Decât o Revistă #4

DoR #4 se lansează joi şi va fi disponibil la distribuitori din acest weekend. Îl veţi găsi în reţelele Cărtureşti, Inmedio, Humanitas (din Bucureşti şi din ţară) şi în alte câteva locuri (consultă lista de distribuitori).

Dacă vreţi să susţineţi jurnalismul independent şi bine făcut, cumpăraţi-o.

Puteţi citi editorialul din DoR #4 aici.

Motive să faci jurnalism (sau să continui)

Connie Schultz e unul dintre cei mai titraţi jurnalişti americani. Lucrează pentru Cleveland Plain Dealer şi scrie de câteva ori pe săptămână despre ceva sau cineva din oraşul ei. Slujba ei se traduce ca “editorialist”, doar că ea e un editorialist-reporter, care bate străzile înainte să exprime o opinie. Are şi un Pulitzer care îi atestă valoarea şi impactul. V-o prezint ca să vă recomand un eseu pe care l-a scris săptămâna asta pentru Poynter.

Se numeşte “Why Connie Schultz Won’t Give up on the Fight for Good Journalism”.

Nu e o pledoarie pentru “hârtie”, nici pentru “ziare tipărite” şi ar fi păcat să ne blocăm în faptul că ea e un om crescut în lumea aia. E o pledoarie pentru un fel de a lucra, de a căuta informaţii şi de a încerca să repari micile nedreptăţi pe care le observi în societate sau pe care ţi se le semnalează cei care au încredere în tine.

Începe aşa:

Shortly before I started writing this essay, I listened to a voice message from a reader named Ellen who wanted me to know about the tip jar at her niece’s place of employment.

“She works the fish fry on Friday’s,” she told me. “Mother of three. Last Friday, they served 1,300 people. At the end of the night, the owner told the 20 servers they had to split the tips. Then he told them the total amount of tips was $30, to be shared among them. Do you believe that, Connie?”

No, I don’t.

This is why I got into journalism 30 years ago. This is why I stay.

La noi, probleme apar la toate nivelurile. Nici jurnaliştii nu ştiu să vorbească despre un rău fără să urle, nici oamenii nu au încredere că vreun jurnalist îi consideră importanţi. Sigur că şi un om fără carte de muncă într-o instituţie de presă poate face bine. Dar trebuie să bată străzile ca să-i iasă.

E la fel ca atunci când încerci să scoţi bani de la oameni pentru afacerea ta. Oricât de virtuală şi online şi geek-friendly ar fi creaţia ta, ca s-o dai lumii trebuie să baţi străzile (şi nu numai pe cele din jurul blocului sau casei tale). O spune foarte bine Răzvan Tirboacă într-un text scris de Sabrina Răileanu pentru decatorevista.ro: “Businessul online e în primul rând un business offline.”

La fel e şi cu jurnalismul; indiferent de platformă.

Lectură de weekend: Lupoaica la români

Unul dintre motivele pentru care mă bucur că publicăm Decât o Revistă sunt textele care analizează o realitate culturală/socială pornind de la lucruri banale. Nu sunt subiecte pe care le vezi adesea la noi, iar când se întâmplă sunt mai degrabă articole de opinie sau pastile, nu jurnalism explicativ bine documentat.

Vă ofer spre lectură cea mai recentă ispravă de acest gen, un text despre statuile cu lupoaica şi puii.

Am pornit la scrierea lui de la mutările statuii din Bucureşti, dar nu i-a luat mult lui Ani Sandu să afle că statuia asta e peste tot prin ţară, că nimeni nu are un inventar complet. că unele sunt cadouri de la italieni şi altele nu şi că ea este folosită să ilustreze — şi uneori să demonstreze emfatic — originea poporului român.

“Lupoaica la români” a fost publicat în DoR #3 şi reluat integral acum două zile pe Think Outside the Box. Textul îi aparţine lui Ani Sandu, iar fotografiile lui Dacian Groza şi Tudor Vintiloiu.

*** DoR #3 e în continuare pe piaţă. O găsiţi la Cărtureşti, Humanitas, Anthony Frost sau o puteţi comanda de la redacţie. Toate detaliile despre distribuţie le găsiţi aici.

*** Lupoaica e doar cel mai recent material de acest fel. În DoR #1, Lavinia Gliga a făcut o investigaţie exhaustivă a modului în care folosim diacriticele, iar în DoR #2 am scris despre dominaţia magiunului de prune. Aşteptăm sugestii de alte chichiţe culturale de investigat.

