We swim in magazines
Asociaţia Americană a Publisherilor de reviste (MPA) a pornit luna trecută o campanie de susţinere a produselor lor, care include, printre altele, spread-ul de reclamă de mai jos, apărut în numerele de mai a zeci de reviste americane:
“We surf the Internet. We swim in magazines,” spune titlul. Reclama continuă aşa: “The Internet is exhilarating. Magazines are enveloping. The Internet grabs you. Magazines embrace you. The Internet is fleeting. Magazines are immersive. And both media are growing.”
Sunt multe de spus despre dinamica dintre reviste şi internet, obiceiuri de citire, creat de conţinut pentru print vs. online. Dar iniţiativa e frumoasă – la fel ca logo-ul construit din litere pescuite din titlurile unor reviste mari, precum Esquire, Fortune, Rolling Stone etc.
3 surse de optimism – un inventar
Acum două săptămâni am prezentat la Optimism o listă de 25 de oameni şi lucruri care mă hrănesc cu energie. La final i-am rugat pe cei prezenţi să îşi scrie pe un pătrăţel de hârtie măcar trei dintre sursele lor de Optimism. Iată-le în sfârşit transcrise de pe “Panoul Optimiştilor” (unul dintre şevalete îl vedeţi şi-n imaginea de mai jos).
1. Soarele; înotul; contactele sociale.
2. Dansul; dragostea împărtăşită; sportul.
3. Prietenii; DoR; târgurile de vintage şi de hand-made; FB.
4. Civika.ro; reţelele sociale; hand-crafting; Sandra şi Dan, Adrian Ciubotaru.
5. Liceenii mei; dragostea; jocul şi comunitatea GO.
6. Ciocolata; bicicleta; Optimism 2010; amdoar18ani.ro; Gabi; iarba verde; soarele; zâmbete.
7. Robert; Sandra; amdoar18ani.ro; prieteni; seriale; Andrei; Sprite; îngheţata de pepene galben; reduceri la cărţi; soarele.
8. Fetita mea; FB; oamenii & ideile lor; benzile desenate & desene animate.
9. Twitteriştii; soarele; “Arta Conversatiei”.
10. Sri Chinnoy; Oana Pelea; Mihaela Feodorof.
11. Andrada; pisicile; soarele.
12. Maria; zâmbetul unui străin; ciocolata; privirea unui copil, Viitorul depinde de tine, Brian Tracy ; Citadela, Saint-Exupery.
