Trei din Rolling Stone

Comentariul lui Cristi despre doza de surpriză de care au nevoie articolele, mi-a amintit de trei profiluri din Rolling Stone, pe care le-am citit cu respirația tăiată. Nu atât pentru scriitură sau concept, cât pentru scenele incredibile în care intră autorii, pentru dialoguri, pentru cum permit un plonjon intens în viețile celor trei personaje: Fiona Apple (1998). Pete Doherty (2006). Amy Winehouse (2008).

– Gabi

Cum e să te hrănească Dinescu. Şi alte recomandări.

Vineri la prânz, m-am oprit în fața unui chioșc și mi-am cumpărat Esquire, primul număr la care nu am participat decât de la distanță. Nu știu dacă asta va face cele două recomandări care urmează mai obiective – având în vedere că eu le-am editat -, dar sunt lucruri prea interesante ca să nu fie punctate.

1. Îngerii lui Dinescu. Vlad Mixich (de la Deutsche Welle și HotNews) a scris un material minunat despre relația omului cu locul care-l face fericit; locul în căutarea căruia suntem cu toții. Puțini sunt cei care îl găsesc cu adevărat. Mircea Dinescu a făcut-o. Textul lui Vlad arată ceva din lumea cvasi-fantastică a satului Cetate de la Dunăre și modul în care figura hiperbolică a lui Dinescu domină astăzi așezarea și o transformă într-un melanj (culinar deseori) de arhaic și modern.

După ce l-ați citit întâia oară pentru senzații, vă recomand să vă întoarceți la text și să-l studiați. Scheletul pe care e construit e unul atent gândit și drastic urmat (am să-l rog pe Vlad să-l schițeze). Vă dau un singur indiciu. Imaginați-vă că aveți o cameră de filmat pe umeri și urmăriți drumul autorului…

Șapoul textului scris de Vlad:

Undeva în sud, la o sută de metri de Dunăre, cineva a scris pe o tablă de lemn “Înger Parc”. Sătenii din deal spun că acolo începe moșia poetului nebun de la București. Cică ceva nu e în regulă nici cu el, nici cu musafirii lui și nici cu ospețele pe care le dă.

2. Cum e să… Această colecție de întâmplări personale e la a doua încarnare și rămâne unul dintre proiectele mele preferate. Motivul: “Cum e să…” se balansează pe o linie fină între frivolitate, voyeurism și învățătură. Toate bucățile se citesc dintr-un foc, sunt alerte, rapide, ca o poveste bine spusă la bere. Dar ele sunt foarte greu de realizat – din cele aproape 20 de texte, să fie doar 2-3 care n-au avut nevoie de rescrieri.

Asta pentru că ele trebuiau să transmită experiență și senzație, lucruri care nu sunt ușor accesibile celui intervievat. Trebuie scoase cumva; cu un exces de curiozitate din partea reporterului, cu un excedent de întrebări și cu extrem de multă atenție la secvențialitate.

Câteva dintre cele mai reușite. Cum e să…:
– semeni cu președintele țării
– ai picioare de 1.22 m
– fii bărbat și să te cheme Carmen
– lovești 17 ore într-un sac de box
– fii îngropat de o avalanșă.

PS: Eu ce am scris? În Esquire despre una din cărțile mele preferate, pe care am recitit-o cu această ocazie: Philip Roth – Viața mea ca bărbat. Și despre vodcă. Și despre cum e să faci o operație pe creier. În rest, cum îi stă bine unui freelancer, am început să scriu și în alte locuri. Găsiți în ELLE Man, suplimentul de luna asta al ELLE, un text despre Robert Turcescu și relația cu România în care trăiește (scrisă folosind emisiunea de radio pe care o face de peste opt ani. În FHM am scris despre prietenul meu din copilărie, poreclit Supraviețuirea.

← Previous Page