Căutări (Editorialul din DoR #3)

Editorialul pe care l-am scris pentru DoR #3, care se lansează astăzi. Detalii aici. La final găsiți un sample de 30 de pagini din cele 176 ale revistei. Sper să vă facă curioși.

CÄ‚UTÄ‚RI

E bizar, dar nu-mi amintesc nimic de la petrecerea de 16 ani. Poate nici n-am avut una. Å¢in minte că eram destul de posomorât pe-atunci ““ mi se dăduseră papucii cu puțin timp înainte și îmi petreceam serile de vară oscilând între poezii răzbunătoare și cele în care “doresc” rima cu “iubesc”. În nici câteva luni, mă simțeam mai bine. Conduceam ziarul școlii, noua Miss Boboc avea o slăbiciune pentru mine și ““ dacă nu mă înșală memoria ““ tata a cedat și mi-a pus net.

Nu am avut viața lui Otto, personajul nostru de copertă, dar îl înțeleg. Și eu, și tu am avut vârsta lui, vârsta la care am căutat răspunsuri și am exersat identități, mai mereu convinși că lucrurile pe care le știm sau credem sunt cele corecte. Ce e frumos când ai 16 ani e că ele chiar sunt.

Unul dintre motivele din spatele Decât o Revistă e dorința noastră de a pune accentul pe similitudinile dintre noi. Nu vrem să separăm lumile, nu vrem să împărțim oamenii în buni și răi, valoroși și inutili, plăcuți și deranjanți. Lumea în care trăim are mult mai mult gri decât ne permite comoditatea noastră să acceptăm. Cu toții ne recunoaștem, în oarecare măsură, în povestea altuia, iar DoR face jurnalismul pe care-l face pentru a crea acest context de regăsire, de empatie, în speranța că dacă înțelegem ce ne apropie vom reuși să construim împreună.

Acest al treilea număr vorbește despre căutări. Nu doar ale lui Otto, ci și ale regizorului Cristi Puiu, care încearcă să exprime în film lucrurile pe care nu le poate spune cu cuvinte. Pentru Puiu, filmul nu e un produs final, tăiat, împachetat și pus pe raft, ci o cercetare despre lume și oameni, care începe de la o idee și ““ ideal ““ nu se termină niciodată. Despre Vama Veche veți afla ““ dintr-un dublu eseu, fotografic și scris ““ că este rezultatul căutării neîntrerupte a unui loc nou, pe care să-l colonizăm, să-l apropriem, iar mai apoi, când l-au descoperit și alții, să-l abandonăm.

DoR în sine e o căutare a unui centru în care să ne regăsim pe măsură ce lumea devine tot mai fragmentată. Nu vânăm subiecte la extreme, nu căutăm noul de dragul de a ajunge primii la ceva, ci încercăm să înțelegem ““ documentând, întrebând, observând ““ cine suntem, ce gândim, ce vrem și ce facem. Nu e nici pe departe o imagine completă a României de azi, dar e câte o felie ocazională pe care vrem s-o împărțim și s-o disecăm împreună cu voi.

Dacă credeți că rezultatele acestei căutări aduc un plus în viața voastră, cumpărați revista și susțineți jurnalismul pe care încercăm să-l facem.

Cum se jurizează “Tânărul Jurnalist al Anului”?

E-mail-ul de mai jos l-am trimis astăzi la Freedom House, organizatorii concursului Tânărul Jurnalist al Anului. E un concurs important, pentru că e printre puținele existente. E și un concurs care ridică întrebări legate de conflicte de interese și transparență. Mesajul de mai jos se concentrează pe jurizarea din acest an, dar e valabil și pentru edițiile trecute. Dacă sunteți la rândul vostru curioși să aflați criteriile și metoda, scrieți un mesaj tja@freedomhouse.ro.

—-

Felicitări pentru organizarea a încă unei ediții a premiilor “Tânărul Jurnalist al Anului”. E remarcabil că în contextul scăderii tuturor resurselor, Freedom House continuă să sprijine munca jurnaliștilor tineri.

Vă scriu însă din cauza unor întrebări pe care le-a ridicat procesul de jurizare. Pentru transparență, mărturisesc că am fost editorul lui Ani Sandu la articolul “Bosquito, viață de câine”, nominalizat la secțiunea Actualitate Internă. Actualitate Internă este secțiunea care mă interesează în principal, pentru că ea colectează tot ce nu e suficient de nișat pentru restul categoriilor, ceea ce probabil o transformă într-o melanj eterogen de genuri și abordări jurnalistice.

