De ce scriu

Scris ÅŸi citit de Ani Sandu, la ultima sesiune a atelierului de depanat poveÅŸti. ÃŽi rugasem să pregătească – dacă vor – niÅŸte cuvinte pe tema “De ce scriu”. Textul de mai jos nu are nevoie de altă introducere:

Scriu pentru că îmi plac poveştile. Îmi place să le citesc, iar atunci când nu le citesc îmi place să mi le spun, eu mie, exact ca atunci când ai vrea să asculţi o piesă, dar pentru că nu poţi, ţi-o fredonezi. Şi îmi place să le spun şi altora, pentru că atunci poveştile din mintea mea devin reale.

Scriu poveşti adevărate pentru că astfel descopăr lucruri noi, despre mine şi despre alţii. Şi pentru că pe măsură ce le descopăr, simt că lumea mea se lărgeşte, iar pe măsură ce le spun, am senzaţia că se lărgeşte şi lumea celor care le citesc. Pentru că mă face să mă simt utilă.

Scriu pentru că e singurul mod de a-mi disciplina mintea rătăcitoare, pentru că îmi dă o senzaţie trecătoare de control. Pentru că mă pune în mişcare şi mă obligă să nu cânt fals, nici măcar atunci când îmi fredonez piesa doar mie.

Scriu pentru că doar aşa reuşesc să uit de mine. Pentru a mă lăsa impresionată şi a trăi lucruri care în mod normal nu mi s-ar întâmpla.

Scriu pentru că nu am încotro, pentru că există o tensiune între creierul şi mâinile mele care nu se rezolvă decât după ce pagina nu mai este goală. Şi nici atunci pentru mult timp.

Jurnalism narativ la CJI (din ianuarie 2009)

Începând cu 29 ianuarie 2009 încep un nou curs de jurnalism narativ la CJI. Detaliile le găsiţi mai jos, în anunţul de la Centru. Dacă vă interesează, sfatul meu e să citiţi cu atenţie descrierea cursului, unde veţi găsi mai multe informaţii despre cerinţe şi planurile mele.

Vor fi 12 locuri, iar înscrierile se fac până în 18 decembrie.

Centrul pentru Jurnalism Independent organizeaza o noua sesiune a cursului Jurnalism narativ incepand cu data de 29 ianuarie 2009. Cursul se adreseaza jurnalistilor, studentilor la jurnalism sau la facultati cu specific apropiat si este condus de Cristian Lupsa, jurnalist freelance, fost senior editor al revistei Esquire si colaborator la mai multe publicatii.

Cursul se va desfasura la sediul CJI in zilele de joi, de la 17.00 la 20.00, pe parcursul a 11 sedinte saptamanale. Taxa de participare este de 300 RON si se se poate achita in maxim 6 rate, incepand cu prima sedinta a cursului.

Pentru inscriere trimiteti la email carmen@cji.ro sau fax 021 311 13 78 urmatoarele: CV, o scrisoare de intentie si doua articole pe care le considerati model de scriitura, motivandu-va alegerea.
Va rugam consultati descrierea cursului aici.

Aplicatiile se primesc pana la data de 18 decembrie 2008.

Trei poveşti de citit în weekend

Cititorul din mine se simte norocos luna asta. Are, în două reviste diferite (Tabu şi Esquire), patru din autorii lui preferaţi. Da, sunt subiectiv. Da, îi cunosc. Da, i-am şi editat la un moment dat. Îmi plac pentru că au muncit mult la poveştile astea. Au umblat, au documentat, au întrebat, au schiţat, au gândit, au scris, au rescris.

Despre cine vorbim şi pe care unde unde îi puteţi citi? Iată:

Lavinia Gliga şi Georgiana Ilie. Regii mor în picioare. În Tabu. Un text care reconstruieşte zilele premierei piesei Lear la Teatrul Bulandra, un spectacol de Andrei Şerban, jucat numai cu femei. Tensiune cât cuprinde. O rară ocazie de a vedea culisele unei piese de teatru.

Gabriela PiÅ£urlea. Mecanica fursecului. ÃŽn Esquire. Gabriela face portretul lui Dan Tobescu, omul din spatele proiectului Fursecul Mecanic. Despre Fursec s-a scris peste tot. Nimeni n-a trecut însă de: “Ah, faci dulciuri ÅŸi le dai gratis! Ce drăguÅ£”. Gabriela (care uneori ne spune ce mai citeÅŸte) s-a dus mult mai departe ÅŸi a adus înapoi o poveste, când dulce, când amăruie, despre fapte bune, motivaÅ£ii ÅŸi o comunitate virtuală improbabilă.

Gabriel Dobre. Nevoia lui HoraÅ£iu Mălăele. ÃŽn Esquire. Un portret antrenant al unui om care nu “pozează” pentru media, care face multe pentru că îi plac toate, care vrea “să placă ÅŸi prostului, ÅŸi înÅ£eleptului, ÅŸi bătrânului, ÅŸi copilului. Să le transmită ceva care să-i facă să iasă mai câştigaÅ£i din întâlnirea cu el.”