Căutări (Editorialul din DoR #3)

Editorialul pe care l-am scris pentru DoR #3, care se lansează astăzi. Detalii aici. La final găsiţi un sample de 30 de pagini din cele 176 ale revistei. Sper să vă facă curioşi.

CĂUTĂRI

E bizar, dar nu-mi amintesc nimic de la petrecerea de 16 ani. Poate nici n-am avut una. Ţin minte că eram destul de posomorât pe-atunci – mi se dăduseră papucii cu puţin timp înainte şi îmi petreceam serile de vară oscilând între poezii răzbunătoare şi cele în care „doresc” rima cu „iubesc”. În nici câteva luni, mă simţeam mai bine. Conduceam ziarul şcolii, noua Miss Boboc avea o slăbiciune pentru mine şi – dacă nu mă înşală memoria – tata a cedat şi mi-a pus net.

Nu am avut viaţa lui Otto, personajul nostru de copertă, dar îl înţeleg. Şi eu, şi tu am avut vârsta lui, vârsta la care am căutat răspunsuri şi am exersat identităţi, mai mereu convinşi că lucrurile pe care le ştim sau credem sunt cele corecte. Ce e frumos când ai 16 ani e că ele chiar sunt.

Unul dintre motivele din spatele Decât o Revistă e dorinţa noastră de a pune accentul pe similitudinile dintre noi. Nu vrem să separăm lumile, nu vrem să împărţim oamenii în buni şi răi, valoroşi şi inutili, plăcuţi şi deranjanţi. Lumea în care trăim are mult mai mult gri decât ne permite comoditatea noastră să acceptăm. Cu toții ne recunoaştem, în oarecare măsură, în povestea altuia, iar DoR face jurnalismul pe care-l face pentru a crea acest context de regăsire, de empatie, în speranţa că dacă înţelegem ce ne apropie vom reuşi să construim împreună.

Acest al treilea număr vorbeşte despre căutări. Nu doar ale lui Otto, ci şi ale regizorului Cristi Puiu, care încearcă să exprime în film lucrurile pe care nu le poate spune cu cuvinte. Pentru Puiu, filmul nu e un produs final, tăiat, împachetat şi pus pe raft, ci o cercetare despre lume şi oameni, care începe de la o idee şi – ideal – nu se termină niciodată. Despre Vama Veche veţi afla – dintr-un dublu eseu, fotografic şi scris – că este rezultatul căutării neîntrerupte a unui loc nou, pe care să-l colonizăm, să-l apropriem, iar mai apoi, când l-au descoperit şi alţii, să-l abandonăm.

DoR în sine e o căutare a unui centru în care să ne regăsim pe măsură ce lumea devine tot mai fragmentată. Nu vânăm subiecte la extreme, nu căutăm noul de dragul de a ajunge primii la ceva, ci încercăm să înţelegem – documentând, întrebând, observând – cine suntem, ce gândim, ce vrem şi ce facem. Nu e nici pe departe o imagine completă a României de azi, dar e câte o felie ocazională pe care vrem s-o împărţim şi s-o disecăm împreună cu voi.

Dacă credeţi că rezultatele acestei căutări aduc un plus în viaţa voastră, cumpăraţi revista şi susţineţi jurnalismul pe care încercăm să-l facem.

Cum se scriu poveştile de Pulitzer

UPDATE: Înscrierea a fost sistată pentru că am atins numărul maxim de participanţi. Dacă doriţi să fiţi trecuţi pe o listă de aşteptare, scrieţi la inscriere@decatorevista.ro.

—-

Vrei să afli cum se pregăteşte şi se scrie un articol câştigător de Pulitzer? Vrei să afli mai multe despre jurnalismul narativ? Vrei să afli nişte tehnici pe care să le foloseşti în munca ta de zi cu zi? Vino pe 30 iunie la prezentarea organizată de Decât o Revistă susţinută de Jacqui Banaszynski, un reporter-editor-trainer cu 30 de ani de experienţă de presă şi un Pulitzer în tolbă. (Formularul de înscriere e aici.)

Prima oară am văzut-o pe Jacqui Banaszynski predând la un curs numit Reporting, cărămida masterului pe care l-am terminat la Missouri School of Journalism. Jacqui era oaspete în auditoriul cu peste 50 de oameni şi într-o oră m-a învăţat mai multe despre cum poţi transforma o idee într-un articol decât învăţasem în patru ani de şcoală românească. Prezentarea ei de atunci se numea „Seven paths to story (and an eight way)” şi inventaria tipurile de materiale pe care le poţi produce din orice idee – de la un eveniment banal, la o ştire copleşitoare.