Juriul secțiunii pare să fie într-un conflict de interese: doi membri lucrează la publicațiile care au dat trei nominalizați (din patru), România Liberă și Opinia Veche (Sabina Fati și Daniel Condurache). Această situație trebuia soluționată într-un fel și aș dori să știu care a fost abordarea. Al treilea membru al juriului secțiunii (Andreea Pora) a lucrat de asemenea pentru România Liberă și are în biografie o acuză de plagiat, o pată ce nu ar trebui să se regăsească în biografia unui jurnalist care evaluează concursuri.

În aceste condiții – și pentru a asigura o mai bună organizare a edițiilor viitoare -, v-aș fi recunoscător dacă ați face public procesul de jurizare (argumentele pentru câștigători nu sunt suficiente):
– câți participanți au concurat la secțiunea Actualitate Internă;
– cum au fost triați;
– cum au tratat membrii juriului articolele provenite de la publicațiile pentru care aceștia lucrează;
– ce alți concurenți au fost luați în considerare, dar n-au ajuns pe lista nominalizaților;
– care sunt articolele care au convins juriul – cred că ar trebui postat măcar cu link pe site-ul FH, să le citim cu toții;
– cum alege FH membrii juriului secțiunii – aceștia nu au fost anunțați de la început, iar comunicatul final nu menționează locul lor de muncă.

Transparența este o necesitate a procesului jurnalistic și pentru ca acest concurs să continue să aibă valoare, ea este esențială. De asemenea, un comentariu precum cel făcut la gală la adresa scriiturii lui Ani Sandu – că ar trebui să fie “mai scurtă” – este superficial și decontextualizat și nu e un semn de profesionalism.

Cu sinceritate,

Cristian Lupșa
Editor “Decât o Revistă”

Cum se scriu poveÅŸtile de Pulitzer

UPDATE: Înscrierea a fost sistată pentru că am atins numărul maxim de participanți. Dacă doriți să fiți trecuți pe o listă de așteptare, scrieți la inscriere@decatorevista.ro.

—-

Vrei să afli cum se pregătește și se scrie un articol câștigător de Pulitzer? Vrei să afli mai multe despre jurnalismul narativ? Vrei să afli niște tehnici pe care să le folosești în munca ta de zi cu zi? Vino pe 30 iunie la prezentarea organizată de Decât o Revistă susținută de Jacqui Banaszynski, un reporter-editor-trainer cu 30 de ani de experiență de presă și un Pulitzer în tolbă. (Formularul de înscriere e aici.)

Prima oară am văzut-o pe Jacqui Banaszynski predând la un curs numit Reporting, cărămida masterului pe care l-am terminat la Missouri School of Journalism. Jacqui era oaspete în auditoriul cu peste 50 de oameni și într-o oră m-a învățat mai multe despre cum poți transforma o idee într-un articol decât învățasem în patru ani de școală românească. Prezentarea ei de atunci se numea “Seven paths to story (and an eight way)“ și inventaria tipurile de materiale pe care le poți produce din orice idee ““ de la un eveniment banal, la o știre copleșitoare.

Deși orarul meu nu s-a sincronizat cu niciun curs de-ale ei, am urmărit-o la seminarii, i-am cerut sfaturi când trecea prin redacția ziarului patronat de școală și ocazional am scos-o la cafea, ca să mai fur din știința ei și să mă bucur de tăvălugul de energie pe care-l dezlănțuie când povestește. Când m-am întors în România, cuvintele pe care mi le-am agățat deasupra biroului de la Esquire îi aparțineau:

Stories are our prayers. Write and edit them with due reverence. Stories are parables. Write and edit and tell yours with meaning. Stories are history. Write and edit and tell yours with accuracy and understanding and context and with unwavering devotion to the truth. Stories are music. Write and edit and tell yours with pace and rhythm and flow. Stories are our soul. Tell them as if they are all that matters.

Acum Jacqui vine în România, în principal ca să lucreze cu echipa Decât o Revistă, o revistă născută pentru a aborda cât mai multe dintre cărările care transformă o idee într-o poveste și pentru a vorbi cititorilor despre ce și cum și de ce trăim astăzi în România.