“Serendipity” editorial

Cum arată surpriza ta editorială ideală, bijuteria pe care nu te aşteptai să o găseşti în ultima ediţie a oricărui produs media pe care-l consumi? A mea arată aşa.

Camera de lucru

Anca mi-a semnalat azi un proiect minunat a fotografului englez Eamonn McCabe: camera de lucru a scriitorului. BBC are un slideshow cu imaginile colecţie, aici. McCabe povesteşte pe fundal.

Despre acurateţe şi alţi demoni

Acurateţea informaţiilor pe care le prezinţi într-un text e sfântă. Interpretarea şi subiectivitatea sunt moduri de a manipula o informaţie (mai mult sau mai puţin cinstit în funcţie de cine şi cum o face), dar informaţia aia ar trebui să fie corectă, iar jurnaliştii ar trebui să îşi (re)amintească zilnic că orice greşeală de nume, de titlu, de timp ciobeşte integritatea şi credibilitatea întregului text.

Mă plimbam ieri pe HotNews ÅŸi am dat peste un text inofensiv, menit să facă o introducere unui clip spectaculos. De obicei nu mă apuc să verific informaÅ£iile din textele pe care le citesc (deÅŸi e un joc pe care-l poÅ£i juca cu spor cu presa română; ÅŸi cu rezultate triste), dar aici m-a prins titlul: “VIDEO NHL: Fundasul Sam Bradford si-a rupt mana dupa ce a plonjat peste doi adversari”.

Clipul era dintr-un meci de fotbal american, iar NHL e liga americană de hochei. Pentru că bucată era scurtă, am zis că ar fi interesant să văd dacă mai există şi alte greşeli. Mai jos, textul integral al ştirii şi rezultatele verificării:

S-a intamplat in NHL, in partida Oklahoma – Cowboys. Fundasul Sam Bradford, de la gazde, si-a rupt ligamentele de la mana dreapta la o faza teribila. A sprintat pe partea dreapta, a plonjat peste doi adversari, rostogolindu-se in aer si cazand in afara terenului. Totul se putea termina si mai rau pentru Sam, care va trebui acum sa stea 5 luni pe margine in urma cazaturii.

Erori:

Åžapte erori factuale în 66 de cuvinte. Două-trei ÅŸtiri citite cu atenÅ£ie (să zicem astea – 1, 2, 3) ar fi prevenit greÅŸelile. Erau doar cinci minute de muncă în plus. Jurnalistul nu trebuie să ÅŸtie totul despre tot; dar trebui să ÅŸtie unde să caute ca să verifice.

A fost o întâmplare că am dat peste acest text ÅŸi o întâmplare că a fost vorba de HotNews. Ni se întâmplă tuturor să scăpăm ceva. GreÅŸeala e când spunem că nu contează, că doar: “cititorul nu ÅŸtie”. Doar că cititorul e cel mai important lucru ÅŸi primul motiv pentru care facem ce facem. Iar când ÅŸtie, ÅŸi când vede astfel de greÅŸeli, s-ar putea să nu te mai citească niciodată.

Cum să vinzi reviste

Acum o lună şi ceva citeam pe magCulture despre un magazin din Berlin unde se vând reviste într-o prezentare spaţioasă şi aerisită. Fiind pe acolo săptămâna trecută, mi-am pus Do You Read Me?! pe lista de lucruri de bifat şi, între pauze de masă (mâncătoriile sunt muzeele mele), am dat o fugă până acolo.

DYRM?! mi-a plăcut pentru că e relaxat şi îmbietor. Revistele sunt tratate cu respect şi au un aer de obiecte de colecţie nu de maculatură în devenire. Selecţia e reuşită, deşi nu ieşită din comun (cu menţiunea că segmentul de artă şi cultură vizuală e bine reprezentat). Găseşti de la Dwell la I.D. la Purple la Vogue la Rolling Stone la Monocle la Adbusters şi aşa mai departe. Ne mirăm uneori că revistele americane costă atât de mult în România; ele costă mult şi în Berlin (o publicaţie de $4-5 ajunge la 10-11 euro).

AÅŸ triÅŸa dacă nu v-aÅŸ spune ce mi-am cumpărat. Mi-am luat un Dazed & Confused – deÅŸi nu e genul meu de publicaÅ£ie – ÅŸi mi-am luat revista preferată. E vorba de Wired. Am să povestesc odată de ce iubesc atât de mult revista asta. Deocamdată vă indic doar una din bijuteriile ascunse pe care e capabilă să le producă – un text de o pagină despre cum tehnologia distruge puritatea bowlingului. (Ce?! Exact.)

Dacă vi s-a părut că aÅ£i văzut un Omagiu în aceste imagini, vi s-a părut bine. Exista ÅŸi era prezentat în ziua în care am fost eu în vitrină – vezi mai jos.

← Previous Page