Bilanţ

Cei care au participat la atelierul de toamnă de la CJI (un fel de modul pentru avansați al cursului obișnuit) au avut un scop precis în cele trei weekend-uri în care ne-am întâlnit: să încerce să ducă la capăt o poveste și să încerce să o publice. Acum, la aproape două luni de când ne-am despărțit, se poate face un mic bilanț.

Din cei 11 participanți, unul a fost “absolvit” de obligația de a scrie un text și transformat într-un al doilea editor. Din cei 10 care au muncit la o poveste, o bună parte și-au schimbat ideea cu care veniseră pentru că nu era fezabilă. (Pont: cu cât mai mică e povestea, cu atât ai mai multe șanse să-ți iasă).

Șapte din cele 10 texte au fost finalizate până în acest moment. Trei – din câte știu – sunt încă în stadiul de documentare. Iată ce s-a întâmplat, sau se va întâmpla, cu cele șapte: (Vă împărtășesc soarta lor ca să vedeți că nu glumeam când spuneam că – în ciuda crizei, lipsei de spațiu, fondurilor etc. – trăim vremuri bune pentru jurnalismul narativ):

– portretul ministrului culturii, Theodor Paleologu, a apărut în numărul de ianuarie-februarie al Esquire.
– portretul Mariei Costache, graficiana de la RomâniaFilm, a apărut în numărul din februarie al Tabu.
– despre cum se adună publicul care aplaudă la emisiuni TV (și cine face treaba asta), ați putut citi pe HotNews.
– de ieri, găsiți pe 9AM, povestea primului turneu prin care a trecut Marius Crăciun după ce a devenit campion mondial la jocul FIFA.
– celelalte trei texte, despre care vă voi spune mai multe în momentul în care vor apărea, le veți găsi în curând în Esquire, Tabu și într-un număr viitor al revistei Pilot Magazin.

Comments

5 Responses to “BilanÅ£”

  1. florin on February 6th, 2009 10:46 pm

    salut! vreo sansa sa organizati cursul de jurnalism narativ si la vara – sau, in restul anului, la Cluj :D ?

  2. Cristi on February 7th, 2009 9:05 am

    Florin: Nu stiu inca. O sa anunt aici daca si cand se va mai organiza cursul in viitor.

  3. florentina on February 7th, 2009 12:36 pm

    Observatie si doleanta: daca e sa se organizeze, sa nu fie joia. Ca joia am eu cursurile de la doctorat.

  4. Cristi on February 7th, 2009 8:58 pm

    Florentina: pot sa te intreb in ce-ti faci doctoratul? Si daca e jurnalism, imi permiti sa te intreb “de ce”? :-)

  5. florentina on February 8th, 2009 1:11 pm

    Nu e in jurnalism, ca n-avea absolut niciun sens. E in sociologie, cu Rostas.

Leave a Reply