Am invitat-o și pentru că îmi doresc ca alții să beneficieze de experiența de a fi în aceeași cameră cu ea. De aceea am organizat o prezentare deschisă, ajutați și de la prietenii de la CROS, despre cum faci povești jurnalistice memorabile. Detaliile le găsiți mai jos:

CINE: Jacqui Banaszynski e un reporter-editor-trainer cu peste 30 de ani de experiență în jurnalism. A fost redactor-șef adjunct la Seattle Times, trainer la Institutul Poynter și a câștigat premiul Pulitzer pentru unul dintre primele reportaje profunde despre efectele HIV/SIDA. Jacqui predă scriitură la Missouri School of Journalism, unde e și Knight Chair in Editing. Mai multe despre ea, aici.

PENTRU CINE: 60 de participanți, studenți și absolvenți de jurnalism și comunicare (PR, marketing, publicitate); traineri; jurnaliști; profesori; oameni pasionați de presă de calitate.

CE: O discuție liberă despre jurnalismul narativ, scopul poveștilor, importanța documentării în scrierea articolelor de profunzime, viitorul reportajului.

CÂND: Miercuri, 30 iunie, ora 11:00-13:00. (Include o prezentare, urmată de discuții libere cu participanții.)

UNDE: Muzeul Național de Artă Contemporană, Auditoriul de la etajul 4.

CUM: Ca să vă înscrieți, completați formularul de aici. Taxa de participare* este 25 de lei și se achită la fața locului. Numărul de locuri este limitat la 60, așa că vă sugerez să vă înscrieți din timp.

* Taxa de participare va fi direcționată către Decât o Revistă, un proiect de jurnalism independent care are nevoie de sprijinul cititorilor pentru a continua să producă (și să tipărească) povești de calitate. La fața locului veți putea cumpăra cu reducere numărul #2 al revistei și alte obiecte DoR.

Dacă aveți întrebări, scrieți la inscriere@decatorevista.ro.

Husni despre reviste

Mr. Magazine, Samir Husni, despre reviste:

Magazines are much more than content. Magazines are much more than information, words, pictures and colors all combined in a platform that serves nothing but as a delivery vehicle. Magazines, each and every one and each and every issue of every one, are a total experience that engages the customers five senses. Nothing is left to chance. It is a total package. Without the ink, the paper, the touch, the smell, the look, the taste, it will not be called a magazine. Every issue is a complete new experience with a sense of ownership, showmanship and membership and is renewed with the arrival of the next issue. The total experience of flipping through the pages of a magazine, looking at the different dimensions, shapes, and other physical properties (including the colors we use on every issue whether it is the famous TIME red border or National Geographic yellow border) create a unique relationship with the customer issue after issue.

We swim in magazines

Asociația Americană a Publisherilor de reviste (MPA) a pornit luna trecută o campanie de susținere a produselor lor, care include, printre altele, spread-ul de reclamă de mai jos, apărut în numerele de mai a zeci de reviste americane:

“œWe surf the Internet. We swim in magazines,” spune titlul. Reclama continuă așa: “œThe Internet is exhilarating. Magazines are enveloping. The Internet grabs you. Magazines embrace you. The Internet is fleeting. Magazines are immersive. And both media are growing.”

Sunt multe de spus despre dinamica dintre reviste și internet, obiceiuri de citire, creat de conținut pentru print vs. online. Dar inițiativa e frumoasă – la fel ca logo-ul construit din litere pescuite din titlurile unor reviste mari, precum Esquire, Fortune, Rolling Stone etc.

3 surse de optimism – un inventar

Acum două săptămâni am prezentat la Optimism o listă de 25 de oameni și lucruri care mă hrănesc cu energie. La final i-am rugat pe cei prezenți să își scrie pe un pătrățel de hârtie măcar trei dintre sursele lor de Optimism. Iată-le în sfârșit transcrise de pe “Panoul Optimiștilor” (unul dintre șevalete îl vedeți și-n imaginea de mai jos).