13. Joaca; copiii; feedback-ul.
14. Lemur; buburuza; zăpada.
15. Soarele; bebeluşul meu; prietena mea Carmen.
16. Muzica pe care o ascult şi o mixez, oamenii din jurul meu, părinţii.
17. Succesul; oamenii; cunoaşterea.
18. Tudor, fratele meu; ciocolata & vata pe băţ; Lisa Hannigan; baloanele de sapun. Lumebuna.ro.
19. Oana; Foo Fighters; Good Food; Greyhound (fostul Jack).
20. Andreea; oamenii zâmbăreţi; lumebuna.ro; scopulmeu.ro.
21. Simina; ceaiul verde; săritul corzii; Llosa.
22. Mâine.
23. Nepoata mea; sora mea ; prietenii.
24. Alexandru, ligaoptimistilor.ro, pufuleţii Gusto.
25. Eu, visul meu; London Beat – You sing on the sun.
26. Adi, mâţele, poveştile.
27. Cătalin; prietenii & familia mea; călatoriile pe care o sa le pot face în jurul pământului.
28. Yoanna, sora mea; prietenii; it’s my life!, Bon Jovi.
29. Sabina Cornovac; faptul că pot să scriu şi să găsesc inspiraţie; Parisul.
30. Familia; prietenii; ceea ce fac în fiecare zi.
31. Internetul; prietenii; oamenii pe care i-aş putea cunoaşte; cei care au realizat ceva înaintea mea; teatrul.
32. Virgi; mama Virginiei; Diana Stoleru; Mona; Alexa.
33. Puffy – câinele meu; prietenele mele Mădălina şi Mihaela; Bucureştiul.
34. Paul; Origami; natura; oamenii energici.
35. Muntele; teatrul; bărbatul care spunea mereu „măi copii, măi, v-am fost ca o mamă!”.
36. Mădă; oamenii; Cola.
37. Oamenii idealişti; Nothing Hill; iubitul meu.
38. Cafeaua de dimineaţă; plimbările în parc; cărţile.
39. Răsăritul; zâmbetul unui copil; oamenii şi poveştile lor.
40. Prietenii; The Prodigy; quotes de pe Twitter.
41. Bogdan; Mariana; Soarele; pisica Nina; ciocolata.
42. Copiii; Alexandrina Hristov; teatrul; dansul.
43. Oamenii pozitivi care fac lucruri frumoase şi lasă ceva bun în urmă.
44. Sandra; familia soţiei; şofatul.
45. Prietenii; ciocolata; oamenii care vor să schimbe lumea.
46. Copiii mei; fotografia; Sorin.
47. Self-confidence; Dobro şi Bucurenci; Books; muzica buna.
48. Viaţa pe care o construim împreună.
49. Arta; oamenii care nu au uitat să fie oameni; arta.
50. Râsul; prietenii; muzica.
51. Twitter; prietenii; băutura.
52. Baletul; familia mea; shoppingul.
53. Ria; Oana Pellea; Dragoş Bucurenci
54. Cioco; Înghe; Prăji.
55. Voluntariat; AB.
56. Pyuric; Manafu; naşa mea bolnava de cancer; #pentruioana.
57. Sorele; prietenii; cainele.
58. Optimism2010; Twitter; #draduta
59. Ziua de luni 5 apr 2010; ai mei; Liviu Vasilica; nopţile în care mi se spun poveşti.
60. Francisco; India; Natalia Oreiro.
61. Life after work; Triburi; prieteni
62. Rocky, câinele meu; Rodica – o prietena de-a mamei; Ana – prietena.
63. Prietenii; reţelele sociale; #fotbaltweetmeet
64. Bani; glorie; putere.
65. Fetiţa mea; o dimineaţă însorită.
66. Familia; ciocolata cu mentă; sms-urile.
67. Mama; blogul/fb/internet; cults.
68. Proiectul meu; sportul; călatoriile.
69. ONG; Paul Kalkbrenner; voi.
70. Primăvaraaa.
71. Twitter; prietenii; muzica
72. Adrenalina; cărţile; eu.
73. Flirtul; muzica funcky groove; natura.
74. Magdulici; feo; alexandra.albu.
75. Mama; motivonti; ciocolata.
76. Literatura; muzica rock; viitorul.
77. Muzica HI-Q.
78. Cărţile motivaţionale; animalele; familia mea.
79. DoR; Sam Mendes; Design Grafic.
80. DoR.
81. Twitter.com/presentfaith; Vlad Stan; Social Media.
Copiii mor în maşini închise
Gene Weingarten a câştigat acum două zile al doilea premiu Pulitzer pentru feature writing, de data asta pentru un articol cutremurător despre părinţii care îşi uită copiii în maşini când merg la muncă, iar aceştia mor de hipertermie. Pe lângă o poveste de neuitat, articolul e şi o încercare curajoasă a autorului şi publicaţiei – The Washington Post – de a susţine următoarea teză: neglijenţa e teribilă, dar nu e crimă. Şi vinovatul nu e lipsa de dragoste, ci memoria. (“Failures of memory, not of love”.)
Sau, cum spune un profesor care studiază relaţia dintre emoţie, stres şi memorie: “Memory is a machine and it is not flawless. If you’re capable of forgetting your cellphone, you are potentially capable of forgetting your child”.
E de admirat efortul de documentare al lui Weingarten – a intervievat 13 familii -, dar şi modul în care a construit textul, plin de momente de suspans care te propulsează în următoarea secţiune. Puteţi citi câteva dintre gândurile lui legate de articol şi de premiu, aici.
E important ca un jurnalist să-şi urmărească obsesiile şi să scrie despre lucrurile care îl macină. Chiar dacă Weingarten a câştigat primul Pulitzer cu un text despre cum nu recunoaştem un violonist de clasă, ambele texte premiate sunt despre cât suntem de preocupaţi de propriile probleme, despre cum ne păcăleşte creierul, cum avem urechile înfundate, ochii închişi şi capul plin de gânduri.
Am senzaţia că Weingarten scrie pentru a-şi aminti că există o lume în afara lui – asta ar trebui să facă orice jurnalist bun.(PS: Şi scrie în aşa fel încât să simţi.)
