pe Vlad să-l schiÅ£eze). Vă dau un singur indiciu. ImaginaÅ£i-vă că aveÅ£i o cameră de filmat pe umeri ÅŸi urmăriÅ£i drumul autorului…

Åžapoul textului scris de Vlad:

Undeva în sud, la o sută de metri de Dunăre, cineva a scris pe o tablă de lemn „Înger Parc”. Sătenii din deal spun că acolo începe moşia poetului nebun de la Bucureşti. Cică ceva nu e în regulă nici cu el, nici cu musafirii lui şi nici cu ospeţele pe care le dă.

2. Cum e să… Această colecÅ£ie de întâmplări personale e la a doua încarnare ÅŸi rămâne unul dintre proiectele mele preferate. Motivul: “Cum e să…” se balansează pe o linie fină între frivolitate, voyeurism ÅŸi învăţătură. Toate bucăţile se citesc dintr-un foc, sunt alerte, rapide, ca o poveste bine spusă la bere. Dar ele sunt foarte greu de realizat – din cele aproape 20 de texte, să fie doar 2-3 care n-au avut nevoie de rescrieri.

Asta pentru că ele trebuiau să transmită experienţă şi senzaţie, lucruri care nu sunt uşor accesibile celui intervievat. Trebuie scoase cumva; cu un exces de curiozitate din partea reporterului, cu un excedent de întrebări şi cu extrem de multă atenţie la secvenţialitate.

Câteva dintre cele mai reuÅŸite. Cum e să…:
– semeni cu preÅŸedintele ţării
– ai picioare de 1.22 m
– fii bărbat ÅŸi să te cheme Carmen
– loveÅŸti 17 ore într-un sac de box
– fii îngropat de o avalanşă.

PS: Eu ce am scris? ÃŽn Esquire despre una din cărÅ£ile mele preferate, pe care am recitit-o cu această ocazie: Philip Roth – ViaÅ£a mea ca bărbat. Åži despre vodcă. Åži despre cum e să faci o operaÅ£ie pe creier. ÃŽn rest, cum îi stă bine unui freelancer, am început să scriu ÅŸi în alte locuri. GăsiÅ£i în ELLE Man, suplimentul de luna asta al ELLE, un text despre Robert Turcescu ÅŸi relaÅ£ia cu România în care trăieÅŸte (scrisă folosind emisiunea de radio pe care o face de peste opt ani. ÃŽn FHM am scris despre prietenul meu din copilărie, poreclit SupravieÅ£uirea.

← Previous Page