1. Soarele; înotul; contactele sociale.
2. Dansul; dragostea împărtășită; sportul.
3. Prietenii; DoR; târgurile de vintage și de hand-made; FB.
4. Civika.ro; rețelele sociale; hand-crafting; Sandra și Dan, Adrian Ciubotaru.
5. Liceenii mei; dragostea; jocul și comunitatea GO.
6. Ciocolata; bicicleta; Optimism 2010; amdoar18ani.ro; Gabi; iarba verde; soarele; zâmbete.
7. Robert; Sandra; amdoar18ani.ro; prieteni; seriale; Andrei; Sprite; înghețata de pepene galben; reduceri la cărți; soarele.
8. Fetita mea; FB; oamenii & ideile lor; benzile desenate & desene animate.
9. Twitteriștii; soarele; “œArta Conversatiei”.
10. Sri Chinnoy; Oana Pelea; Mihaela Feodorof.
11. Andrada; pisicile; soarele.
12. Maria; zâmbetul unui străin; ciocolata; privirea unui copil, Viitorul depinde de tine, Brian Tracy ; Citadela, Saint-Exupery.
13. Joaca; copiii; feedback-ul.
14. Lemur; buburuza; zăpada.
15. Soarele; bebelușul meu; prietena mea Carmen.
16. Muzica pe care o ascult și o mixez, oamenii din jurul meu, părinții.
17. Succesul; oamenii; cunoașterea.
18. Tudor, fratele meu; ciocolata & vata pe băț; Lisa Hannigan; baloanele de sapun. Lumebuna.ro.
19. Oana; Foo Fighters; Good Food; Greyhound (fostul Jack).
20. Andreea; oamenii zâmbăreți; lumebuna.ro; scopulmeu.ro.
21. Simina; ceaiul verde; săritul corzii; Llosa.
22. Mâine.
23. Nepoata mea; sora mea ; prietenii.
24. Alexandru, ligaoptimistilor.ro, pufuleții Gusto.
25. Eu, visul meu; London Beat – You sing on the sun.
26. Adi, mâțele, poveștile.
27. Cătalin; prietenii & familia mea; călatoriile pe care o sa le pot face în jurul pământului.
28. Yoanna, sora mea; prietenii; it”™s my life!, Bon Jovi.
29. Sabina Cornovac; faptul că pot să scriu și să găsesc inspirație; Parisul.
30. Familia; prietenii; ceea ce fac în fiecare zi.
31. Internetul; prietenii; oamenii pe care i-aș putea cunoaște; cei care au realizat ceva înaintea mea; teatrul.
32. Virgi; mama Virginiei; Diana Stoleru; Mona; Alexa.
33. Puffy ““ câinele meu; prietenele mele Mădălina și Mihaela; Bucureștiul.
34. Paul; Origami; natura; oamenii energici.
35. Muntele; teatrul; bărbatul care spunea mereu “măi copii, măi, v-am fost ca o mamă!”.
36. Mădă; oamenii; Cola.
37. Oamenii idealiști; Nothing Hill; iubitul meu.
38. Cafeaua de dimineață; plimbările în parc; cărțile.
39. Răsăritul; zâmbetul unui copil; oamenii și poveștile lor.
40. Prietenii; The Prodigy; quotes de pe Twitter.
41. Bogdan; Mariana; Soarele; pisica Nina; ciocolata.
42. Copiii; Alexandrina Hristov; teatrul; dansul.
43. Oamenii pozitivi care fac lucruri frumoase și lasă ceva bun în urmă.
44. Sandra; familia soției; șofatul.
45. Prietenii; ciocolata; oamenii care vor să schimbe lumea.
46. Copiii mei; fotografia; Sorin.
47. Self-confidence; Dobro și Bucurenci; Books; muzica buna.
48. Viața pe care o construim împreună.
49. Arta; oamenii care nu au uitat să fie oameni; arta.
50. Râsul; prietenii; muzica.
51. Twitter; prietenii; băutura.
52. Baletul; familia mea; shoppingul.
53. Ria; Oana Pellea; Dragoș Bucurenci
54. Cioco; Înghe; Prăji.
55. Voluntariat; AB.
56. Pyuric; Manafu; nașa mea bolnava de cancer; #pentruioana.
57. Sorele; prietenii; cainele.
58. Optimism2010; Twitter; #draduta
59. Ziua de luni 5 apr 2010; ai mei; Liviu Vasilica; nopțile în care mi se spun povești.
60. Francisco; India; Natalia Oreiro.
61. Life after work; Triburi; prieteni
62. Rocky, câinele meu; Rodica – o prietena de-a mamei; Ana ““ prietena.
63. Prietenii; rețelele sociale; #fotbaltweetmeet
64. Bani; glorie; putere.
65. Fetița mea; o dimineață însorită.
66. Familia; ciocolata cu mentă; sms-urile.
67. Mama; blogul/fb/internet; cults.
68. Proiectul meu; sportul; călatoriile.
69. ONG; Paul Kalkbrenner; voi.
70. Primăvaraaa.
71. Twitter; prietenii; muzica
72. Adrenalina; cărțile; eu.
73. Flirtul; muzica funcky groove; natura.
74. Magdulici; feo; alexandra.albu.
75. Mama; motivonti; ciocolata.
76. Literatura; muzica rock; viitorul.
77. Muzica HI-Q.
78. Cărțile motivaționale; animalele; familia mea.
79. DoR; Sam Mendes; Design Grafic.
80. DoR.
81. Twitter.com/presentfaith; Vlad Stan; Social Media.