25 de surse de optimism
(De ce n-am scris în ultima vreme? Din cauza DoR #2, care a ieşit în weekend).
Vineri am vorbit pentru a treia oară la Optimism, un eveniment care împlineşte un an în vară şi care, pentru mine, e o şansă de a mă întâlni cu oameni pricepuţi şi pasionaţi de ce fac. E promisiunea nespusă a unei astfel e conferinţe şi când funcţionează, e minunat.
În România lipsesc comunicările publice şi conferinţele menite să transmită o experienţă şi să îţi insufle o stare – cel mai des se practică PowerPointurile, ori vorbirile interminabile şi monotone, de parcă scopul vorbirii ar fi ca autorul să-şi păstreze o imagine scorţoasă şi serioasă (ca la şcoală). În acelaşi timp, toţi dăm linkuri către discursuri de la TED sau alte locuri similare, nu doar pentru că ne place subiectul, ci şi pentru că ne place prezentarea.
Optimism are ceva din acest ADN eclectic şi am apreciat încă de la prima ediţie curajul organizatorilor. A lui Manafu şi Evensys, a agenţiei The Practice, dar mai ales a brandului care ţine evenimentul în spate, Gusto Pufuleţi. E rar să vezi un organizator care are curajul de a susţine un eveniment menit să încânte şi mai puţin să vândă. Un eveniment de la care pleci respectând brandul pentru că ţi-a oferit ceva; n-a vrut pur şi simplu să-ţi ia sau să-ţi bage pe gât produsul. (Schimbul sărăcăcios, din care beneficiul principal e al celui care deţine puterea, e o dinamică prea des întâlnită la noi.)
Din punctul meu de vedere, “datul de ceva” e esenţial şi e asta e valabil şi în scris şi când vorbeşti unor oameni. Nu ajunge să le spui ce voiai, trebuie să-i laşi cu ceva. Prima ediţie mi-a oferit şansa să îmi expun viziunea mea despre importanţa poveştilor, dar am încercat s-o fac într-un fel care să-i convingă şi pe cei din sală de importanţa poveştilor lor. La a doua am participat mai activ, întâi ca moderator al unei sesiuni de discuţie, apoi ca speaker – Optimism 2 a fost locul unde am anunţat Decât o Revistă şi unde am arătat în premieră coperta numărului pilot.
Ţin minte că la a doua ediţie l-am acostat pe Eliodor Apostolescu de la Gusto într-o pauză de cafea şi l-am rugat să continue să susţină Optimismul pentru că e un soi de cură de umanitate. Poate fi un loc pentru spus poveşti, un loc în care te încarci cu energia necesară ca să-ţi duci proiectele la capăt.
Aşa am definit optimismul când am vorbit la această a treia ediţie, una la care m-am gândit să încerc să fac altceva – să folosesc parametrii de sinceritate ai evenimentului ca să inventariez 25 dintre sursele mele de optimism, de fapt o scuză ca să rog publicul să se gândească la ale lor. De ce? Pentru că dacă ştim ce ne face să trecem peste momentele mai puţin bune, vom şti să apelăm la aceste unelte când avem chestii de făcut.
E ce le spun tot timpul reporterilor pe care îi editez: învăţă cine eşti, învaţă-ţi rutina şi obsesiile şi lucrurile care te ajută să documentezi şi să scrii. Apoi îmbrăţişează-le şi foloseşte-le ca să fii productiv.
Printre sursele mele de Optimism (le poţi vedea mai jos pe toate) se numără familia, prietenii, munca, Batman, pufuleţii Gusto, şi Decât o Revistă – care s-a lansat în ziua conferinţei. Gusto e pe listă pentru că îi consider un exemplu de interacţiune benefică şi onestă între brand şi consumator, un exemplu de companie care dă ceva înapoi (un lot care s-a subţiat în ultimii doi ani). Îi apreciez şi pentru că au susţinut DoR #2, şi nu oricum, ci construind o reclamă de print diferită de ce apare în majoritatea revistelor comerciale – un ad făcut să spună o poveste şi să transmită ceva, aşa cum sunt minunile Heineken (cu meciul Real-Milan), Samsung (cu oile cu LEDuri) sau, în print, Louis Vuitton.