Deşi orarul meu nu s-a sincronizat cu niciun curs de-ale ei, am urmărit-o la seminarii, i-am cerut sfaturi când trecea prin redacţia ziarului patronat de şcoală şi ocazional am scos-o la cafea, ca să mai fur din ştiinţa ei şi să mă bucur de tăvălugul de energie pe care-l dezlănţuie când povesteşte. Când m-am întors în România, cuvintele pe care mi le-am agăţat deasupra biroului de la Esquire îi aparţineau:

Stories are our prayers. Write and edit them with due reverence. Stories are parables. Write and edit and tell yours with meaning. Stories are history. Write and edit and tell yours with accuracy and understanding and context and with unwavering devotion to the truth. Stories are music. Write and edit and tell yours with pace and rhythm and flow. Stories are our soul. Tell them as if they are all that matters.

Acum Jacqui vine în România, în principal ca să lucreze cu echipa Decât o Revistă, o revistă născută pentru a aborda cât mai multe dintre cărările care transformă o idee într-o poveste şi pentru a vorbi cititorilor despre ce şi cum şi de ce trăim astăzi în România.

Am invitat-o şi pentru că îmi doresc ca alţii să beneficieze de experienţa de a fi în aceeaşi cameră cu ea. De aceea am organizat o prezentare deschisă, ajutați și de la prietenii de la CROS, despre cum faci poveşti jurnalistice memorabile. Detaliile le găsiţi mai jos:

CINE: Jacqui Banaszynski e un reporter-editor-trainer cu peste 30 de ani de experienţă în jurnalism. A fost redactor-şef adjunct la Seattle Times, trainer la Institutul Poynter şi a câştigat premiul Pulitzer pentru unul dintre primele reportaje profunde despre efectele HIV/SIDA. Jacqui predă scriitură la Missouri School of Journalism, unde e şi Knight Chair in Editing. Mai multe despre ea, aici.

PENTRU CINE: 60 de participanţi, studenţi şi absolvenţi de jurnalism şi comunicare (PR, marketing, publicitate); traineri; jurnalişti; profesori; oameni pasionaţi de presă de calitate.

CE: O discuţie liberă despre jurnalismul narativ, scopul poveştilor, importanţa documentării în scrierea articolelor de profunzime, viitorul reportajului.

CÂND: Miercuri, 30 iunie, ora 11:00-13:00. (Include o prezentare, urmată de discuţii libere cu participanţii.)

UNDE: Muzeul Național de Artă Contemporană, Auditoriul de la etajul 4.

CUM: Ca să vă înscrieţi, completaţi formularul de aici. Taxa de participare* este 25 de lei şi se achită la faţa locului. Numărul de locuri este limitat la 60, aşa că vă sugerez să vă înscrieţi din timp.

* Taxa de participare va fi direcţionată către Decât o Revistă, un proiect de jurnalism independent care are nevoie de sprijinul cititorilor pentru a continua să producă (şi să tipărească) poveşti de calitate. La faţa locului veţi putea cumpăra cu reducere numărul #2 al revistei şi alte obiecte DoR.

Dacă aveți întrebări, scrieți la inscriere@decatorevista.ro.

25 de surse de optimism

(De ce n-am scris în ultima vreme? Din cauza DoR #2, care a ieşit în weekend).

Vineri am vorbit pentru a treia oară la Optimism, un eveniment care împlineşte un an în vară şi care, pentru mine, e o şansă de a mă întâlni cu oameni pricepuţi şi pasionaţi de ce fac. E promisiunea nespusă a unei astfel e conferinţe şi când funcţionează, e minunat.

În România lipsesc comunicările publice şi conferinţele menite să transmită o experienţă şi să îţi insufle o stare – cel mai des se practică PowerPointurile, ori vorbirile interminabile şi monotone, de parcă scopul vorbirii ar fi ca autorul să-şi păstreze o imagine scorţoasă şi serioasă (ca la şcoală). În acelaşi timp, toţi dăm linkuri către discursuri de la TED sau alte locuri similare, nu doar pentru că ne place subiectul, ci şi pentru că ne place prezentarea.