Copiii mor în maşini închise

Gene Weingarten a câștigat acum două zile al doilea premiu Pulitzer pentru feature writing, de data asta pentru un articol cutremurător despre părinții care își uită copiii în mașini când merg la muncă, iar aceștia mor de hipertermie. Pe lângă o poveste de neuitat, articolul e și o încercare curajoasă a autorului și publicației – The Washington Post – de a susține următoarea teză: neglijența e teribilă, dar nu e crimă. Și vinovatul nu e lipsa de dragoste, ci memoria. (“Failures of memory, not of love”.)

Sau, cum spune un profesor care studiază relația dintre emoție, stres și memorie: “Memory is a machine and it is not flawless. If you’re capable of forgetting your cellphone, you are potentially capable of forgetting your child”.

E de admirat efortul de documentare al lui Weingarten – a intervievat 13 familii -, dar și modul în care a construit textul, plin de momente de suspans care te propulsează în următoarea secțiune. Puteți citi câteva dintre gândurile lui legate de articol și de premiu, aici.

E important ca un jurnalist să-și urmărească obsesiile și să scrie despre lucrurile care îl macină. Chiar dacă Weingarten a câștigat primul Pulitzer cu un text despre cum nu recunoaștem un violonist de clasă, ambele texte premiate sunt despre cât suntem de preocupați de propriile probleme, despre cum ne păcălește creierul, cum avem urechile înfundate, ochii închiși și capul plin de gânduri.

Am senzația că Weingarten scrie pentru a-și aminti că există o lume în afara lui – asta ar trebui să facă orice jurnalist bun.(PS: Și scrie în așa fel încât să simți.)

25 de surse de optimism

(De ce n-am scris în ultima vreme? Din cauza DoR #2, care a ieșit în weekend).

Vineri am vorbit pentru a treia oară la Optimism, un eveniment care împlinește un an în vară și care, pentru mine, e o șansă de a mă întâlni cu oameni pricepuți și pasionați de ce fac. E promisiunea nespusă a unei astfel e conferințe și când funcționează, e minunat.

În România lipsesc comunicările publice și conferințele menite să transmită o experiență și să îți insufle o stare ““ cel mai des se practică PowerPointurile, ori vorbirile interminabile și monotone, de parcă scopul vorbirii ar fi ca autorul să-și păstreze o imagine scorțoasă și serioasă (ca la școală). În același timp, toți dăm linkuri către discursuri de la TED sau alte locuri similare, nu doar pentru că ne place subiectul, ci și pentru că ne place prezentarea.

Optimism are ceva din acest ADN eclectic și am apreciat încă de la prima ediție curajul organizatorilor. A lui Manafu și Evensys, a agenției The Practice, dar mai ales a brandului care ține evenimentul în spate, Gusto Pufuleți. E rar să vezi un organizator care are curajul de a susține un eveniment menit să încânte și mai puțin să vândă. Un eveniment de la care pleci respectând brandul pentru că ți-a oferit ceva; n-a vrut pur și simplu să-ți ia sau să-ți bage pe gât produsul. (Schimbul sărăcăcios, din care beneficiul principal e al celui care deține puterea, e o dinamică prea des întâlnită la noi.)