Desigur că n-a fost totul roz; această a treia ediţie a părut bântuită de speakeri care nu şi-au respectat timpul alocat. Aş dori pe viitor să văd conferinţa ieşind din bula de Twitter, anunţându-se cu luni înainte, crescând în ce ar putea să fie – un soi de TED jucăuş, cu oameni care cred într-un mai bine şi care vor să povestească despre de ce fac ce fac.
Asta e o sugestie de viitor, nu un vot de blam. Cât timp ţinem în viaţa astfel de evenimente la care se pot spune poveşti, eu am să rămân optimist.
PS: La finalul prezentării am rugat oamenii să-şi inventarieze motivele lor de Optimism pe o foaie de hârtie. În curând o să vă împărtăşesc şi lista completă.
Prezentarea filmată:
Coperta DoR#2
Coperta DoR#2, aşa cum a fost dezvăluită în Verde Cafe, vineri, 26 martie 2010. În imagine sunt peste 60 de femei care ilustrează teza articolului principal: femeile sunt cele care mişcă lucrurile în România. Fotografie de Alex Gâlmeanu. DoR #2 iese în două săptămâni. Aflaţi veştile pe pagina de Facebook.
Cele mai bune articole americane de revistă din ‘09
American Society of Magazine Editors (ASME) au anunţat miercuri nominalizările pentru premiile anuale de scriitură de revistă, o sursă esenţială de lecturi pentru orice vrea să scrie poveşti complexe. (Toate categoriile – de la design la revista anului – şi toţi nominalizaţii, aici).
Ca şi anul trecut, am să enumăr doar cele patru categorii de scriitură: reporting, feature writing, profile writing şi essay. Mă bucur să vă printre ele unele din cele mai mişto texte pe care le-am citit anul trecut – în special cel despre Islanda a lui Michael Lewis. Nu că bucata lui Evan Ratliff din Wired sau textul lui Mike Sager din Esquire despre un quarterback ratat ar avea vreo problemă.
REPORTING:
- The Boston Globe Magazine: Trapped, Neil Swidey.
- The New York Times Magazine: The Deadly Choices at Memorial, Sheri Fink.
- The New Yorker: Eight Days, James B. Stewart.
- The New Yorker: Trial by Fire, David Grann.
- Vanity Fair: 3-part series. Madoff’s World; Hello, Madoff; Ruth’s World, Mark Seal.
FEATURE WRITING
- Esquire: The Last Abortion Doctor, John H. Richardson.
- The New York Times Magazine: The Holy Grail of the Unconscious, Sara Corbett.
- Texas Monthly: Still Life, Skip Hollandsworth.
- Vanity Fair: Wall Street on the Tundra, Michael Lewis.
- Wired: Vanish, by Evan Ratliff.
PROFILE WRITING:
- Esquire: The Man Who Never Was, Mike Sager.
- New York: A Nonfiction Marriage, by Jonathan Van Meter.
- The New Yorker: Man of Extremes, Dana Goodyear.
- Vanity Fair: The Man in the Rockefeller Suit, Mark Seal.
- Vanity Fair: Marc Dreier’s Crime of Destiny, Brian Burrough.
ESSAY:
- National Geographic: Top Ten State Fair Joys, Garrison Keillor.
- The New York Times Magazine: A Journey Through Darkness, Daphne Merkin.
- The New York Times Magazine: Out of the Kitchen, Onto the Couch, Michael Pollan.
- Orion: Out West, Joe Wilkins.
- Sports Illustrated: And Yet…, Mitch Albom
Curioşi de nominalizările din 2009 şi 2008?
Prezentare DoR – varianta scurtă
DoR #2 va apărea la mijlocul lui aprilie, primul dintre cele trei numere plănuite pentru acest an (DoR va fi trimestrial şi va apărea odată cu anotimpurile).
Dacă vreţi să ajutaţi echipa, să cumpăraţi publicitate, să puneţi umărul la construcţia unui proiect care vrea jurnalism de revistă mai bun decât oferă majoritatea titlurilor de pe piaţă, daţi un semn la dor@decatorevistă.ro.
Reguli de scris (via The Guardian)
The Guardian a strâns câteva liste de reguli de scris de la o gaşcă sănătoasă de scriitori. Sunt sfaturi simple, de bun simţ, dar deseori ignorate de oamenii care pun deget pe tastă – indiferent de genul abordat. Am selectat câteva care se aplică la fel de bine şi muncii de nonficţionar (le las în engleză pentru că aşa le-au enunţat autorii):
* Never use a verb other than “said” to carry dialogue. The line of dialogue belongs to the character; the verb is the writer sticking his nose in. But “said” is far less intrusive than “grumbled”, “gasped”, “cautioned”, “lied”. I once noticed Mary McCarthy ending a line of dialogue with “she asseverated” and had to stop reading and go to the dictionary.