Optimism are ceva din acest ADN eclectic şi am apreciat încă de la prima ediţie curajul organizatorilor. A lui Manafu şi Evensys, a agenţiei The Practice, dar mai ales a brandului care ţine evenimentul în spate, Gusto Pufuleţi. E rar să vezi un organizator care are curajul de a susţine un eveniment menit să încânte şi mai puţin să vândă. Un eveniment de la care pleci respectând brandul pentru că ţi-a oferit ceva; n-a vrut pur şi simplu să-ţi ia sau să-ţi bage pe gât produsul. (Schimbul sărăcăcios, din care beneficiul principal e al celui care deţine puterea, e o dinamică prea des întâlnită la noi.)

Din punctul meu de vedere, “datul de ceva” e esenţial şi e asta e valabil şi în scris şi când vorbeşti unor oameni. Nu ajunge să le spui ce voiai, trebuie să-i laşi cu ceva. Prima ediţie mi-a oferit şansa să îmi expun viziunea mea despre importanţa poveştilor, dar am încercat s-o fac într-un fel care să-i convingă şi pe cei din sală de importanţa poveştilor lor. La a doua am participat mai activ, întâi ca moderator al unei sesiuni de discuţie, apoi ca speaker – Optimism 2 a fost locul unde am anunţat Decât o Revistă şi unde am arătat în premieră coperta numărului pilot.

Ţin minte că la a doua ediţie l-am acostat pe Eliodor Apostolescu de la Gusto într-o pauză de cafea şi l-am rugat să continue să susţină Optimismul pentru că e un soi de cură de umanitate. Poate fi un loc pentru spus poveşti, un loc în care te încarci cu energia necesară ca să-ţi duci proiectele la capăt.

Aşa am definit optimismul când am vorbit la această a treia ediţie, una la care m-am gândit să încerc să fac altceva – să folosesc parametrii de sinceritate ai evenimentului ca să inventariez 25 dintre sursele mele de optimism, de fapt o scuză ca să rog publicul să se gândească la ale lor. De ce? Pentru că dacă ştim ce ne face să trecem peste momentele mai puţin bune, vom şti să apelăm la aceste unelte când avem chestii de făcut.

E ce le spun tot timpul reporterilor pe care îi editez: învăţă cine eşti, învaţă-ţi rutina şi obsesiile şi lucrurile care te ajută să documentezi şi să scrii. Apoi îmbrăţişează-le şi foloseşte-le ca să fii productiv.

Printre sursele mele de Optimism (le poţi vedea mai jos pe toate) se numără familia, prietenii, munca, Batman, pufuleţii Gusto, şi Decât o Revistă – care s-a lansat în ziua conferinţei. Gusto e pe listă pentru că îi consider un exemplu de interacţiune benefică şi onestă între brand şi consumator, un exemplu de companie care dă ceva înapoi (un lot care s-a subţiat în ultimii doi ani). Îi apreciez şi pentru că au susţinut DoR #2, şi nu oricum, ci construind o reclamă de print diferită de ce apare în majoritatea revistelor comerciale – un ad făcut să spună o poveste şi să transmită ceva, aşa cum sunt minunile Heineken (cu meciul Real-Milan), Samsung (cu oile cu LEDuri) sau, în print, Louis Vuitton.

Desigur că n-a fost totul roz; această a treia ediţie a părut bântuită de speakeri care nu şi-au respectat timpul alocat. Aş dori pe viitor să văd conferinţa ieşind din bula de Twitter, anunţându-se cu luni înainte, crescând în ce ar putea să fie – un soi de TED jucăuş, cu oameni care cred într-un mai bine şi care vor să povestească despre de ce fac ce fac.

Asta e o sugestie de viitor, nu un vot de blam. Cât timp ţinem în viaţa astfel de evenimente la care se pot spune poveşti, eu am să rămân optimist.

PS: La finalul prezentării am rugat oamenii să-şi inventarieze motivele lor de Optimism pe o foaie de hârtie. În curând o să vă împărtăşesc şi lista completă.

Prezentarea filmată:

Coperta DoR#2

Coperta DoR#2, aşa cum a fost dezvăluită în Verde Cafe, vineri, 26 martie 2010. În imagine sunt peste 60 de femei care ilustrează teza articolului principal: femeile sunt cele care mişcă lucrurile în România. Fotografie de Alex Gâlmeanu. DoR #2 iese în două săptămâni. Aflaţi veştile pe pagina de Facebook.

Prezentare DoR – varianta scurtă

DoR #2 va apărea la mijlocul lui aprilie, primul dintre cele trei numere plănuite pentru acest an (DoR va fi trimestrial şi va apărea odată cu anotimpurile).