Din punctul meu de vedere, “datul de ceva” e esențial și e asta e valabil și în scris și când vorbești unor oameni. Nu ajunge să le spui ce voiai, trebuie să-i lași cu ceva. Prima ediție mi-a oferit șansa să îmi expun viziunea mea despre importanța poveștilor, dar am încercat s-o fac într-un fel care să-i convingă și pe cei din sală de importanța poveștilor lor. La a doua am participat mai activ, întâi ca moderator al unei sesiuni de discuție, apoi ca speaker ““ Optimism 2 a fost locul unde am anunțat Decât o Revistă și unde am arătat în premieră coperta numărului pilot.

Å¢in minte că la a doua ediție l-am acostat pe Eliodor Apostolescu de la Gusto într-o pauză de cafea și l-am rugat să continue să susțină Optimismul pentru că e un soi de cură de umanitate. Poate fi un loc pentru spus povești, un loc în care te încarci cu energia necesară ca să-ți duci proiectele la capăt.

Așa am definit optimismul când am vorbit la această a treia ediție, una la care m-am gândit să încerc să fac altceva – să folosesc parametrii de sinceritate ai evenimentului ca să inventariez 25 dintre sursele mele de optimism, de fapt o scuză ca să rog publicul să se gândească la ale lor. De ce? Pentru că dacă știm ce ne face să trecem peste momentele mai puțin bune, vom ști să apelăm la aceste unelte când avem chestii de făcut.

E ce le spun tot timpul reporterilor pe care îi editez: învăță cine ești, învață-ți rutina și obsesiile și lucrurile care te ajută să documentezi și să scrii. Apoi îmbrățișează-le și folosește-le ca să fii productiv.

Printre sursele mele de Optimism (le poți vedea mai jos pe toate) se numără familia, prietenii, munca, Batman, pufuleții Gusto, și Decât o Revistă – care s-a lansat în ziua conferinței. Gusto e pe listă pentru că îi consider un exemplu de interacțiune benefică și onestă între brand și consumator, un exemplu de companie care dă ceva înapoi (un lot care s-a subțiat în ultimii doi ani). Îi apreciez și pentru că au susținut DoR #2, și nu oricum, ci construind o reclamă de print diferită de ce apare în majoritatea revistelor comerciale ““ un ad făcut să spună o poveste și să transmită ceva, așa cum sunt minunile Heineken (cu meciul Real-Milan), Samsung (cu oile cu LEDuri) sau, în print, Louis Vuitton.

Desigur că n-a fost totul roz; această a treia ediție a părut bântuită de speakeri care nu și-au respectat timpul alocat. Aș dori pe viitor să văd conferința ieșind din bula de Twitter, anunțându-se cu luni înainte, crescând în ce ar putea să fie ““ un soi de TED jucăuș, cu oameni care cred într-un mai bine și care vor să povestească despre de ce fac ce fac.

Asta e o sugestie de viitor, nu un vot de blam. Cât timp ținem în viața astfel de evenimente la care se pot spune povești, eu am să rămân optimist.

PS: La finalul prezentării am rugat oamenii să-și inventarieze motivele lor de Optimism pe o foaie de hârtie. În curând o să vă împărtășesc și lista completă.

Prezentarea filmată:

Coperta DoR#2

Coperta DoR#2, așa cum a fost dezvăluită în Verde Cafe, vineri, 26 martie 2010. În imagine sunt peste 60 de femei care ilustrează teza articolului principal: femeile sunt cele care mișcă lucrurile în România. Fotografie de Alex Gâlmeanu. DoR #2 iese în două săptămâni. Aflați veștile pe pagina de Facebook.

Cele mai bune articole americane de revistă din ’09

American Society of Magazine Editors (ASME) au anunțat miercuri nominalizările pentru premiile anuale de scriitură de revistă, o sursă esențială de lecturi pentru orice vrea să scrie povești complexe. (Toate categoriile – de la design la revista anului – și toți nominalizații, aici).

Ca și anul trecut, am să enumăr doar cele patru categorii de scriitură: reporting, feature writing, profile writing și essay. Mă bucur să vă printre ele unele din cele mai mișto texte pe care le-am citit anul trecut – în special cel despre Islanda a lui Michael Lewis. Nu că bucata lui Evan Ratliff din Wired sau textul lui Mike Sager din Esquire despre un quarterback ratat ar avea vreo problemă.

REPORTING:

FEATURE WRITING

PROFILE WRITING:

ESSAY:

Curioși de nominalizările din 2009 și 2008?

← Previous PageNext Page →