* Read it aloud to yourself because that’s the only way to be sure the rhythms of the sentences are OK (prose rhythms are too complex and subtle to be thought out – they can be got right only by ear).
* Do, occasionally, give in to temptation. Wash the kitchen floor, hang out the washing. It’s research.
* Do it every day. Make a habit of putting your observations into words and gradually this will become instinct. This is the most important rule of all and, naturally, I don’t follow it.
* The reader is a friend, not an adversary, not a spectator.
* Don’t wait for inspiration. Discipline is the key.
* Write what you need to write, not what is currently popular or what you think will sell.
* Unless you are writing something very post-modernist – self-conscious, self-reflexive and “provocative” – be alert for possibilities of using plain familiar words in place of polysyllabic “big” words.
* Always carry a notebook. And I mean always. The short-term memory only retains information for three minutes; unless it is committed to paper you can lose an idea for ever.
* Stop feeling sorry for yourself.
* Never be satisfied with a first draft. In fact, never be satisfied with your own stuff at all, until you’re certain it’s as good as your finite powers can enable it to be.
* Love what you do.
Povestea mea în 6 cuvinte
Am făcut la cursul de joi un exerciţiu de concizie. Zilele astea voi citi primul draft al textelor personale scrise de cursanţii mei şi i-am rugat să-şi definească povestea în cât mai puţine cuvinte. În şase mai precis. Iată ce a ieşit. Exerciţii similar am mai făcut şi cu grupurile anterioare (aici şi aici în şase cuvinte; aici în 10 cuvinte).
Tea: Sora mea mi-ar putea fi fiică.
Maria: Cum am acceptat despărţirea părinţilor mei.
Oana: Dragoste şi ură cu strungăreaţa mea.
Roxana: Mama l-a iubit mai mult pe tata.
Mădălina: Semăn cu bunica mea. Amândouă uităm.
Dana: Cum am învăţat să nu disper.
Eugenia: Cum mă poate schimba secretul bunicii.
Paul: Ce s-a schimbat citind-o pe mama.
Sabrina: Tata descoperă că sunt fiica lui.
Revistele nu pot fi reproduse electronic
Simt nevoia să redau aproape integral editorialul lui David Granger din numărul de martie al Esquire US. De ce? Pentru că e vorba despre ce pot face revistele şi despre cum tehnologia nu poate înlocui experienţa răsfoitului/cititului unei reviste bine făcute.
For the last six months or so, the world has been abuzz on the topic of translating magazines for the next generation of devices, especially the Apple tablet. (…) The magazine industry itself has banded together in its conviction that a large part of the future is going to be on phones and ever-smaller, ever-more-versatile computers. After our intense experimentation with a lot of these devices, I have to say, I’m not buying that they define our future. I believe they will provide new streams of revenue and help us reach substantial new audiences. But, having worked at this for a while now, I think all these things will end up supporting and enhancing what magazines do, rather than replacing them.
For the last fifteen years, all the hype has been about laying new pipe to facilitate the dissemination of ideas. We’ve watched, awestruck and credulous, as AOL, and then Google, and then YouTube, Facebook, and Twitter have given us new ways to move information from one place to another on all sorts of new machines. These are the technicians of the new media world. These are the pressmen. It’s the equivalent of Gutenberg’s press that’s had us mesmerized, rather than the words and ideas that were suddenly given life because of it. But here’s the thing: Words and images and ideas work differently—are different—on these new devices.
Magazines won’t/can’t be replicated on the tablet.
There is a power and a beauty contained in magazines that will never be able to be translated to machines. And inevitably, when someone does master how to express ideas in these forms, it will be in a way that’s native to those devices—and different from magazines. The medium is the message. Content is not actually all that liquid. The great stuff to be created on the tablet will come out of the form itself—exactly as it has in books, film, video, and every kind of art. The weird power of magazines derives from the unique collision of words and images and design—and it comes from the fact that a magazine is an experience that you have as a whole, that you spend time with, not glancingly as on the Web or in intervals as on mobile devices.