Dacă vreţi să ajutaţi echipa, să cumpăraţi publicitate, să puneţi umărul la construcţia unui proiect care vrea jurnalism de revistă mai bun decât oferă majoritatea titlurilor de pe piaţă, daţi un semn la dor@decatorevistă.ro.

DoR caută project manager şi idei

Am decis să postez această scrisoare şi la mine pe blog. E un anunţ oficial despre viitorul Decât o Revistă şi în acelaşi timp un apel către comunitatea de cititori pe care vrem s-o coagulăm. Dacă aveţi ceva de spus – la oricare dintre cele trei puncte – DoR aşteaptă mesajele voastre.

Decât o Revistă va apărea din nou.

Deşi a pornit ca o revistă-unicat, reacţiile voastre – zeci de e-mailuri şi comentarii – ne-au convins să continuăm. O vom face în acelaşi registru sincer în care am apărut şi prima oară. DoR s-a născut de la o întrebare simplă: avem nevoie de o revistă curioasă, nepretenţioasă şi muncită care vorbeşte despre cum trăim astăzi? Răspunsul covârşitor a fost DA. Acum urmează întrebarea mai dificilă: putem s-o susţinem editorial, vizual şi financiar? Ca să răspundem, avem nevoie de ajutorul vostru cu următoarele:

1. Căutăm un manager de proiect, cineva care să dezvolte şi să gestioneze infrastructura care ar putea susţine DoR. Practic, un Superman sau o Superwoman care să muncească atât de mult şi de bine încât să reuşească să creeze un proiect care apoi să-i plătească un salariu. Idei avem, dar noi suntem scriitori, fotografi şi designeri. Un project manager de succes ar putea însemna o frecvenţă sporită şi un conţinut mai ambiţios. Căutăm pe cineva cu multe curiozităţi şi vise, cu nişte cunoştinţe de management, confortabil în lumea online, dar capabil de-a fi un purtător de mesaj şi un negociator în lumea offline. (Pornind de la idei dezvoltate alături de echipa editorială, ar trebui să construiască un schelet de finanţare, să organizeze evenimente, să coordoneze distribuţia etc). Şi ar trebui să fie o persoană mai organizată decât noi, boemii.

2. Căutăm idei de surse de finanţare pentru al doilea număr, care nu va mai fi distribuit gratuit. Vom încerca să vă oferim posibilitatea să îl rezervaţi în avans, contribuind astfel financiar la realizarea lui. Vom căuta şi alte formule. Dacă aveţi idei – sau oferte – nu ezitaţi.

3. Misiunea DoR e de a asambla realităţile şi obsesiile contemporane – sociale, politice, culturale, consumeriste – într-un puzzle eclectic şi provocator. Vom continua să spunem poveşti la graniţa dintre interese, sensibilităţi (populare şi alternative) şi nevoi (cunoaştere şi amuzament). Vom continua să le ilustrăm şi să le împachetăm în aşa fel încât revista să fie un obiect de colecţie de păstrat pe raft, nu de înfundat în coşul cu hârtie de dus la reciclat. Conţinut trebuie să se nască şi din conversaţia cu voi. Aşteptăm să ne trimiteţi gânduri, idei, propuneri, sugestii, să ne indicaţi oameni interesanţi, voci nedescoperite, fotografi neştiuţi şi desenatori nepublicaţi.

Decât o Revistă e proiectul nostru, al tuturor care caută dovezi că România poate privi mai departe de lehamitea de azi şi regretele de ieri. Sperăm că doriţi s-o revedeţi. Noi dorim s-o continuăm.

Aşteptăm project managerul şi ideile – financiare, editoriale, vizuale – pe dor (at) decatorevista.ro.

Decât online

De astăzi puteţi citi, răsfoi, tipări şi descărca Decât o Revistă. Am ales această formulă de distribuire virtuală pentru a păstra simbioza dintre editorial şi vizual. Nu uitaţi să ne trimiteţi feedback la dor [at] decatorevista.ro după ce aţi terminat de citit.

[issuu layout=http%3A%2F%2Fskin.issuu.com%2Fv%2Fcolor%2Flayout.xml backgroundcolor=FFFFFF showflipbtn=true documentid=091125223139-16b90f4bf35e44f9bc53f51e3e9b53f1 docname=decatorevista username=DecatoRevista loadinginfotext=Dec%C3%A2t%20o%20Revist%C4%83 width=480 height=318 unit=px]

← Previous PageNext Page →